Sunteți pe pagina 1din 16

Curs 4: Limbajul Ladder

1. Condiţii de intrare multiple


În realizarea programelor complexe de control, diagramele Ladder sunt formate din linii ce conţin
ramificaţii multiple în partea de intrare (a condiţiilor) şi, mai rar, chiar în partea de ieşire (a
acţiunilor).
În proiectarea diagramei Ladder trebuie să ţinem cont de o serie de limitări ce sunt întâlnite la
aproape toţi producătorii de AP:
- Matricea de contacte de la intrarea unui rung are un număr limitat de linii, respectiv coloane;
- Nu sunt admise contacte verticale;
- Nu sunt admise traseele cu circulaţie inversă (reverse power flow), de la dreapta spre
stânga);

Extinderea numărului de contacte într-o conexiune serie


O metodă de extindere a numărului de contacte în matricea de intrare constă în utilizarea unui releu
intern, conectat aşa cum se vede în figura de mei jos:

Fig.1. Exemplu de extindere a numărului de contacte serie prin folosirea unui releu intern

Eliminarea situaţiilor de tip „nested input”, se face ţinând cont de proprietăţile algebrei binare.
În exemplul din figura de mai jos, contactul C a ajuns într-o poziţie „nested” ca urmare a aplicării
factorului comun între termenii BC şi DC. Prin reintroducerea termenului C în paranteză se obţine o
nouă schemă ce poate fi implementată fără probleme.

Fig.2: Exemplu de eliminare a unui contact „nested”

AP – Curs 4 Page 1 of 16
Eliminarea contactelor verticale se poate face prin introducerea unor noi căi paralele în diagrama
iniţială, astfel încât, în diagrama modificată să se regăsească toate căile posibile de semnal, de la L1
spre L2. În exemplul prezentat în fig. Xx, faţă de căile paralele iniţiale, AD şi BE, sunt introduse
încă două trasee noi, BCD respectiv ACE, pentru a acoperi toate traseele posibile de la stânga la
dreapta rung-ului. Şi acest mod de lucru este bazat tot pe proprietăţile algebrei binare, se poate
demonstra că expresia algebrică a schemei din dreapta este echivalentă cu expresia schemei iniţiale.

Fig.3: Exemplu de eliminare a unui contact verticale

Eliminarea traseelor de curgere inversă.


Interpretarea diagramei Ladder se face, în mod strict, de la stânga la dreapta, de sus în jos. Acest
mod de operare face ca traseele de circulaţie inversă a semnalului (de la dreapta spre stânga), să fie
ignorate.
Spre exemplu, pentru schema din figura 4, traseul FDBC (marcat cu roşu) parcurge în mod invers
contactul D, motiv pentru care el va fi ignorat. Dacă acest traseu este necesar în logica de control,
diagrama Ladder trebuie refăcută aşa cum se arată în partea dreaptă a figurii.

Fig.4: Exemplu de eliminare a traseelor de curgere inversă

Aranjarea contactelor pentru creşterea vitezei de execuţie


Pentru a creşte viteza de execuţie a unui program Ladder, aranjarea contactelor se face după
următoarele reguli:

AP – Curs 4 Page 2 of 16
- În cadrul legăturilor serie, contactele se ordonează de la stânga la dreapta în ordinea
crescătoare a probabilităţilor de a fi găsite adevărate (primul contact are probabilitatea cea
mai mică iar ultimul probabilitatea cea mai mare)
Procedând astfel, viteza de execuţie creste pentru că, după ce găseşte prima condiţie falsă,
procesorul opreşte căutarea pe respectiva legătură serială, nemaifiind necesară testarea
celorlalte contacte.

Fig.5: Exemplu de aranjare a contactelor pentru creşterea vitezei de execuţie a programului

- Căile paralele se ordonează de sus în jos, în ordinea descrescătoare a probabilităţii de adevăr


a acestor căi.
Procedând astfel, viteza de execuţie creste pentru că, după ce găseşte o cale paralelă
adevărată, procesorul nu mai parcurge restul căilor paralele deoarece nu mai este necesar.

2. Ordinea de activare a ieşirilor


Având în vedere modul în care AP-ul execută programul sau de lucru, putem trage concluzia că
ordinea în care sunt amplasate rung-urile în diagrama Ladder este foarte importantă, influenţând
semnificativ ordinea în care sunt activate semnalele de ieşire.
În figura 6 sunt prezentate două diagrame Ladder în care aceleaşi rung-uri sunt aranjate în altă
ordine. Pentru ambele cazuri, intrarea 10, de la un push-butonn, se activează pentru 4 durate de
sacanre.

