Lucian Blaga a fost filosof, poet, dramaturg si traducator roman.

Personalitate impunatoare si
polivalenta a culturii romane interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiva prin elemente de
originalitate compatibile cu inscrierea sa la universitate.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice, interbelice
alaturi de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion Barbu. Opera citata se inscrie in curentul
literar numit modernism, initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, avand ca doctrina ideea ca exista “un
spirit al veacului” care impune procesul de sincronizare intre literatura romana si literatura europeana,
cunoscut si ca principiul sincronismului.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al autorului, si anume “Poemele
luminii”, aparut in 1919 si are ca simbol dominant lumina.

Tema poeziei o reprezinta modalitatea de cunoastere a lumii care se poate realiza numai prin iubire.

Ideea poetica exprima atitudinea poetului filosof de a proteja misterele lumii prin metafore revelatorii,
prin imagini ce scot in evidenta atat opozitia filosofica intre rational si irational cat si o diferenta intre
gandirea rationala si cea poetica.

In poezia lui Blaga intalnim doua tipuri de cunoastere:

– cea paradisiaca, de tip logic, specifica oamenilor de stiinta, avand ca scop dezlegarea tainelor
universului;

– cea luciferica, de tip poetic, avand ca scop protejarea tainelor universului, potentarea misterului si
transformarea acestuia intr-unul si mai mare.

Poetul afirma “Datoria noastra in fata unui mister nu este de a-l dezlega, ci de a-l transforma intr-unul si
mai mare” din care putem deduce ca Blaga este adeptul cunoasterii luciferice.

Titlul textului reprezinta o metafora revelatorie, lumea este perceputa ca o corola de minuni (o imensa
floare cu nestemate petale), palpaind de taine. Crezul literar al poetului presupune că misterele trebuie
adâncite, sporite ca să rămână nesecate (eterne) surse de inspiraţie artistică. Sintagma „eu nu strivesc”
sugerează atitudinea eului liric care protejează misterele universului, nu vrea să le distrugă prin
descoperire. Cuvântul „corolă” se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăţiei, al măreţiei, iar prin
forma de cerc devine simbolul perfecţiunii, trăsături care devin atributele misterului. „Corola” se poate
referi şi la o coroană de flori, reprezentând frumuseţea, gingăşia, viaţa. Dar florile sunt fragile şi
asemenea misterelor pot fi distruse uşor prin descoperire. „Corola” este o metaforă a operei artistice
deoarece aşa cum se împletesc florile într-o coroană, aşa se înlănţuie gândurile, sentimentele, alcătuind
poezia, adică frumosul artistic, care are ca izvor misterul. Datoria poetului este să protejeze acest izvor
artistic pentru că odată distrus, nu se mai poate reface. Cuvântul „minuni” legat de corolă reprezintă
ceva frumos, admirabil şi etern, de fapt creaţia care este peste tot şi este a tuturor „a lumii”.

In incipitul poeziei este reluat titlul, iar intentia eului liric este de a nu sugruma vraja, taina lumii.

In prima strofa apar enumeratii semnificative precum “in flori, in ochi, pe buze ori morminte”, care
semnifica frumusetea, cunoasterea, sarutul si marea taina a mortii.

A doua strofa aprinde apozitia dintre “lumina mea” vs. “lumina altora”, aceasta corespunde celor doua
tipuri de cunoastere si anume luciferica si paradisiaca.

A treia strofa are o nuanta cauzala, exprimand atitudinea eului liric fata de tainele care se realizeaza
numai prin iubire.

In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor inegala, acest fapt fiind specific poeziei
moderne.

In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca in opera citata apar influente
mitice si filosofice creandu-se astfel un caracter puternic reflexiv al limbajului. Totodata opera se
incadreaza in curentul literar modernism, interbelic.

Modernismul este un curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în literatura
română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Modernismul presupune atitudini anticlasice,
antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe ruptura faţă de trecut şi pe
negarea valorilor din etapa anterioară. Modernismul se caracterizează printr-o mare variaţie tematică,
poeţii care se încadrează în această tipologie fiind preocupaţi în primul rând de căutarea unor noi teme,
de a da naştere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la
epic la liric şi de reducere la lirism. Modernismul cuprinde toate curentele postromantice: simbolism,
expresionism, constructivism, suprarealism.

