Context

Publicat în 1938, romanul,,Enigma Otiliei apare la sfârşitul perioadei interbelice (o epocă în care această specie
literară se afirmă puternic) şi este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu. Teoreticianul
romanului românesc optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană. (realismul clasic), dar depăşeşte
acest program estetic, prin recursul la elemente de modernitate.

1. Evidenţierea a două trăsături ale textului narativ, ilustrative pentru curent literar, perioadă sau orientare
tematică, prezente in textul studiat

1a. Opera literară,,Enigma Otiliei" este un roman realist de tip balzacian, deoarece apar tema familiei şi motivul
moştenirii și al paternității; structura este închisă, iar relatarea întâmplărilor este făcută la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și obiectiv; este utilizată tehnica detaliului semnificativ
(încadrarea acțiunii în timp și spațiu, descrierea amănunțită a străzii Antim, a caselor aflate pe stradă şi a
locuinței lui Costache Giurgiuveanu, portretele fizice), iar personajele sunt prezentate în relație cu mediul din
care provin și sunt tipice pentru o anumită categorie socială (Stănică Rațiu - arivistul și avocatul demagog, Felix -
intelectualul ambitios, Pascalopol - aristocratul rafinat).

Pentru Balzac,,,o casă este un document sociologic şi moral". În descrierea inițială, realizată în tehnica
balzaciană, a străzii și casei lui moş Costache sunt redate, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenția de
confort şi bun gust a unor locatari bogați și realitate: inculți (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice
incompatibile), zgârciți (case cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delăsători
(urme vizibile ale umezelii şi ale uscaciunii, impresia de paragină). Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are şi fond cultural.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (,,într-o zi de la începutul lui iulie 1909") și spațial (,,în
strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli"). Finalul este închis prin rezolvarea conflictului şi este urmat
de un epilog. Incipitul și finalul sunt simetrice, prin descrierea străzii și a casei lui moş Costache, din perspectiva
lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale existenței sale (în adolescență și apro-
ximativ zece ani mai târziu,,,după război"), dar şi prin răspunsul dat de moş Costache la venirea lui Felix, reluat
în finalul romanului:,,Aici nu stă nimeni".

1b. Cu toate acestea, romanul depăşeşte modelul realismului clasic, prin spiritul critic şi polemic, prin elemente
ce țin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor. Astfel, moş Costache nu este un avar dezumanizat,

ci are o iubire paternă sinceră pentru Otilia. Pascalopol o iubeşte sincer şi o

protejează pe Otilia, dar nu poate distinge,,ce e patern şi ce e viril" în sentimentele sale. De asemenea,,,enigma"
Otiliei este întreținută de scriitor prin lismul utilizarea unor tehnici moderne: comportamentismul şi
pluriperspectivismul.

Un alt aspect modern, naturalismul, se manifestă în roman prin interesul pentru procesele psihice deviante,
alienare şi senilitate, motivate prin ereditate şi mediu. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demenţă, este o
copie a tatălui său, Simion Tulea. Aurica, fata bătrână, invidioasă şi rea, este o copie a mamei. Amândouă au
preocupări obsesive: Aglae - moştenirea, degradată a Aurica - dorința de a se căsători. Universul familiei Tulea
se află sub semnul bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.

2. Comentarea a două episoade/secvențe narative relevante pentru temǎ

Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin ţine de modernismul lovinescian. Fresca a
burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, este prezentată sub aspect social şi economic
(istoria tema moştenirii lui moş Costache Giurgiuveanu). Imaginea societății constituie fundalul pe care se
proiectează formarea/maturizarea tânărului Felix Sima, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experiența iubirii şi
a relațiilor de familie.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit prin acumularea detaliilor pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor,,clanului" Tulea, al lui
Stănică etc. Într-un plan scriitorul prezintă lupta dusă de clanul Tulea pentru fixed obținerea moştenirii lui
Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. În al doilea plan urmărim destinul tânărului Felix Sima
care, rămas temp orfan, vine la Bucureşti pentru a studia Medicina, locuieşte în casa tutorelui i său, avarul
Costache Giurgiuveanu şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia.

