„Moara cu noroc”

Nuvela psihologică „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, a apărut în

anul 1881 în volumul „Novele din popor”. Aceasta este reprezentativă
pentru literatura marilor clasici și înfățișează „o nuvelă solidă cu subiect de
roman”(G.Călinescu).
Nuvela este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni medii,
cuprinse între schiță și roman, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict
unic, concentrat. Numărul personajelor este relativ mic, acestea fiind
antrenate în derularea unor evenimente, cu intrigă riguros construită,
accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acțiune.
În sens larg, elementele realiste se întâlnesc în operele literare din
toate timpurile, sursa de inspirație a oricărui scriitor fiind realitatea. În sens
restrâns, realismul este un curent literar care a apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, continuând în forme specifice până astăzi.
Un prim argument ce ilustrează orientarea realistă a operei este
tematica socială, schimbarea caracterului personajului principal fiind
urmărită în contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-
lea. Între cauzele care au generat schimbarea sa până la dezumanizare s-au
aflat și cele de natură socială: condițiile de trai, în speță, sărăcia, carențele
sistemului judiciar și ocupația maghiară. Meseria de cizmar nu îi aducea lui
Ghiță împlinire financiară deoarece comunitatea în care trăia era de
asemenea săracă și nu își permitea să apeleze la serviciile sale. Acest lucru
l-a făcut să vină la Moara cu noroc și să rămână acolo în ciuda greutăților
prin care a trecut. Ghiță a trebuit să înfrunte singur răul, pe Lică, deoarece
sistemul judiciar era precar, vulnerabil, măcinat de corupție. Vedem că cei
care fac parte din acesta n-au vocație, spre exemplu Pintea, care este un fost
tâlhar devenit jandarm pentru a se răzbuna pe Lică. Aceștia sunt și ușor de
„cumpărat”, de exemplu judecătorul Vermeși îl achită pe Lică deoarece
acesta avea în grijă turmele sale de porc. Astfel scriitorul prezintă societatea
conform realității de la acea vreme.
Un al doilea argument, pentru evidențierea caracterului realist al
nuvelei, îl constituie felul în care Ioan Slavici construiește atât cadrul
narațiunii, cât și personajele. Acesta se folosește de repere spațiale reale,
precum Fundureni, Ineu, Arad, iar acțiunea se desfășoară pe o perioadă de
timp delimitată de două sărbători creștine, Sfântul Gheorghe și Paște.
Personajele sunt reprezentative pentru anumite categorii sociale. De
exemplu, Ghiță este reprezentativ pentru categoria oamenilor întreprinzători
care nu au nici o șansă în fața pericolelor venite din partea societății. De
asemenea, Ghiță este analizat psihologic, scriitorul evidențiind reacțiile
personajului în diferite situații, cât și momentele de introspecție ale
acestuia. De exemplu, monologul interior din capitolul XIV ilustrează
gândurile personajului în raport cu întâmplările din jurul său. Acesta, ca
orice om, dă vina pe o forță superioară pentru faptele sale, încercând astfel
să scape de vina pe care o simțea din cauza alegerilor făcute.
Tema este constituită de dezumanizarea determinată de patima banului
și este reliefată prin destinul tragic al personajului principal care încearcă
să obțină un statul social superior prin orice mijloace, fără a ține cont de
avertismentul soacrei care conține un adevăr absolut specific viziunii
populare asupra lumii: fericirea este data de armonia familiei: „Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit”.
O scenă reprezentativă pentru tema operei este confruntarea dintre
Ghiță și Lică din capitolul V. Lică apare la Moara cu noroc cu doi oameni
de-ai săi. Aceștia vin pe potecă, sugerând faptul că se ascund de ochii lumii.
