SFF Cap. 1 PDF

Prof. univ. dr. ing.
Mircea NIȚULESCU
BIBLIOGRAFIE
1. Niţulescu, M., Sisteme flexibile de fabricaţie, Ed.SITECH

- Craiova, 1997, 186 pgs., ISBN: 973-9346-08-1
2. Niţulescu, M., Sisteme flexibile de fabricaţie, Reprografia
Universităţii din Craiova, 1997, 182 pgs.
3. Groover, M., Automation, Production systems and
Computer Integrated Manufacturing, Ed. Prentice-Hall,
1987
Sisteme flexibile de fabricație - Note de curs - Prof. univ dr. ing. Mircea NIȚULESCU Cap.1 / 2
SUPORT DE CURS 1
Sisteme flexibile de fabricaţie

Autor: Dr. ing. Mircea Niţulescu
Editură: Editura SITECH - Craiova
Anul apariţiei: 1997
Numărul de pagini: 186
ISBN: 973 - 9346 - 08 – 1
SUPORT DE CURS 2
Sisteme flexibile de fabricaţie

Autor: Dr. ing. Mircea Niţulescu
Editură: Reprografia Universităţii din Craiova
Anul apariţiei: 1997
Numărul de pagini: 182
CUPRINS
Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii de fabricaţie

Capitolul 2. Concepte de organizare a producției și modele
matematice
Capitolul 3. Aspecte economice în proiectarea, investiția și
exploatarea sistemelor de fabricație
Capitolul 4. Sisteme automate de fabricație
Capitolul 5. Analiza sistemelor automate de fabricație
Capitolul 6. Sistemele de asamblare și divizarea procesului de
fabricație
Capitolul 7. Metode de marcare și identificare automată
Capitolul 8. Reprezentarea funcționării unui sistem flexibil de
fabricație prin metoda GRAFCET
Prof. univ. dr. ing. Mircea NIȚULESCU
CUPRINS
Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii

de fabricaţie
1.1 Fabricaţia în istoria omenirii
1.2 Organizarea sistemelor flexibile de fabricaţie
1.3 Fabricaţia în prezent
Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii de fabricaţie
Sistemele, metodele, tehnologiile şi soluţiile de fabricaţie

