Aparatul foto

Condurache Stefan, Mihai Gula, Ifrim Vlad, Andrei Lazarean

Ce este apartul de fotografiat?

Aparatul de fotografat este un
aparat optic cu ajutorul căruia pot fi obținute
imagini reale ale obiectelor. La aparatele
clasice, fixarea acestor imagini se făcea pe
plăci sau filme acoperite cu un strat de
emulsie fotografică. În urma revoluției
digitale, majoritatea aparatelor de fotografiat
transformă informația vizuală în informație
digitală, cu ajutorul unui senzor de imagine.
Părțile principale ale aparatului de fotografiat

• Părțile principale sunt:

• obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);
• obturatorul (controleaza timpul in care filmul a fost expus la lumina. Este
un mecanism complex care poate functiona in modul automat sau manual,
putand controla timpul in care acesta sta deschis.)
• camera obscură (rigida sau pliabilă)
• caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
 Evolutia aparatului de fotografiat
Aparatul foto este un obiect indispensabil în
zilele noastre, fie că îl folosim doar la evenimentele
importante din viața noastră și în vacanțe sau îl folosim
pentru că suntem pasionați de fotografie. Aparatul de
fotografiat a avut nevoie de mai bine de 200 de ani
pentru a deveni ceea ce este astăzi.
Înca din vremea lui Aristotel (384-322) s-a vorbit
de așa-numita „cameră obscură”, acesta observând că
dacă se realiza o gaură într-o cutie, pe peretele opus
acestuia se va forma o imagine. De aici, rezultă că,
camera obscură era o încăpere într-o clădire și că
imaginea putea fi vazută doar de cei ce se aflau în
interior.
 Din 1826 datează cea mai veche
fotografie care a supraviețuit zilelor
noastre: „View from the window at
Le Gras”, realizată de către
francezul Joseph Nicéphore Niépce.
 Finalul anului 1903 aduce însă
primul sistem color, denumit
Autochrome Lumiere, care se realiza
cu ajutorul a 3 plăci fotografice alb-
negru cu substanțe cromatice
sensibile doar la culorile roșu, verde
și albastru , care se suprapuneau și
rezulta o fotografie color
transparentă.
 Tot în anii 1900, Leica lansează
primul aparat foto. Acestea erau
compacte, ușoare și cu un design
destul de modern. Aparatele Leica
au devenit populare destul de
repede.
În 1934 este lansat primul aparat foto Canon.
În 1936, apare și primul aparat foto de la Olympus-Semi
Olympus, iar după mai bine de zece ani, în 1948, va
apărea primul aparat foto Nikon (Nikon I) dar și primul Fuji
(Fujica Six) și Hasselblad.
 1949 este anul în care apare primul aparat Polaroid destinat
publicului larg. Denumit Land Camera, după numele
inventatorului său, Edwin Land.
1975 este un alt an remarcabil în istoria fotografiei și a aparatelor
de fotografiat , fiind momentul în care KODAK a realizat prima
cameră foto care înregistra imagini alb-negru pe o casetă cu
bandă magnetică.
În 1976 Canon lansează Canon AE-1, prima cameră
cu mecanism digital de măsurare a expunerii, iar în
1986 Kodak anunță dezvoltarea primului senzor din
lume de 1 megapixel – senzor suficient de mic
pentru a funcționa într-un aparat foto portabil.
 În 1988 Fuji lansează Fuji DS-1P, prima cameră
foto digitală care salva imaginile pe carduri de
memorie.
Însă după 1990 aparatele foto au evoluat din ce în ce
mai mult și într-un final au ajuns la forma în care
sunt astăzi.
 CUM FUNCŢIONEAZĂ APARATUL
FOTO DIGITAL?
Deşi digital, acesta are multe în comun cu aparatul de fotografiat
analogic, cu peliculă. Foloseşte obiective, sisteme de obturare,
vizoare şi sisteme de focalizare. Se diferenţiază prin modul în
care captează, memorează şi prelucrează imaginile fotografice.
Aparatele foto digitale folosesc senzori de imagine pentru
memorarea iniţială a imaginii. Senzorul de imagine realizează
transformarea imaginii într-un semnal electric ce este, la rându-i,
transformat într-un semnal digital, prin intermediul căruia
informaţia este înmagazinată pe un mediu de stocare (card de
memorie).
Există două tipuri de senzori de imagine:
::: CCD - charge-couple device (pentru care s-a obţinut premiul
Nobel pentru fizică în anul 2009) şi
::: CMOS - complimentary metal oxide semiconductor.
 Care este diferenţa dintre cele două tipuri de
senzori?
::: senzorii CCD creează imagini de mai bună
calitate, cu mai puţin zgomot, dar viteza de citire a
datelor este mai scăzută decât la senzorii CMOS;
::: sensibilitatea la lumină a senzorilor CMOS este
mai scăzută, dar aceştia consumă mai puţină
energie, deci bateriile au o viaţă mai lungă în
aparat;
::: senzorii CMOS folosesc tehnologia tradiţională
de fabricare a cipurilor, fiind mult mai ieftini decât
senzorii CCD, care sunt fabricaţi cu ajutorul unei
tehnologii speciale, care presupune costuri mai
mari.
 STRUCTURA UNUI APARAT FOTO
Fie că este vorba de un aparat foto
digital ori de unul clasic, în esenţă
acestea au următoarele elemente
constitutive:
::: obiectivul;
::: sistemul de obturare;
::: sistemul de vizare.
 Obiectivul aparatului foto
Obiectivul aparatului foto reprezintă un grup de lentile convergente şi divergente,
grupate în diferite moduri, în aşa fel încât imaginea rezultată să fie una de calitate