Ana il trimite pe Laie, sluga, să dea de veste preotului din Fundureni în
legătură cu sosirea Sămădăului. Lică îi dă crâșmarului însemnele de la
turmele lui și îi spune că atunci când va vedea porci pe acolo să țină minte
omul care îi mâna și să tacă. Ghiță nu este de acord cu condițiile impuse de
acesta, iar atunci Lică îi cere cheile și îi spune că „se va împrumuta” de la
el. Lică observă în această scenă slăbiciunea lui Ghiță pentru bani și îl
înjosește, moment în care Ghiță sare asupra lui. Sămădăul îl trimite pe Răuț
să-o aducă pe Ana și copiii, iar Ghiță, fiind vorba de propria-i familie,
ripostează, informându-l pe Lică în legătură cu locul în care fusese trimisă
sluga. Porcarul se schimbă la față și îi spune că îl va ține minte cât va trăi
pentru asta. În final crâșmarul acceptă să i se ia bani din casă, spunând că
nu se lasă „legat” de aceștia. Scena ilustrează caracterul lui Ghiță, acesta
fiind un om orgolios, evidențiindu-se lăcomia sa. Cu toate astea, familia
este, la acel moment, la fel de importantă ca și averea, astfel că atunci când
aceasta este pusă în pericol, bărbatul ia atitudine. Ghiță nu se lasă intimidat
de Lică, hotărând să rămână la Moara cu noroc, deoarece aici o ducea bine
din punct de vedere material.
O altă scenă reprezentativă pentru tema nuvelei este cea în care Ghiță
o omoară pe Ana. Bărbatul este dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe
Lică, astfel își aruncă soția în brațele lui sperând că aceasta va rezista
avansurilor Sămădăului. Ana, dezgustată de atitudinea soțului ei, care se
înstrăinase de ea, se lasă sedusă de Lică, spunând că acesta este „om”, spre
deosebire de Ghiță, care este „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
Ghiță speră în tot acest timp să ajungă la cârciumă înainte de a se întâmpla
ceva rău. Ajuns după plecarea Sămădăului bărbatul nu poate accepta faptul
că femeia i-a fost infidelă și că el însuși a împins-o pe acest drum așa că
recurge la crimă: o înjunghie în inimă. Bărbatul este la rândul său împușcat
de Răuț. Gestul de a o lăsa pe Ana cu un asemenea om demonstrează
disperarea lui Ghiță de a câștiga „războiul” pe care îl ducea cu Lică. Chiar
și jandarmul, Pintea, afirmă că și el îl urăște pe porcar, dar n-ar fi în stare să
facă ce a făcut Ghiță. Chiar dacă este conștient că a greșit, acesta nu poate
ierta trădarea femeii. Episodul ilustrează ultima treaptă a dezumanizării
personajului, aceasta datorându-se slăbiciunii pentru bani, care ajunge în
stare să-și ucidă soția.
Titlul este constituit din grupul nominal „Moara cu noroc” și se referă
la locul desfășurării acțiunii, o cârciuma aflată lângă o moară părăsită.
Conotativ, titlul are valoare simbolică, anunțând măcinarea sufletească a lui
Ghiță și punând în evidență componenta psihologică a nuvelei. Sintagma
„cu noroc” are un dublu înțeles: pe de o parte, indică norocul avut de Ghiță
la moară, reușind să adune cu ușurință banii care să asigure prosperitatea
familiei sale, iar pe de altă parte, poate fi privită și în sens ironic, ca
expresie a nenorocului pe care și-l atrage Ghiță asupra sa, prin alegerile pe
care le face după apariția lui Lică Sămădăul.
Conflictul este puternic, fiind atât de natură exterioară, între Ghiță și
Lică, respectiv Ana, cât și interioară, acesta având loc în sufletul lui Ghiță.
Conflictul dintre Ghiță și Lică este bazat pe dorința lui Ghiță de a se
îmbogăți, lucru care nu este posibil fără voia Sămădăului. Astfel, Ghiță
acceptă să între în afacerile necurate ale porcarului, acest lucru
alimentându-i conflictul interior. Se pune accent pe trăirile sufletești ale lui
Ghiță, existând o mulțime de pasaje în care i se prezintă monologul interior,
acesta fiind neîmpăcat cu alegerile sale. Evidențierea conflictului interior al
lui Ghiță între cinste, corectitudine, dragostea pentru familie și iubirea
pentru bani demonstrează faptul că nuvela este una psihologică.
In concluzie, opera literară „ Moara cu noroc ”, de Ioan Slavici, ocupă
un loc aparte în literatura română prin complexitatea ei și a personajului
principal. Acesta întruchipează viziunea autorului asupra lumii, conform
căreia oamenii pot fi exploatați prin slăbiciunile lor. De asemenea, destinul
lui Ghiță reflectă viziunea tradiționala asupra fericirii, care ar trebui sa aibă
ca sursă armonia familiei și nu bogăția.