au cunoscut de-a lungul istoriei civilizaţiei umane o
evoluţie şi o perfecţionare continuă, în paralel cu
dezvoltarea nivelului de cunoaştere, a cerinţelor pieţei şi
a conjuncturilor economico-sociale
Evolutiv, principalele forme de organizare a fabricaţiei au fost:
1. Fabricaţia manufacturieră (fabricaţia de serie mică, foarte mică
sau unicat)
2. Fabricaţia de masă (fabricaţia de serie mare)
3. Fabricaţia orientată pe loturi individualizate - fabricația
flexibilă (fabricaţia de serie medie)
OBS:
• Toate aceste forme ale fabricaţiei coexistă și în prezent deoarece
răspund integral nevoilor sociale
• Ele sunt într-o continuă evoluţie
• Particularităţile lor individuale indică faptul că fiecare dintre ele
răspund unui anumit tip de cerere din piaţă
1. Fabricaţia manufacturieră
• Forma cea mai veche cunoscută în istoria omenirii
• Produsul era conceput, realizat şi vândut de un singur
meşteşugar sau de un grup restrâns (adesea membrii aceleiaşi
familii)
• Evoluţia produsului şi a tehnologiei de fabricaţie erau asigurate
prin:
– continua specializare a meşteşugarului de-a lungul vieţi sale
– cerinţele pieţei
• Desfacerea produsului se realiza direct de către producător:
– la început prin schimb în natură
– apoi contra monedă, ceea ce permitea reluarea ciclului de fabricaţie
1. Fabricaţia manufacturieră (continuare)
• Continuă să existe şi în prezent, iar o caracteristică fundamentală
a sa este "puternica specializare (calificare) a producătorului" în
privinţa tuturor fazelor, aspectelor şi tehnologiilor fabricaţiei
• În prezent este folosită pentru a realiza produse în serie mică,
foarte mică sau unicat (Ex. motoare de nave maritime, avioane,
case, prototipuri și matriţe, fabricaţia la comandă a hainelor sau
încălţămintei etc.)
2. Fabricaţia de masă
• A apărut în secolul al XVIII-lea în domeniul ţesăturilor, ca
urmare a dezvoltării sociale şi creşterii cererilor dde produse
• Se creează primele concentrări ale producătorilor din domeniu,
întrucât organizarea manufacturieră a fabricaţiei nu mai putea
răspunde cerinţelor tot mai mari de pe piaţă rezultând astfel
• Așa apar primele "ateliere meşteşugăreşti", iar apoi primele
"fabrici”
• Pentru fiecare etapă a fabricaţiei au fost concepute scule,
dispozitive, iar ulterior maşini-unelte specializate, adică resurse
dedicate pentru procesul de fabricaţie
2. Fabricaţia de masă (continuare)
• Un muncitor realizează o singură operaţie (sau un grup foarte
restrâns de operaţii din aceiaşi categorie), ceea ce a introdus
pentru prima dată conceptul de specializare în muncă (calificare
"îngustă")
– Deprinderile şi abilităţile se puteau învăţa şi dobândi la locul de muncă: nu
mai era necesară o lungă perioadă de ucenicie pentru învăţarea meseriei
"în ansamblul său
– Conduce în mod evident la reducerea nivelului general de calificare a
personalului muncitor şi la asimilarea acestora cu "simple resurse",
insuficient folosite din punct de vedere al inteligenţei.
• Perfecţionarea proceselor de fabricaţie se realiza de regulă în
cadrul fiecărei fabrici, prin iscusinţa oamenilor, iar "secretul de
fabricaţie" era transmis din generaţie în generaţie
• Fabricaţia de masă s-a dezvoltat continuu, iar o teorie economică
apărută la sfârşitul secolului XIX și cunoscută sub denumirea de
"viziunea de monopol asupra fabricaţiei", a condus la apariţia
unor mari companii în jurul anilor 1900. Multe dintre aceste
companii continuă să existe şi în prezent, ca de exemplu: General
Motors, General Electric, Ford, Kodak etc.
– Strategia acestei teorii economice: Dacă se identifică necesitatea unui produs
care să fie solicitat de piaţă în serie foarte mare, apoi se realizează un proiect de
calitate şi se construieşte un sistem dedicat de fabricaţie, atunci, acceptând un
beneficiu foarte mic pe fiecare produs (dar suficient de mare pe ansamblul
fabricaţiei), se poate elimina concurenţa (adică fabricaţia manufacturieră) şi
dobândi "monopolul" asupra fabricaţiei respectivului produs
– În SUA a fost mai bine înţeleasă şi aplicată această teorie economică, care s-a
dovedit ulterior a fi de succes în competiţia economică cu firme de pe alte
continente
• Există şi în prezent şi va exista încă pentru multă vreme
• Caracteristica fundamentală: orientarea către fabricaţia unui
singur produs sau a câtorva produse din aceiaşi familie
• Fabricaţia de masă realizează aşa-numitele “produse de larg
consum”, solicitate în serie mare sau foarte mare pe piaţă. Ex:
– produse alimentare de bază: făină, zahăr, ulei, băuturi etc.
– componente mecanice fundamentale: şuruburi, piuliţe, şaibe etc.
– componente electrice fundamentale: cabluri, prize, întrerupătoare, baterii, acumulatori etc.
– produse chimice larg utilizate: benzină, motorină, îngrăşăminte, uleiuri minerale etc.
• Resursele folosite se bazează pe "echipamente strict speciali-