În literatura română expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, în mod deosebit în volumul său de
debut ”poemele luminii”, considerat „cartea setei de viaţă”. Pentru expresionişti, creaţia artistică este
expresia pură a trăirilor sufleteşti, eul creator dând lucrurilor o expresie nouă, a unei raportări la
absolut. Regăsirea esenţelor ameninţate de degradare, revolta unei civilizaţii care uniformizează
cultivarea mitului, scindarea subconştientului, transpunerea neliniştii existenţiale în imagini puternice
sunt câteva dintre trăsăturile creaţiilor expresioniste.
Iniţial, critica s-a aflat în imposibilitatea de a încadra creaţia lui Blaga într-un curent literar, întreaga sa
operă fiind susţinută de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-a încadrat printre modernişti, în timp ce
G. Călinescu, în Jstoria literaturii romane de la origini până în prezent” îl analizează în capitolul
„Ortodoxiştii”. Sistemul filozofic al lui Blaga se desparte de ortodoxism, întrucât lui Dumnezeu, el îi
opune entitatea invizibilă numită „Marele Anonim”, misterioasă şi necognoscibilă.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se situează în fruntea volumului de debut al lui Blaga,
intitulat „Poemele luminii” (1919) şi este arta sa poetică prezentând crezul său literar privind conceptul
filozofic al cunoaşterii şi misiunea poetului, referitor la adâncirea şi ocrotirea misterelor prin iubire.

Poezia este o meditaţie filozofică cu accente lirice, o confesiune (mărturisire) poetică pe tema
cunoaşterii, care poate fi paradisiacă sau luciferică. Tema operei este sugerată încă din titlu, ilustrându-
se atitudinea poetului, care ocroteşte misterele pentru ca acestea să rămână eterne surse de inspiraţie
şi astfel cunoaşterea lumii se poate realiza prin creaţie, prin poezie, prin iubirea misterelor.

Poezia are structură antitetică, organizată pe opoziţia „eu” şi „alţii”, adică poetul- artist şi omul raţional.
Metafora cunoaşterii luciferice este „lumina mea”, plină de sensibilitate şi perfecţiune. Această
cunoaştere se organizează pe succesiunea verbelor „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogăţesc” şi
„iubesc”. Cunoaşterea paradisiacă este metaforizată prin „lumina altora” care „sugrumă vraja”, adică
misterele sunt ucise prin raţiune, prin descoperire. în timp ce cunoaşterea paradisiacă este lumina
minţii, cunoaşterea luciferică este o lumină nocturnă (de noapte), lunară, care îmbogăţeşte misterul, îl
transformă în mister şi mai mare. Poetul recurge la o comparaţie amplă prin care explică metoda lui de
cunoaştere: aşa cum lumina lunii redă doar conturul lumii reale, aşa şi poetul îşi sugerează doar
sentimentele, gândurile prin poeziile sale.

Obiectul cunoaşterii este misterul, ilustrat în poezie printr-o varietate de metafore: „tainele”, „vraja
nepătrunsului ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „ne- nţelesuri”, „sfânt mister” şi oferă o
bogată sursă de inspiraţie pentru poet. Actul poetic se realizează prin iubire: „căci eu iubesc / şi flori şi
ochi şi buze şi morminte”. Aceste versuri reprezintă locul misterelor, al surselor de inspiraţie: lumea
vegetală, lumea umană, lumea sentimentelor şi cea a morţii văzute ca o componentă a existenţei şi
reprezentând eternitatea. Blaga priveşte moartea ca pe o integrare în univers, astfel prin operele sale
trăieşte etern.

Versificaţia poeziei este modernă: versurile sunt inegale şi aritmice; se valorifică ingambamentul ce
constă în continuarea ideii poetice în mai multe versuri. Efectul expresiv este mărit prin multitudinea
metaforelor referitoare la mister respectiv prin organizarea antitetică a ideii poetice.

„Mi se spune că poezia mea ar fi mistică, metafizică. Poezia mea este, în afară de orice intenţie, aşa cum
este. Aceasta fiindcă în general eu nu concep altfel de poezie.” (Lucian Blaga)