Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, publicată în fruntea
primului său volum, „Poemele luminii" în 1919, face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi și „Joc secund" de Ion
Barbu.
Poezia aparține modernismului expresionist prin: influențele expresioniste,
intelectualizarea emoției, noutatea metaforei (metafora plasticizantă și metafora revelatorie),
înnoirea prozodiei (versul liber și ingambamentul).
O primă trăsătură a modernismului este utilizarea tehnicii ingambamentului care
presupune continuarea ideii prozodice în versul următor, sub formă unui discurs fluent, marcată
prin scrierea cu literă mică la început de vers. Prin această tehnică, poetul își ordonează
discursul pe baza a două idei poetice: în prima idee, acesta își definește atitudinea față de
mister, în timp ce în cea de-a doua își prezintă opoziția dintre cele două tipuri de cunoaștere.
Totodată, prin această tehnică, poetul atrage atenția asupra relației creator-lume prin repetarea
cuvântului cheie „eu”.
O altă trăsătură este utilizarea metaforei revelatorie „corola de minuni” care semnifică
totalitatea misterelor lumii, incluzând atât lucrurile pozitive cât și cele negative, prin enumerația:
„în flori, în ochi, pe buze ori morminte și metafora „lumina” care înseamnă cunoaștere, creație,
iubire.
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și atitudinea
poetului în fața marilor taine ale Universului.
O primă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea care vizează
cunoașterea de tip paradisiac, redată în versurile „Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns/în adâncimi de întuneric”, acest tip de cunoaștere este respins de poet, fiind evidențiat
prin verbul „sugrumă” și redă o cale rațională de abordare a misterului. Mai mult, această
imagine dezvoltă ideea anulării misterului.
O altă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este cea care utilizează
cunoașterea luciferică. Această secvență se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu”
– „alții”, „lumina mea” – „lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere,
paradisiacă și luciferică. Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii și de a le ucide
„Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” ci de a le adânci misterul „eu cu lumina
mea sporesc a lumii taină”.
Finalul poeziei constituie o a treia imagine poetică și are rol concluziv, deși exprimată prin
raportul de cauzalitate „căci”. Astfel poetul motivează tendința sa spre cunoașterea luciferică
„căci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte.”
Titlul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” conține metafora revelatorie „corola de
minuni a lumii” care exprimă atitudinea poetului de protejare a misterului. Primul cuvânt,
pronumele „eu” evidențiază rolul eului liric ca centrul creator al propriului univers poetic, cât și o
influență expresionistă (exacerbarea eului creator). Verbul la forma negativă „nu strivesc”,
exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea luciferică. Titlul este
reluat în incipitul poeziei și se întregește cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii /[...]/ căci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte.”
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) și
ingambamentul (continuarea ideii prozodice în versul următor, scrierea cu literă mică la început
de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere cu metrică variabilă, al căror ritm interior
redă fluxul ideilor poetice. La nivel morfologic, repetarea cuvântului cheie „eu” susține relația
creator-lume.
 În concluzie, opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” scrisă de Lucian Blaga
aparține modernismului expresionist printr-o serie de particularități precum: intelectualizarea
emoției, înnoirile prozodice, exacerbarea eului creator.