Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga se
încadrează modernismului, ampla mișcare care se manifesta in spațiul
cultural european începând de la jumătatea secolului al 19-lea ce
urmărește impunerea unor forme inovatoare in planul creației artistice,
forme ce se opun tradiției. In literatura romana modernismul a fost
teoretizat si promovat de Eugen Lovinescu prin revista si cenaclul
„Sburătorul”. Creația aparține esteticii moderniste prin tematica abordata
(atitudinea poetului in fata marilor taine ale universului) si valorificarea
unor idei filozofice despre destinul creatorului care are menirea de a
proteja misterul, noutatea metaforelor („corola de minuni a lumii”) si
încălcarea regulilor prozodiei clasice (ingambament). Așa cum spune si
Dumitru Micu: „Modernismul blagian este înainte de toate metafora
revelatorie”
Poezia deschide volumul de debut „Poemele luminii” (1919) care este in
egala măsura o arta poetica si o poezie filosofica de cunoaștere in care
poetul nu prezinta explicit rosturile poeziei si ale poetului. Poezia lui
cuprinde un conținut încifrat pentru a cărui înțelegere e necesara
raportarea la concepția filozofica. Tema poeziei vizează 2 atitudini opuse
fata de creație: cunoașterea luciferica a eului liric care sporește misterul si
cunoașterea paradisiaca a oamenilor de știința care vor sa dezvăluie
tainele.
Titlul este analitic format din pronumele personal „eu” (marca a lirismului
subiectiv), verbul la forma negativa „nu strivesc” (exprima intenția
autorului de a nu dezvălui misterul), metafora revelatorie „corola de
minuni a lumii” unde universul este definit ca o mare taina. Prin forma ei
circulara corola trimite la ideea de perfecțiune iar substantivul “minuni”
se refera la fenomene inexplicabile pe cale raționala.
Textul este structurat in jurul relației de opoziție dintre cele 2 tipuri de
cunoaștere, iar discursul liric, organizat in 3 secvențe, îmbracă forma
confesiunii („eu”, „nu strivesc”, „mea”, „iubesc”).
Prima secvența prezinta raportul poet-univers in ceea ce privește actul
cunoașterii si se concentrează pe atitudinea eului poetic in fata misterelor
lumii. Prima secvența reia titlul accentuând poziția poetului in raport cu
misterul. Refuzul cunoașterii logice este concentrat in verbele la forma
negativa „nu strivesc” si „nu ucid”. Enumerația de metafore revelatorii „in
flori, in ochi, pe buze ori morminte” definește universul ca pe o suma
permanenta de taine. Florile semnifica sensibilitatea si frumusețea naturii,
ochii sugerează contemplarea si deschiderea sufletului către lume, buzele
arata misterul rostirii si al dragostei iar mormintele reprezintă sufletele
care au trecut in lumea de dincolo. Cele 4 cuvinte desemnează marile
teme ale creației lui Blaga: natura, cunoașterea, dragostea si „marea
trecere”. Substantivul „calea” desemnează metaforic drumul vieții pe
parcursul căruia se ivesc miracole si se remarca grija permanenta a
poetului de a lasă realul in plinătatea misterului sau si de a-l savura așa
cum este el.
A doua secvența prezinta condiția celor ce dezvăluie tainele universului pe
calea logicii si detașarea lui Blaga de aceștia prin emoția poetica. Lumina
este un simbol care apare in 2 reprezentări opuse. Metafora „lumina
altora” este asociata cu lumina oamenilor de știința ce caută adevărul si
distrug misterul iar metafora „lumina mea” este lumina poetica prin care
se accentuează misterul. Opoziția dintre cele 2 tipuri de cunoaștere se
realizează si la nivelul verbelor. Adepții cunoașterii paradisiace prin
încercarea de a cunoaște rațional lumea „sugruma vraja” si cunoașterea
poetica „sporește a lumii taina”. Printr-o comparație ampla cunoașterea
pe care poetul o aduce in lume prin creația sa este asemănata cu lumina
lunii care in loc sa lămurească misterul nopții îl sporește iar luna
luminează nu pentru a face evident, ci pentru a spori taina devenind in
creația lui Blaga un simbol al tainei.
A treia secvența reprezintă concluzia textului poetic si cuprinde motivarea
atitudinii sala in fata misterului universului. Suportul generării misterului
este iubirea care pentru Blaga este o modalitate de pătrundere in
misterele universale. Verbul „iubesc” trădează dorința de a participa
implicat la protejarea tainei. Textul poetic poate fi redus la 3 versuri care
conțin mesajul: „Eu nu strivesc corola de minunai lumii/ caci eu iubesc/ si
flori si ochi si buze si morminte”. Astfel protejarea misterului are aceeași
valoare cu iubirea profunda pentru „corola de minuni a lumii”.
Textul este alcătuit din 20 de versuri libere in metru diferit,
ingambamentul permite exprimarea neîngrădita a ideilor si sentimentelor.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o
arta poetica ce aparține modernismului prin noutatea metaforei,
valorificarea unor idei filosofice si înnoirile prozodice.