LITERATURA ASERTIVA IDEOLOGIEI COMUNISTE

PREMISĂ. DEFINIREA CAZULUI

Ideologia comunistă are ca punct de plecare teoria determinismului social, potrivit căreia comportamentul persoanei
nu este indus de propria individualitate, ci de clasa din care provine. Drept urmare, devine obligatorie educarea sa în
spiritul noii societăți, comuniste, singura care, se afirmă, îi poate asigura dezvoltarea plenară. În această situație,
rolul literaturii ca mijloc de propagandă devine covârșitor, ea având menirea să educe individul în spiritul supunerii
față de partid și de conducătorul său, dar și de ură față de tot ce se opune acestei atitudini. Ca unică alternativă de
existență, propaganda aduce astfel în prim-plan sloganul Cine nu este cu noi este împotriva noastră, cultivând
insistent mitul patriei primejduite și, drept urmare, vigilența față de ,,dușmanii" poporului și necesitatea luptei de
clasă, internaționalismul proletar (Proletari din toate țările, uniți-vă!), dar și cultul Conducătorului providențial.

DESCRIEREA ŞI ANALIZA CAZULUI

• Începuturile

1944 (12 noiembrie) - se înființează ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică),
avându-l președinte pe Constantin I. Parhon. Preşedintele Secției literatură și filozofie este Mihail Sadoveanu. La 10
decembrie apare primul număr al revistei Veac Nou, principalul instrument propagandistic al asociației.

1945 - se înființează Universitatea Muncitorească a PCR numită din 1946 ,,Ștefan Gheorghiu", înaltă școală de
pregătire muncitorească pentru fiii și fiicele poporului.

In 1946- se dă publicității o primă listă cuprinzând titlurile a 2538 de cărți care sunt interzise, scoase din bibliotecile
publice și distruse.

În 1948- se tipărește, într-un volum de peste 500 de pagini, o nouă listă de Publicații interzise, care cuprinde un
număr sporit de nume de autori și titluri: 8779. Astfel, din librării, din biblioteci publice și chiar din case, sunt
confiscate și distruse cărți semnate de Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Agârbiceanu, Dimitrie Anghel,
Nicolae Bălcescu, Constantin Bacalbașa, I.A. Bassarabescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Gh. Brăescu, Al
Brătescu-Voinești, Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Cantemir, Otilia Cazimir, Șerban Cioculescu, Emil Cioran, George
Coșbuc, Anghel Demetrescu, Victor Eftimiu, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Nicolae Filimon, Radu Gyr, Ion Ghica,
Octavian Goga, B.P. Hasdeu, Anton Holban, G. Ibrăileanu, Eugen Ionescu, Titu Maiorescu, Gib.l Mihăescu, Costache
Negruzzi, Alexandru Odobescu, Anton Pann Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, lon
Heliade-Rădulescu, Alecu Russo, C. Sandu-Aldea, Mihail Sebastian, Damian Stănoiu, Vladimir Streinu, Gheorghe
Șincai, Ionel Teodoreanu, George Topîrceanu, Radu Tudoran, Alexandru Vlahuță, Vasile Voiculescu, Paul Zarifopol și
de încă mulți alții.

În ianuarie 1948, numele lui Tudor Arghezi însuși este scos din literatură, iar volumul Una sută una poeme, retras din
librării.

1949 - sunt interzise 119 creații populare cu un ,,conținut ideologic neadecvat" (cântece interpretate de Maria
Tănase, Maria Lătărețu, Fănică Luca, Ioana Radu și alții), multe din ele pentru că vehiculau formula legionară
(!) ,,foaie verde". Devine obligatorie înregistrarea mașinii de scris la Miliție.
1949 - se înființează Școala de Literatură, Mihai Eminescu", al cărei scop era să producă scriitori pe bandă rulantă.
Condițiile admiterii: origine socială, sănătoasă" și recomandarea comitetului de partid. Va fi desființată în 1955.

1952 - în urma apariției, genialei" lucrări a tovarășului Stalin, Marxismul şi problemele lingvisticii, este suprimată
revista Cum vorbim, redactată de Al. Graur; este, totodată, criticată ,,atitudinea dușmănoasă" a lingviștilor lorgu
Iordan, Al. Rosetti şi Al. Graur, ultimii doi fiind scoși din învățământ, ca necorespunzători.

• Omul nou. Viața nouă

Autoritățile nu scapă din vedere școala, fiind interesate de primenirea ideologică a manualelor şi a programelor
didactice (întrucât toate manualele anterioare anului 1947 fuseseră scoase din uz). În 1948, reforma sovietizantă a
învățământului schimbă radical compoziția de clasă a personalului didactic, înființându-se facultăți muncitorești care
produc pe bandă, în câteva luni, ,,specialiști" cu origine sănătoasă, apți să-i înlocuiască pe cei disponibilizați, conce-
diați ori trimişi în pușcărie.

