Eu nu strives corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Poezia „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga deschide primul sau
volum de versuri intitulat „Poemele luminii” . Acesta a apărut in anul 1919 si face parte din seria
artelor poetice moderne ale literaturii romane interbelice alaturi de „Testament” de Tudor
Arghezi si „Joc secund” de Ion Barbu.
Aceasta poezie este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri
despre arta literara, despre menirea literaturii si despre rolula rtistului in societate.
Poezia „Eu nu strivesc...” apartine modernismului, curent initiat si promovat in tara
noastra de Eugen Lovinescu si de gruparea sa din jurul cenaclului si al revistei literare
„Sburatorul”.
In primul rand, este o arta poetica moderna deoarece ilustreaza interesul autorului plasat
asuprea relatiilor poet-lume si poet-creatie. De asemenea, in aceasta arta poetica discursul liric
reda aspecte ale filosofiei lui Blaga precum si atitudinea de sporire a misterelor universului sau
optiunea pentru cunoasterea luciferica.
In al doilea rand, poezia apartine modernismului deoarece se foloseste tehnica
ingambamentului. De asemenea, opera ilustreaza influente expresioniste: sentimentul
absolutului, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, tensiunea lirica. Intalnim astfel o
atmosfera a liricii expresioniste germane venind de la poetii Trakl si Rilke.
Frumusetea si autenticitatea poeziei lui Blaga stau in imbinarea operei lui cu filosofia.
Astfel, tema este una filosofica: cunoasterea evidentiata prin metafora luminii.
Pentru filosoful Lucian Blaga exista 2 modalitati de raportare la mister: cunoasterea
paradisiaca (logica prin stiinta, dar o conoastere limitata si rece) si cunoasterea luciferica al
carei nume deriva de la Lucifer, ingerul alungat din cer, o cunoastere specifica oamenilor de
geniu care problematizeaza cunoasterea intuitiva. Poetul opteaza pentru cea din urma modalitate
de cunoastere, cea luciferica. De remarcat este faptul ca in planul creatiei poetice, cunoasterea
lumii este posibila numai prin iubire : „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Caci eu
iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”
Tema si viziunea despre lume sunt reprezentate de elemente de structura si compozitie
precum motivele si titlul.
Astfel, discursul liric se organizeaza in jurul unor motive poetice precum: misterul si
motivul luminii care implica si principiul contrar, intunericul. Motivul central este lumina,
metafora emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga inclusa si in titlul volumului de
debut unde sugereaza cunoasterea, dar si iubirea pentru tainele lumii pentru ca poezia este o
forma de cunoastere si de traire a misterului.
Titlul este alcatuit dintr-o metafora revelatorie care evidentiaza ideea cunoasterii
luciferice. Folosirea prenumelui personal la peraoana I „ eu” in pozitie initiala sugereaza
asumarea de catre autor a posturii de protector al misterelor lumii, atitudine izvorata din iubire.
Verbul la forma negativa „nu strivesc” accentueaza ideea de adept al cunoasterii luciferice si
exprima refzul cunoasterii paradisiace. Ideea de perfectiune este sugerata prin metafora
revelatorie: „corola de minuni a lumii” evidentiindu-se motivul cercului prin care se sugereaza
absolutul, misterul lumii universale.
Prima secventa semnificativa pentru tema si viziunea despre lume a autorului este
reprezentata de primele 5 versuri ale poeziei. Ele evidentiaza cu ajutorul verbelor la forma
negativa „ nu strivesc”, „nu ucid” atitudinea poetica fata de tainele lumii, refuzul cunoasterii
logice, paradisiace. Verbele se asociaza metaforei „ calea mea”. Pe de alta parte, universul
armonios este identificat cu metafora revelatorie „ corola de minuni” si este o suma
permanenta de taine care sunt dezvaluite eului liric intr-o enumeratie metaforica: flori, ochi,
buze, morminte. Cele 4 elemente pot fi grupae simbolic: flori-morminte ca 2 limite temporale ale
fiintei si ochi-buze ca modalitati de cunoastere, contemplare, verbalizare.
O a doua secventa semnificativa mai ampla este a doua secventa a poeziei care se
construieste pe baza unor relatii de opozitie. Raportul eu-altii se face sub incidenta luminii ca
metafora a cunoasterii. „Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi
de intuneric/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”. Dedublarea luminii, metafora
a cunoasterii in opera poetica a lui Lucian Blaga este data de opozitia dintre metafora „lumina
altora” (cunoasterea paradisiaca, de tip logic) si „lumina mea” (cunoasterea luciferica, poetica,
de tip intuitiv).
In opinia mea, poezia „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta peotica
moderna a aderarii la mister si inefabil. Rolul poetului este acela de a spori misterul lumii prin
creatie, iar cunoasterea este inteleasa prin raportare la mister pe 2 cai: descifrare (cunoasterea
paradisiaca) si incifrare ( cunoastere luciferica).
In concluzie, Lucian Blaga este dupa cum scrie Nicolae Manolescu un poet care „are
nostalgia existentei primare de comuniune frenetica cu puterile si elementele lumii”.