SFF Cap. 7

Prof. univ. dr. ing.
Mircea NIȚULESCU
CUPRINS
Capitolul 7. Metode de marcare și identificare automată
7.1 Metode mecanice de marcare șI identificare

7.2 Metode optice de marcare și identificare
7.3 Metode magnetice de marcare și identificare
Sisteme flexibile de fabricație - Note de curs - Prof. univ dr. ing. Mircea NIȚULESCU Cap.7 / 2
❑ Sunt un grup de tehnici folosite în SAF pentru inscripţionarea și citirea

datelor cu care este codificat un produs, componentă, container,
document etc., fără a fi necesară intervenţia directă a unui operator
– Metodele semiautomate propriu-zise presupun totuși o participare limitată a
operatorului în diverse faze
– Metodele automate propriu-zise exclud prezenţa operatorului este total exclusă
• Utilizarea metodelor automate sau semiautomate în marcare și identificare
constituie un aspect fundamental al realizarii oricărui SFF, deoarece devine posibilă
deplina integrare a celor două tipuri de procesări, materială și informaţională
• Achiziţia automată sau semiautomată a acestor date furnizează o parte din
mărimile de intrare ale procesării informaţionale computerizate din sistem
• Metodele automate sunt preferabile deoarece introduc multiple avantaje în
exploatare, cum ar fi:
➢ acurateţe (erorile unui sistem automat cu coduri bară sunt de 104 ori mai mici decât la introducerea
datelor prin tastatură)
➢ viteză (scrierea manuală a documentelor 5-7 caractere/secundă; utilizarea tastaturii 10-15
caractere/secundă; citirea automată a codurilor bară 102 caracter/secundă)
➢ volum informaţional substanţial majorat
➢ reducerea numărului posturilor manuale etc.
CUPRINS

❑ Zona de marcaj este alcătuită dintr-o structură mecanică rigidă, purtătoa-
rea unui anumit cod prin configuraţia sa fizică
• Există mai multe soluţii posibile, cele mai răspândite:
a) came profilate
b) decupări
a) Came profilate
• Zona de marcaj este realizată dintr-un ansamblu de came (piese prismatice alăturate) care
diferă printr-o singură dimensiune geometrică
• În exemplul prezentat, dacă prisma de lăţime mică este echivalentă cu 0 logic, iar cea de
laţime mare cu 1 logic, codul materializat este (01011)
• Cititorul de cod este de tip electromecanic, pachet de microîntrerupători, câte unul pentru
fiecare camă (ieftin și suficient de fiabil, dar de capacitate și viteză redusă)
b) Decupări
• Zona de marcaj este realizată sub forma unei platbande, iar informaţia este
introdusă prin intermediul unor decupări, în mod obișnuit circulare sau
rectangulare
• Informaţia este organizată pe piste și axe de informaţie. Principiul folosit este
inspirat din cel utilizat în cazul benzilor perforate, suport informaţional al primelor
mașini-unelte cu comandă program
b) Decupări (continuare)
• Pentru operaţia de citire se utilizează cititoare cu știfturi în:
➢ variantă serială (dacă interpretează la un moment dat o singură axă informaţională, Fig. 7.1.c)
➢ variantă paralelă (dacă interpretează la un moment dat mai multe axe, sau chiar pe toate, Fig. 7.1.d)
• Un cititor serial conţine un singur rând de știfturi (S), câte unul pentru fiecare
pistă. Capul de citire este plasat în două camere de presiune (p1 > p2), ceea ce are
ca efect presarea permanentă a tuturor știfturilor pe zona de marcaj. Prezenţa sau
absenţa decupărilor determină un joc de contacte ce sunt interpretate logic
• Cititoarele seriale necesită existenţa unei memorii pentru stocarea informaţiei
momentane incluse pe o axă, în vederea reconstituirii ulterioare a întregului cod
din zona de marcaj
b) Decupări (continuare)
• Cititoarele paralele cuprind mai multe rânduri de știfturi, numărul lor fiind egal cu
cel al axelor informaţionale, ca urmare realizându-se citirea instantanee a întregii
informaţii cuprinse în zona de marcaj
• Principalele dezavantaje ale cititoarelor mecanice cu stifturi:
➢ presarea permanentă pe zonele de marcaj (ceea ce conduce la o uzură pronunţată)
➢ structura mecanică pretenţioasă (cu multe elemente în mișcare)
➢ cititorul este "întretăiat" de zona de marcaj
CUPRINS

