Terna si viziune

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
- poezie modernista -
Modernismul este un curent artistic aparut la inceputul secolului XX in literatura franceza.
Promotorii acestui curent au fost Andre Gide si Marcel Proust. ln literatura romana,
teoreticianul acestui curent a fost Eugen Lovinescu care, in studiile sale de doctrina vorbeste
despre teoria imitatiei si principiul sincronismului. Teoria imitatiei este preluata de la
sociologul francez Gabriel Tarde, conform caruia exista un spirit al veacului pe care Tacitus
il numeste „saeculum", astfel societatile mai putin evoluate sufera influenta celor avansate.
Lucian Blaga poet, dramaturg si filosof, este un reprezentant al modernismului din
perioada interbelica, alaturi de Tudor Arghezi si lon Barbu. Blaga si-a creat propriul sistem
filozofic, in „Trilogia cunoasterii" vorbeste despre doua tipuri de cunoastere: cunoasterea
luciferica, de tip poetic prin care misterele lumii nu sunt revelate, si cunoasterea paradisiaca
de tip logic, rational prin care misterele lumii sunt dezvaluite. “Catedata datoria noastra in
fata unui mister nu e sa-l lamurim ci sa-I adancim atat de mult incat sa-I prefacem intr-un
mister si mai mare” (Lucian Blaga, „Pasii profetului").
Poemul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă, o
confesiune lirică ce sustine aceleaşi idei formulate şi în “Trilogia cunoaşterii”. Fiind o
meditatie filosofică, poezia evidentiaza conceptia artistului despre creatia lumii, exprima
raportul eu-lume.
Poezia este o arta poetica deoarece autorul isi exprima, prin mijloacele artistice, conceptia
despre poezie (teme, modalitati de creatie si expresie) si despre rolul poetului (raportul
acestuia cu lumea, creatia si cunoasterea), din perspectivele unei estetici moderne.
Poezia se incadreaza in curentul literar modernism prin prezenta metaforelor ce ofera
ambiguitate limbajului: "corola de minuni" care este o metafora pentru lume si toate
elementele sale (flori, ochi, buze, morminte), "calea mea" care reprezinta drumul parcurs de
eul liric, "Iumina mea" si "Iumina altora" care este o antiteza intre cunosterea luciferica si cea
paradisiaca. O alta trasatura modernista consta in libertatea de exprimare evidentiata pe
de-o parte prin renuntarea la elementele poeziei clasice, poezia avand versuri libere si rima
alba, dar si prin prezenta ingambamentului: “Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns/în adâncimi de intuneric”.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fata marilor taine ale Universului conform
căreia cunoaşterea lumii este posibilă numai prin iubire, prin comunicare afectivă totala.
Astfel, poetul diferentiaza “Iumina mea” de “lumina altora”, cunoasterea luciferica (menita sa
adanceasca misterul) de cea paradiziaca (menita sa-I dezlege). Lumina este o metafora a
cunoasterii, asa cum se desprinde si din titlul volumului.
Titlul este o ampla metaforă, ce evidentiaza atitudinea poetului fata de marile taine ale
Universului. Acesta sintetizeaza conceptia poetului despre creatie si optiunea pentru
cunoasterea luciferica Deschiderea poemului cu pronumele personal „eu" evidentiaza o
trasatura expresionista, si anume extracerbarea eului.
Prin adverbul de negatie “nu” se accentueaza refuzul cunoasterii de tip rational. “Corola de
minuni a lumii” este o metafora ce traduce ideea de perfectiune, corola face referire la
tainele care inconjoara lumea.
 Relatiile de simetrie se evidentiază prin reluarea titlului în incipit, prin reluarea metaforelor
enumerate in prima şi ultima secventă poetica, metafore ce surprind temele majore ale
creatiei poetice. Elementele de opozitie sunt evidentiate la nivelul discursului poetic, prin
cele doua tipuri de cunoastere, marcate sintactic prin conjuncţia adversativa “dar” - “dar eu,
eu cu lumina mea".
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprima prin marcile eului liric: verbe
si pronume la persoana I singular (“eu iubesc”, “nu strivesc”, “nu ucid”), adjective posesive la
persoana I (“calea mea”, “ochii mei”).
Începutul poemului este abrupt, reluand titlul si accentuand preferinta eului liric pentru
cunoasterea luciferica: „nu ucid". Metaforele “flori, ochi, buze, morminte” reprezinta tainele
majore ale creatiei poetice imaginate ca petalele unei corole care adaposteste misterul lumii.
Florile reprezinta frumosul, viata, efemeritatea, ochii reprezinta cunoasterea, contemplatia
poetica, buzele reprezinta iubirea, rostirea poetica, mormintele reprezinta moartea,
eternitatea. Din punct de vedere compozitional poemul este impartit in trei secvente lirice:
prima este despartita prin conjunctia adversativa „dar" de a doua, iar a doua prin concluzia
conclusiva „caci" de a treia. Lumina este motivul central al liricii blagiene si semnifica
gandirea poetica si cunoasterea: „Iumina altora/sugruma vraja". “Altii” descifreaza misterul
pe cale rationala, fapt ce evidentiaza necunoasterea, ignoranta, in opozitie cu altii este de
protejare a misterului. Semantica verbelor „sporesc", „imbogatesc", „iubesc" evidentiaza
antiteza dintre eul liric si ceilalti, ideea ca perspectiva rationala asupra lumii ucide taina, in
timp ce viziunea emotionala, poetica sporeste vraja si adanceste taina. Conjunctia
adversativa „dar" subliniaza opozitia dintre tipurile de cunoastere. Finalul poemului are un rol
concluziv „caci eu iubesc", astfel cunoasterea poetica este un act de contemplatie „tot... se
schimba... sub ochii mei" si un act de iubire „caci eu iubesc". Opera este motivata prin iubire.
In concluzie, conceptia despre poezie a lui Lucian Blaga are la baza problematica
cunoasterii. Astfel, cunoasterea este inteleasa in doua dimensiuni, prin raportare la mister:
descifrare si incifrare, rolul poetului fiind acela de a spori misterul. Arta poetică modernă, "Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii" reflectă concepţia lui Lucian Blaga despre viaţă, lume,
univers, iubire, din perspectiva filozofică a cunoaşterii luciferice.