MOARA CU NOROC de Ioan Slavici

-TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME IN NUVELA REALIST - PSIHOLOGICA

Ioan Slavici, marele clasic al literaturii romane și adept al filosofiei lui Confucius, pledează în
operele sale pentru respectarea unor norme morale precum: cinste, adevăr, cumpătare, sanctionându-si
drastic personajele care încalcă aceste valori.
Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în volumul “Novele din popor” în anul 1881 și este o
nuvelă realist – psihologică, intrucât creionează fapte verosimile, abordând un stil sobru, impersonal și
deplasând accentul de pe evenimente pe construcția personajului principal Ghita, surprins în conflicte
puternice exterioare si interioare.
Latura psihologică a nuvelei este subliniată prin tehnicile utilizate în evidențierea frământărilor
sufletesti ale lui Ghită, personaj dilematic ce oscilează între onestitate și patima banului. Involuția morală
a acestuia, criza de constiință ce-l macină se reliefează prin stil indirect liber, monolog interior si analiză
psihologică.
Tema este complexă: pe de o parte scriitorul urmăreste gradat dezumanizarea lui Ghita ca efect al
dorintei de inavutire, iar pe de alta parte pune in lumina ideea subordonarii personajelor unui destin
implacabil, prestabilit. Semnificativa in acest sens este imaginea din final a batranei, care revenita in
spatiul blestemat al carciumei, observa urmele incendiului si pune intamplarile pe seama destinului:
“simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost data”.
Titlul devine un motiv anticipativ ce prefigureaza destinul tragic al personajelor, intrucat lexemul
substantival „moara” dezvaluie metaforic ideea unor constiinte macinate, zbuciumate, iar sintagma „cu
noroc” creioneaza o antifraza, spatiul actiunii dovedindu-se blestemat.
Discursul epic este organizat in 17 capitole fara titlu, inceputul si finalul fiind in relatie de simetrie.
Nuvela debuteaza cu imaginea batranei ce pare un alter- ego al scriitorului, intrucat exprima viziunea
despre lume a acestuia. Vorbele ei cu privire la sensul fericirii ce tine de cumpatare releva pe de o parte
un conflict de mentalitate cu Ghita, ilustrand pe de alta parte teza morala a nuvelei: „nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit”. Finalul readuce in prim- plan aceeasi batrana ce plange soarta Anei si a lui
Ghita, gandurile ei cu privire la fereastra uitata deschisa, simbolizand faptul ca prabusirea familiei a fost
generata de intruziunea maleficului Lica. Viziunea moralizatoare a scriitorului despre lume este evidenta
in final, intrucat batrana si copiii isi continua firesc existenta, in vreme ce vinovatii platesc pentru faptele
lor: „apoi ea a luat copiii si pleca mai departe”.
Reperele spatio – temporale au valoare simbolica. Actiunea este proiectata in mediul
transilvanean, aproape de Ineu, moara aflandu-se la o rascruce de drumuri, fapt ce ar putea anticipa cele
doua cai intre care oscileaza Ghita: gandul de a redeveni onest prin plecarea de la moara cu noroc si
dorinta de a mai ramane cativa ani pentru a se instari. Imprejurimile morii devin motive anticipative pentru
destinul personajelor, intrucat cele cinci cruci prevestesc moartea lui Ghita si a Anei, iar drumul ce
serpuieste cand la stanga cand la dreapta si valea ce se stramteaza din ce in ce mai mult anunta
conflictul interior care se acutizeaza si-l transforma pe Ghita intr-un personaj ursuz, cu reactii violente.
Timpul actiunii capata si el rol anticipativ, primul reper mentionat fiind Sfantul Gheorghe ce are putea
simboliza lupta dintre Ghita cu demonul banilor. Evenimentele se finalizeaza peste un an, in preajma
sarbatorilor pascale.
O prima scena semnificativa pentru viziunea despre lume a scriitorului este aceea in care Ghita,
aflat in proces, depunde marturie astfel incat Lica sa nu mai fie incriminat, iar complicitatea lor sa nu fie
divulgata. Acest fapt conduce la condamnarea lui Saila si a lui Buza-Rupta, tovarasi ai Samadaului, dar
antreneaza in egala masura si prabusirea imaginii carciumarului in plan social, fapt ce acutizeaza criza
morala. Eliberarea pe chezasie a acestuia il determina sa-si exteriorizeze sentimentele fata de Ana,
convins fiind ca integritatea sa ca parinte si ca sot este iremediabil afectata: „iarta-ma cel putin tu, caci eu
n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului”, „ai avut tata om de frunte si ai ajuns sa-ti vezi sotul in fata
judecatorilor”.
 O a doua scena ce reliefeaza dezumanizarea protagonistului este aceea in care, revenit la han,
dupa ce o lasase pe Ana singura cu Lica, Ghita intelege ceea ce se petrecuse intre cei doi si hotaraste ca
singura solutie este uciderea sotiei. Discutia celor doi releva una dintre cauzele crizei, lipsa comunicarii:
„Dumnezeu nu mi-a dat gandul bun la vreme potrivita”, „simt numa ce mi s-a pus ceva de-a curmezisa-n
cap si nu mai pot trai, iar pe tine nu te pot lasa singura-n lipsa mea”. Astfel, din sotul atent si iubitor Ghita
ajunge capabil de crima.
Ca in orice nuvela, in textul supus analizei accentul cade pe reliefarea personajului complex
caracterizat. Initial cizmar modest, Ghita doreste sa-si schimbe conditia materiala, se detaseaza de
vorbele soacrei si ia in arenda moara cu noroc, ajungand carciumar. Harnic si intreprinzator, fire energica,
Ghita ajunge la bunastare, insa viata „se dezechilibreaza radical odata cu aparitia lui Lica Samadaul la
han”. Cei doi ajung complici, iar Ghita are iesiri violente, fiind duplicitar.
In mod indirect, prin analiza psihologica, naratorul dezvaluie framantarile carciumarului ce-si pune
patima banului pe seama divinitatii: „ei, ce sa-mi fac, zise Ghita, daca asa mi-a lasat Dumnezeu, nici
cocosatul nu este de vina ca poarta cocoasa”. Conflictul interior predominant este conturat prin stil
indirect liber si monolog: „vedea banii gramada si i se impaianjenau parca ochii de dragul unui castig; ar fi
fost gata sa-si puna pentru un an – doi capul in primejdie”.
In concluzie, consider ca viziunea despre lume a scriitorului se reflecta mai ales in modul in care
acesta isi construieste personajele, deoarece inocentii (batrana si copiii) isi continua firesc existenta, in
vreme ce vinovatii (Ghita, Ana, Lica) sunt sanctionati pentru abaterile de la moralitate.