Farcaș Alex

Grupa 2412

CAMERA FOTO

O cameră este un instrument optic care poate capta o imagine. Majoritatea camerelor pot captura
imagini 2D, unele modele mai avansate putând captura imagini 3D. La un nivel de bază, majoritatea
camerelor constau din cutii sigilate (corpul camerei), cu o gaură mică (deschiderea) care permite
trecerea luminii pentru a capta o imagine pe o suprafață sensibilă la lumină (de obicei, un senzor
digital sau un film fotografic). Camerele au diferite mecanisme pentru a controla modul în care
lumina cade pe suprafața sensibilă la lumină. Lentilele concentrează lumina care intră în cameră, iar
deschiderea poate fi îngustată sau mărită. Un mecanism obturator determină perioada de timp în
care suprafața fotosensibilă este expusă la lumină. Camera foto este principalul instrument în arta
fotografiei. Imaginile capturate pot fi reproduse ulterior, ca parte a procesului de fotografiere, ca
imagini digitale sau imprimare fotografică. Domenii artistice similare în domeniul camerelor cu
imagini în mișcare sunt filmul, videografia și cinematografia.

MECANISME

Majoritatea camerelor captează lumina din spectrul vizibil, în timp ce camerele specializate
captează alte părți ale spectrului electromagnetic, cum ar fi infraroșu. Toate camerele utilizează
același design de bază: lumina intră într-o cutie închisă printr-o lentilă convergentă sau convexă și o
imagine este înregistrată pe un mediu sensibil la lumină. Un mecanism obturator controlează durata
de timp în care lumina intră în cameră. Majoritatea camerelor au, de asemenea, un vizor, care arată
scena care trebuie înregistrată, împreună cu mijloace pentru a regla diferite combinații de focalizare,
diafragmă și viteza obturatorului.

1) Deschiderea

Lumina intră în cameră printr-o

deschidere, o deschidere reglată prin
plăci suprapuse numită inel de
deschidere. Situată de obicei în lentilă,
această deschidere poate fi lărgită sau
îngustată pentru a modifica cantitatea
de lumină care lovește filmul sau
senzorul. Mărimea deschiderii poate fi
setată manual, prin rotirea lentilei sau
ajustând un cadran, sau automat pe
baza citirilor de la un contor de lumină
intern. Pe măsură ce deschiderea este Figură 1. Deschideri cu diferite trepte
reglată, ea se extinde și se introduce în
trepte numite opriri f. Cu cât este mai mică oprirea f, cu atât mai multă lumină este lăsată să
pătrundă în obiectiv, crescând expunerea. De obicei, opririle f variază de la f/1.4 la f/32 în trepte
standard: 1.4, 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16, 22 și 32. Acestea sunt reprezentate în figura 1. Lumina care
intră în cameră este înjumătățită cu fiecare creștere în treaptă. Deschiderea mai largă la opririle f
inferioare restrânge intervalul de focalizare, astfel încât fundalul este neclar în timp ce primul plan
este focalizat. O deschidere îngustă are ca rezultat o adâncime mare de câmp, ceea ce înseamnă că
obiectele aflate la diferite distanțe de cameră vor apărea focalizate. Ceea ce se află în focalizare este

1
determinat de cercul de confuzie(un punct de lumină îndreptat către planul focal al camerei de către
obiectiv), tehnica fotografică, echipamentul utilizat și gradul de mărire așteptat de la imaginea
finală.

2) Obturatorul mecanic

Obturatorul mecanic este una dintre

cele două moduri de a controla
cantitatea de lumină care intră în
cameră. Acesta determină durata la
care suprafața sensibilă la lumină este
expusă la lumină. Obturatorul mecanic
se deschide, lumina intră în cameră și
expune filmul sau senzorul la lumină,
iar apoi acesta se închide. Există două
tipuri de obturatoare mecanice:
obturatorul de tip frunză, reprezentat în
figura 2, și obturatorul cu plan focal,
reprezentat în figura 3. Primul Figura 2. Obturator mecanic de tip frunză
folosește un număr mic de lame
metalice identice, suprapuse, numite
frunze sau lame. Acestea se deschid și
se închid pentru a expune suprafața
sensibilă la lumină. Mai frecvent se
folosește cel de-al doilea obturator
mecanic și anume cel cu plan focal.
Acest obturator funcționează aproape
de planul filmului și folosește plăci
metalice sau perdele de pânză cu o
deschidere care trece peste suprafața
sensibilă la lumină. Perdelele sau
plăcile au o deschidere care este trasă
peste planul filmului în timpul
expunerii. O cameră digitală poate Figura 3. Obturator mecanic cu plan focal
folosi un obturator mecanic sau
electronic, acesta din urmă fiind comun în camerele smartphone-urilor. Obturatoarele electronice fie
înregistrează date de la întregul senzor în același timp (obturator global), fie înregistrează datele
linie cu linie peste senzor (obturator rulant). Durata pentru care obturatorul este deschis se numește
viteza obturatorului sau timpul de expunere. Duratele tipice de expunere pot varia de la o secundă la
o miime de secundă, deși duratele mai lungi și mai scurte nu sunt neobișnuite. În primele etape ale
fotografiei, expunerea dura adesea câteva minute. Aceste durate lungi de expunere au dus adesea la
imagini neclare, deoarece un singur obiect este înregistrat în mai multe locuri într-o singură imagine
pe durata expunerii. Pentru a preveni acest lucru, pot fi utilizați durate de expunere mai scurte.
Duratele de expunere foarte scurte pot surprinde acțiunile în mișcare rapidă și pot elimina
2
neclaritatea mișcării. Cu toate acestea, duratele de expunere mai scurte necesită mai multă lumină
pentru a produce o imagine expusă corect, astfel încât scurtarea timpului de expunere nu este
întotdeauna posibilă. Deschiderea și obturatorul mecanic determină valoarea expunerii, o măsură a
câtă lumină este înregistrată în timpul expunerii. Există o relație directă între timpii de expunere și
setările de deschidere, astfel încât, dacă timpul de expunere este prelungit cu o treaptă, iar
deschiderea este restrânsă cu o treaptă, atunci cantitatea de lumină care intră în contact cu filmul sau
senzorul este aceeași.

