TITLUL LUCRĂRII : APARATUL DE FOTOGRAFIAT

CLASA A VIII-A, ŞCOALA GIMNAZIALĂ MIHAI EMINESCU

IGHIU,JUDEŢUL ALBA

ELEVI AUTORI : COSTEA DENISA-MARIA, OPREA ELENA-MARIA

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: MIHĂILĂ EUFIMIA

SECŢIUNEA : A.FIZICA EXPERIMENTALĂ

SUBSECŢIUNEA : D) OPTICĂ ŞI SPECTROSCOPIE

1
 Aparatul fotografic (sau aparatul de fotografiat) este un aparat optic cu ajutorul
căruia pot fi obținute imagini reale ale obiectelor. La aparatele clasice, fixarea acestor
imagini se făcea pe plăci sau filme acoperite cu un strat de emulsie fotografică. În urma
revoluției digitale, majoritatea aparatelor de fotografiat transformă informația vizuală în
informație digitală, cu ajutorul unui senzor de imagine.
Aparatul fotografic este dispozitivul cu care se poate înregistra o imagine statică din
mediul înconjurător, imaginea obținută numindu-se fotografie.
Părțile principale sunt:
 obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);
 obturatorul
 camera obscură (rigidă sau pliabilă)
 caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
 vizorul(cu sistem optic independent sau prin obiectiv)

2
 Obiectivul foto (lentilă fotografică sau obiectiv ) este un dispozitiv optic prin care este
direcționată lumina pentru a forma o imagine în interiorul unei camere foto,pe un film sau un
senzor digital.
Structura unei lentile
Elemente
Un element al unui obiectiv foto este chiar lentila optică, formată dintr-o piesă rotundă de
sticlă honuită sau de plexiglas. Cele mai multe obiective au câteva elemente combinate într-un
tub de lentile care au același ax optic. Două sau mai multe elemente care sunt lipite între ele
formează un grup.
Suprafețe
Fabricarea unui element pentru obiectivul foto nu este atât de simplă precum ar fi doar
fondarea de sticlă. După fondarea unei piese de sticlă adecvată, suprafețele sale trebuie să fie
tocite până când formele plane, convexe sau concave sunt în concordanță matematică și
geometrică cu celelalte elemente.După tocire, suprafețele trebuie să fie lustruite până când
devin transparente.
Elementele sunt clasificate ca fiind convergente sau divergente.
Materialele de bază pentru obiectivul foto constă fie în sticla optică, fie în materiale din
plastic transparent precum sticla acrilică sau plexiglasul.
Tubul (barrel) este un suport care conține toate elementele obiectivului foto.
Apertura este o deschidere rotundă în interiorul sau în spatele obiectivului care limitează
cantitatea de lumină care pătrunde în aparatul foto. Axul optic al obiectivului trece cu un
unghi de 90 de grade prin centrul deschiderii.

3
Montura este o parte din obiectivul foto interschimbabil care se conectează la corpul camerei. 
Geometria unei lentile (obiectiv foto)
Axul optic este o linie dreaptă, imaginară, care trece prin centrul elementelor obiectivului foto
și care se întâlnește perpendicular cu planul focal.
Centrul optic este punctul de pe axul optic când trece prin planul de refracție al obiectivului.
Planul focal este planul pe care o lentilă proiectează imaginea unui subiect clar. De obicei,
centrul unui plan focal este perpendicular cu axul optic, excepție făcând momentele în care
mișcările cauzează modificarea geometriei obiectivului.
Distanța focală a unei lentile este distanța din axul optic, de la planul focal, la centrul optic.
Obiective fixe și obiective interschimbabile
Obiective fixe
Obiectivul foto fix este o lentilă fotografică permenent atașată camerei foto, spre deosebire de
o cameră care permite schimbarea lentilelelor. Sunt câteva avantaje ale camerelor foto cu
obiective fixe: lipsa monturei păstrează camera într-o formă compactă; un obiectiv fix reduce
posibilitatea prăfuirii senzorului; o cameră cu obiectiv fix necesită mai puține cheltuieli pentru
echipamente adiționale; obiectivele fixe au portabilitate crescută.