Expozițiunea este realizată în stil realist-balzacian: situarea exactă a acţiunii în timp și spațiu, veridicitatea
susținută prin detaliile topografice (descrierea exp străzii), finețea observației şi notarea detaliului semnificativ.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moș Costache sunt surprinse de,,ochiul unui estet", din
perspectiva naratorului specializat, deşi observația îi este atribuită personajului-reflector, Felix Sima, care caută
o anumită casă.

2a. Odată intrat în clădire, Felix îi cunoaşte pe unchiul său (un omulet straniu care se teme de străini) şi pe
verișoara Otilia, apoi asistă la o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea
obiectivă a personajelor ce sunt prezente în odaia înaltă în care este introdus. Avem în fața ochilor portretele
fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare şi fiziologice care sugerează, în manieră clasică, anumite trăsături
de caracter. Sunt prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elementele de biografie. Toate
aceste aspecte configurează o atmosferă neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul, cu
prefigurarea celor două planuri narative şi a conflictului principal. Intriga se dezvoltă pe două planuri care se
întrepătrund: pe de o parte, este prezentată istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte-
destinul tânărului Felix Sima, maturizarea lui (ceea ce-i conferă cărții se caracterul de Bildungsroman).

2b. Lupta pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea în plan moral a efectelor obsesiei
pentru bani. Moş Costache, proprietar de imobile, restaurante şi acţiuni, nutrește iluzia longevității și nu pune in
să moştenească averea lui, plan periclitat ipotetic de adopția Otiliei. Deşi are practică un proiect pentru a-i
asigura viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul amână momentul
adoptării ei, de dragul banilor şi pentru că se teme de Aglae. El încearcă totuși să acționeze pentru a o proteja
pe Otilia: intenționează să-i construiască o casă cu materiale provenite de la demolări. Proiectele lui moș
Costache nu se realizează deoarece, din cauza efortului depus la transportarea materialelor, bătrânul este lovit
de o criză de apoplexie. Chiar dacă pentru familia Tulea boala lui mos Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa
milităreşte casa, în aşteptarea oala morții bătrânului și a obținerii moştenirii, îngrijirile lui Felix, ale Otiliei mos ale
lui Pascalopol determină însănătoșirea bătrânului avar. Moartea lui ache Costache este provocată, în cele din
urmă, de Stănică Rațiu, ginerele Aglaei, care îi fură avarului banii de sub saltea. În deznodământ, Olimpia e
părăsită de Stănică, Aurica nu-și poate face o situație, iar Felix o pierde pe Otilia.

Alături de avariție, lăcomie și parvenitism, trăsături sociale supuse observației și criticii în romanul realist, sunt
înfățișate și alte aspecte ale familiei burgheze: relația dintre părinți și copii, căsătoria, condiția orfanului. Planul
formării tânărului Felix, student la Medicină, urmărește experiențele trăite de acesta în casa unchiului său, în
special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă pentru el,
este mai importantă dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe Felix, dar după moartea lui moș Costache îl
părăseşte, pentru că ea consideră că reprezintă o piedică în calea realizării lui profesionale. Tânăra se
căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înțelegere și protecție.

2c. În epilog, aflăm că, generos, Pascalopol i-a redat Otiliei libertatea de a-și trăi tinerețea, iar ea a devenit soția
unui conte exotic şi a căzut în „platitudine". Otilia rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru
Pascalopol o,,enigmă."

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat

3a. Istoria moştenirii include un dublu conflict succesoral: este vorba, pe de o parte, de ostilitatea manifestată de
Aglae împotriva orfanei Otilia, şi pe de altă parte, de interesul lui Stănică pentru averea bătrânului, care duce la

dezbinarea familiei Tulea.

Conflictul erotic priveşte rivalitatea pentru iubirea Otiliei dintre adolescentul Felix şi maturul Pascalopol.

În conflictul pentru moştenire se află două familii înrudite. Membrii acestora aparțin unor tipologii umane care
conturează universul social reprezentativ pentru roman.

