SCHEMA - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

 încadrarea textului într-un curent literar

Lucian Blaga face parte dintre personalitățile complexe ale perioadei interbelice.
El creează două universuri distincte și transpune în lirică cele două concepte filosofice
originale: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă.
Două tipuri de cunoaștere:
1. luciferică-,,lumina mea''; nu are drept scop lămurirea misterului, ci sporirea lui;
problematizează, producând în interiorul obiectului o criză;
2. paradisiacă ,,lumina altora''; tip rațional, se revarsă asupra obiectului cunoașterii și nu-l
depășește, vrând să lumineze misterul; numește doar lucrurile spre a le cunoaște.

Lucifer=fiul lui Dumnezeu aruncat din cer;

Cunoașterea luciferică-specifică oamenilor de geniu care iubesc misterul;
Misterul ,,luminii''=cunoașterea

Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care deschide volumul ,,Poemele luminii”
(1919), aparține modernismuluiprin inovația prozodică: folosirea versului alb, cu metrică
variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu,
cuprinzător.
În poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” apar, de asemenea, elemente de
expresionism specifice primei etape de creație blagiene : exacerbarea eului creator în raport cu
lumea, tensiunea lirică, interiorizarea peisajului.

 tema poeziei şi două imagini poetice sugestive

Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului,
enunțarea temelor fundamentale ale operei, precum și prin specificarea relației poet-lume, poet-
poezie, poet-cunoaștere
Tema cunoașterii prin creație este dezvoltată în primele două secvențe poetice , urmate de
concluzia ultimelor două versuri care pot constitui în sine o a treia secvență.

Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fața misterelor universale în
opoziție cu ceilalți și se organizează în jurul negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid’’.
Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci unei enumerații de
simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”.
O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește şi de la metafora luminii. ,,Lumina’’,
emblematică pentru opera blagiană, sugerează cunoașterea-,,Lumina altora/sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină

Viziunea despre lume a poetului este tipic modernistă, deoarece se confundă cu viziunea
despre poezie, accentul căzând pe legătura dintre poet şi lume, dar şi pe relaţia poetului cu
poezia.
  evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului
semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii despre lume

Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoaşterii prin și viziunea

modernistă asupra lumii este titlul, care este o metaforă revelatorie și semnifică ideea cunoașterii
luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potențeze misterele. Rolul poetului este
de a adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului specific blagiană.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura. Prima secvență (primele cinci versuri) exprimă
concentrat refuzul cunoașterii logice, raționale, paradisiace, prin verbe la forma negativă: „nu
strivesc”, „nu ucid (cu mintea)”. Enumerația de metafore revelatorii, cu multiple semnificații
desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori” – viața, efemeritatea, frumosul; „ochi” –
cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetică a lumii; „buze” – iubirea, rostirea poetică;
„morminte” – tema morții, eternitatea.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu” – „alții”,
„lumina mea” – „lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradisiacă și
luciferică. Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, deși exprimată
prin raportul de cauzalitate („căci”).

Cunoașterea poetică este un act de contemplație („tot...se schimbă...sub ochii mei”) și de

iubire („căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”).

Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber(eliberarea de rigorile clasice) și

ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică
la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrică variabilă), al căror
ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.

Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antiteza „eu - alții”, „lumina mea - lumina altora”, prin
alternanța motivului luminii și al întunericului, evidențiate prin conjuncția „dar”.

Tema cunoașterii și viziunea modernistă asupra lumii se reflectă într-un mod original și unic,
deoarece poetul pune în discuţie, într-o viziune modernă, problema existenţei universului şi a
relaţiei dintre poet şi lume, pe de o parte, şi dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de
procedee artistice.

Lucian Blaga este prezentat ca un adept al cunoasterii, poezia presupunând interesul

artistului, care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul pronumelui ,,eu’’, iar
sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor surprinzătoare si cu ajutorul metaforei
revelatorie. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este și va rămâne o sinteză pentru perioada
interbelică.