„Ion” de Liviu Rebreanu

Publicat în 1920, „Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist, de tip obiectiv, fiind o creaţie epică în proză, de mari
dimensiuni, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cun conflict însemnat, ce
antreneazăpersonajele numeroase, astfel relizându-se o imagine amplă asupra vieţii.
Caracterul realist este conferitde tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative, legătura dintre personaje şi
mediul din care acestea provin,personajele tipologice, lipsa idealizării cadrului, acţiunea baztp pe mimesis (prezentarea
veridică şi verosimilă a realităţii),stilul sobru, tehnica detaliului, dar şi caracterul mongrafic. Caracterul monografic este
susţinut de surprinderea veridică a unor aspecte ce conturează lumea rurală: obiceiuri şi tradiţii (naşterea, nunta
înmormântarea, hora, jocul popular, portul popular), relaţiile sociale şi economice (stratificara socială a satului, relaţiile de
familie,instituţiile satului (biserica şi şcoala). Descrierea iniţială a drumului este supusă convenţiei realiste a veridicităţii, prin
oferirea de detalii toponimice.
Tema romanului este problematica pământului în satul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea şi este
completată de tema iubirii şi tema destinului.
Titlul este dat de nmele personajului principal, eponim, Ion, devenit exponent al ţărănimii prin dragoste pentru
pământ, dr individualizat prin modul prin care îl obţine. Atât Ion al Glanetaşului, cât şi Vasile Baci, au dobândit averea în
acelaşimodŞ căsătoria „sărăntocului” cu o fată cu zestre, însă Ion se comportă diferit: o face pe Ana de ruşine în faţa satului
înainte de nuntă, vrea să se reîntoarcă la Florica, devenită nevastalui George Bulbuc.
Pespectiva narativă este obiectivă, relatarea evenimentelor este realizată de către un narator obiectiv,omniescent şi
omniprezent, detaşat, la persoana a III-a, fiind un roman obiectiv. Stilull narativ este neutru, impersonal, „stilul cenusiu”, şi se
remarcă autenticitatea limbajului regional.
Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pămţnt dintre Ion şi Vasile Baciu. Conflictul interior apare între
„glasul pământului” şi „glasul iubirii”. Conflictele secundare sunt cele dintre Ion şi Simion Lungu, pentru pământ, precum şi
cel dintre Ionşi George, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om şi pământ este provocat tocmai de iubira ţăranului pentru
acesta.
Romanul este alcătuit, din punct e vedere structural, din două părţi: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii” şi 13
capitole cu titluri rezumative („Iubira”, „Ruşinea”, „ Nunta”, „Sărutarea” etc). Simetria compoziţională evidenţiază temele
romanului şi patimile personajului principal, construcţia ciclică oferă impresia de sferoid. Prin tehnica planurilor paralele este
prezentată viaţa ţărănimii, ce urmăreşte deestinul lui Ion, şi a intelectualităţii săteşti, „stâlpii” comunităţii, preotul Belgiug şi
învăţătorul Herdelea. Cele 2 planuri se întrepătrund în scena herei. Prin ehnica contrapunctului sunt înfăţişate în ambele
planuri o anume temă, moment sau conflict esenţial: în primul plan nunta Anei cu Ion corespunde cu nunta Laurei cu George
Pintea din planul intelectualilor, iar conflictul Ion-Vasile corespunde cu conflictul – învăţator din al doilea plan.
Acţiunea romanulu poate fi împărţită pe momentele subiectului: expoziţiunea coincide cu scena horei, intriga
reuneşte următoarele episoade: Ion o ia pe Ana la joc, deşi o place pe Florica, Vasile Baciu îl numeşte „hoţ” şi „tâlhar”, bătaia
cu George, desfăşurarea acţiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana după bani, seducerea Anei, nunta, bătăile,
preotul Belciug mediază conflictul, iar Ion obţine pământul lui Vasile Baciu; punctul culminant este constituit de sinuciderea
Anei, moartea copilului şi încercarea lui Ion de a se apropia din nou de Florica; în deznodământ George îl omoară pe Ion cu
sapa, şi apoi este arestat, averea lui Ion revine bisercii.
Scena horei de duminică, când tot satul e strâns acolo, face parte din expoziţiune şi este un prilej pentru autor de a
pzenta toate personajele romanului, în special Ion şi intenţiile sale: deşi o iubeşte pe Florica, frumoasă şi săracă ca el, joacă cu
Ana, fiica lui Vasile Baciu, proprietar de pământuri. Ion are de ales între cele două fete. O va alege pe Ana, deoarece „glasul
pământului” se dovedeşte mai puternic decât „glasul iubirii”. Însurat cu Ana, Ion îl forţeaza pe Vasile Baciu să-i dea toate
pământurile, lăsându-l pe socrul său sărac.
Altă scenă semnificativă este nunta lui Ion şi a Anei. Aceasta era garanţia vie a locurilor pe care le primea ca zestre.
Aflat între cele două femei, Ion nu-şi poate lua ochii de la Florica. Cele două glasuri, al pământului şi a iubirii, se confruntă în
sufletul său şi acţiunea evoluează spre un deznodământ tragic. Ion moare ucis cu sapa de George Bulbuc, devenit între timp
bărbatul Floricăi.
Simetria incipit – final este realizată cu ajutorul tehnicii detaliului semnificativ: intrarea în sat şi imaginea Hristosului
„pe o cruce strâmbă, un Hristos cu faţa spălăcită de ploi”, ce reprezintă emblema tragicului şi anticipează o lume
desacratzată, respectiv ieşirea din sat, unde imaginea Hristosului sugerează speranţa, împăcarea şi accentuează revenirea la
sacru „pe crucea din lemn,Hristos cuo faţă poleită, parcă-i mângâia”
În concluzie, opera literară „Ion” este o capodoperă a literaturii realiste interbelice, ce prezintă detumanizarea
personajului principal din cauza obsesiei pentru pământ.