Roman realist de tip balzacian- ,,Enigma Otiliei” de George Călinescu

În opera ,,Enigma Otiliei”, apărut în 1938, Călinescu optează pentru romanul obiectiv, dar depă șe ște
programul estetic, construind un roman al ,,voca ției critice și polemice” (Nicolae Manolescu). Opera este realistă,
socială, balzaciană, de familie, bildungsroman, metaroman, având și elemente naturaliste. Titlul ini țial, ,,Părin ții
Otiliei” reflecta ideea balzaciană a paternită ții deoarece personajele determină soarta personajului ca ni ște ,,părin ți”.
Titlul a fost schimbat, ilustrând tehnica modernă a reflectării poliedrice prin care este realizat persoanjul eponim (care
dă numele operei). Călinescu spune că ,,Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că are”. Perosnajul cel mai complex
al romanului construit din elemente contradictorii și neîncadrabil într-o tipologie, întruchipeacă misterul feminin, nu
are nicio enigmă de ascuns, are doar o fire de artistă și un temperament capricios, o dorin ță de libertate, un suflet care
se manifestă cu exuberanță, un amestec de iubire și ra țiune, de inocen ță și de maturitate. Ceea ce a reu șit să surprindă
autorul prin construcția personajului feminin este trecerea de la o vârstă biologică la alta cu manifestări contradictorii
specifice.
Un prim argument al apartenenței la specia romanului realist de tip balzacian este faptul că personajul este
încadrabil în tipologii, fiind tipice pentru o categorie socială. Cu excep ția personajului Otilia, care este atipic,
personajele pot fi încadrate în tipare umane, după modelul caracterelor clasicismului francez sau ale realismului ce a
propus tipologii. Costache Giurgiuveanu simbolizează tipologia semnificativă a prozei realiste, adică avarul, Aglae
Tulea- ,,baba absolută fără cusur în rău”, Simion Tulea este bătrânul decripit, senil, Olimpia Tulea este femeia
caracterizată de platitudine, omul complăcut care trăie ște doar biologic, Aurica Tulea este fata bătrână obsedată de
ideea măritișului, Titi Tulea este debilul, Stănică Ra țiu este arivistul sau parvenitul, avocatul fără procese sau
demagogul ideii de paternitate, Leonida Pascalopol este mo șierul rafinat, iar Felix este ambi țiosul pe plan profesional.
Portretul balzacian are ca scop descrierea unor detalii care au convergen ță în plan moral, astfel că portretul lui Felix
este completat de afirmația ,, taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie”, ceea ce denotă
ambiția sa, dorința de a deveni un mare medic, asemenea tatălui său. Costache Giurgiuveanu este prezentat ca fiind
"un omulet subtire si putin inconvoiat", avand"capul atins de o calvitie aproape totala" si buzele ingalbenite din pricina
fumatului; cei doi dinti (comparati cu niste aschii de os) trimit la copilarie, iar clipitul "rar si moale" al pleoapelor, ca
al bufnitelor speriate de lumina ii sugerează caracterul ascuns al personajului, în permanen ță vizat de către familia
surorii sale, ale căror intenții erau obținerea averii sale, ca și teama sa în calitate de avar, de a nu fi prădat.
Cel de-al doilea argument al apartenenței la specia romanului realist de tip balzacian este s imetria incipit-final,
care accentuează viziunea realistă, în sistem închis, a universului românesc. Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi
case, aceeaşi curte, în seara lui iulie 1906, când Felix Sima pătrunde în universul familiei Giurgiuveanu, şi zece ani
mai târziu, ca încheiere definitivă a etapei. La început, tehnica descrierii detaliate, cea a detaliului semnificativ, are
rolul de a fixa cronotopul- spațiul și timpul acțiunii, în mod verosimil și veridic-, pentru a crea atmosfera, dar și
pentru a sugera, în manieră anticipativă, aspecte care definesc profilul moral și psihologic al unor personaje pe care
cititorul le va descoperi ulterior. Astfel, e surprinsă atmosfera de ansamblu pe care o inspiră casa lui Costache
Giurgiuveanu: ,,pare strivită de o vegetație neîngrijită, acoperită de un praf străvechi, cu lemnul zidăriei scorojit și
grilajul gardului ruginit și căzut pe spate”- locuința roasă de vechime, al cărui aspect neîngrijit poate trăda ori
neglijența, ori zgârcenia proprietarului, declinul unei lumi care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere,
dar nu şi fondul cultural. Deși tehnica e autentic balzaciană, Manolescu afirma că aici este vorba de un ,,balzacianism
fără Balzac” deoarece detaliile descriptive puse pe seama observa ției atente asupra casei din perspectiva tânărului
Felix conține mulți termeni din domeniul arhitecturii- ,,fronron”, ,,consolă”, ,,cat”, ,,ogive”, ,,rozetă gotică”, pe care
numai un estetician cunoscător al stilurilor arhitecturale putea să le observe (în romanele lui Balzac, naratorul descrie
detalii pe care oricine ar putea să le observe, fără apelul la un limbaj preten țios de specialist). Peste ani, Felix va regăsi
strada Antim, cu casa lui moş Costache ,,leproasă, înnegrită”. Curtea năpădită de scaieţi şi poarta cu lanţ sugerează
trecerea implacabilă a timpului, confirmată de reformularea replicii lui Costache Giurgiuveanu: „Aici nu stă nimeni!”
