Context

Primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920),,,Ion", este realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a
literaturii române interbelice. Considerat de E. Lovinescu,,cea mai puternică creație obiectivă a literaturi románe",,,Ion"
înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă. Nucleul acestei opere se află în nuvelele
anterioare, „Zestrea“ și „Ruşinea“, iar sursele de inspirație sunt trei experiențe de viață ale autorului receptate artistic: gestul
țăranului care a sărutat pământul, bele lui Ion al Glanetaşului şi bătaia primită de la tatăl ei de o fată cu zestre din cauza unui
țăran sărac.

1. Evidenţierea a două trăsături ale textului narativ, ilustrative pentru perioadă, orientare tematică sau curent literar, prezente
in textul studiat

Opera literară „,,Ion" este un roman prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un conflict
complex, personaje numeroase şi prin realizarea unei imagini complexe asupra vieții.

Aparține curentului realist prin: tematică socială, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor în relație cu
mediul în care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului semnificativ,
veridicitatea, stilul sobru, impersonal.

1a. O trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă. Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a, de
către un narator detaşat, omniscient şi omniprezent. Specifică romanului de tip obiectiv este şi relația narator personaj:
naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi, omniprezent, dirijează evoluţia lor ca un regizor universal,
conform unui destin prestabilit.

1b. Caracterul monografic al romanului, alt aspect realist, constă în surprinderea veridică a diverselor aspecte ale lumii
rurale: obiceiuri şi tradiţii (naşterea, nunta, înmormântarea, hora, jocul popular, portul), relații socio-economice (stratificarea
socială), relații de familie, instituțiile (biserica, şcoala), autoritățile. De exemplu, descrierea jocului traditional, somesana,
constituie o pagină etnografică memorabilă, prin înfăţişarea portului popular, a dansului tinerilor şi a cântecului lăutarilor.

1c. În plus, descrierea inițială a drumului, de asemenea supusă convenției realiste a veridicității prin oferirea unor detalii
toponimice -, îl introduce pe cititor în viața satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea: „Din șoseaua ce vine de la
Cârlibaba, întovărăşind Someşul [...] se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, [...] ca să dea buzna în Pripasul pitit într-
o scrântitură de coline". Descrierea caselor lui Herdelea şi Glanetaşu ilustrează condiția lor

socială. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, anticipează destinul tragic al
protagonistului. Tot imaginea drumului încheie simetric romanul, înțeles ca un corp geometric perfect,,,corp sferoid", potrivit
concepției autorului.

2. Comentarea a două secvențe relevante pentru temă

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio-economice ale satului ardelenesc de la începutul
secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema
centrală, posesiunea pământului, este completată de tema iubirii şi de tema destinului.

Romanul este alcătuit din două părți:,,Glasul pământului" şi,,Glasul iubirii". Simetria compoziției evidențiază temele
romanului, dar şi cele două patimi ale personajului principal. De asemenea, titlurile celor 13 capitole sunt rezumative
(,,Iubirea", "Ruşinea", "Nunta", „Sărutarea", „Ştreangul") și semnificative; discursul narativ are un „Început" şi un „Sfârşit", ca
şi destinul protagonistului al cărui nume dă titlul cărții.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii şi a intelectualității săteşti. Planul țărănimii are în centru
destinul lui Ion, iar planul intelectualitati satului, pe cei doi,,stâlpi" ai comunității: preotul și învățătorul. Cele două planuri
narative se întâlnesc, încă de la începutul te romanului, în scena horei, numită de Nicolae Manolescu,,o horă a soartei". p
Prin tehnica contrapunctului, o anumită temă, moment esențial sau conflict la sunt înfăţişate în cele două planuri (nunta
țărănească a Anei cu Ion corespunde, în planul intelectualității, nunții Laurei cu George Pintea, în capitolul „Nunta", iar
conflictul dintre Ion şi Vasile corespunde conflictului dintre intelectualii satului).
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii din Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea (expozițiunea). Aşezarea privitorilor reflectă relațiile sociale. Separarea celor două grupuri ale bărbaților
respectă stratificarea economică. Fruntaşii satului, primarul şi ţăranii bogați, discută separat de țăranii mijlocași, așezați pe
prispă. În satul tradițional, lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnității, fapt redat de atitudinea sărăntocului": „Pe de
lături, ca un câine la uşa bucătăriei, trage cu urechea și Alexandru Glanetaşu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-se
totuşi să se våre între bogătaşi". Intelectualii satului, preotul Belciug şi familia învățătorului Herdelea, vin să privească
petrecerea poporului", fără a se amesteca în joc.

2a. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica cea săracă, marchează începutul
conflictului. Venirea lui Vasile Baciu (tatăl Anei) de la cârciumă la horă şi confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numeşte,,hot"
şi,,tâlhar", pentru că,,sărăntocul" vrea să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Ion
se va răzbuna ulterior, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-1 determina pe tatăl acesteia să accepte nunta.