Obiective interschimbabile
Obiectivele interschimbabile se găsesc în special la camerele pe care le țintesc consumatorii
profesioniști. Avantajele obiectivelor interschimbabile sunt: o gamă largă de distanţe focale
fiecare lentilă poate fi construită pentru situații specifice; longevitatea se poate face cu un
upgrade la aparatul foto fără a pierde investiția făcută în obiective.
Un singur obiectiv interschimbabil poate avea un singur tip de lentilă. Sunt și cazul de
compatibilitate, când corpuri diferite au aceeași montură. Lentilele auxiliare - dacă aparatul
are un obiectiv fix, atunci se găsesc accesorii care permit creșterea puterii lentilei actuale.
Acestea pot include și lentilele de apropiere sau atașamentele de tip tele (telephoto).
Obiective de apropiere și obiective prime
Obiectivul foto prim se referă la o lentilă cu o singură distanță focală. Lentilele prime au o
apertură maximă mai mare. Această însușire face din ele o unealtă pentru fotografierea pe
lumină redusă. Cu alte cuvinte și cu excepția obiectivelor ultra-wide, prin obiectivele prime se
obțin imagini mai puțin distorsionate.
Obiective de apropiere (zoom)
Obiectivul foto de apropiere este o lentilă compusă cu o distanță focală efectiv variabilă. În
timp ce perspectiva nu se schimbă, schimbarea distanței focale a obiectivului permite

4
fotografului să modifice apropierea cadrului fără să se miște. Lentilele de apropiere sunt mai
comune decât cele fixe,  dar au mai multe setări care se pot face înainte de a fotografia.
Obturatorul este un subansamblu mecano-electronic care controlează trecerea luminii de la
obiectiv spre suportul fotosensibil, pentru o perioadă bine determinată. Perioada de timp cât
obturatorul este deschis poartă numele de timp de expunere şi poate fi ajustat de fotograf (sau
de camera fotografică în modurile automate).
Un obturator inclus în obiectiv, localizat în apropierea centrului optic al obiectivului (numit
şi obturator central), constituit din mai multe lamele pivotante care, în repaus, se acoperă
parţial una pe alta şi închid complet orificiul de trecere.
Obturatorul focal este constituit din două perdele care se deplasează pe rand în faţa cadrului,
descoperind şi apoi acoperind cadrul filmului. 
Se află în studii de laborator un obturator electronic, constituit dintr-o lamă de cristale lichide.
În repaus, cristalele sunt dispuse aleator şi blochează complet trecerea luminii. Sub acţiunea
unui curent electric, cristalele se aliniaza instantaneu pe direcţia axei optice iar lumina
pătrunde până la suportul fotosensibil. Întreruperea curentului electric readuce cristalele în
"dezordine" iar obturatorul devine opac.
Camera obscură poate fi definită ca fiind o copie mecanică a ochiului animal. Anatomic,
ochiul este un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale
corpurilor în senzații vizuale.
Prin analogie camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată dintr-o
cutie paralelipipedică cu un interior de culoare neagră (globul ocular), cu o deschidere foarte
mică, ulterior s-a montat o lentilă convergentă (rol îndeplinit la ochi de ansamblul cornee -
cristalin) și paralel cu deschizătura unui ecran alb sau un ecran mat transparent pe care se
poate privi o imagine reală și răsturnată (retina).

Vizorul permite vizualizarea imaginii înainte de a fi înregistrată pe film, permiţând controlarea

5
compoziţiei şi, în funcţie de tipul aparatului, a clarităţii. 
În funcţie de tipul de vizor, aparatele se împart în: 
- aparate foto cu vizare prin obiectiv cu ajutorul unei oglinzi, care se ridică în momentul expunerii,
fotograful poate vedea exact imaginea care se va înregistra pe film 
-aparate foto cu vizare laterală, vizorul este separat de obiectiv, ceea ce creează probleme la
fotografierea unui subiect apropiat. În acest caz, imaginea care apare în vizor diferă uşor ca
încadrare faţă de imaginea care se înregistrează pe film, fenomen denumit "eroare de paralaxă". 
Sistemul de transport deşi nu este o componentă propriu-zisă a aparatului, este totuşi important
în funcţionarea acestuia. La aparatele mai vechi, aceasta este o pârghie în partea de sus, dreaptă a
corpului, însă la majoritatea aparatelor moderne sistemul este automat. 
Un aparat mai avansat permite controlarea acestui sistem, oferind posibilitatea antrenării cadru cu
cadru, continuă (aparatul declanşează continuu, câteva cadre pe secundă, atât cât este ţinut apăsat
butonul de declanşare), expunere multiplă (obturatorul este armat, însă filmul este menţinut pe
poziţie pentru expunerea unei imagini suplimentare). 
În afară de aceste elemente de bază, anumite situaţii pot impune necesitatea folosirii unor accesorii:
filtre, blitz, trepied, declanşator flexibil ,etc.
În interiorul aparatului fotografic se află :
1. culoarul peliculei (rama de fixare a plăcii) aflat într-un plan perpendicular pe axul
optic
2. fereastra de expunere
3. materialul fotosensibil pe suportul său în funcție de tipul aparatului
4. bobine debitoare sau receptoare în cazul peliculei fotosensibile
5. diafragma variabilă sau irisul necesar modificării diametrului util al obiectivului
6. sistemul de obturare care face reglarea timpului de expunere
7. sistemul de reglaj al aducerii imaginii în planul materialului fotografic (peliculă,
placă fotografică sau hârtie fotografică)
8. sistemul de antrenare al peliculei după fiecare expunere și totodată de armare pentru
a declașa următoarea expunere
9. sistemul de vizare

