EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII de Lucian Blaga

INTRODUCERE
Lucian Blaga este considerat in perioada interbelica “poetul filosof”, creatia sa
poetica, asemenea ideii sale filosofice despre esenta fiintei umane avand la baza “existenta
intru mister si pentru revelare”. Multe din ideile sistemului filosofic blagian trec in spatiul
liricii, poetul punându-și întrebări asupra existenței, ce dezvăluie neliniști metafizice. Un
exemplu elocvent pentru creatia blagiana este poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”, care deschide primul volum al poetului: “Poemele luminii”(1919).

CURENT
Din punctul de vedere al curentului literar, Blaga îmbrățișează expresionismul,
curent modernist, exprimându-și în poezie elanul vital. Prin creația sa, poetul își dezvăluie
impulsurile primare, tinzând spre dezmărginire. Expresionismul îi permite lui Blaga să își
îndrepte creația spre o spiritualizare profundă prin căutarea esențelor lucrurilor, a părții lor
secrete și obscure, prin perceperea vidului și a neantului.
Specifica curentului modernist este în creația blagiana imagistica neașteptată, de o
mare bogăție și intensitate, care îl determină pe Eugen Lovinescu să il considere pe Lucian
Blaga: “unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”: “vraja
nepatrunsului ascuns in adancimi de intuneric”. De asemenea, expresivitatea și ambiguitatea
sunt prezente prin metafore revelatorii, ce poarta mai multe semnificatii: “lumina”
insemnand cunoastere, creatie sau iubire.

2 IMAGINI/IDEI POETICE
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică în care autorul își
exprima viziunea cu privire la raportul poetic – lume sau poet– creație. În cadrul acestei
opere, autorul face distincția dintre cele două forme de cunoaștere: Cunoașterea luciferica și
cunoașterea paradisiaca, Teoretizate anterior în “Trilogia cunoașterii”. Cunoașterea
paradisiaca este rațională, științifică și reduce misterul lumii prin logică și intelect.
Cunoașterea luciferica, pe de altă parte, se bazează pe intuiție, pe imaginație, pe trăiri
interioare, adâncind misterul. Cea din urmă formă de cunoaștere poate fi asociată cu o
cunoaștere de tip poetic.
Titlul poeziei este reluat și în incipit, sugerând o puternică individualizare a vocii
lirice prin prezența pronumelui personal: “eu” și sporind gradul de sinceritate al confesiunii.
De asemenea, în cadrul titlului apare și o metaforă revelatorie: “corola de minuni a lumii”,
“corola” reprezentând partea florii în jurul căreia se plasează petalele, face referire la
mulțimea misterelor ce învăluie lumea, sporindu-i frumusețea. Verbul în formă negativă: “nu
strivesc” indică refuzul poetului de-a revela misterul în spațiul artei. Astfel, în creația sa,
Lucian Blaga isi propune să potențeze misterul, receptând lumea prin cunoaștere luciferica.
Din punct de vedere compozițional, poezia este împărțită în trei secvențe poetice.
Prima secvență surprinde atitudinea poetului față de tainele lumii, refuzul său cu privire la
cunoașterea de tip logic, rațional care distruge misterul. Astfel, verbele negative: “nu
strivesc”; “nu ucid” evidențiază poziția pe care o impune eul liric, devenit protector al
“corolei de minuni a lumii”. În cadrul acestei secvențe, “mintea” devine simbol al cunoașterii
iar expresia “calea mea” sugerează destinul, drumul în spațiul creației pe care alege să-l
urmeze poetul. De asemenea, tot în prima parte a operei apare o enumerație de metafore:
“in flori, in ochi, pe buze ori morminte”, ce devin simboluri cu referire la universul tematic
din lirica blagiana, întărind caracterul de artă politică al poeziei. Florile reprezintă simbolul
naturii, al vieții și fac trimitere la misterul nașterii. Ochii sunt imaginea sufletului uman și al
tainelor sale, Instrumentul cunoașterii și al contemplării poetice a lumii. Buzele reprezintă
simbolul iubirii și al rostirii, în creația lui Blaga remarcându-se atât poeziei ce au ca temă
iubirea cat și arte poetice, iar mormintele fac referire la o altă temă prezentă în scrierile
poetului, tema morții ce subliniază tainele marii tăceri. Poetul este preocupat de ceea ce se
ascunde dincolo de acest fenomen fizic.
Cea de-a doua secvență poetică prezintă antiteza dintre poet și restul lumii prin
distingerea celor două tipuri de cunoaștere. Eu liric folosește o complexă comparație cu luna
pentru a sugera asemănarea dintre “lumina sa”- forma sa de cunoaștere și lumina lunii: “si-
ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare
taina nopții,/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”. Lumină
obscură al lunii dezvăluie o formă vagă a realității, lăsând libertatea de interpretare și de
percepere metafizică, lumea capătă valente sacre, se desprinde de realitatea banală. Același
efect își dorește să aibă și creația lui poetic asupra universului.
În ultima secvență lirică este expus motivul pentru care poetul optează pentru o
astfel de viziune, prin conjuncția de cauzalitate: “caci”. Astfel, iubirea pentru lume în
complexitatea ei, îl determină pe eul liric să perceapă universul într-o dimensiune afectivă:
“cred și eu iubesc /și flori și ochi și buze și morminte” și să prețuiască ministerul unei
realități, ce pentru a fi iubită nu trebuie înțeleasă ci contemplată.

ELEMENTE DE COMPOZITIE
Modul de expunere al Operei este monologul liric, poezia devenind o
confesiune, o meditație pe tema relației dintre creație și cunoaștere. Lirismul este subiectiv,
fiind prezente mărcile gramaticale ale persoanei întâi, verde și pronume la persoana întâi:
eu, nu ucid, sporesc. Fiind o artă poetică, viziunea artistului asupra lumii și creației este
exprimată în mod direct, prin intermediul eului liric, astfel cele două instanțe se suprapun.
Prozodia este specifică modernismului și se remarcă prin structura astrofică, măsura
inegală a versurilor, rima albă, ritmul interior și tehnica ingambamentului. Astfel, în poezia
lui Blaga se remarcă supremația ideii poetice în detrimentul formei.

CONCLUZIE
În concluzie, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică
modernistă, în care Lucian Blaga își exprimă dorința de contopire cu esențele lumii și marile
mistere universale, in care se ascunde substanța originară a vieții și creației.