Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

-poem modernist-
Modernismul reprezintă în sens larg o tendință de înnoire în arta și literatura secolului
al XIX-lea, caracterizată prin negarea tradiției, prin impunerea unor noi principii de creație,
prin refuzul modelelor clasice, oricare ar fi acestea. În literatura română este o doctrină
estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei și cenaclului ”Sburătorul”,
autor ce susține în operele lui ideea că există un ”spirit al veacului”, care determină, în
ansamblu, sincronizarea culturilor europene. În centrul oricărei poezii moderniste este o
metaforă - simbol, de înțelegerea căreia depinde descifrarea întregului text. Noul model poetic
este bazat pe accente afective, iar sintaxa poetică recurge la tehnica ingambamentului și la
versul liber.
În acest context literar, Lucian Blaga ocupă un loc special, fiind singurul poet român
care a creat un sistem filozofic (Trilogia cunoașterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor) ce
se reflectă si în poezia sa, într-o formă metaforică. Conceptele filozofice cheie pe care le vom
găsi în „Trilogia cunoașterii” sunt: cunoașterea paradiziacă – logică, analitică, rațională, ce
reduce misterul, și cunoașterea luciferică – cea poetică, revelatorie, ce urmărește potențarea
misterelor. Poetul optează pentru cunoașterea luciferică, pentru trăirea în orizontul misterului.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică, alături de ,,Testament" a lui
Tudor Arghezi și ,,Joc secund” al lui Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului său
volum, ,,Poemele luminii" (1919) și are rol de program literar. Este o artă poetică , doarece
autorul își exprimă propria convingere despre menirea literaturii și despre rolul artistului în
societate, folosind un limbaj artistic. Rolul poetului nu este acela de a descifra tainele lumii,
ci de a le potența prin trăire interioară, iar rolul poeziei este acela ca, prin mit și simbol,
creatorul să pătrundă în tainele universului, sporindu-le.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale universului -
cunoașterea lumii este posibilă numai prin iubire.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice.
Pronumele personal ,,eu", așezat orgolios în fruntea primei poezii, poate corespunde
influențelor expresioniste (exarcerbarea eului) din volumele de tinerețe. Verbul la forma
negativă ,,nu strivesc" exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru
cunoașterea luciferică. ,,Corola de minuni a lumii", imagine a perfecțiunii, a absolutului, prin
ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale. Titlul este reluat în incipit ca prim-
vers, iar sensul său îmbogățit prin seria de metafore care sunt reluate și în final:,,Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/[...] căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte".
Metaforele enumerate surprind temele majore ale creației poetice imaginate ca petalele unei
corole uriașe și sugerează:,,florile"- viața, efemeritatea, frumosul; ,,ochii"- cunoașterea,
contemplația poetică; ,,buzele"- iubirea, rostirea poetică și ,,mormintele"- moartea, eternitatea.
Compozițional, poezia are trei secvențe, marcate, de obicei, prin scrierea cu inițială
majusculă.
Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la formă negativă: ,,nu
strivesc", ,,nu ucid", atitudinea poetică față de tainele lumii-refuzul cunoașterii logice,
raționale.
A doua secvență, mai amplă, se constituie pe baza unor relații de opoziție: eu-
alții, ,,lumina mea"- ,,lumina altora". Metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui
Blaga sugerează cunoașterea. Antiteza dintre cele două tipuri de cunoaștere este marcată și
grafic, căci, în poziție mediană sunt plasate cel mai scurt (,,dar eu") și cel mai lung vers al
poeziei (,,eu cu lumina mea sporesc a lumii taină"). Ampla comparație așezată între liniile de
pauză funcționează ca o construcție explicativa: așa cum lumina difuză a lumii nu identifică
obiectele aflate sub razele ei, tot astfel poetul sporește necunoscutele lumii ,,cu largi fiori de
sfânt mister". Plasticizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului
poetic blagian:,,luna", ,,noapte", ,,zare", ,,fiori'', ,,mister".
Finalul poeziei constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, căci cunoașterea poetică
este un act de contemplație și de iubire.
La nivel morfosintactic, plasarea pronumelui personal ,,eu" în poziție inițială susține
caracterul confesiv al discursului liric. Câmpul semantic al misterului este realizat cu ajutorul
metaforelor revelatorii: ,,nepătrunsul ascuns", ,,a lumii taină", ,,întunecata zare", ,,sfânt
mister", „ne-ntelesuri și mai mari". Poezia este alcătuită din douăzeci de versuri cu metrică
variată și măsură inegală, poetul folosind ingambamentul, procedeu prin care versurile sunt
scrise cu literă mică, deoarece se continuă ideea poetică din versul anterior.
Concepția despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii cunoașterii.
La rândul ei, cunoașterea este înțeleasă prin raportarea la mister, pe două căi: descifrarea
(cunoașterea paradiziacă) și încifrarea (cunoașterea luciferică).
 În concluzie, ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga este o
artă poetică modernă prin utilizarea metaforelor revelatorii, a comparației ample, a versului
liber și pentru că pune în evidență relația poet-lume și poet-creație. 782