Premisa.

Definirea cazului
Ideologia comunist are ca punct de plecare teoria determinismului social, potrivit creia comportamentul persoanei nu este indus de propria individualitate, ci de clasa din care provine. Drept urmare, devine obligatorie educarea sa n spiritul noii societi, comuniste, singura care, se afirm, i poate asigura dezvoltarea plenar. n aceast situaie, rolul literaturii ca mijloc de propagand devine covritor, ea avnd menirea s educe individul n spiritul supunerii fa de partid i de conductorul su, dar i de ura fa de tot ce se opune acestei atitudini. Ca unic alternativ de existen, propaganda aduce astfel n prim-plan sloganul Cine nu este cu noi este mpotriva noastr, cultivnd insistent mitul patriei primejduite i, drept urmare, vigilena fa de dumanii poporului i necesitatea luptei de clas, internaionalismul proletar (Proletari din toate rile, unii-v!), dar i cultul Conductorului providenial. Dup instaurarea regimului comunist, cultura este subordonat politicului. Autonomia esteticului este condamnat oficial, este admis numai arta cu tendin (tezist), pus n serviciul puterii politice. Singurul curent literar admis este realismul socialist. Dictatura proletariatului a avut drept consecin n literatur importarea din URSS a curentului literar numit realism socialist; termenul de proletcultism este de origine slav ( din lb. rus) i desemneaz respingerea trecutului, condamnarea artei burgheze, a autonomiei esteticului. Unicele criterii de promovare a artei sunt cel politic i cel al accesibilitii. Literatura se face pentru toi i, dac se poate, de ctre toi (poei amatori, proletari, brigzi artistice agitatoare, iar mai trziu, concursul naional Cntarea Romniei) .

Instaurarea regimului comunist

1944 se infiinteaza ARLUS (Asociatia Romana pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica), avandu-l presedinte pe Constantin I. Parhon. Presedintele Sectiei literatura si filozofie este Mihail Sadoveanu. La 10 decembrie apare primul numar al revistei Veac nou, principalul instrument propagandistic al asociatiei. 1945 se infiinteaza Universitatea Muncitoreasca a PCR, numita din 1946 stefan Gheorghiu, inalta scoala de pregatire muncitoreasca pentru fiii si fiicele poporului. 1946 se da publicitatii o prima lista cuprinzand titlurile a 2538 de carti care sunt interzise, scoase din bibliotecile publice si distruse. 1948 se tipareste, intr-un volum de peste 500 de pagini, o noua lista de Publicatii interzise, care cuprinde un numar sporit de nume de autori si titluri: 8779. Astfel, din librarii, din biblioteci publice si chiar din case sunt confiscate si distruse carti semnate de V. Alecsandri, G. Alexandrescu, I. Agarbiceanu, D. Anghel, N. Balcescu, Ctin Bacalbasa, I.A.Bassarabescu, L. Blaga, I. Barbu, G. Bacovia, Gh. Braescu, Al. Bratescu-Voinesti, D. Bolintineanu, D. Cantemir, Otilia Cazimir, Serban Cicoulescu, Emil Cioran, G. Cosbuc, V. Eftimiu, M. Eliade, M. Eminescu, Nicolae Filimon, Ion Ghica, O. Goga, B. P. Hasdeu, Anton Holban, G. Ibraileanu, Eugen Ionescu, Titu Maiorescu, C. Negruzzi, Anton Pann, Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Ion Heliade-Radulescu etc.