Bătaia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de a o lua de soție pe Ana, se încheie cu
victoria lui Ion asupra lui George. Incidentul provoacă dorința de răzbunare a lui George; scena este construită în simetrie cu
aceea de la sfârşitul romanului, când George il ucide 2b. Desfăşurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în
goa- na lui după avere. Pentru că doreşte să obțină repede mult pământ, Ion o Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează
să-i revină ca zestre, apoi se seduce pe Ana şi îl forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. La nuntă, simte înşelat şi
începe s-o bată pe Ana; femeia este alungată, pe rând, din casa soțului şi din cea a tatălui. Preotul Belciug mediază conflictul
dintre cei doi țărani, în care,,biata Ana nu este decât o victimă tragică" (G. Călinescu). Sinuci- derea Anei nu-i trezeşte lui Ion
regrete sau conștiința vinovăţiei, pentru că în Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății asupra
pământurilor. Nici moartea copilului nu-l oprește să o caute pe Florica, mări tată între timp cu George. Astfel că
deznodământul este previzibil, iar Geor- ge, care-l loveşte cu sapa pe Ion, nu este decât un instrument al destinului. George
este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii. 2c. În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învățător
pentru autoritate în sat, este defavorabilă celui din urmă. El are familie - soție, un băiat (poetul visǎ- tor Titu) şi două fete de
măritat, dar fără zestre, Laura și Ghighi. În plus, casa lui este construită pe pământul bisericii, cu învoirea preotului. Cum
relațiile dintre ei se degradează, din cauza atitudinii lor diferite față de faptele lui Ion, învățătorul se simte amenințat cu
izgonirea din casă. Mărturisirea lui Ion, care admite că învățătorul i-a scris jalba, determină conflictul celui din urmă cu
autoritățile austro-ungare şi îi generează problemele de conștiință națională. Acceptă inutil compromisul, şi îl votează pe
candidatul maghiar la alegeri.

Preotul Belciug este un caracter tare. Rămas văduv de tânăr, se dedică total comunității. Visul său de a construi o biserică
nouă în sat este urmărit cu tenacitate, iar romanul se încheie cu sărbătoarea prilejuită de sfinţirea bisericii.

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat

3a. Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea condiționează respectul
comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru şi orgolios, conştient de calitățile sale, nu-şi acceptă condiţia şi
este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetaşului și
Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior dintre glasul pământului" şi „glasul iubirii". Cele două chemări lăuntrice nu îl pun
într-o situație-limită, pentru că se manifestă succesiv, nu simultan.

Conflictele secundare au loc între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi George Bulbuc, pentru
Ana. Conflictul tragic dintre om şi pământul-stihie este provocat de iubirea pătimaşă a personajului pentru pământ (scena în
care Ion sărută pământul este sugestivă) şi de iluzia

că-l poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman, prin întoarcerea în această matrice universală.

3b. Titlul cărții este dat de numele personajului principal, care devine exponent al țărănimii prin dragostea lui pentru pământ,
dar este individualizat prin modul în care îl obține. Singulară în satul Pripas nu este căsă- toria,,sărăntocului" cu o fată cu
zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetaşului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci maniera sa de a se comporta:
3c. Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială, „,exponenți ai clasei şi generației" (G. Călinescu), condiționate
de mediul în care trăiesc. lon este personajul principal şi eponim, realizat prin tehnica basoreliefului şi a contrapunctului.
Personaj monumental, complex, el întruneşte însuşiri contradictorii: viclenie și naivitate, gingăşie şi brutalitate, insistență şi
cinism. La începutul romanului, i se face un portret favorabil, acțiunile îi sunt motivate prin nevoia de a-şi depăși condiția.
Însă în goana sa pătimașă după avere, el se dezumanizează treptat, iar moartea sa este expresia intenției

moralizatoare a scriitorului.

Mai multe tipologii realiste se regăsesc în construcția protagonistului: țăranul sărac, arivistul fără scrupule, care folosește
femeia ca mijloc de parvenire, dar şi ambițiosul dezumanizat de lăcomie. „În centrul romanului se află patima lui Ion, ca
formă a instinctului de posesiune." (Nicolae Manolescu)

Cele două femei, conturate antitetic, Ana şi Florica, reprezintă cele două patimi ale personajului principal: pământul şi iubirea.
În încercarea lui de a le obține, Ion se confruntă, în plan individual concret, cu Vasile Baciu şi cu George Bulbuc, iar în plan
general simbolic, cu pamantul stihie, respectiv, cu toată comunitatea, ca instanță morală.

Modalitățile de caracterizare indirectă (fapte, gesturi, limbaj sau relații) dezvăluie trăsăturile personajelor. De exemplu,
gesturile lui Ion în scena în care, amețit de fericire, îngenunchează şi-şi sărută pământul ca pe o ibovnică, ilustrează
apoteoza iubirii sale pătimaşe:,,Acuma, stăpân al tuturor pamanturilor, râvnea să le vază, să le mângâie ca pe nişte ibovnice
credincioase... [...] Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu
voluptate de pământul ud". Pe de altă parte, naratorul omniscient realizează şi caracterizarea directă, prin portret sau
biografie:,,Iubirea pământului L-a stăpânit de mic copil [...]. De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă“. Stilul narativ
este neutru, impersonal,,,stilul cenuşiu" fiind specific prozei realiste obiective; autorul respectă autenticitatea limbajului
regional.

Concluzie

Apreciat la apariție de criticul E. Lovinescu drept,,cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române", romanul Ion" este
o capodoperă a literaturii române realiste interbelice, ce are în centru,,patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune"
(Nicolae Manolescu).