Fig. 6: Influenţa ordinii în care sunt aşezate rung-urile într-un program

AP – Curs 4 Page 3 of 16
Pentru schema din figura 6a, funcţionarea este următoarea:
- La prima scanare după ce intrarea 10 devine ON,
 Rung 1: Bobina internă 100 este activată (ON)
 Rung 2: Bobina internă 101 este activată deoarece contactul 100 este ON de
la evaluarea rung-ului anterior;
 Rung 3: Bobina internă 102 este activată deoarece contactul 101 este ON de
la evaluarea rung 2;
 Rung 4: Bobina internă 103 este activată deoarece contactul 102 este ON de
la evaluarea rung 3
 După evaluarea rung 4, automatul trece la etapa de reactualizare a ieşirilor
fizice, conform informaţiilor scrise în timpul evaluării programului. Deşi în
memorie, adresele 100, 101, 102, 103 au fost scrise la momente de timp
diferite, activarea ieşirilor se face simultan, la finele primei scanări;
- La scanările 2, 3, 4, funcţionarea este similară cu prima scanare;
- La scanarea cu numărul 5, intrarea 10 este OFF, valoare ce provoacă scrierea succesivă a
valorii de 0, pentru adresele 100, 101, 102, 103. La finele scanării 5, toate ieşirile sunt
trecute în zero
Pentru schema din figura 6b, funcţionarea este următoarea:
- La prima scanare după ce intrarea 10 devine ON:
 Rung 1: Bobina 103 rămâne OFF deoarece contactul 102 este OFF;
 Rung 2: Bobina 102 rămâne OFF deoarece contactul 101 este OFF;
 Rung 3: Bobina 101 rămâne OFF deoarece contactul 100 este OFF;
 Rung 4: Bobina 100 devine ON deoarece contactul 10 este ON;
 După rung 5, sunt reactualizare ieşirile: 100=ON iar restul sunt în OFF;
- La scanarea 2
 Rung 1: Bobina 103 rămâne OFF deoarece contactul 102 este OFF;
 Rung 2: Bobina 102 rămâne OFF deoarece contactul 101 este OFF;
 Rung 3: Bobina 101 devine ON deoarece contactul 100 este ON de la
scanarea anterioara, cu numărul 1;
 Rung 4: Bobina 100 rămâne ON deoarece contactul 10 este ON;
 După rung 5, reactualizare ieşiri: 100=ON, 101=ON iar restul sunt în OFF;
- La scanarea 3
 Rung 1: Bobina 103 rămâne OFF deoarece contactul 102 este OFF;
 Rung 2: Bobina 102 devine ON deoarece contactul 101 este ON de la
scanarea cu numărul 2;
 Rung 3: Bobina 101 rămâne ON deoarece contactul 100 este ON;
 Rung 4: Bobina 100 rămâne ON deoarece contactul 10 este ON;
 După rung 5, reactualizare ieşiri: 100=ON, 101=ON, 102=ON, 103=OFF;

AP – Curs 4 Page 4 of 16
- La scanarea 4
 Rung 1: Bobina 103 devine ON deoarece contactul 102 este ON de la
scanarea cu numărul 3;
 Rung 2: Bobina 102 rămâne ON deoarece contactul 101 este ON;
 Rung 3: Bobina 101 rămâne ON deoarece contactul 100 este ON;
 Rung 4: Bobina 100 rămâne ON deoarece contactul 10 este ON;
 După rung 5, reactualizare ieşiri: 100=ON, 101=ON, 102=ON, 103=ON;
Observaţii:
- Pentru diagrama din figura 6a, activarea celor 4 ieşiri se face simultan, după prima scanare;
- Pentru schema din figura 6b, activarea celor 4 ieşiri se face după ce au trecut 4 scanări;
- Timpul scurt necesar unei scanări (circa 10ms) nu ne permite să vedem diferenţele de timp
între cele 4 activări;
- Pentru acţiuni de tip: Latch/Unlatch, Set/Reset, One Shot, declanşate de tranziţiile unui
contact, ordinea de activare a ieşirilor este vitală.
Spre exemplu, acţiunea de unlatch pentru bobina 100 nu va avea loc niciodată pentru
diagrama din figura 7a, deoarece validarea bobinei 11 este valabilă doar pe durata unui scan
şi este amplasată după ce condiţia de unlatch a fost deja verificată şi găsită falsă. Ordinea
corectă este prezentată în figura 7b.

Fig.7: Influenţa ordinii în care sunt aşezate rung-urile pentru o comandă Latch/Unlatch

Ca regulă generală, se poate afirma că: „O ieşire dintr-un rung A are efect asupra altei rung B, în
acelaşi scan, numai dacă rung A este amplasata înaintea rung B”
Precizăm că intrările sensibile la tranziţia pozitivă, respectiv negativă, au ca efect activarea bobinei
o singură dată pe durata unui proces de scanare, aşa cum se prezintă în figura 8.