• Există două clase de soluţii constructive posibile:
– prin transparenţă (metoda diascopică)
– prin reflexie (metoda episcopică)
a. Prin transparenţă - metoda diascopică
• Zona de marcaj este constituită similar din piste și axe informaţionale, dar codul este
inscripţionat prin alternanţa unor zone opace și zone transparente
• Cititorul (Fig. 7.2) este intersectat de zona de marcaj
– Într-o parte este plasată structura de generare a fluxului luminos, compusă din sursa de lumină (SL) și
un bloc optic (BO)
– În partea opusă este fie o rigletă cu fotodetectori dispusă de-a lungul unei axe (la varianta serială), fie
o matrice cu fotodetec-tori (la varianta paralelă)
• Faptul că cititorul trebuie să aibă o structură care să permită intersectarea sa de codul de
marcaj poate să conducă la o fiabilitate mai redusă în mediile industriale
b. Prin reflexie - metoda episcopică
• Metoda cea mai des folosită în prezent utilizează coduri cu bare, fiecărui caracter alfanumeric
fiindu-i alocată o dispunere unică de bare colorate, separate prin spaţii
• Există o variantă standardizată pentru aplicaţiile industriale, denumită CODE 39 sau AIMUSD
2 (Automatic Identification Manufacturers Uniform Symbol Description - 2)
• CODE 39 folosește o serie unică de bare și spaţii cu două tipuri de lăţimi pentru:
– cifrele 1- 9
– 26 caractere alfanumerice și simboluri speciale (START, SPACE, etc.)
– Un element de lăţime mare (bară sau spaţiu) este echivalent cu 1 logic
– Un element de lăţime mică (bară sau spaţiu) este echivalent cu 0 logic
b. Prin reflexie - metoda episcopică (continuare)
• Lăţimea fizică reală a unui element îngust se numește densitate X și permite definirea a trei
forme particulare pentru CODE 39:
– densitate mare
– densitate medie
– densitate mică
• Denumirea CODE 39 se justifică prin faptul că numai trei dintre elementele codului (bare și
spaţii) sunt 1 logic și orice caracter folosește pentru codificare nouă elemente, respectiv
cinci bare și patru spaţii. Aceste este motivul pentru care CODE 39 mai este cunoscut și sub
denumirea de Codul 3 din 9
• Informaţia de identificare necesită în mod obișnuit mai multe caractere, motiv pentru care
zona de marcaj conţine o înlănţuire a unor astfel de coduri, ca în Fig. 7.3.b
– Primul și ultimul caracter din lanţ sunt în mod obligatoriu START / STOP, acestea fiind necesare decodorului pentru
controlul declanșării automate a funcţiei de citire
– Fiecare caracter START / STOP este precedat, respectiv urmat, de o zonă neinscripţionaţă, cu lăţimea (10 X), unde (X)
este densitatea codului folosit. Ea servește decodorului pentru sincronizare
b. Prin reflexie - metoda episcopică (continuare)
• Imprimarea codurilor bară se realizează computerizat prin:
– tehnică matriceală
– jet de cerneală
– imprimare electrostatică (laser)
– substrat metalic tratat laser (metodă mai nouă ceea ce conferă codului o durabilitate deosebită în
mediul industrial)
• Dispozitivele pentru citirea codurilor bară conţin un scaner și un decodor
– Scanerul emite un fascicul luminos și captează semnalul reflectat cu un fotodetector
➢ Cele două marcaje bară/spaţiu sunt convertite în două nivele logice
– Decodorul realizează trenul de impulsuri și interpretează logic datele. Cititoarele pot fi realizate în
variantă cu contact direct sau fără contact direct cu zona de marcaj
➢ Varianta cu contact direct necesită prezenţa unui operator ce asigură plasarea cititorului pe
zona de marcaj
➢ Varianta fără contact permite detecţia la distanţe ce pot atinge ordinul metrilor și folosește o
rază de scanare fixă sau mobilă
✓ Cele cu rază fixă de scannare realizează citirea prin deplasarea codului o dată cu
produsul
✓ Cele cu rază mobilă de scannare utilizează un sistem laser și o oglinda mobilă cu o viteză
unghiulară de rotaţie relativ mare ( >1400 rot/min). Aceasta permite citirea multiplă a
codului și eliminarea erorilor de citire
• Sistemele optice de marcare și identificare bazate pe CODE 39 sunt astăzi foarte răspândite,
atât în fazele de fabricaţie, cât și în cele comerciale, de gestiune și vânzări
CUPRINS