zate" sau "dedicate", adică echipamente special construite
pentru a asigura un proces sau o etapă a fabricaţiei, deci
fundamental "rigide" şi aproape total lipsite de "flexibilitate"
3. Fabricaţia orientată pe loturi individualizate
(fabricația flexibilă)
• A fost dezvoltată cu precădere după anii 1970, ca răspuns la o cerinţă
accentuată de diversificare – individualizare a produselor (tendinţa
firească a fiecărui consumator a devenit în timp aceea de a achiziţiona
produse cât mai bine adaptate gustului său şi care să-l individualizeze
faţă de semeni, ex. îmbrăcăminte, încălţăminte, maşini, mobilă, casă
etc.)
• Fabricaţia de masă nu putea răspunde acestor cerinţe, întrucât
resursele de fabricaţie folosite erau foarte puţin flexibile, iar
schimbarea repetată a acestor resurse era complet neeconomică
• A apărut necesitatea orientării fabricaţiei pe "loturi individualizate",
realizate cu ajutorul "sistemelor flexibile de fabricaţie" în serii medii
sau mici
(fabricația flexibilă) (continuare)
• Resursele de fabricaţie au devenit echipamente complexe, dotate cu o
“flexibilitate bazată pe reprogramare", procesarea materială fiind
acum realizată în mod curent de către roboţi industriali, maşini-unelte
cu comandă numerică, automate programabile, microcontrolere etc.
• Fabricaţia este orientată pe "loturi de fabricaţie“, realizate în
serii mici sau medii, individualizate reciproc prin anumite
trăsături distincte (Ex. loturi de autoturisme cu culori diferite, cu
anumite particularităţi de design sau de dotări etc.) şi realizate
exclusiv pe bază de comenzi furnizate la cererea pieţei
• La nivelul fiecărei entităţi există un grup de resurse care pot
efectua un anumit tip de etape sau procese de fabricaţie (după
caz)
• Etapa sau procesul derulat la un moment dat depinde de ordinul
de fabricaţie (flexibilitate)
• Programul funcţional se obţine prin apelarea unei "biblioteci de
programe", din care va fi selectată funcţionarea necesară
realizării ordinului curent de fabricaţie
• Resursele de fabricaţie sunt organizate ierarhizat în:
– "celule" flexibile de fabricaţie
– "ateliere" flexibile de fabricaţie
– "sisteme" flexibile de fabricaţie
Comparația dintre cele 3 tipuri forme de organizare a fabricaţiei
(producției) sub aspectul raportului flexibilitate / eficiență indică
poziția mediană ocupată de sistemele flexibile de fabricație
CUPRINS

de fabricaţie
Comparație între cele 3 tipuri forme de organizare a fabricaţiei
(producției) sub aspectul unor indicatori comuni
Un sistem flexibil de fabricație (SFF) asigură două tipuri de procesări:
a) Procesare materială (FMC- Flexible Manufacturing Cell)
b) Procesare informațională (CIM – Computer Integrated Manufacturing)
a. Procesarea materială în SFF
Pot fi evidențiate 5 funcții principale prin care materiile prime sunt
transformate în produse finite:
1. Prelucrare fundamentală
2. Asamblare
3. Transport de materiale și stocare
4. Inspecție și testare (controlul calitativ al produselor)
5. Controlul procesului de fabricație
OBS:
• Funcțiile (1) și (2) adaugă valoare produsului
• Funcțiile (3) și (4) trebuie realizate fară a majora (pe cât posibil) valoarea produsului
• Funcția (5) asigură coordonare tuturor activităților pentru respectarea tehnologiei de
fabricație
• Funcțiile (1), (2), (3) și (4) reprezintă procesarea materială propriu-zisă
• Funcția (5) reprezintă procesarea informațională
a. Procesarea materială în SFF (continuare)
Modelul asociat unui sistem de fabricație cu evidențierea celor 5

funcții realizate:
a. Procesarea materială în SFF (continuare)
Prelucrările fundamentale se pot realiza prin:
Modelul general al funcției de prelucrare este:
b. Procesarea informațională în SFF
• Asigură mai multe aspecte specifice prin interacțiunea perma-
nentă cu procesarea materială, săgețile indicând fluxul normal de
informații
OBS: Schema este valabilă

pentru toate nivelurile
ierarhice:
• Celulă
• Atelier
• Sistem flexibil de fabricație
b. Procesarea informațională în SFF (continuare)
Coordonarea funcţională a unui SFF este asigurată printr-o
procesare informaţională unitară, care reuneşte sub conceptul
general CIM (Computer Integrated Manufacturing - utilizarea
calculatorului în scopul fabricaţiei) mai multe aspecte particulare
şi reciproc interconectate prin exploatarea unor baze de date
comune:
1. CAD (Computer Aided Design)
2. CAM (Computer Aided Manufacturing)
3. CAP (Computer Aided Planning)
4. CAS (Computer Aided Service)
5. CAQ (Computer Aided Quality)