In ianuarie 1948, numele lui Tudor Arghezi insasi este scos din literatura, iar volumul Una suta una poeme retras din librarii. 1949 sunt interzise 119 creatii populare cu un continut ideologic neadecvat (cantece interpretate de Maria Tanase, Maria Lataretu, Fanica Luca, Ioana Radu si altii), multe dintre ele pentru ca vehiculau formula legionara (!) foaie verde. Devine obligatorie inregistrarea masinii de scris la Militie. 1949 se infiinteaza Scoala de Literatura Miahi Eminescu, al carei scop era sa produca scriitori pe banda rulanta. Conditiile admiterii: origine sanatoasa si recomandarea comitetului de partid. Va fi desfiintata in 1955. 1952 in urma aparitiei genialei lucrari a tovarasului Stalin, Marxismul si problemele lingvisticii, este suprimata revista Cum vorbim, redactata de Al. Graur; este, totodata, criticata atitudinea dusmanoasa a lingvistilor Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur, ultimii doi fiind scosi sin invatamant ca necorespunzatori.

a. Omul nou. Viata noua.

Autoritatile nu scapa din vedere scoala, fiind interesate de primenirea ideologica a manualelor si a programelor didactice (intrucat toate manualele anterioare anului 1947 fusesera scoase din uz). In 1948, reforma sovietizanta a invatamantului schimba radical compozitia de clasa a personalului didactic, infiintandu-se facultati muncitoresti care produc pe banda, in catvea luni, specialisti cu origine sanatoasa, apti sa0i inlocuiasca pe cei disponibilizati, concediati ori trimisi in puscarie. Tinerii studiaza dupa materiale de propaganda cu vag aspect didactic, incropite la repezeala, pe masura ce se publica scrieri cu mesaj comunist si se impun nume noi. In anul 1950 apar Tezele provizorii de istoria literaturii romane (substitut de manual de clasele a X-a si a XI-a) in care creatia literara era ilustrata, intre altii, de necunoscuti precum Ion Paun-Pincio, D. Th. Neculuta, Raicu Ionescu-Rion si Alexandru Sahia (pentru trecut) si de A. Toma, Dan Desliu, Maria Banus si Mihai Beniuc (pentru prezent). Sunt considerate snoabe, mistice, descompuse, dezumanizate, degenerate, morbide, irationale, retrograde, putrede si decadente toate creatiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste, dadaiste etc. Este condamnat, de asemenea, tot ce tine de estetism. Insusi locul in literatura al lui Mihai Eminescu e pus sub semnul intrebarii, caci poetul nu numai ca a impartasit si propagat o filozofie idealista si un pesimism contagios, dar a si compus versuri ce poarta semnele periculoase ale unui formalism decandent. Cine nu scris intr-un limbaj popular accesibil si nu avea o conceptie inalta, materilist-dialectica asupra vietii, cine arata o cat de mica simpatie pentru intimitati poetice, pentru naturalism, pentru erotism si divertisment, pentru proza analitica, politista sau de aventuri se descalifica in ochii partidului ca scriitor. Numerosi intelectuali de prestigiu au fost arestati si condamnati la multi ani de inchisoare, fiind acuzati de uneltire impotriva ordinii sociale, printre ei numarandu-se Constantin Noica, Dinu Pillat, N. Steinhardt, Al. Paleologu, Vladimir Streinu, V. Voiculescu, Nichifor Crainic. Autoritatile nu scapa din vedere scoala, fiind interesate de primenirea ideologica a manualelor si a programelor didactice (intrucat toate manualele anterioare anului 1947 fusesera scoase din uz). In 1948, reforma sovietizanta a invatamantului schimba radical compozitia de clasa a personalului didactic, infiintandu-se facultati muncitoresti care