Tinerii studiază după materiale de propagandă cu vag aspect didactic, încropite la repezeală, pe măsură ce se publică
scrieri cu mesaj comunist şi se impun nume noi. In anul 1950 apar Tezele provizorii de istoria literaturii române
(substitut de manual de clasele a X-a şi a XI-a) în care creația literară era ilustrată, între alţii, de necunoscuți precum
Ion Păun-Pincio, D.Th. Neculuță, Raicu Ionescu-Rion şi Alexandru Sahia (pentru trecut) şi de A. Toma, Dan Deşliu,
Maria Banuș şi Mihai Beniuc (pentru prezent).

Sunt considerate, ,,snoabe", ,,mistice", descompuse”, ,,dezumanizate”, ,,degenerate”, ,,morbide", „iraționale",

„retrograde”, „putrede" şi ,,decadente" toate creațiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste,
dadaiste etc. Este condamnat, de asemenea, tot ce ține de estetism. Însuși locul în literatură al lui Mihai Eminescu e
pus sub semnul întrebării, căci poetul nu numai că a împărtășit şi propagat o filozofie idealistă și un pesimism
contagios, dar a și compus versuri ce poartă semnele ,, periculoase" ale unui formalismului decadent. Cine nu scria
într-un limbaj popular accesibil şi nu avea o concepție ,,înaltă”, materialist-dialectică asupra vieții, cine arăta o cât de
mică simpatie pentru intimități poetice, pentru naturalism, pentru erotism și divertisment, pentru proza analitică,
polițistă sau de aventuri se descalifică în ochii partidului ca scriitor.

Numeroși intelectuali de prestigiu au fost arestați și condamnați la mulți ani de închisoare, fiind acuzați de uneltire
împotriva ordinii sociale, printre ei numărându-se Constantin Noica, Dinu Pillat, N. Steinhardt, Alexandru Paleologu,
Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic.

• P.C.R- Poporul. Ceaușescu. România

Două principale instrumente au făcut posibilă perpetuarea dictaturii comuniste: poliția politică şi propaganda.
Scopul lor a fost să distrugă cetățeanul, spiritul civic în genere, şi să construiască un individ- omul nou - perfect
manevrabil. Versurile lui George Lesnea Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare/ E-n
pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt/ E-n viața ce veșnic nu moare., învățate de elevi vreme de mai multe decenii,
exprimă, probabil, cel mai exact natura dominației totalitare.

Intelectualii au fost somați să se conformeze dogmelor ,,realismului socialist", pentru că realitatea nu era ceea ce
percepea artistul, ci ceea ce decidea partidul că trebuia să fie: Avem nevoie ca arta, avem nevoie ca industria
cinematografică şi teatrele să zugrăvească esența și modelul omului nou pe care vrem să-l făurim! Chiar dacă uneori
trebuie să înfrumusețăm vreun erou, este bine ca el să devină un exemplu, pentru ca tinerii să înțeleagă și să știe că
așa ar trebui să fie!, hotărâse Nicolae Ceaușescu. „Omul nou" glorificat de propaganda regimului era, de fapt,
ființa total pliabilă, fără „șira spinării” şi fără un sentiment al responsabilității. În același timp, propaganda
glorifica sub numele de ,,Epoca de aur - epoca Ceaușescu" cultul personalității Conducătorului (care a devenit, mai
ales după 1968, fundamentul ideologic al sistemului comunist), prezentat drept călăuză vizionară, erou între eroii
neamului, ființă providențială, personalitate de vârf a vieții internaționale, demiurg, arhitect, strateg de geniu. Nimic
din ceea ce hotăra Conducătorul nu putea fi discutat sau contestat, deși realitatea cotidiană producea din ce în ce
mai multe motive de nemulțumire. S-a ajuns chiar ca, în anii '80, să fie interzise în programele de radio şi de
televiziune sau în presă cuvinte precum,, întuneric”, ,,frig”,,, foame", ,,moș”, baba”, ,, moarte", cruce",
„preot", ,,portocale”, ,,banane", ,,cafea" unele fiind socotite drept aluzive la adresa cuplului prezidențial.