Utilizarea calculatorului pentru toate fazele aferente proiectării
produselor: desene, cotări, verificări intercorelate pentru
asamblare, simularea unor proprietăţi mecanice cum ar fi cele
legate de tensiunile interne, elaborarea automată a programelor
de execuţie pentru un anumit tip concret de maşină-unealtă etc.

Utilizarea calculatorului pentru conducerea directă a tuturor
resurselor de fabricaţie, în sensul că funcţionarea automată a
acestora se bazează pe soluţii integrate hardware-software
inspirate de ştiinţa calculatoarelor

Utilizarea calculatorului pentru planificarea fabricaţiei, alocarea
resurselor materiale şi a celor de fabricaţie, analiza şi gestiunea
automată a stocurilor etc.

Utilizarea calculatorului pentru asigurarea service-ului resurselor
de fabricaţie (autodiagnoză funcţională, alocarea dinamică a
resurselor partajate sau aflate în rezervă tehnologică, funcţie de
tip “cutie neagră” pentru memorarea automată a evenimentelor
care apar pe durata ciclurilor de fabricaţie etc.

Utilizarea calculatorului pentru controlul total al calităţii
fabricaţiei şi asigurarea încadrării fiecărui produs în standardele de
calitate. În acest sens a devenit posibilă înlocuirea testării calităţii
prin "eşantion reprezentativ" (metodă probabilistică, deci cu un
anumit "grad de încredere") cu "controlul total al fiecărui produs"
care va fi certificat individual din punct de vedere al calităţii
Concepția uzinală
Concepția uzinală (continuare)
CUPRINS

de fabricaţie
• În zilele noastre, producţia materială este o afacere extrem
de complicată, care necesită un volum impresionant de
cunoştinţe chiar şi pentru cele mai simple componente
• În mod obişnuit o singură persoană nu poate avea abilitatea
de a stăpâni integral toate detaliile realizării unui produs
complex (spre exemplu procesul de fabricaţie al unui avion
modern)
• Soluţia folosită în mod tradiţional constă în "divizarea"
întregului proces de fabricaţie într-o succesiune de etape şi
procese mai simple, deci mai uşor înţeles şi de stăpânit, astfel
încât o singură persoană poate fi responsabilă pentru o
anumită etapă
• Pentru cele mai multe produse, procesul general de fabricaţie
urmăreşte şi în prezent practica şi strategia tradiţională
(clasică), folosită de multă vreme
• Astfel:
– Inginerii proiectează un produs, adesea cu o cunoaştere aproximativă
a modului în care produsele similare sunt fabricate şi asamblate pe
plan mondial
– Persoanele implicate în procesul fizic de fabricaţie ignoră adesea
noile tendinţe şi avantaje ale proceselor de proiectare
MARKETING
INGINERIA PROIECTĂRII
INGINERIA FABRICAŢIEI
CERERILE
PIEŢEI
PRODUCEREA COMPONENTELOR
ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL
VÂNZĂRI
Fig. Relaţii uzuale de comunicaţie şi responsabilităţi din companiile care realizează în

prezent producţie materială.
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• Figura 1.1 exemplifică relaţiile uzuale de comunicaţie şi

responsabilităţile din companiile care realizează în prezent
producţie materială
• Din punct de vedere sistemic, remarcăm o "organizare serială", cu
"etape succesive"
• Ieşirea dintr-un departament funcţional este transmisă către
următorul departament, cu o slabă sau uneori chiar inexistentă
reacţie din partea acestuia
1. Activităţile de MARKETING
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• Sunt o “interfaţă” între cerinţele existente pe piaţă şi