6
 Principiul de funcţionare al aparatului de fotografiat a fost descoperit de pe vremea
artistului şi inventatorului Leonardo da Vinci, care a arătat că pentru a proiecta o imagine
este suficient un mic orificiu prin care să treacă lumina. Cu cât este mai mic orificiul, cu
atât imaginea este mai clară. Acest aparat simplu, numit "camera obscură", există de la
inceputul sec. al XVII-lea. Mai mult a durat până a fost găsit un material fotosensibil
pentru a înregistra imaginea respectivă. Această problemă a fost rezolvată abia în 1826
când Joseph Niepce a descoperit că pentru a produce un bitum sensibil la lumină poate fi
folosită clorură de argint.

Istoric
7
Aparatul de fotografiat a avut nevoie de mai bine de 200 de ani pentru a deveni ceea ce este
astăzi.
Încă din vremea lui Aristotel s-a vorbit de așa-numita „cameră obscură”, acesta observând că
dacă se realiza o gaură într-o cutie, pe peretele opus acestuia se va forma o imagine reală, însă
răsturnată. Au urmat tot felul de îmbunătățiri, prin adăugarea de lentile convexe sau de oglinzi
concave pentru redresarea imaginii.
Aceste cunoștințe circulau însă în special în lumea restrânsă a fizicienilor, matematicienilor
sau astronomilor.Giovanni Battista della Porta (1535-1615) a fost cel care le-a dat o
răspândire mai mare, făcând posibil ca în timp, camera obscură să devină cunoscută
publicului obișnuit.
Din descrierile găsite, rezultă că într-adevăr camera obscură era o încăpere într-o clădire și că
imaginea putea fi văzută doar de cei ce se aflau în interior. Cu timpul însă, s-au găsit
modalități de a o transforma într-un obiect mai mic, portabil, care să ajute în special la
realizarea de lucrări topografice.
Camera obscură portabilă pare să aibă strânsă legatură cu astronomul german Johannes
Kepler (1571-1630) care, ghemuit într-un cort întunecat și cu ajutorul unui telescop, proiecta
imaginile unor peisaje panoramice pe hârtie, după care le reproducea, desenând toate formele.
Micșorarea și portabilitatea camerelor obscure a luat ulterior amploare din ce în ce mai mare,
aceste dispozitive fiind utilizate în scopuri civile și militare (în special în topografie dar și
pentru reproducerea unor desene, gravuri sau hărți, precum și în medicină-pentru desene
anatomice cât mai precise). În paralel, avansau și descoperirile din domeniul chimic, în
anul 1600 de exemplu Robert Boyle descoperind că la o anumită expunere, clorura de argint

8
se colorează în negru iar în 1727, Johann Heinrich Schulze realizând că anumite lichide își
schimbau culoarea dacă erau expuse mult timp la lumină.

Rămânea însă deschisă problematica permanentizării imaginii, prinderea ei pentru eternitate

cu ajutorul unor procese chimice.
Acest lucru avea să se întâmple în 1826, an din care datează cea mai veche fotografie care a
supraviețuit zilelor noastre: „View from the window at Le Gras”, realizată de către
francezul Joseph Nicéphore Niépce.