Propaganda prin intermediul literaturii a simplificat la maximum mecanismul creației. Principiul estetic, condiția
însăși artei din toate timpurile, a fost înlocuit cu acela al eficienței în ceea ce privește atingerea obiectivului
propagandistic. Drept urmare, scriitorul a devenit un simplu executant al comenzii ideologice venite din partea
partidului. Eugen Negrici descrie astfel mecanismul ,,creației": S-a putut băga de seamă că procesul analogic,
metaforic, dificil și individual [al artei literare] poate fi infinit accelerat dacă e produs într-o serie de mecanisme
multiplicatoare. Materia primă se alcătuia din substantive - puține și privilegiate, cum se și cade într-o industrie cu
tradiție. Aceste vocabule prețioase erau extrase din subsol, culese de pe sol, furnizate din istoria eroică a claselor
primare: pământ, glorie, munți, cetate, grădini, aripi, otel, pâine, văzduh, ctitori, destin, roua, demnitate, nimb,
recolta ciocârlie, steag. Adăugăm din memorie: glie, tezaur, strămoș, grâu, arbore, izvor, plai, Carpați, torent, pisc,
Bărăgan, Dunăre (și altele, după originea poetului), soare, metal, marmură, daci, romani, culmi, Ștefan, Mircea,
epopee și alte câteva, dar nu mai mult de zece. Apoi, în rețetă trebuia obligatoriu să figureze și această iscusință
venea cu experiența câteva substantive cu virtuți catalitice, fără de care materia nu se lega și nu căpăta luciu!
iradiant căutat: inimă, catarg, vatră, vis, rod, temeiuri, orizont, basm, faptă, mireasmă, efigii, fluvii, rampe, zodie,
cunună, infinit, arcuire, boltă, rapsod, rază, ieri, azi, mâine, irizări. În asemenea amestec era de ajuns să verși un
număr oarecare de adjective (măreț, vast, fierbinte, sărbătoresc, senin, înalt, zvelt, semeț, incandescent, limpede,
sacră, natal, triumfal, legendar) şi miezurile se legau obsesiv, tiranic, ca mânate de oarba magie a forțelor inerției,
într-o serie infailibilă de sintagme curente: pământ de glorii, vatră sacră, voință suverană, timp legendar, mărețul
vis, inima fierbinte, porți de aur, pământ strămoșesc, tărâm de vis arcuire zveltă, plai mirific, boltă clară. Mari
servicii, grăbind procesele de cristalizare, aduceau rimele care obligau pe producător să fie atent şi corect, să nu se
abată de la tehnologia prevăzută: pâine va fi urmat ineluctabil de mâine, străbate de demnitate, ciocârlia nu va
admite decât România, vis decât paradis năzuind decât clădind, înfloritoare va antrena în resort pe soare, brazi pe
azi, glorie pe istoric, dor pe viitor. Ca să se pună in mișcare angrenajele, cele câteva sintagme prefabricate trebuiau
neapărat branșate la un număr dat de verbe: a clădi, a cinsti, a ctitori. înălța, a crește, a cânta, a dărui, a scruta, a
năzui, a împlini, toate a persoana întâi, numărul singular sau numărul plural, după dorința şi inițiativa meșterului.

Microantologia care urmează are rolul de a oferi un număr de exemple, fabricate după ,,rețeta" de mai sus, din
imensa cantitate de ,creații" a acelor ani, azi maculatură.

LUCRARE SCRISĂ: LENIN

de Nicolae Táutu

Pe tablă -ții, ce pâclă adâncă!

- Sta scris subiect: LENIN - cu alb de stâncă.

O elevă scria:

„Lenin a făcut întregul an să fie primăvară

A omului-om, -a răpus omul fiară.

Și a eliberat viața pe a șasea parte din glob,

În loc de lanț, lumină dând fiecărui rob." [...]

...Când citi teza tovarășa profesoară,

Prin mugurii luminoși de-afară,

O și vedea, prin ani, pe fată

În luptă grea înverșunată

Un inginer cu bucle castanii,

Un inginer ce hotărât va şti

Că nu doar stâlpii cei de fier

Înaltă trainic un șantier,

Ci forța vie și nestăvilită,

Puterea lui Octombrie pornită

Ce-a ridicat la noi, aici,

Hidrocentrala lui Ilici!

DE ZIUA TOVARĂŞULUI STALIN

De Marcel Breslașu

Un pionier recita:

IARNA zugrăvit pe geamuri flori de gheață

Și molcom fulguie-n amurg pe-ntreaga fire....

Ți in sufletele noastre-i dimineață

primăvara-și joacă blânda strălucire:

Ari STALIN are șaptezeci de ani de viață!

Și inimile mici - în mare sărbătoare-

zvâcnesc în piept, de parc-ar vrea sa-l spargă

Noi toți copiii clasei muncitoare,

Noi risipiți dar înfrățiți în lumea larg [...]

FIUL PATRIEI (fragment)

De Mihai Beniuc

Sirena-înfășoară,

Ca un glas ce sună

Zbătut în furtună,

Inimi, oameni, țară.

Si stăteau la jar

Muncitorii roată

Ca-n veac legendar

Voinicii de-altădată.

Și la focul viu Vorbeau de Gheorghiu,

Da-mprejur nu fagi,

Nici izvoare dragi,

Ci ateliere

Stăteau în tăcere.

Fier, curent, mașină,

Toate ale cui?