lansarea etapelor următoare, necesare obţinerii unui produs
nou
• Marketingul reprezintă un ansamblu de tehnici şi metode, cu caracter
economic, sociologic şi ingineresc, care vizează prospectarea cerinţelor
de pe piaţă pentru absorbţia unui nou produs
• Principale aspecte urmărite sunt:
– Identificarea trăsăturilor generale şi specifice pe care trebuie să le
îndeplinească noul produs în vederea satisfacerii cerinţelor pieţei
• performanţe tehnice
• noi facilităţi în exploatare
• variante de prezentare
• modalităţi de distribuţie
• preţuri acceptate de piaţă etc.
– Estimarea cererii pieţei, respectiv a cantităţii de produse care ar
trebui realizate într-o unitate de timp de referinţă
• volumul estimat al cerinţelor lunare şi anuale
• categorii de beneficiari
• particularităţi care diferenţiază solicitările categoriilor de beneficiari şi care ar putea
constitui variante ale unui produs de bază realizat sub forma unor loturi de
fabricaţie etc.
• Principale aspecte urmărite sunt (continuare):
– Identificarea unor furnizori pentru module şi componente care s-ar putea
integra direct în produsul final
• realizarea oricărui nou produs presupune în prezent o activitate de tip “integrator
de sistem”, adică utilizarea tuturor facilităţilor deja oferite în piaţă (exemplu: nici o
companie constructoare de avioane nu poate şi nici nu-şi propune realizarea
complectă şi independentă a unui avion, de la extragerea din natură a tuturor
materiilor prime necesare, până la construcţia finală a avionului)
– Elaborarea unui caiet de sarcini, care cuprinde specificaţiile de proiectare ale
noului produs pe baza tuturor informaţiilor dobândite
• Pentru prospectarea pieţei, marketingul a folosit şi foloseşte încă soluţii
mai mult sau mai puţin convenţionale:
– chestionare scrise
– sondaje de opinie
– analiza unor studii de specialitate deja existente
– analiza comparativă a ofertelor firmelor concurente sau a celor producătoare de
componente şi subansambluri etc.
• De multe ori însă, aceste aspecte sunt complect neglijate sau tratate cu
foarte multă superficialitate în prezent, ceea ce poate avea, din punct de
vedere economic, implicaţii dramatice asupra viitoarelor noi produse care
se introduc pe piaţă
• Istoria oferă în acest sens numeroase exemple:
– proiectele unor autoturisme sport destinate tinerilor (care s-au dovedit mult prea
scumpe, deci în totală contradicţie cu veniturile acestora)
– proiectul avionului Concorde (care nu a ţinut cont de posibilităţile tehnologice, de
concurenţă, de cerere şi a rezistat numai temporar pe piaţă) etc.
2. INGINERIA PROIECTĂRII
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• Tradiţional, proiectarea unui nou produs se realizează după "caietul de

sarcini" transmis de către departamentul de marketing
• Proiectanţi caută să respecte prescripţiile solicitate pentru noul produs,
dar adeseori, din “considerente practice”, ignoră sau modifică unele
prescripţii
2. INGINERIA PROIECTĂRII
• Alteori se folosesc soluţii de proiectare costisitoare ca volum de
muncă, timp şi cheltuieli aferente, cum ar fi spre exemplu:
– Proiectarea bazată pe desene tehnice executate manual. Ca urmare a
numeroaselor neconcordanţe geometrice şi dimensionale (depistate de
regulă în faze finale, cum ar fi spre exemplu la asamblarea produsului
final), acestea vor trebui mereu reactualizate
– Utilizarea unor standarde depăşite pentru componente, ceea ce va
conduce ulterior la imposibilitatea găsirii unor furnizori pentru acestea
• În consecinţă, va apare problema realizării acestor componente prin mijloace proprii,
deşi există unele asemănătoare în piaţă
• În această situaţie, preţurile de fabricaţie vor depăşi cu certitudine pe cele ale oricărui
producător specializat în astfel de componente
– Solicitarea repetată şi exagerată privind execuţia unor modele fizice ale
componentelor proiectate (spre exemplu pentru a putea elabora soluţiile
finale de asamblare)
– Reluarea nejustificată a unor procese de proiectare (din cauza lipsei unei
viziunii de ansamblu asupra produsului final) etc.
3. INGINERIA FABRICAȚIEI
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• După ce proiectul produsului a fost primit de la departamentul de