• Metodele mecanice și optice de marcare sunt ieftine și fiabile, dar:
– Prezintă un caracter de rigiditate din punct de vedere al informaţiei inscripţionate
– Asigură numai o densitate relativ modestă a acesteia (de ordinul zecilor de biţi/inch)
• Marcajele magnetice introduc o maximă flexibilitate, întrucât:
– Permit ștergerea și rescrierea de un număr nedeterminat de ori
– Densitatea informaţională poate atinge curent ordinul miilor de biţi/ inch
• Zona de marcaj: este realizată pe un suport izolator de tip policlorulă de vinil, pe
care se aplică un strat subţire de material feromagnetic (combinaţii de oxizi de
fier, oxizi de crom etc.)
• Informaţia este organizată similar pe piste și axe informaţionale
• Principalul dezavantaj al metodelor magnetice: prezenţa paraziţilor electrici în
mediul industrial, ceea ce necesită o protecţie adecvată
• Inscriptionarea informației se face cu un cap de scriere (Fig. 7.4.a), realizat prin dispunerea
uneia sau a mai multor înfășurări înseriate pe un tor incomplet de ferită. La aplicarea unui
curent (i), câmpul electromagnetic determină un flux ce produce o magnetizare remanentă
punctuală pe suportul informaţional
• Pentru citirea informaţiei există pe fiecare pistă un cap de citire (Fig. 7.4.b), structural
asemănător cu cel de scriere. Conform legii inducţiei electromagnetice , fluxul remanent al
suportului informaţional induce tensiuni care sunt ulterior interpretate logic
• Pentru inscripţionarea informaţiei
există două grupe principale de
metode, fiecare în mai multe
variante:
– metoda "fără revenire la zero"
– metoda "cu revenire la zero“
a. Metoda "fără revenire la zero"

• Curentul este menţinut constant prin
capul de scriere pe întregul interval de
timp aferent înscrierii unui bit
• Asignarea logică folosită este: (+i: 1 logic),
respectiv (-i: 0 logic)
• (Ue+) și (Ue-) reprezintă semnalele logice
corespunzătoare, obţinute prin
prelucrarea semnalului analogic de tensi-
une (u)
• Informaţia memorată pe suportul
magnetic (011010) poate fi reprodusă
simplu la ieșirea unui bistabil de tip RS
(sau JK), ce va fi comandat pe borna SET
prin (Ue+) și pe borna RESET prin (Ue-)
b. Metoda “cu revenire la zero"
• Curentul este adus la valoarea de
referinţă (0 logic sau 0 A) pe a doua
jumătate a perioadei semnalului de
tact alocat înscrierii bitului
informaţional
• Informaţia memorată (011010) poate fi
reconstituită similar cu un bistabil RS
sau JK

SFF Cap. 7

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SFF Cap. 7

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. univ. dr. ing.

7.1 Metode mecanice de marcare șI identificare

❑ Sunt un grup de tehnici folosite în SAF pentru inscripţionarea și citirea

7.1 Metode mecanice de marcare șI identificare

7.1 Metode mecanice de marcare șI identificare

7.1 Metode mecanice de marcare șI identificare

a. Metoda "fără revenire la zero"

S-ar putea să vă placă și