produc pe banda, in catvea luni, specialisti cu origine sanatoasa, apti sa0i inlocuiasca pe cei disponibilizati, concediati ori trimisi in puscarie. Tinerii studiaza dupa materiale de propaganda cu vag aspect didactic, incropite la repezeala, pe masura ce se publica scrieri cu mesaj comunist si se impun nume noi. In anul 1950 apar Tezele provizorii de istoria literaturii romane (substitut de manual de clasele a X-a si a XI-a) in care creatia literara era ilustrata, intre altii, de necunoscuti precum Ion Paun-Pincio, D. Th. Neculuta, Raicu Ionescu-Rion si Alexandru Sahia (pentru trecut) si de A. Toma, Dan Desliu, Maria Banus si Mihai Beniuc (pentru prezent). Sunt considerate snoabe, mistice, descompuse, dezumanizate, degenerate, morbide, irationale, retrograde, putrede si decadente toate creatiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste, dadaiste etc. Este condamnat, de asemenea, tot ce tine de estetism. Insusi locul in literatura al lui Mihai Eminescu e pus sub semnul intrebarii, caci poetul nu numai ca a impartasit si propagat o filozofie idealista si un pesimism contagios, dar a si compus versuri ce poarta semnele periculoase ale unui formalism decandent. Cine nu scris intr-un limbaj popular accesibil si nu avea o conceptie inalta, materilist-dialectica asupra vietii, cine arata o cat de mica simpatie pentru intimitati poetice, pentru naturalism, pentru erotism si divertisment, pentru proza analitica, politista sau de aventuri se descalifica in ochii partidului ca scriitor.

P.C.R POPORUL. CEAUSESCU. ROMANIA

Doua principale instrumente au facut posibila perpetuarea dictaturii comuniste: politia politica si propaganada. Scopul lor a fost sa distruga cetateanul, spiritual civic in genere, si sa construiasca un individ omul nou perfect manevrabil. ,, Partidul e-n toate E-n cele ce sunt Si-n cele ce maine vor rade la soare E-n pruncul din leagan Si-n omul carunt E-n viata ce vesnic nu moare. George Lesnea Aceste versuri exprima cel mai exact natura dominatiei totalitare. Intelectualii au fost somatic sa se conformeze dogmelor ,, realismului socialist, pentru ca realitatea nu era ceea ce percepea artistul, ci ceea ce decide ea partidul ca trebuia sa fie:

,, Avem nevoie ca arta , avem nevoie ca industria

cinematografica si teatrele sa zugraveasca esenta si modelul omului nou pe care vrem sa-l faurim. Chiar daca uneori trebuie sa infrumusetam vreun erou, este bine ca el sa devina un exemplu, pentru ca tinerii sa inteleaga sis a stie ca asa ar trebui sa fie! Nicolae Ceausescu ,, Omul nou glglorificat de propaganda regimului era de fapt fiinta total pliabila fara ,,sira spinarii si fara un sentiment al responsabilitatii. In acelasi timp propaganda glorifica sub numele de Epoca de aur epoca Ceausescu. Cultul personalitatii care a devenit fundamental ideologic al sistemului comunist prezentat drept calauza vizionara, erou intre eroii neamului, fiinta providentiala, personalitate de varf a vietii internationale, demiurg, architect, strateg geniu. Nimic din ceea ce hotara conducatorul nu putea fi discutat sau contestat, desi realitatea cotidiana producea din ce in ce mai multe motive de nemultumire. S-a ajuns chiar ca, in anii 80 sa fie interzise in programele de radio si de televiziune in presa cuvinte ca: intuneric, frig, foame, mos, baba, moarte cruce, preot, portocale, banana, cafea unele fiind socotie drept aluzie la adresa cuplului presidential. ,, Cnd stavili pn-n cer ne cresc n cale, Noi, comunitii, nu cunoatem jale: Proptim largi umeri, toi rostim PARTID Cad muni de fier, ci dalbe se deschid. ( Partidului, A. Toma)

Perioada de reideologizare si de dizidenta culturala

Dupa 1971, regimul comunist manifesta o tendinta tot mai accentuata de reideologizare a mediului cultural si de inasprire a cenzurii. Regimul politic evolueaza treptat spre o restalinizare, prin impunerea unei linii ideologice in cultura si prin cultul personalitatii dictatorului Ceausescu. Efectul acestei cotituri ideologice este contradictoriu in plan cultural. Acum se naste si o reactie, difuza la inceput, de opozitie la politica regimului. Apar tot mai frecvent forme de protest social si intelectual.