proiectare, activităţile acestui nou departament au succint următoarele
obiective:
– Elaborarea specificaţiilor de fabricaţie şi a tehnologiilor necesare
– Stabilirea resurselor materiale necesare
– Implementarea întregului sistem de fabricaţie pentru noul produs
• Elaborarea specificaţiilor de fabricaţie şi a tehnologiilor
necesare :
– Definirea materialelor folosite pentru fiecare reper (ca tip, specificaţii
tehnice, cantităţi, producători etc.)
– Definirea soluţiei constructive pentru fiecare reper (tipul şi ordinea
operaţiilor, restricţiile de precedenţă, tehnologiile de fabricaţie etc.)
– Definirea soluţiei constructive pentru asamblarea produsului final
(tipul şi ordinea operaţiilor, restricţiile de precedenţă, condiţiile de
fabricaţie etc.)
– Stabilirea performanţelor componentelor care urmează a fi
achiziţionate de la furnizori şi elaborarea caietelor de sarcini către
aceştia etc.
• Stabilirea resurselor materiale necesare :
– Tipuri de scule, dispozitive şi alte consumabile convenţionale necesare fabricaţiei,
corelarea consumului estimat al acestora cu volumul producţiei şi lansarea achiziţiei lor
de la furnizorii companiei
– Tipuri de scule şi dispozitive "dedicate / specializate" (particulare sau nestandardizate)
care sunt necesare pentru realizarea unor operaţii specifice, proiectarea şi realizarea lor
în aceiaşi companie sau apelarea la alţi furnizori specializaţi în aceste produse
– Necesarul de maşini-unelte, staţii automate de procesare, posturi manuale, dispozitive
auxiliare de transport, dispozitive de alimentare / evacuare etc.
– Elaborarea planului general de fabricaţiei pentru noul produs, în conformitate cu
volumul estimat al producţiei
• Implementarea întregului sistem de fabricaţie pentru noul produs:
– Testarea produsului
– Introducerea corecturilor necesare
– Compararea performanţelor productive reale cu cele estimate etc.
– De multe ori numai în această etapă sunt evidenţiate “deficienţele” proiectului iniţial şi
apare necesitatea de a conlucra “mai strâns” cu celelalte departamente ale companiei în
vederea remedierii deficienţelor depistate
4. PRODUCEREA COMPONENTELOR
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• A patra etapă constă în fabricarea componentelor noului produs

• Deoarece de multe ori au scăpat detalii importante ale proiectării (sub
aspectul concepţiei dar şi al tehnologiilor), cel mai adesea se realizează
iniţial mai multe serii de componente, denumite "serie zero" , "cap de
serie" sau "mostre"
5. ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• Şi în această etapă se realizează iniţial o "serie zero"

• Deoarece asamblarea este etapa integratoare a fabricaţiei, acum se vor constata
toate "nepotrivirile" din proiectul iniţial
• Cu cât deficienţele de comunicaţie şi cooperare existente între departamentele
precedente sunt mai accentuate, cu atât timpul şi resursele cheltuite în această
fază sunt mai importante. Aceasta va contribui în mod direct la întârzierea
apariţiei noului produs pe piaţă şi la depăşirea preţului estimat, cu toate
consecinţele economice de rigoare care vor fi, desigur, sancţionate de piaţă
• Numai după depăşirea tuturor problemelor tehnice, fabricaţia de serie poate fi
începută
6. VÂNZĂRI
MARKETING
CERERILE
PIEŢEI
VÂNZĂRI
• Ultima etapă este realizată de către departamentul de vânzări. Acesta va trebui :

