„Moara cu noroc” Cararcterizare Ghita

„Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici, a fost publicată în 1881 în volumul „Novele din popor” şi este o nuvelă
realistă de factură psihologică. Ioan Slavici împreună cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ion Creanga aparţine perioadei
marilor clasici.
Nuvela este de factura realistă deoarece perspectiva narativă este auctorială, naratorul este obiectiv, omniescent şi
omniprezent. Acţiunea este veridică şi verosimilă. Indicii spaţio-temorali sunt exaţi. Actiunea se desfasoară pe parcursul unui
an, de la Sfântul Gheorghe până la Paşte, iar spaţiul acţiunii este satul. Naratorul prezinta realitatea societăţii ardeleneşti de
la sfârşitul secolului XIX.
Tema tratează dezumanizarea protagonistului datorită obsesiei de înavuţire căreia i se adauga tema familiei, tema
destinului şi tema puterii.
Titlul nuvelei face referire la un han (fostă moară) ce se afla la o rascruce de drumuri în pustietate (aparent un spaţiu
propice în care protagonistul se poate îmbogăţi) şi este ironic deoarece în finalul nuvelei atât protagonistul cât şi familia lui
sunt urmariţi de ghinion.
Personajul principal este Ghita, un cârciumar sărac, reprezentând tipul arivistului, specific operelor realiste, care vrea
să parvină pe plan social şi economic. Modalităţile de caracterizare variate redau complexitatea personajului „rotund”.
Prin caracterizarea directă facută de către narator aflăm aspecte legate de trasăturile lui fizice, el este „înalt şi
spătos”. Ghiţă este caracterizat direct de către alte personaje: Lică îi spune că este „om cu minte”.
Caracterizarea indirectă care reiese din fapte, comportament si relatiile cu celelalte personaje dezvăluie alte trăsături
ale protagonistului şi procesul dezumanizării. Ghiță este dornic de schimbare datorită dorinței sale de înavuțire. O dată mutat
cu familia la cârciumă se apucă să muncească cinstit dând dovadă de hărnicie. Inițial el este un om care își îngrijește propria
familie, fiind apropiat de soție, soacră și copii. Cei ce se opreau la cârciumă aveau parte de o primire calduroasă din partea lui
Ghita şi a familiei sale.
Odată cu intrarea în scenă a lui Lică Sămădăul, care are o influență nefasta asupra tuturor personajelor mai ales
asupra lui Ghiță, protagonistul nuvelei își arată defectele. Dorința de înavuțire și prietenia cu Lică determina schimbarea
acestuia. Dintr-un om cinstit, Ghiță devine un om egoist („se gândea la câștigul pe care l-arputea face în tovărășie cu Lică,
vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau ochii de dragul acestui câștig ar fi fost gata să îsi pună pe un an, doi,
capul în primejdie"), trist („Ghiţă nu zambea”), tulburat („Toate gândurile sale se grămadiseră deodată în capul lui şi-l
cuprinsese o nelinişte ca niciodată mai inainte”), ursuz („mai de tot ursuz se aprindea pentru orice lucru de nimic, [...] îşi
pierde lesne cumpatul”), care se depărtase de familia lui. Ghiţă este cuprins de gelozie în momentul jocului Anei cu Lica,. Deşi
el o îndemnase la joc („fierbea în el când îi vedea faţa strabatată de placerea jocului”).
O scenă semnificativă a operei este a doua venire a lui Lică la Moara cu noroc. Împreună cu doi tovarăşi, vine la Ghiţă
pentru a-i da însemnele turmelor de porci pentru a-l informa cu privire la deplasările turmelor. Acesta îi mai cere şi bani de
împrumut sub ameninţarea că nu-l va lăsa altfel să stea la Moară. Înainte plecării lui Lică, Ghiţă se enervează la cuvintele lui
(„Aşa-i că te.ai făcut blând ca un mieluşel?”) şi îl avertizeaza „Lică, tu trebuie să înţelegi că oamenii ca mine sunt slugi
primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi” şi îi spune de trimiterea slugii lui, care poate anunţa dacă se întâmplă ceva.
O alta scenă semnificativă este procesul lui Lică, unde era suspectat de mai multe crime si infractiuni, dar este foarte
calm, ştiind că nu aveau destule dovezi impotriva lui. Ghiţă minte, iar Lică este eliberat. La Ineu, Sămădăul îi restituie banii
împrumutaţi lui Ghiţă şi recunoaşte că sunt banii furaţi de la arândaş şi de la femeie ucisă.
Conflictul este dezvoltat pe doua coordonate: conflict exterior ce urmareste evenimentele propriu-zise si conflict
interior ce se da in constiinta protagonistului. Conflictul central este moral. Scriitorul ne prezinta conflictul interior al
protagonistului, intre dorinta de a ramane un om cinstit si dorinta de ase imbogati alaturi de Lica. Conflictul exterior este cel
intre Ghita si Lica.
Limbajul naratorului si al persnajelor valorifica registrele stilistice: limbajul regional ardelenesc, limbajul popular,
oralitatea.
În concluzie, Ghiţă este un personaj „rotund”, în permanentă schimbare, ale carui trăsături morale sunt bine
conturate în nuvela scrisă de Ioan Slavici.