Niépce a încercat să perfecționeze procedeul și a început și o colaborare cu Louis Jacques

Mandé Daguerre, din păcate însă se stinge din viață în iulie 1833, nereușind să ducă la capăt
ce și-a propus.  După decesul lui Niépce, Daguerre a continuat să experimenteze, reușind să
pună la punct un procedeu care reducea timpul imens de expunere de 8 ore la numai 10-20 de
minute. Procedeul se repeta însă pentru imagini statice, timpul de 10-20 de minute fiind mult
prea lung chiar și așa pentru realizarea de portrete.  Cu toate acestea, prima fotografie a unui
om a fost realizată tot de către Daguerre în 1838 și reprezenta un lustragiu care curăța pantofii
unui client, aceștia stând aproape nemișcați preț de zece minute. A apărut  astfel „daghereotip-

9
ul”. În 1839, guvernul francez avea să cumpere drepturile de autor ale invenției, iar din luna
august a aceluiași an, informațiile au fost făcute publice iar ziua a devenit data oficială a
descoperirii fotografiei, în prezent și Ziua Internațională a Fotografiei (19 august).
Fotografiile erau însă unicat și pentru o nouă imagine trebuia refăcută întotdeauna
expunerea. William Henry Fox Talbot a fost cel care a venit cu soluția pentru problemă,
punând la punct în 1840 primul proces negativ-pozitiv,denumit „Calotip” .Pe baza acelei
metode și cu îmbunătățiri aduse de-a lungul vremii, se realizează chiar și fotografiile din ziua
de astăzi.

1851 a adus un nou proces fotografic, denumit tehnica pe bază de colodiu , inventat de

sculptorul și fotograful britanic Frederick Scott Archer. Acesta a redus mult timpul de
expunere, îmbunătățind totodată calitatea copiilor fotografice.  Procesul presupunea
acoperirea unei plăci de sticlă cu săruri de argint și o emulsie vâscoasă, denumită colodiu.
Expunerea dura câteva secunde, după care placa se transforma într-un negativ care era tratat
cu un agent de fixare, ceea ce permitea copierea imediat după fotografiere.
Colodiul a fost înlocuit ulterior cu gelatina, care se usucă mai repede, ajungându-se treptat la
timpi de expunere de sub 1/25 dintr-o secundă. Iar pentru manevrarea ușoară a plăcilor s-a
modificat și designul aparatelor foto de la acea vreme.
Totuși, persistă problema multiplicării prin contact a fotografiilor, adică imaginea finală și
negativul aveau aceeași dimensiune. Acest aspect a fost rezolvat mai spre finalul secolului,
când copiile au început să fie realizate prin proiecție, lucru care a adus după sine și micșorarea
dimensiunilor negativului, dar și a aparatelor foto.
Așa s-a ajuns ca, în 1888, George Eastman să patenteze aparatul de fotografiat cu rolfilm, o
bucată de peliculă fotografică de aproximativ 1m lungime, care era introdusă într-o casetă
metalică izolată ermetic de lumină, înfășurată pe o rolă. După expunere, aceasta se mula pe o
altă rolă, dupa care urma procesul chimic de developare.
A fost un moment de cotitură în istoria fotografiei, aceasta deschizându-și porțile și
amatorilor. Societatea KODAK se ocupa de toate operațiile tehnice – developarea filmului,

10
reîncărcarea aparatului și expedierea fotografiilor, sloganul lor fiind „Apăsați pe buton, noi ne
ne ocupăm de restul”
Un model extrem de popular a fost Kodak Brownie, lansat în anul 1900. Acesta costa 1$ și a
fost produs în serie. După ce realiza fotografiile, clientul trimitea aparatul la laboratoarele
Eastman și primea prin poștă atât fotografiile făcute, cât și aparatul încărcat cu film. Pe o rolă
Kodak se puteau face cca 100 de fotograme.

11
Este pusă la punct și fotografia color. Deși prima imagine color datează încă
din 1861 (fizicianul James Maxwell), aceasta nu a avut succes întrucât se decolora. Finalul
anului 1903 aduce însă primul sistem color, denumit Autochrome Lumiere, care se realiza cu
ajutorul a 3 plăci fotografice alb-negru cu substanțe cromatice sensibile doar la culorile roșu,
verde și albastru , care ulterior se suprapuneau și rezulta o fotografie color transparentă.

12
Tot în anii 1900, Leica lansează primul aparat foto. Compacte, ușoare și cu un design destul
de modern, aparatele Leica au devenit populare destul de repede.
Nemulțumit însă de calitatea imaginilor în formatul 18x24mm (specific
cinematografiei), Oskar Barnack – inginer optician la renumita firmă Leitz – a proiectat un
nou model de cameră foto, în format 24x36mm, denumit UR Leica.

13
Prima cameră comercială prezentată publicului se numea simplu, Leica,  și a fost lansată
în 1925, fiind dotată cu obiectivul Elmar de 50mm f/3.5. Leica a fost vândută în peste 1000 de
exemplare până la sfârșitul anului, fiind un real succes, iar din 1926, Leitz începe să
comercializeze și primele aparate de mărit în format mic.
De asemenea, reușita unei fotografii fiind dependentă de lumina zilei sau de o sursă de lumină
artificială, un alt pas important a fost inventarea blițului portabil cu bec de unică folosință
(1929).
Anul 1929 aduce, de la Franke & Heidecke, dupa 3 ani de cercetare, primul aparat de
fotografiat cu două obiective: unul pentru vizarea reflex și al doilea pentru fotografiere.
Obiectivele erau situate pe o axă verticală iar camera de format 6×6 folosea rolfilm  și se
numea Rolleiflex 610, fiind prima dintr-o serie lungă și celebră de camere foto.
În 1934 este lansat primul aparat foto Canon. Pe vremea aceea denumirea era de
fapt Kwanon și a fost primul aparat foto din Japonia cu obturator în plan focal de 35mm.  În
1936, după numeroase încercări, Canon lanseaza Hansa Canon, primul aparat foto comercial
cu obturator în plan focal de 35mm, iar în 1959 și primul SLR al companiei.
În 1936, apare și primul aparat foto de la Olympus-Semi Olympus, iar după mai bine de zece
ani, în 1948, va apărea primul aparat foto Nikon (Nikon I) dar și primul Fuji (Fujica Six) și
Hasselblad.
Tot 1949 este anul în care apare primul aparat Polaroid destinat publicului larg. Denumit Land
Camera, după numele inventatorului său, Edwin Land, acesta folosea role de film ce
conțineau toate ingredientele necesare pentru obținerea unei fotografii imprimate într-un timp
extrem de redus. Modelele care au urmat au perfecționat ergonomia iar filmul s-a transformat
în pachete de clișee individuale, cu auto-developare.
În 1956, producția de camere foto Polaroid atingea cifra de 1.000.000 .

În 1952 apare și primul aparat foto Pentax, denumit Asahiflex.

De asemenea, toți producătorii lansează noi modele, tehnica avansând permanent.

14
1975 este un alt an remarcabil în istoria fotografiei și a aparatelor de fotografiat , fiind
momentul în care KODAK a realizat prima cameră foto care înregistra imagini alb-negru pe
o casetă cu bandă magnetică.

Ideea i-a aparținut lui Steve Sasson și a fost brevetată trei ani mai târziu.  Aparatul
înregistra imagini statice pe un mediu digital. Senzorul era un Fairchild CCD și necesita 23 de
secunde pentru înregistrarea unei fotografii de 100×100 pixeli pe o casetă cu bandă
magnetică. Aparatul cântărea aproximativ 4 kg.
Dezvoltările din domeniu încep să se țină lanț.
În 1976 Canon lansează Canon AE-1, prima cameră cu mecanism digital de măsurare a
expunerii, în 1986 Kodak anunța dezvoltarea primului senzor din lume de 1 megapixeli –
senzor suficient de mic pentru a funcționa într-un aparat foto portabil, iar în 1988 Fuji
lansează Fuji DS-1P, prima cameră foto digitală care salva imaginile pe carduri de memorie.

1987 continuă seria de tehnlogii inovatoare, Canon lansând EOS 650, primul aparat foto SLR
cu AF (autofocus),dotat cu un sistem de montură complet electronic.

15
În 1990 KODAK încearcă să intre pe piața DSLRurilor, prin introducerea unui senzor digital
și a unui mediu de stocare pe una dintre cele mai recente camere SLR a acelor vremuri, Nikon
F3. Sistemul a fost făcut public în 1991, sub denumirea DCS-100. Avea un senzor tip CCD de
1,3 megapixeli (1024×1280 px), o sensibilitate ISO 100, timpi de expunere de la 8s la 1/2000
și o memorie internă de 200MB. Putea fi folosit cu obiective Nikon și costa 13.000 $ .
În 1994 Nikon lansează primele obiective foto cu stabilizarea optică.
Progresul a continuat, toți marii producători intrând în era digitală, procesul de modernizare
fiind în plin avânt.
Anul 2000 a adus o nouă provocare pentru fotografie: Sharp J-SH04, un telefon mobil cu
cameră foto incorporată. Avea un display cu 256 de culori iar rezoluția senzorului CMOS era
de 0,1 megapixeli. Astfel, a devenit și primul telefon care putea transmite MMSuri. Se
comercializa doar în Japonia și a ajuns pe piață în 2001, fiind vândut la prețul de 500$.
A fost începutul unei cotituri puternice în industrie, în special în detrimentul camerelor foto
compacte.

16
Revenind la reperele cronologice, 2004 a adus lansarea Epson R-D1, aparat foto
considerat primul mirrorless și primul rangefinder. Neașteptat, majoritatea asociind Epson cu
domeniul printingului, însă pe baza acestui model s-au realizat și dezvoltările ulterioare pentru
alte aparate de fotografiat mirrorless.

17
În 2005 Canon lansează Canon EOS 5D, primul DSLR full frame la un preț mai accesibil
(undeva la 3299$), aproape la jumătate față de alte modele full frame de atunci. De asemenea,
dimensiunile erau considerabil mai mici, neavând grip incorporat ca alte camere profesionale.
În 2010 Sony și-a lansat primele aparate foto mirrorless, seria Nex, unele dintre cele mai
apreciate camere foto de acest tip în prezent.
2011 a adus și el o nouă surpriză: aparatul de fotografiat care generează imagini a căror
focalizare poate fi ajustată dupa momentul apăsării pe declanșator. Pe scurt, Lytro. Noul
sistem măsoară nu doar cantitatea de lumină care atinge senzorul, ci și direcția din care
aceasta vine, permițând practic recompunerea ulterioară a oricărei imagini captate.

18
Ştiaţi că ?
 Cuvântul „fotografie” a fost creat în 1829 de matematicianul și astronomul britanic
Frederick William Herschel ? De asemenea, el a inventat și termenii „pozitiv” și
„negativ” utilizați în domeniul fotografiei.
 Pe bine-cunoscuta rețea de socializare Facebook, există aproximativ 240 de miliarde
de fotografii. Zilnic sunt adăugate aproximativ 300 de milioane de poze?

 Astăzi, pe suprafața Lunii se găsesc 12 camere Hasselblad ? Acestea au rămas acolo în

urma operațiunii Apollo 13?

 Se poate utiliza o lentilă Nikon pe un aparat foto Canon folosind un adaptor, dar nu și
viceversa?

19
  Aparatul cu care a fost fotografiată Marea Unire de la 1 decembrie 1918 se afla încă în
Alba Iulia, ca parte a colecţiei Muzeului Naţional al Unirii?
Aparatul folosit de Samoilă Marza pentru a imortaliza momentul a fost cumpărat special
pentru eveniment, pe contravaloarea unei perechi de boi. Aparatul cu burduf era vechi şi a
presupus folosirea unei tehnici de fotografiere greoaie care a făcut dificilă capturarea
momentului. 

Tipuri de aparate fotografice :

 Aparate cu vizor sau telemetru
 Aparate cu vizare prin obiectiv
 Aparate cu 2 obiective
 Aparate cu planfilm

20
Poze realizate de mine împreună cu colega mea Costea Denisa-Maria , cu aparatul
fotografic digital Panasonic DMC FS42:

21
Castelul Huniazilor - Hunedoara

Mănăstirea Prislop - Hunedoara

Mănăstirea Prislop - Hunedoara

22
Rezervaţia de Zimbrii – Haţeg , jud.Hunedoara

23
Cetatea Devei - Hunedoara

Cetatea Devei - Hunedoara

24
Cetatea Devei – Hunedoara

25
Cetatea Devei - Hunedoara
Bibliografie :
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Aparat_fotografic
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Camer%C4%83_obscur%C4%83
 http://camerapedia.ro/lentila-obiectivul-foto/
 http://www.foto-magazin.ro/tutorial_open.php?
art=ftm20/archives/2007/03/despre_obturato.html
 http://www.e-scoala.ro/fizica/aparat_foto_parti_componente.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Camer%C4%83_obscur%C4%83
 http://blog.f64.ro/2014/12/24/aparatul-de-fotografiat-repere-cronologice/
 http://bunadimineata.ro/de-dimineata/curiozitati-din-domeniul-
fotografiei/#ixzz497YsZgQC
 http://viziteazaalbaiulia.ro/stiati-ca-aparatul-cu-care-a-fost-fotografiata-marea-unire/

26