cât mai bună. Principalii parametrii ai unui obiect sunt: distanţa focală (f) şi
deschiderea relativă.
Distanţa focală reprezintă distanţa dintre focar (punct în care se întâlnesc razele
convergente reflectate sau refractate de un sistem optic) şi planul lentilei. Distanţa
focală se măsoară în milimetri. Cu cât este mai mică, cu atât aria vizuală de
cuprindere a obiectivului este mai mare.
Deschiderea relativă este raportul dintre distanţa focală şi diametrul deschiderii
maxime a obiectivului, f: = f/D ≥ 1. Cu cât deschiderea relativă este mai apropiată
de 1, cu atât luminozitatea obiectivului este mai bună.
La obiectivele clasice există doi parametri ajustabili: inelul distanţelor - pentru
controlul calităţii imaginii şi inelul diafragmei - pentru controlul diametrului fantei
de lumină ce trece prin obiectiv. La obiectivele care permit zoom-ul, există şi un inel
de modificare a distanţei focale. La aparatele foto digitale toţi aceşti parametri sunt
reglaţi automat de către softul aparatului, aşa că utilizatorul nu trebuie să-şi mai bată
capul cu reglaje. Fotografii profesionişti însă cunosc aceste detalii şi le folosesc în
avantajul lor, reuşind să realizeze imagini de mare impact vizual.
 Diafragma
• Controlul deschiderii diafragmei înseamnă
controlul cantităţii de lumină ce va "impresiona"
filmul ori senzorul de imagine. Folosind aparatul
de fotografiat, probabil că aţi observat
următoarele inscripţii: f:2, f:2,8, f:4, f:5,6, f:8,
f:11; f:16 ori f:22. Ce înseamnă aceste valori?
Deschiderile relative ale diafragmei. f:2
corespunde deschiderii maxime a diafragmei, iar
f:22 indică faptul că diafragma este închisă.
Trecerea la o indicaţie la alta, de exemplu de la
f:2 la f:2,8, arată înjumătăţirea suprafeţei
deschiderii diafragmei.
 Profunzimea de câmp a obiectivelor
Profunzimea de câmp a obiectivului
reprezintă zona din faţa şi din spatele
obiectului care este ţinta fotografiei în care
elementele de fundal au o claritate
acceptabilă.
Profunzimea de câmp a. creşte odată cu
închiderea diafragmei şi b. scade odată cu
apropierea obiectului fotografiei faţă de
aparat şi cu creşterea distanţei focale a
obiectivului.
 Sistemul de obturare
Sistemul de obturare al aparatului de
fotografiat asigură controlul luminii către
senzorul de imagine (ori către peliculă, în
cazul aparatului clasic). Gama timpilor de
expunere (timpii în care diafragma este
deschisă şi este permisă intrarea luminii în
aparat) este foarte largă, progresul
tehnologiei aducând cu sine timpi foarte
mici (a zecea mia parte dintr-o secundă)
ori timpi foarte mari (câteva minute).
 Sistemul de vizare
Sistemul de vizare al aparatului de
fotografiat permite controlul
încadrării subiectului fotografiei. De
asemenea, acesta ajută la controlul
clarităţii imaginii. Aparatele de
fotografiat digitale permit încadrarea
subiectului atât prin intermediul unui
display (un ecran LCD), cât şi în
maniera clasică, printr-un vizor.
 EXPUNEREA LA LUMINĂ
Pentru a asigura o expunere corectă (o cantitate potrivită de lumină), se poate folosi
următoarea formulă:
cantitatea de lumină = intensitatea luminii (reglate prin diafragmă) x timpul de
expunere (reglat prin obturator)
Valorile alese pentru deschiderea diafragmei şi pentru timpul de expunere sunt
condiţionate de sensibilitatea filmului (care există şi la aparatele digitale, chiar dacă
acestea nu mai folosesc film, în sens clasic, ci un senzor de lumină). Sensibilitatea la
lumină a senzorului (ori a filmului) este măsurată în genere în grade ISO.
Sensibilitatea reprezintă capacitatea filmului de a fi impresionat de o cantitate de
lumină. Cu cât un film este mai sensibil, cu atât el are nevoie de mai puţină lumină
pentru a fi corect expus.
Probabil că aţi observat diverse valori ISO pe aparatul dumneavoastră, de la 25 la
800. Ce înseamnă acestea? Valorile ISO 25 şi ISO 50 indică un contrast ridicat,
redau detalii foarte fine şi au nevoie de mai multă lumină pentru o expunere corectă.
Valorile ISO 100 şi ISO 200 reprezintă valori medii şi sunt caracterizate de un
contrast acceptabil. Valorile ISO 400 şi ISO 800 indică o sensibilitate ridicată, un
contrast mai scăzut şi faptul că au nevoie de foarte puţină lumină pentru a realiza o
fotografie bună.
 CE ESTE REZOLUŢIA UNUI APARAT
FOTO DIGITAL?
Imaginea digitală este formată din elemente pătrate denumite
pixeli ("pixelii" imaginii clasice, realizate pe film, sunt
granulele de argint). Pixelii au aceeaşi dimensiune, dar pot
avea diferite valori sub aspectul culorii. Originea acestui
cuvânt, pixel, vine din juxtapunerea începuturilor a două
cuvinte, pictures şi element.
Numărul de pixeli ai aparatului foto este dat de senzorul de
imagine al aparatului. De exemplu, un aparat Canon
PowerShot A530 poate realiza fotografii de maxim 2592x1944
pixeli, ceea ce este echivalentul a 5 mega pixeli.
Acest concept- rezoluţia unei imagini digitale - are mai multe
conotaţii. Unele detalii le puteţi găsi în secţiunea Q&A a site-
ului nostru, la întrebarea referitoare la rezoluţia unei imagini
digitale.