Opera, având ca temă viața burgheziei bucure ștene la începutul secolului al XX-lea, urmăre ște evolu ția
raporturilor dintre personaje, pe fondul unei moșteniri supralicitate de unii, dezvoltând problematica mo ștenirii și pe
cea a paternității, dar și a iubirii ca experien ță de maturizare. Viziunea asupra temei este aceea că individul este
influențat de mediul în care trăiește și se formează- ,,Zeul la care se închină to ți este banul”- G. Călinescu.
Un prim episod relevant pentru ilustrarea temei- via ța burgheziei bucure ștene- este acela al galeriei
personajelor din incipitul romanului. Prin intermediul lui Felix, care pătrunde în universul familiilor Giurgiuveanu şi
Tulea, cititorul face cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg peisajul tipologiilor prozei realiste. În odaia foarte
înaltă şi încărcată de fum ,,ca o covertă de vapor pe Marea Nordului”, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi
cărţi, se află cei care vor avea un rol important în desfăşurarea epică a romanului. Naratorul notează minuţios fiecare
aspect revelator: familiaritatea neobişnuită a gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea- îi
oferă cu discreţie un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care îi face aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix
va fi o distracţie nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui , ocheadele
Auricăi către Felix. Întregul tablou pare desprins dintr-o comedie de moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critică și
polemică. În acest episod se relevă stratificarea socială a personajelor, Aglae cere bani de la Mo ș Costache, care,
speriat, o refuză, Pascalopol îi face daruri scumpe Otiliei.
Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene se află în capitolul XVIII. Moş
Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică.
Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul,
neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul
negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost. Clanul Tulea sărbătoreşte cu un festin
moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi
Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi
îngrijeşte pe bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă
Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt. Episodul concentrează epic schema întregului roman.
Viziunea despre lume a autorului se oglindeşte în primul rând în desfăşurarea generală a acţiunii, conform
celor două planuri narative : al conflictului succesoral declanşat de moştenirea considerabilei averi a lui Costache
Giurgiuveanu, şi al formării tânărului Felix Sima, sosit la Bucureşti pentru a studia medicina, care trăieşte aici prima
sa iubire. Viziunea realistă însoţeşte mai ales povestea moştenirii. Costache Giurgiuveanu, avar, deţinător al mai
multor imobile şi variate proprietăţi, o creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi
administrator al veniturilor lui Felix Sima. Averea lui este vânată de clanul Aglaei Tulea, sora acestuia, care luptă cu
înverşunare cu oricine pare că îi periclitează planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la
bancă şi amână să îi dăruiască Otiliei, sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat, un „geniu al răului”. Surprinzând furtul,
Giurgiuveanu moare în urma unui atac de apoplexie. Stănică divorţează de Olimpia Tulea, devine om de afaceri temut
şi intră în politică. Totul confirmă teza balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”. Pe de altă parte,
personajele care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală asupra vieţii , trăiesc sub
diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei lor fiind, în final, inefabilul feminin. „Enigma” este
decriptată gnomic de însuşi autor: ,,Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuşi dovezi de afecţiune.”
Un alt element de structură și de compoziție este conflictul. Conflictul firului epic principal, succesoral, este
cel dintre Costache și clanul Tulea. Apari ția lui mo ș Costache permite surprinderea rela țiilor dintre acesta și familia
Agalei. În mediul influențat de puterea banului, adevăratele sentimente din rela țiile de familie se alterează, astfel
apărând conflictele. Aglae nu este de acord ca fiica vitregă, orfana lui mo ș Costache să mo ștenească to ți banii; de
aceea, ea o jignește pe Otilia spunându-i replici mali țioase, răutăcioase pentru a inocula complexul orfanului tolerat și
o consideră o femeie ușoară: ,,fete ca ea pentru asta sunt, să trăiască discret cu băie ții de familie”, ,,zănatică” și
,,stricată”. Conflictul interior al Otiliei este alegerea între iubirea ideală despre care vorbe ște Felix și via ța lipsită de
griji reprezentată de Pascalopol. Ea î și motivează hotărârea de a fugi la Paris și de a se căsători cu mo șierul ca pe un
gest de altruism, convingându-l pe Felix că i-a făcut un bine pentru viitorul său și pentru împlinirea sa profesională.
Felix pune pe primul loc împlinirea sa profesională, deci plecarea Otiliei se rezumă doar la un conflict interior.
Conflictul interior al lui Felix este pus pe seama alegerii sale între a termina facultatea, a deveni medic și, pe de altă
parte, de a rămâne alături de Otilia, ceea ce ar fi propus abandonarea visului său. Pascalopol mu î și poate da seama daă
iubirea lui pentru Otilia este una paternă sau virilă. La început, el insistp că Otilia îi este ca o fiică și că singura lui
fericire este de a-i face cadouri și de a o răsfă ța. Ulterior însă, Pascalopol îi devine so ț și descoperă că Otilia nu mai
este doar o fetiță, ci o femeie de care este interesat. Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a
maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Romanul ,,Enigma Otiliei” reflectă în mod realist imaginea societăţii burgheze în Bucureştiul transformărilor
începutului de secol XX. Declinul unei lumi, pe rămăşiţele căreia se clădeşte o alta, cu energiile sale, este zugrăvit cu
mijloace clasice, împletite cu elemente de romantism şi modernism. În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” se înscrie
în sfera realismului critic balzacian, dar, precum personajele sale, depăşeşte limitele acestui tipar.A șa cum afirmă
criricul Nicolae Manolescu, ,,Enigma Otiliei” este un roman de criric, în care realismul, balzacianismul și
obiectivitatea au devenit program estetic”.