A duşmanului.

Ele sug din brață

Sânge și viață.

Și schimbă-n dolar

Pentru cămătar

Truda noastră, chinul

Și lasă veninul

Pentru omul muncii

Să-și hrănească pruncii.

La Griviţa, mări,

Muncitorii țării

Cumplit au murit
Și nu s-au bocit.

Ci în loc de ramuri,

Îi plângeau dinamuri,

Și-n loc de izvoară

Îi boceau motoară

Și țipau cu vaier

Trenurile-n aer,

Și plângea sirena

Din toată puterea,

De rupea tăria

Cât e România!

Iar Gheorghiu-Dej,

Cu alți fii viteji,

A fost prins de viu. [...]

ŞEDINTA

de Mihu Dragomir

In jurul mesei albe, trei țărani.

Pietroase sunt obrazele, de ani

Si-au pus căciulile pe-un colt, deoparte.

Citește unul tare, dintr-o carte

Apoi vorbesc, agale, în-de-ei.

Sunt președinți de colectiv tustrei

Grăiește unul cu mustața stancă:

,,Eu zic să facem virament, la bancă." […]

SĂ MAI VII TU PE LA GÂRLĂ

de M. Andriescu

Să mai vii tu pe la gârlă

Când va fi senin și cald,

Să te mai ascunzi sub maluri

Să privești cum eu mă scald.

De la gârlă să ne ducem

Pe câmpia fără zări

Și să rătăcim în crângul

Cu tăcutele cărări.

Să-ți culeg în sân și-n poală

Floricele aurii

Din gurița ta să seamăn

Sărutări dulci mii și mii.

Să-mpletim pe malul gârlei

Un coșuleț de rogoz.

Plin cu florile culese

Noi să-l ducem în colhoz.

Acolo va fi serbare

Căci cositul l-am sfârșit

În republică noi primii

Planul l-am supramplinit.

Floricele aurii

În colhozul nostru, Stalin"

La serbare vom fi mulți,

Fericiți noi vom petrece

Toți colhoznicii avuți.

CONCLUZII

Toate aceste produse ca și limbajul din care au fost realizate, continua lor difuzare în şcoală, la locul de muncă, la
teatru, la televiziune, la radio, în toate publicațiile timpului au avut un efect copleșitor asupra conștiințelor,
impunând, în timp, o adevărată mitologie a comunismului. Imensa presiune totalitară, dar și abolirea criteriului
estetic în judecarea literaturii a produs deformări ale căror consecințe mai dăinuie încă. Iar uitarea este, în acest caz,
cel mai puțin adecvat remediu. Tocmai de aceea cunoașterea ca și justa lor apreciere devin necesare.

Într-o carte celebră, o adevărată distopie antitotalitară, 1984, scriitorul englez George Orwell punea în gura Fratelui
cel Mare (Big Brother) următoarele cuvinte: Cine controlează prezentul controlează trecutul, iar cine controlează
trecutul controlează viitorul. Este ceea ce au încercat - şi au şi reușit adesea - toți Conducătorii, şi nu doar cei din
cărți, ci şi cei reali.

DICȚIONAR CULTURAL

Realism socialist - concept inițiat în anul 1932 de către Stalin şi oficializat în 1934 la Congresul Uniunii Scriitorilor
Sovietici, a cărui esență consta în impunerea ideii că scopul unic al creației este să oglindească lupta de clasă, ura
față de exploatatorii şi formarea „omului nou", devotat partidului comunist.

Proletcultism - curent cultural apărut în URSS, ale cărui principii se reduceau la ideea formării unei culturi pur
proletare (scrisă de proletari, despre proletari, pentru proletari) şi care respingea întreaga moștenire culturală a
trecutului.

Exacerbarea naționalistă 1971 este anul declanşării „revolutiei culturale" româneşti. „Liberalizarea” şi „deschiderea"
sunt definitiv stopate. Până la prăbuşirea sa, în decembrie 1989, regimul Ceauşescu avea să accentueze an după an
presiunea totalitară, izolând în acelaşi timp România de restul lumii (proces relativ lent în primul deceniu, apoi în
accelerare continuă după 1980).

Naționalismul devine argu- mentul istoric şi politic decisiv. Uniți în întreaga lor istorie, uniți în jurul partidului unic şi
al Conducătorului, românilor li se infuzează vocația uni- tății, cu alte cuvinte a subordonării individului faţă de
organismul națio- nal şi totodată a delimitării stricte a propriei naţiuni față de celelalte. Instrument politic de
legitimare şi de dominare, naționalismul a beneficiat de amalgamul dintre tradiția națio- nalistă autentică şi scopurile
speci- fice urmărite de dictatura comunistă. S-a părut că este o recuperare, acolo unde în primul rând a fost o mani-
pulare. (Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească).