Sunteți pe pagina 1din 29

Lentilele de contact

Inconvenienta ochelarilor a dus la developarea


de lentile de corectie si nu numai din plastic care pot fi
purtate sub pleoapa, direct pe ochiul ocular. Aceste
lentile de contact minimeaza radical riscul de spargere
care este oricand prezent la ochelarii normali,
deoarece, lentila de contact este protejata de forma sa
precum ochiul de forma craniului. Lentilele din ziua de
astazi acopera numai cornea ochiului, un proces
permite intrarea lentilei pe globul ocular. Asa-zisele
lentilele de contact moi sunt folosite destul de frecvent
si sunt formate dintr-un plastic destul de moale care se
muleaza pe ochi.
Mai sunt folositi si ochelarii de protectie:
-ochelarii de soare

-ochelarii care sunt folositi la inot

-ochelarii de protecie in constructii etc.


Istoria Ochelarilor
In 1268 Englezul Roger Bacon a inregistrat o declaratie
despre folosirea lentilelor optice.Posibil ca la inceputul
secoluluial 10-lea desi Chinezii folosisera lupele in rame.
Ochelarii au fost folositi prima data in Europa si Italia si alte
portrete care dateaza din Evul Mediu.Cu inventia masinii de
tiparit in sec. al 15-lea,cererea pentru ochelari a crescut si
pana in 1629 devenise o adevarata afacere.
Prima pereche de ochelari bifocali au fost facuti de
Benjamin Franklin la sugestia sa in 1760.
Lentilele sunt folosite :
• In sisteme optice de sticla sau
orice alta substanta
transparenta avand o forma care
le permite sa refracteze lumina
orcarui obiect de forma reala
sau virtuala.
• Lentilele de contact si lentilele
din ochelarii sunt folosite in
scopuri medicinale.
• Lentilele mai sunt folosite si la:
microscopuri,telescopuri si alte
instrumente optice,ele sunt la fel
de importante la ochi cat si
designul sau
Fabricarea Lentilelor
Majoritatea lentilelor sunt formate dintr-un
fel de sticla de calitate superioara .
Aceasta se mai numeste si sticla optica care nu au
defecte interne bule de aer sau alte imperfectiuni.
Procesul de a face o lentila dintr-un bloc de sticla
implica mai multe operatiuni .Primul pas este de
a trasa o forma de lentila pe blocul de sticla.
Dupa ce este taiata ea este presata de o bucata subtire
de metal a carui margini sunt presarate cu praf de
diamant.
Bucata de sticla este adusa la forma sa fiind
taiata de o placa din fier acoperita cu o
amestecare din apa si adezive.
-pentru a fi obtinuta suprafata lentilei se
folocesc unelte concave sau convexe incarcate cu
abrasive.
-ultimul process de terminare al lentilei este
slefuirea,iar dupa aceasta nu mai trebuie decat
taiat din margini incat sa fie egale.
• Primele lentile dateaza de pe
vremea Grecilor si Romanilor,unde
sferele de sticla erau umplute cu
apa.Aceste lentile umplute cu apa
erau folosite ca pahare cu foc.
• Adevaratii ochelari nu au aparut in
timpurile clasice;au fost fabricati
probabil pentru prima data la
sfarsitul sec. al 13-lea in Europa.
Procesul de fabricare al lentilelor
nu s-a schimbat prea mult din Evul
inafara de utilizarea gradului in
slefuire introdus de Isaac Newton.

Lentila de plastic
Lentila de sticla

• Developarea recenta a plasticului si a

proceselor speciale pentru a le modula a


dus la cresterea productiei de lentile .
• Lentilele de plastic sunt mai usoare mai
ieftine si mai putin fragile decat cele din
sticla.
Fenomen atrologic prezis de Teoria Relativitatii
a lui Albert Einstein.
Teoria explica ca obiectele din spatiu care sunt
suficient de
masive ar putea sa actioneze
ca lentile pentru lumina
venind de la mai multe
obiecte care sunt la mai
mare departare in aceeasi
linie incat observatorii de
pe Pamant sa poata observa.
Daca aceasta teorie este
adevarata acel obiect poate
forma mai multe imagini identice in
departare.Prima lentila gravitationala a fost
descoperita in 1979 de astronomul
Lentila este o galaxie eliptica,si produce
o imagine dubla intr-o departare.
Printre alte asemenea fenomene ce au
fost observate este inclus si "Inelul lui
Einstein“ din 1988 care a fost format din
alinierea perfecta a unor obiecte mai
apropriate sau mai departate. Au mai fost
observate si arcuri luminoase, inele
imperfecte.
Ochelarii sunt lentile sau prisme purtate in fata
ochilor pentru a compensa diferite defecte ale
vederii.Cea mai obisnuita forma de ochelari este: o
pereche de lentile din sticla,intr-o rama de metal
sau plastic si cu suportul pentru nas.
Rama este tinuta prin suruburi ,sau brate ,care
prind capul sau carligul dupa urechi.
Ochelarii cu lentile facute din plastic tare sunt
folosite de obicei pentru motive care maresc gradul
de siguranta si pentru a nu fi asa de grele ca cele de
sticla.
Pince-nez Lorgnetts

• Ochelari care sunt tinuti pe loc aplicand presiune nasului si


care de obicei sunt numiti pince-nez(Franceza)
• Lentile singure care sunt folosite pentru corectia unui
singur ochi care sunt prinse de orbita ochiului si care se
numesc monochelari
• Ochelari cu maner decat brate ,de obicei folositi pentru
citit ,si care se numesc lorgnetts(folositi foarte rar in zilele
de astazi).
• Frecvent este nevoie de slefuirea lentilelor pentru ca
acestea sa corecteze mai multe defecte deodata.Lentile
Bifocale sunt folosite pentru a corecta o anumita cantitate
din defect .Acestea sunt folosite si pentru vederea
apropiata si pentru cea departata.
• Lentilele Trifocale sunt lentile Bifocale cu un centru unde
se afla o alta dioprie.

Lentila Bifocala Lentila Trifocala


Lentila trifocala
Aparatul Foto

• Despre aparate fotorafice


• Iluminarea in fotografie
• Timpul de expunere in fotografie
• Diafragma si dimensiunea campului de
profunzime
Despre Aparate Fotografice
Principiul de functionare al aparatului de
fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului
si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca
pentru a proiecta o imagine este suficient un mic
orificiu prin care sa treaca lumina. Cu cat este mai
mic orificiul, cu atat imaginea este mai clara. Acest
aparat simplu, numit "camera obscura", exista de la
inceputul sec. al XVII-lea. Mai mult a durat pana a
fost gasit un material fotosensibil pentru a inregistra
imaginea respectiva. Aceasta problema a fost
rezolvata abia in 1826 cand Joseph Niepce a
descoperit ca pentru a produce
un bitum sensibil la lumina poate
fi folosita clorura de argint.
Pentru a functiona, orice aparat foto, oricat de
simplu, trebuie sa
aiba urmatoarele parti componente:

- O cutie perfect opaca in care sta filmul


pentru a fi expus.
- Un dispozitiv care focalizeaza razele
de lumina pe film
- Un dispozitiv care controleaza cata
lumina ajunge pe film
- Un dispozitiv care controleaza cat
timp este filmul expus la lumina
- Un dispozitiv folosit pentru a incadra
eficient imaginea care va fi
inregistrata pe film.
- Un dispozitiv folosit pentru fixarea
si transportul
filmului.
Sa incepem cu camera obscura
in care se afla filmul. Acesta
este corpul aparatului.
Următoarea componenta este
obturatorul. Acesta poate fi
situat chiar in fata filmului
(obturator in plan focal) sau
poate fi situat in obiectiv
(obturator central).
Obturatorul controleaza cand
intra lumina in aparat si
pentru cat timp impresioneaza
filmul. Un aparat bun trebuie
sa ofere posibilitatea de a
stabili durata deschiderii
obturatorului. De asemenea,
De-a lungul timpului au
aparut multe modele de
aparate foto, insa marea lor
majoritate se incadreaza in
una dintre aceste categorii:
• aparate cu vizor sau telemetru
• aparate cu vizare prin obiectiv
(SLR, reflex)
• aparate cu doua obiective
• aparate cu planfilm
• Obiectivul lasa lumina sa intre si focalizeaza
imaginea pe film. De asemenea, obiectivul, prin
distanta sa focala, influenteaza si marimea
imaginii.
• Diafragma controleaza cantitatea de lumina
care intra in aparat. Aceasta deschidere se
afla in interiorul aparatului si este
• controlat prin
• intermediul unui
• inel de pe obiectiv.
Vizorul este fereastra din spatele aparatului
prin care priveste fotograful cand compune
imaginea.
Sistemul de transport: desi nu este o
componenta propriu-zisa a aparatului, este totusi
important in functionarea acestuia. La aparatele
mai vechi, acesta este o parghie in partea de sus,
dreapta a corpului, insa la majoritatea
aparatelor moderne sistemul este automat.
A fotografia insemna a scrie cu lumina.
Principala sursa de lumina este soarele desi
sursele artificiale de lumina au devenit la fel
de necesare. Iluminarea se realizeaza cu
ajutorul diafragmei si a timpului de
expunere. Exista o cale de stabilire precisa a
timpului de expunere si a diafragmei cu
ajutorul folosirii exponometrului. Acesta
este format dintr-un strat de celule
fotosensibile care in prezenta luminii creeaza
un impuls electric, masurat cu un
Prima operatie pentru a
fixa scara exponometrului este
valoarea sensibilitatii filmului,
exprinmata in grade DIN sau
ASA.
A doua operatie consta in
masurarea propriu-zisa a EXPONOMETRU

iluminarii si inregistrarea Apoi urmeaza


acestei valori. alegerea diafragmei si a
timpului de expunere
cele mai convenabile, in
functie de valorile
indicate de
EXPONOMETRU
Gama timpilor de expunere folositi astazi in
fotografie a fost in mare masura standardizata atat
pentru valorile mai mari de o secunda cat si pentru
cele inferioare. Aceasta scara porneste de la cel mai
lung timp posibil de realizat pe cale mecanica, 30 s,
si se opreste la limita de 1/2500 s, aceste bariere
nefiind de netrecut. Treapta marcata cu litera B
permite fotografului realizarea unor timpi de
expunere
Sprefacultativi,
exemplunestandardizati.
o scara a timpilor de
expunere poate arata astfel:
B 30” 20” 15” 10” 8” 6” 4” 3” 2” 1” 2 4 8 10
20 30 45 60 90 125 250 500 750 1000 1500 2000.
Din motive practice pe aparatele de
fotografiat nu se scrie 1/250 ci doar 250, fractia
Folosirea inspirata a timpului de
expunere constituie o modalitate de
redare a miscarii.
Prima modalitate si cea mai la
indemana consta in folosirea unui timp
de expunere oarecum lung (15, 30).
Rezultatul acestei fotografii va fi un
subiect in miscare neclar pe un fond
precis, clar. Cea de a doua
modalitate de a reda starea de miscare
a subiectului are la baza utilizarea
unui timp foarte scurt (1000, 2000), in
care
Din punct de vedere constructiv,
diafragmele cel mai des intalnite
sunt cele de tip „iris”, pe baza de lame
metalice dispuse circular in interiorul
obiectivului aparatului de fotografiat.

Ca si in cazul timpilor de expunere, scara


diafragmelor a fost uniformizata pentru majoritatea
aparatelor de fotografiat. Intre valorile inscrise pe
aparatul de fotografiat si deschiderea reala exista
un raport de inversa proportionalitate.
In cazul unui obiectiv fotografic
foarte luminos vom avea urmatoarea
scara a diafragmelor: 1,8 2
2,8 3,5 4 5,6 8 11 16.
Campul de profunzime in fotografie este
spatiul in care toate obiectele dispuse vor fi
reprezentate clar.
Cu cat diafragma este mai inchisa, cu atat
dimensiunea campului de profunzime este mai
mare, adica numarul obiectelor din imagine
reprezentate clar va fi mai mare.
Spre exemplu pentru diafragma 2,8 va fi clar
intre 2,7-3,2 m iar penrtu diafragma 16 claritatea
va fi intre 1,5 si 10 m.
Toma Radulet, Optica foto-
cinematografica, ed.Tehnica, colectia
Foto Film, Bucuresti, 1977
Ion Negrea, Lectia de fotografie , ed.
Albatros, Bucuresti, 1984, internet.
• ENACHE ROXANA
• GUSAVAN CLAUDIA
• LUCAS ALEXANDRU IONUT
• MEREUTA MIHAI ANDREI

CLASA A XI-A D