In casa lui Costache Giurgiuveanu trăieşte Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii
decedate a acestuia. tativ pentru roman.. Aici ajunge orfanul Felix Sima, venit la tutorele său din bătrânului, vine
în casă din dorința de a aparține unei familii şi din afecțiune Bucureşti pentru a studia Medicina. Moșierul
Leonida Pascalopol, prieten al pentru Otilia, pe care o cunoaşte de mică. In casa vecină trăieşte o a doua
familie, înrudită cu prima, care aspiră la moştenirea averii bătrânului.,,Clanul" Tulea este condus de sora lui
Costache, Aglae. Din familie fac parte soţul acesteia, Simion Tulea, şi cei trei copii ai lor, Olimpia, Aurica şi Titi.
Acestei familii i se adaugă Stănică Rațiu, soțul Olimpiei, dornic să obțină moştenirea.

3b. Pentru caracterizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană descrierii mediului şi fizionomiei, din
care se pot deduce trăsăturile de caracter. Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient descrie aspecte fizice ce
semnificative în plan moral: fizionomia, vestimentația, coafura, gesturile, timbrul vocii.

De exemplu, Felix Sima, străinul, este caracterizat în mod direct de narator încă de la începutul romanului, iar
detaliile fizionomice îl aşază în categoria ambițiosului aflat la vârsta adolescenței: „Fața îi era însă juvenilă și
prelungă, aproape feminină din pricina şuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub sapcă, dar culoarea măslinie a
obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie".

Tehnica balzaciană a caracterizării prin descrierea interiorului conturează portretul avarului Costache, al
retardatului Titi, dar și al Otiliei, o tânără rafi- tehnici nată, cu temperament de artistă. În seara sosirii lui Felix,
pentru că nu are o cameră pregătită, Otilia îi oferă cu generozitate odaia ei; este un prilej pentru tigare Felix de a
descoperi în amestecul de dantele, partituri, romane franţuzeşti, perso cutii de pudră și parfumuri o parte din
personalitatea exuberantă a Otiliei. jelar Portretul balzacian pornește de la caracterele clasice (avarul,
ipohondrul, gelosul, ambițiosul, cocheta), cărora realismul le conferă dimensiune socială şi psihologică. Apare un
alt tip uman, arivistul. Tendința de generalizare conduce la realizarea unei tipologii clasice: moș Costache -
avarul, Aglae -,,baba absolută fără cusur în rău", Aurica - fata bătrână, Simion - dementul senil, Titi - debilul
mintal, Stănică Rațiu - arivistul, Otilia - cocheta, Felix - ambițiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat.

pluri- teh Portretul Otiliei este realizat nu numai prin modalităţi tradiționale de caracterizare, ci şi prin tehnici
moderne: comportamentismul perspectivismul. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales mo
prin comportamentism (fapte, gesturi, replici); naratorul nu-i dezvăluie gândurile. Această tehnică este dublată,
pe acelaşii spațiu narativ, de reflectarea personalității Otiliei în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce îi
alcătuieşte un portret complex şi contradictoriu: este,fe-fetița" cuminte și iubitoare pentru moș Costache, fata
exuberantă,,,admirabilă, superioară" pentru Felix, femeia d capricioasă, ,,cu un temperament de artista" pentru
Pascalopol, o dezmățată, o stricată" pentru Aglae,,,o fată deșteaptă", cu spirit practic, pentru Stănică, o rivală în
căsătorie pentru Aurica.

Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient şi omniprezent,
care cunoaste destinele personajelor. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti (de exemplu, personajul-
reflector Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit şi de limbajul
uniformizat.

Titlul inițial,,,Părinții Otiliei", reflecta ideea balzaciană a paternității, semnifica deoarece fiecare dintre personaje
determină cumva soarta orfanei Otilia, ca tia titlului

nişte „părinți". Autorul schimbă titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la motivul realist al
paternității la misterul protagonistei.

Concluzie

Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri,,,Enigma Otiliei" de G. Călinescu se încadrează în categoria
prozei realist-balzaciene, deși criticul Nicolae Manolescu consideră că este de un ,,balzacianism fără Balzac".