Moara cu noroc

de Ioan Slavici
-nuvelă realist-psihologică-

Perioada marilor clasici , căreia îi apaține Ioan Slavici, alături de Eminescu,

Creangă și Caragiale, este una foarte importantă în evoluția literaturii române, prin modelele
literare propuse. In proza acestor scriitori se remarcă atât varietatea temelor (banul,
ascensiunea socială, dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri), cât și orientări
estetice care împletesc romantismul cu clasicismul, realismul cu naturalismul.
Astfel, în opera „Moara cu noroc”, publicată în 1881 în volumul „Novele din popor”,
Ioan Slavici ilustrează virtuți morale precum: sinceritatea, cinstea, cumpătarea. Creația este o
nuvelă, adică o specie epică în proză, cu o construcție riguroasă și un fir narativ central;
personajele relativ puține pun în evidență evoluția personajului principal, complex, puternic
individualizat.
Nuvela aparține realismului clasic prin temă, importanța acordată banului,
veridicitatea întâmplărilor, personaje tipice în situații tipice, tehnica detaliului în descriere.
Tema pune în evidență efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire, în
contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Din perspectivă socială,
nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social; din perspectivă
psihologică, ea prezintă conflictul interior trăit de acesta, care este sfâșiat de dorințe
contradictorii: să rămână om cinstit, pe de-o parte, sau să se îmbogățească alături de Lică, pe
de altă parte.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a III-a, iar titlul nuvelei
este mai degrabă ironic, căci toposul ales, cârciuma numită ,,Moara cu noroc”, este asociată
cu ghinionul.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere cu valoare religioasă:
de la Sfântul Gheorghe până la Paștele următor. Este alcătuită din 17 capitole și are un subiect
concentrat.
Nuvela se deschide cu un precept moral rostit de bătrână, soacra lui Ghiță, ce reflectă
înțelepciunea bătrânească:,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția,
ci liniștea colibei tale te face fericit."; de asemenea, se încheie tot cu vorbele bătrânei: ,,...așa
le-a fost data".
 Cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc pentru a câștiga rapid bani. Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri, izolată de
restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase. Ghiță se dovedește la început harnic și
priceput, iar primele semne ale bunăstării încep să se ivească.
Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, șeful porcarilor din zonă, tulbură echilibrul
familiei. Are orgoliu de stăpân și își impune încă de la început regulile. Cu toate că își dă
seama de pericol, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care Lică o exercită asupra
lui. Se transformă într- un personaj mohorât, violent, căruia îi plac jocurile crude,
primejdioase, care are gesturi de brutalitate neînțeleasă față de Ana și cei mici. La un moment
dat ajunge chiar să regrete că are familie și copii, pentru că nu-și poate asuma total riscul
îmbogățirii alături de Lică.
Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează de Ana și devine complicele lui Lică la diverse
nelegiuiri: jefuirea arendașului, uciderea unei femei și a copilului.
O secvență semnificativă în acest sens este cea a procesului, prezentat în detaliu de Slavici, cu
mărturiile fiecăruia dintre inculpați. Lică neagă tot ceea ce declaraseară ceilalți, fiind acuzati
și condamnați oamenii săi, Buză -Ruptă și Săilă Boarul. Depoziția lui Ghiță devine decisivă în
acest moment, căci el nu le ia apărarea celor doi, ci, mai mult, susține că Lică și-a petrecut
noaptea la han. Declarația lui mincinoasă contribuie semnificativ la eliberarea Sămădăului.
Cârciumarul se aliază apoi și cu jandarmul Pintea, fost hoț de codru și tovarăș al lui Lică,
pentru a-l da în vileag pe sămădău, dar nu este sincer nici față de acesta, deoarece îi oferă
dovezi ale vinovăției lui Lică numai după ce își oprește jumătate din sumele obținute de el.
O altă secvență semnificativă a nuvelei, care subliniază imoralitatea personajului,este
cea în care Ghiță o ucide pe Ana, la sărbătorile Paștelui. Dezgustată de lașitatea soțului, ea i se
dăruiește lui Lică, pe care-l consideră ,,om" , pe când Ghiță nu e decât „muiere îmbrăcată în
haine bărbătești". În acest timp, soțul ei plecase să-l anunțe pe Pintea că Lică este la Moara cu
noroc și are banii furati asupra lui. Întorcându-se la cârciumă, Ghiță este cuprins de remușcări
pentru că o aruncase pe Ana în brațele Sămădăului și mărturisește că plecase să-l aducă pe
jandarm. În culmea deznădejdii, chinuit de vinovăție, el o ucide pe Ana, fiind la rândul său
omorât de Răuț, din ordinul lui Lică.
Deznodământul este,deci, tragic. Un incendiu mistuie cârciuma, iar Lică, pentru a nu
cădea în mâinile lui Pintea, se sinucide zdrobindu-și capul de un copac. Singurele personaje
care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii, fiindcă: ,,Sancționarea drastică a protagoniștilor e pe
măsura faptelor săvârșite".
 În nuvelă accentul nu care pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Ghiță
este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj ,,rotund". El parcurge un
traseu sinuos al dezumanizării cu frământări sufletești și ezitări: ezită între cele două căi
simbolizate de Ana (iubirea, „liniştea colibei”) şi Lică („bogăţia”, atracşia malefică a banilor).
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe, specific prozei realiste.
În concluzie, opera literară ,,Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă realistă
prin temă, importanța acordată banului, veridicitatea întâmplărilor.