3) Luminometrul

În majoritatea camerelor moderne, cantitatea de lumină care intră în cameră este măsurată cu
ajutorul unui luminometru. Luate prin lentilă, aceste citiri sunt luate folosind un panou de
semiconductori sensibili la lumină. Acestea sunt folosite pentru a calcula setările optime de
expunere. Aceste setări sunt de obicei determinate automat deoarece citirile sunt utilizate de
microprocesorul camerei. Citirea de la luminometru este încorporată cu setările de la deschidere,
timpii de expunere și sensibilitatea filmului sau a senzorului pentru a calcula expunerea optimă

4) Lentila

Lentilele unei camere captează lumina subiectului și o focalizează pe senzor. Designul și fabricarea
lentilelor sunt esențiale pentru calitatea fotografiei. Lentilele camerei sunt realizate într-o gamă
largă de distanțe focale, cum ar fi un unghi extrem de larg, standard și mediu. Lentilele fie au o
distanță focală fixă (lentilă principală) fie o distanță focală variabilă (lentilă zoom). Fiecare lentilă
este potrivită pentru anumite tipuri de fotografie. Unghiurile extrem de largi ar putea fi preferate
pentru arhitectură datorită capacității lor de a capta o vedere largă a clădirilor. Lentilele standard au
în mod obișnuit o deschidere mare și, din această cauză, sunt adesea folosite pentru fotografierea
stradală și documentară.

5) Focalizare

Datorită proprietăților optice ale unei

lentile fotografice, vor fi reproduse
clar doar obiectele aflate într-un
interval limitat de distanță față de
cameră. Procesul de ajustare a acestui
interval este cunoscut sub numele de
schimbarea focalizării camerei. Există
diferite moduri de a focaliza cu
precizie o cameră. Cele mai simple
camere au focalizare fixă și folosesc o
deschidere mică și o lentilă cu unghi
larg pentru a se asigura că totul într-un
anumit interval de distanță de la
lentilă, de obicei în jur de 3 metri până Figura 4. Comparație între o imagine focalizată și o
la infinit, este într-o focalizare imagine nefocalizată
rezonabilă. Camerele cu focalizare fixă
sunt de obicei ieftine, cum ar fi camerele de unică folosință. Camera poate avea, de asemenea, un
3
interval limitat de focalizare sau o scară de focalizare care este indicată pe corpul camerei.
Utilizatorul va ghici sau calcula distanța până la subiect și va regla focalizarea în mod
corespunzător. O comparație între o imagine focalizată și o imagine nefocalizată este reprezentată în
figura 4.

ACCESORII PENTRU CAMERA FOTO

• Bliț - oferă o scurtă explozie de lumină strălucitoare pentru o perioadă foarte scurtă de timp (o
miime de secundă sau mai puțin) în timpul expunerii și este o sursă de lumină artificială utilizată
frecvent în fotografie;
• Parasolar - folosit la capătul unei lentile pentru a bloca soarele sau o altă sursă de lumină pentru
a preveni strălucirea lentilelor;
• Capacul lentilei - acoperă și protejează obiectivul camerei atunci când nu este utilizat;
• Adaptor pentru lentilă - permite utilizarea altor lentile decât cele pentru care a fost proiectată
camera;
• Filtru - Permite culori artificiale sau modificări densitatea luminii;
• Tub de extensie a lentilei – permite o focalizare apropriată;
• Monitorul camerei – oferă o perspectivă a camerei cu un ecran luminos și colorat;
• Tripod – folosit pentru menținerea constantă a camerei.

Camera foto cu o singură lentilă

În fotografie, camera foto cu o singură

lentilă este prevăzută cu o oglindă
reflectantă pentru a redirecționa
lumina de la lentilă la vizor înainte de
eliberarea obturatorului mecanic
pentru compunerea și focalizarea unei
imagini. Când obturatorul este eliberat,
oglinda se ridică și se îndepărtează,
permițând expunerea mediului
fotografic și se întoarce instantaneu
după terminarea expunerii.
Pentaprisma este utilizată în mod Figura 5. Modul de formare a unei imagini printr-o cameră
obișnuit în vizorul camerelor foto cu o foto cu o singură lentilă
singur lentilă. Lentila camerei produce
o imagine care este inversată atât în verticală, cât și în orizontală, iar oglinda reflectantă o
inversează din nou, lăsând o imagine inversată doar orizontal. Ulterior imaginea este reflectată de
la stânga la dreapta de pentaprismă care transmite imaginea formată în vizor. Acest mecanism este
reprezentat în figura 5.