P.C.R – Poporul. Ceaușescu.

România

Două principale instrumente au făcut posibilă perpetuarea dictaturii

comuniste: poliția politică și propaganda. Scopul lor a fost să distrugă cetățeanul,
spiritul civic în genere, și să construiască un individ-„omul nou”-perfect
manevrabil. Versurile lui George Lesnea „Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n
cele ce mâine vor râde la soare/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt/ E-n viața
ce veșnic nu moare.”, învățate de elevi vreme de mai multe decenii, exprimă,
probabil, cel mai exact natura dominației totalitare.
Intelectualii au fost somați să se conformeze dogmelor „realismului
socialist", pentru că realitatea nu era ceea ce percepea artistul, ci ceea ce decidea
partidul că trebuia să fie: „Avem nevoie ca arta, avem nevoie ca industria
cinematografică și teatrele să zugrăvească esența și modelul omului nou pe care
vrem să-l făurim! Chiar dacă uneori trebuie să înfrumuseţăm vreun erou, este bine
ca el să devină un exemplu, pentru ca tinerii să înțeleagă și să știe că așa ar trebui
să fie!”, hotărâse Nicolae Ceaușescu. „Omul nou" glorificat de propaganda
regimului era, de fapt, ființa total pliabilă, fără „șira spinării” și fără un sentiment
al responsabilității. În același timp, propaganda glorifica sub numele de „Epoca de
aur-epoca Ceaușescu” cultul personalității Conducătorului (care a devenit, mai ales
după 1968, fundamentul ideologic al sistemului comunist), prezentat drept
„călăuză vizionară, erou între eroii neamului, ființă providențială, personalitate de
vârf a vieții internaționale, demiurg , arhitect, strateg de geniu”. Nimic din ceea ce
hotăra Conducătorul nu putea fi discutat sau contestat, deși realitatea cotidiană
producea din ce în ce mai multe motive de nemulțumire. S-a ajuns chiar ca, în anii
’80, să fie interzise în programele de radio și de televiziune sau în presă cuvinte
precum „întuneric” , „frig" , „foame" , „moș" , „babă" , „moarte" , „cruce" , „preot"
, „ portocale" , „ banane" , „cafea" etc., unele fiind socotite drept aluzive la adresa
cuplului prezidențial.
Propaganda prin intermediul literaturii a simplificat la maximum
mecanismul creației. Principiul estetic, condiția însăși a artei din toate timpurile, a
fost înlocuit cu acela al eficienței în ceea ce privește atingerea obiectivului
propagandistic. Drept urmare, scriitorul a devenit un simplu executant al comenzii
ideologice venite din partea partidului. Eugen Negrici descrie astfel mecanismul
„creației” : S-a putut băga de seamă că procesul analogic, metaforic, dificil și
individual [al artei literare] poate fi infinit accelerat dacă e produs într-o serie de
mecanisme multiplicatoare. Materia primă se alcătuia din substantive- puține și
privilegiate, cum se și cade într-o industrie cu tradiție. Aceste vocabule prețioase
erau extrase din subsol, culese de pe sol, furnizate din istoria eroică a claselor
primare: pământ, glorie, munți, cetate, grădini, aripi, oțel, pâine, văzduh, ctitori,
destin, rouă, demnitate, nimb, recoltă, ciocârlie, steag. Adăugăm din memorie: glie,
tezaur, strămoș, grâu, arbore, izvor, plai, Carpați, torent, pisc, Bărăgan, Dunăre (și
altele, după originea poetului), soare, metal, marmură, daci, romani, culmi, Ștefan,
Mircea, epopee și alte câteva, dar mai mult de zece. Apoi, în rețetă trebuia
obligatoriu să figureze – și această iscusință venea cu experiența – câteva
substantive cu virtuți catalitice, fără de care materia nu se lega și nu capăta luciul
iradiat căutat: inimă, catarg, vatră, vis, rod, temeiuri, orizont, basm, fapt, mireasmă,
efigii, fluvii, rampe, zodie, cunună, infinit, arcuite, boltă, rapsod, rază, ieri, azi,
mâine, irizări. În asemenea amestec era de ajuns să verși un număr oarecare de
adjective (măreț, vast, fierbinte, sărbătoresc, senin, înalt, zvelt, semeț,
incandescent, limpede, sacră, natal, triumfal, legendar) și miezurile se legau
obsesiv, tiranic, ca mânate de oarba magie a forțelor inerției, într-o serie infailibilă
de sintagme curente: pământ de glorii, vatră sacră, voință suverană, timp legendar,
mărețul vis, inima fierbinte, porți de aur, pământ strămoșesc, tărâm de vis, arcuire
zveltă, plai mirific, boltă clară. Mari servicii, grăbind procesele de cristalizare,
aduceau rimele care obligau pe producător să fie atent și corect, să nu se abată de la
tehnologia prevăzută: pâine va fi urmat ineluctabil de mâine, străbate de demnitate,
ciocârlia nu va admite decât România, vis decât paradis, năzuind decât clădind,
înfloritoare va antrena în resort pe soare, brazi pe azi, glorie pe istorie, dor pe
viitor. Ca să se pună în mișcare angrenajele, cele câteva sintagme prefabricate
trebuiau neapărat branșate la un număr dat de verbe: a clădi, a cinsti, a ctitori, a
înălța, a crește, a cânta, a dărui, a scruta, a năzui , a împlini, toate la persoana întâi,
numărul singular sau numărul plural, după dorința și inițiativa meșterului.
Microantologia care urmează are rolul de a oferi un număr de exemple, fabricate
după „rețeta” de mai sus, din imensa cantitate de „creații” a acelor ani, azi
maculatură.