– Să promoveze produsul pe piaţă
– Să utilizeze propria reţea de distribuţie a companiei
– Să urmărească toate aspectele comerciale semnalate de piaţă
• De multe ori, datorită întârzierii lansării pe piaţă a noului produs (ca urmare a
deficienţelor structurale şi de comunicaţie din cadrul companiei) sau datorită unui preţ
final care depăşeşte estimările iniţiale de marketing (ca urmare a aceloraşi deficienţe)
departamentul de vânzări va întâmpine dificultăţi, iar responsabilităţile vor fi “pasate”
la nesfârşit între compartimentele companiei, ceea ce nu contribuie la rezolvarea
problemelor
Toate aceste neajunsuri se explică prin deficienţele structurale şi fundamentale de
comunicaţie între diferitele departamente, aspect ilustrat de Figura 1.2.2 şi cunoscut
în literatura de specialitate prin denumirea generică de "comunicaţii peste zidurile
înalte dintre departamente"
Fig. Comunicaţiile dintre departamentele unei companii sunt în mod tradiţional

deficitare.
• Indicaţia conducerii companiei va fi ca pe viitor să existe o mai bună şi
permanentă colaborare între departamente, să fie depăşite orgoliile şi
barierele inexorabile dintre diferitele departamente, adică în esenţă o
schemă structurală a fabricaţiei de tipul indicat în Figura:
MARKETING
INGINERIA INGINERIA
PROIECTĂRII FABRICAŢIEI
PRODUCEREA ASAMBLAREA
COMPONENTELOR PRODUSULUI
VÂNZĂRI

deficitare.
• O astfel de soluţie structurală este foarte greu de implementat fără
aportul noilor tehnologii de comunicaţie şi de proiectare
• Adevărata soluţie care trebuie adoptată de către conducerea companiei
este "restructurarea internă radicală, prin adoptarea unor noi metode de
fabricaţie bazate pe tehnologia informaţiei"
MARKETING
INGINERIA INGINERIA
PROIECTĂRII FABRICAŢIEI
PRODUCEREA ASAMBLAREA
COMPONENTELOR PRODUSULUI
VÂNZĂRI

deficitare.

SFF Cap. 1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SFF Cap. 1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. univ. dr. ing.

1. Niţulescu, M., Sisteme flexibile de fabricaţie, Ed.SITECH

Sisteme flexibile de fabricaţie

Sisteme flexibile de fabricaţie

Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii de fabricaţie

Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii

Sistemele, metodele, tehnologiile şi soluţiile de fabricaţie

• Resursele folosite se bazează pe "echipamente strict speciali-

Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii

Modelul asociat unui sistem de fabricație cu evidențierea celor 5

Modelul general al funcției de prelucrare este:

OBS: Schema este valabilă

1. CAD (Computer Aided Design)

2. CAM (Computer Aided Manufacturing)

3. CAP (Computer Aided Planning)

4. CAS (Computer Aided Service)

5. CAQ (Computer Aided Quality)

Capitolul 1. Aspecte introductive asupra noţiunii

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

Fig. Relaţii uzuale de comunicaţie şi responsabilităţi din companiile care realizează în

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• Figura 1.1 exemplifică relaţiile uzuale de comunicaţie şi

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• Sunt o “interfaţă” între cerinţele existente pe piaţă şi

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• Tradiţional, proiectarea unui nou produs se realizează după "caietul de

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• După ce proiectul produsului a fost primit de la departamentul de

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• A patra etapă constă în fabricarea componentelor noului produs

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• Şi în această etapă se realizează iniţial o "serie zero"

ASAMBLAREA PRODUSULUI FINAL

• Ultima etapă este realizată de către departamentul de vânzări. Acesta va trebui :

Fig. Comunicaţiile dintre departamentele unei companii sunt în mod tradiţional

Fig. Comunicaţiile dintre departamentele unei companii sunt în mod tradiţional

Fig. Comunicaţiile dintre departamentele unei companii sunt în mod tradiţional

S-ar putea să vă placă și