Mediile culturale aveau acum structuri consolidate, independente de cele politice, iar pozitiile dobandite de o serie de personalitati si de unele publicatii in perioada anterioara incurajeaza unele acte de dizidenta individuala, care se vor amplifica in anii 80. Dar mediile culturale sunt divizate de angajari teoretice si ideologice diferite, inclusiv de atitudini diferite fata de traditia culturala; sunt reluate teme si dispute din perioada interbelica. Literatura dezvaluie aberatiile sistemului comunist, dar intr-un limbaj simbolic, aluziv si esopic, pentru a putea trece de cenzura. In mediile sociale si intelectuale se dezvolta un limbaj codificat prin care oamenii isi exprima aversiunea fata de regim; este epoca limbajului dublu, a unor conduite duplicitare, ca strategii de supravietuire si de opozitie simbolica. Este perioada in care cenzura se inaspreste, revistele si editurile sunt din nou controlate strict, circuitul informatiei este supravegheat, iar in anii 80 cetatenii care aveau masini de scris sunt obligati periodic sa le inregistreze la militie; televiziunea isi reduce programul la doua ore pe zi, in care se difuzau doar programe in care se facea un cult desantat al dictatorului. Desi propaganda s-a intensificat, ea nu mai avea eficienta, regimul nu mai era crezut, iar lumea culturala a opus diverse forme de rezistenta, pasive sau manifeste. In aceste conditii s-au dezvoltat limbajul dublu, literatura cu cheie, dar si conduite duplicitare in spatiul culturii. Pentru a-si legitima dictatura, regimul Ceausescu a recurs la o ampla actiune de exaltare a ideii nationale, incercand sa anexeze la aceasta politica nationalista si sectoare ale creatiei artistice. De fapt, sub aceste practici, care desfigurau istoria si transformau ideea nationala intr-o tema de propaganda, se promova un cult al personalitatii dictatorului, cult ce devenise sufocant si luase forme caricaturale. Desi cei care nu scriau pe placul propagandei oficiale aveau dificultati in a publica, o serie de intelectuali au refuzat sa faca compromisuri, nu au renuntat la tinuta estetica si morala, s-au retras in spatiul cultural, cladind opere de valoare. Aceasta atitudine a fost numita ulterior rezistenta prin cultura. Unele grupuri s-au izolat si au lucrat temeinic in sfera unor discipline sau preocupari culturale majore, precum a fost grupul din jurul lui Constantin Noica, de la Paltinis. In acelasi timp, in mediile intelectuale au aparut si actiuni de opozitie fata de regim (miscarea initiata de Paul Goma in 1977), unii creatori (artisti plastici, regizori, interpreti, actori etc.) au ales calea exilului, unii scriitori si intelectuali au denuntat public incalcarea drepturilor omului si a libertatii de exprimare, initiind miscari de dizidenta (Mihai Botez, Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Doina Cornea etc.). Totusi, operatia de restituire a culturii nationale continua si in anii 80. Datorita unor initiative editoriale apar lucrari monumentale, precum Istoria lui Calinescu, editia integrala a lui Eminescu, inceputa de Perpessicius, se publica lucrarile lui Cantemir, Balcescu, Lovinescu, Iorga, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, D.D. Rosca, Blaga (opera integrala), Vianu, Motru, Mircea Eliade, E. Ionescu etc.

Concluzii
Toate produsele literare a acelor vremuri au avut un efect coplesitor asupra constiintelor, impunand o adevarata mitologie a comunismului.Imensa presiune totalitara si abolirea criteriului estetic in judecaraea literaturii a produs deformari ale caror consecinte mai dainuie inca.Consider ca este esential sa asimilam morala oferita de trecut ca viitorul sa se diferentieze net de experientele nefaste ale trecutului si pentru a oferi generatiilor viitoare de artisti un orizont deschis si un mediu social propice dezvoltarii artei si culturii.