Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar, apărut la începutul secolului XX în literatura

franceză. Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii, prin desprinderea de trecut și
prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare. Promotorii modernismului au fost Andre
Gide și Marcel Proust. Eugen Lovinescu a fost teoreticianul modernismului în literatura română.
În studiile sale de doctrină, vorbește despre teoria imitației și principiul sincronismului. Teoria
imitației a fost preluată de la sociologul francez, Gabriel Tarde.
Lucian Blaga, poet, dramaturg și filosof, reprezentant al modernismului românesc din
perioada interbelică, și-a creat propriul sistem filosofic în „Trilogia cunoașterii”, abordând două
tipuri de cunoaștere: cunoaștere luciferică, de tip poetic prin care misterele lumii nu sunt
revelate, ci adâncite și cunoașterea paradisiacă, de tip logic, rațional: misterele lumii sunt
dezvăluite.
Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă, confesiune
lirică apărută în 1919, în perioada interbelică, deschizând volumul „Poemele luminii”. Poemul
susține aceleași idei ca în „Trilogia cunoașterii”. Fiind o meditație filosofică, poezia evidențiază
concepția artistului despre crearea lumii, exprimând raportul eu – lume.
Opera se încadrează la modernism datorită prezenței metaforelor care oferă ambiguitate
limbajului: „corola de minuni” este o metaforă pentru lume și toate elementele sale; „calea mea”
reprezintă drumul parcurs de eul liric, „lumina mea” și „lumina altora” reprezintă opoziția între
cunoașterea luciferică și paradisiacă. Totodată, poemul aparține modernismului prin libertatea de
exprimare evidențiată prin renunțarea la elementele poeziei clasice, dispunerea astrofica, și prin
prezența ingambamentului: „Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric”.
Tema poeziei este construită în jurul metaforei centrale a textului, lumina. Blaga propune
cititorilor o comparație amplă între cele două forme de cunoaștere, raportându-se la "corola de
minuni" ca la totalitatea valorilor lumii, știute și neștiute, dar și la ideea de perfecțiune.
Titlul este o amplă metaforă ce evidențiază atitudinea poetului față de univers și
sintetizează concepția poetului despre creație. Poemul se deschide folosind pronumele personal
„eu”, prin care eul liric este plasat în centrul discursului poetic. Prin adverbul de negație „nu”,
este schițat refuzul cunoașterii de tip rațional. „Corola de minuni a lumii”este o metaforă care
traduce ideea de perfecțiune, făcând referire la tainele care înconjoară lumea.
Simetria se evidențiază prin: reluarea titlului în incipit, reluarea metaforelor enumerate în
prima și ultima secvență poetică. Opoziția este evidențiată prin cele două tipuri de cunoaștere,
marcate sintactic prin conjuncția adverstivă „dar”- „dar eu,/eu cu lumina mea”, ce subliniază
opoziția dintre tipurile de cunoaștere.
Lirismul subiectiv de tip confesiv este exprimat prin mărcile eului liric: verbe și pronume
la persoana I singular („eu iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid”), adjective posesive la persoana I
(„calea mea”, „ochii mei”)
 D.p.d.v. compozițional, poezia este împărțită în trei secvențe lirice. Prima secvență reia
titlul și accentuează preferința eului poetic pentru cunoașterea luciferică: „nu ucid”. Metaforele
„flori, ochi, buze, morminte” reprezintă tainele majore ale creației poetice, imaginate ca petalele
unei corole care adăpostește misterul lumii: florile reprezintă frumosul, viața, efemeritatea; ochii
reprezintă cunoașterea, contemplația poetică; buzele reprezină iubirea, rostirea poetică;
mormintele reprezintă moartea, eternitatea.
În secvența a doua, mai amplă, este dezvoltată opoziția dintre cunoașterea luciferică și
cunoașterea paradisică, opoziție accentuată prin prezența metaforelor ,,Lumina altora (…) lumina
mea”. Spre deosebire de alții, eul liric "nu sugrumă vraja nepătrunsului ascuns", indicând refuzul
de a cunoaște lumea pe baze strict raționale, ci intensifică misterul lumii "eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”. Cunoașterea poetică este un act de contemplare:„tot ... se schimbă ... sub
ochii mei”, și un act de iubire:„căci eu iubesc”.
În concluzie, poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
ilustrează direcția modernismului prin sentimentul poetic de contopire cu marile taine ale
universului, ilustrarea raportului eu-lume si problematica abordată.