Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar manifestat la începutul secolului al XX-lea, ca formă a

spiritului novator în artă și cultură, opunându-se tradiționalismului. Termenul de „modernism” a fost
impus de Eugen Lovinescu, mentorul grupării și al revistei „Sburătorul”.
Lucian Blaga a fost unul dintre cei trei reprezentanți ai modernismului poetic interbelic, alături
de Tudor Arghezi și Ion Barbu. Fiind poet și filosof, Blaga își prezintă unul dintre conceptele
filosofice, și anume „Cunoașterea”. Acesta distinge cunoașterea „paradisiacă”, rațională, a omului de
știință, care urmărește să lămurească misterele lumii înconjurătoare, de cea „luciferică”, a artistului,
care protejează misterele lumii, astfel amplificându-le. În același timp, în opera lui Blaga observăm
asocierea celor două tipuri de cunoaștere cu metafora plasticizantă și metafora revelatorie. Prima
înlocuiește expresia directă, fiind o simplă substituire a limbajului denotativ cu cel conotativ, iar a
doua are rolul de a îmbogăți sensurile, de a anula înțelesul obișnuit și de a potența un mister. Aceste
idei sunt evidențiate, îndeosebi, în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, ce deschide
volumul de debut, „Poemele luminii”, apărut în 1919.
Titlul poeziei este alcătuit din sintagma „eu nu strivesc” și metafora revelatorie „corola de
minuni a lumii”. Pronumele personal „eu”, repetat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul poetului și
reprezintă o marcă a confesiunii. Forma negativă a verbului „nu strivesc” potențează refuzul poetic
pentru cunoașterea de tip rațional, paradisiacă.
Tema poemului este cunoașterea, reflectată prin metafora „lumina”, dar și atitudinea poetului
în fața marilor taine ale universului. În concepția lui Blaga, cunoașterea lumii este posibilă doar prin
iubire, fapt ce reiese din sintagmele „Eu nu strivesc...”, „Eu iubesc...”.
Textul poetic este construit pe baza relațiilor de opoziție ce se stabilesc între cele două tipuri
de cunoaștere: „lumina altora”/”lumina mea”. Motivele poetice regăsite în text sunt: misterul și
lumina. Poezia este structurată în trei secvențe lirice.
Prima secvență exprimă refuzul ferm al autorului de a fi adeptul cunoașterii paradisiace: „nu /
ucid cu mintea/ tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea”. Enumerația de metafore revelatorii din ultimul
vers al primei secvențe desemnează tainele universului: flori-viața, ochi-cunoașterea, buze-iubirea,
morminte-moartea.
A doua secvență lirică prezintă o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere: paradisiacă și
luciferică, antiteză ce se evidențiază prin relațiile de opoziție ce se stabilesc: „eu-alții”, „lumina mea-
lumina altora”. Cunoașterea pe care poetul o aduce lumii prin creația sa este comparată cu lumina
lunii, care sporește misterele nopții și nu le dezvăluie.
Ultima secvență are rol concluziv, poetul exprimându-și atitudinea sensibilă și iubitoare: „căci
eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte”.
Poezia reunește înnoiri prozodice specifice modernismului, precum versul liber și
ingambamentul. Limbajul poetic este presărat cu procedee artistice și figuri de stil, având ca trăsătură
principală intelectualizarea emoției.
În concluzie, o serie de particularități precum: subiectivismul, intelectualizarea emoției,
înnoirile prozodice sau influențele expresioniste, atestă faptul că arta poetică „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga se încadrează în curentul literar modernist.