Fig. 8: Diagramele de timp pentru contactele sensibile pe tranziţie

AP – Curs 4 Page 5 of 16
3. Instrucţiuni pentru controlul programului
Instrucţiunile pentru controlului modului de execuţie a programului, în mod similar programării
clasice, sunt folosite pentru:
- Realizarea de programe modulare, uşor de proiectat şi de verificat;
- Reducerea timpului de execuţie a programelor;
- Utilizarea mai eficientă a memoriei automatului.
Instrucţiunile de control sunt similare limbajelor de programare (instrucţiuni de salt, apeluri de
subrutine, etc.) sau similare modului de operare a schemelor cu relee (Master Control Relay).
Ca mod de lucru, instrucţiunile de control au ca scop îngrădirea/izolarea unui grup de rung-uri din
diagrama Ladder şi lansarea acestora în execuţie numai dacă anumite condiţii sunt îndeplinite.
Modul de acţiune al instrucţiunilor de control este prezentat în figura 9.

Fig. 9: Modul de lucru al instrucţiunilor pentru controlul programelor

De regulă, instrucţiunile pentru controlul execuţiei unui program se folosesc în pereche:


- Prima instrucţiune pentru testarea condiţiilor de lansare în execuţie şi pentru marcarea
începutului zonei izolate (îngrădite);
- A doua instrucţiune din perechea de control, este folosită pentru a marca sfârşitul zonei
izolate şi pentru reîntoarcerea în programul principal.
Lista instrucţiunilor de control şi a simbolurilor agreate este prezentată mai jos:

AP – Curs 4 Page 6 of 16
Fig. 10: Lista instrucţiunilor pentru controlul programelor

a) Master Control Relay (MCR)


MCR este o instrucţiune de control ce mimează modul în care erau concepute schemele cu relee.
Releul de control principal (Master Control Relay) era folosit pentru alimentarea unui grup de relee
de comandă aşa cum se poate vedea în exemplul din figura 11 a.
În realizarea schemelor de control în care un număr mare de relee de control trebuie
activate/dezactivate la realizarea/nerealizarea aceloraşi condiţii de intrare, se poate merge pe una
soluţiile prezentate mai jos:
a) Soluţia 1:
- Criteriile ce trebuie îndeplinite sunt folosite pentru activarea unui releu de control, CR1,
- Toate releele ce trebuie influenţate de criteriile iniţiale vor avea câte un contact al releului
CR1 pe fiecare rung
Această abordare este dificil de folosit în schemele cablate, din cauza numărului mare de
contacte de care trebuie să dispună CR1.
În controlul cu AP, acest mod de lucru se poate folosi deoarece nu există o restricţie severă
legată de numărul de contacte ale releului CR1. Cu toate acestea, schemele devin greu de
urmărit dacă numărul de relee influenţate de CR1este mare.

b) Soluţia 2:
- Criteriile ce trebuie îndeplinite sunt folosite pentru activarea unui releu de control, denumit
Master Control Relay (MCR)
- Toate releele ce trebuie influenţate de criteriile iniţiale vor fi alimentate prin contactele
releului MCR, aşa cum se arată în schema de mai jos

AP – Curs 4 Page 7 of 16
Fig. 11: Exemple de scheme implementate hardware ce folosesc relee MCR

Utilizarea releului MCR este foarte utilă în schemele practice cu relee, deoarece numărul de
contacte pe care trebuie să le aibă releul MCR este mult redus faţă de metoda anterioară.
În cazul aplicaţiilor cu AP, există instrucţiuni ce permit simularea internă a unui releu MCR,
folosind principiul ilustrat în figura de mai jos.

Fig. 12: Modul de lucru al instrucţiunilor pentru controlul programelor


Pentru exemplul din figura 12, modul de operare este următorul:
- Dacă condiţia de intrare este TRUE, în cazul de faţă contactul Auto=ON,
o bobina MCR1 este activată
o liniile de program din zona izolată (marcată cu albastru), sunt executate;
- Dacă condiţia de intrare este FALSE, (Auto=OFF),
o bobina MCR1 este dezactivată
o instrucţiunile din zona izolată nu sunt executate,
o toate ieşirile fără retenţie din zona izolată sunt aduse în starea lor inactivă,

AP – Curs 4 Page 8 of 16
o ieşirile cu retenţie (bobine latch/unlatch, numărătoare, etc.) nu sunt afectate, rămân
în ultima lor stare
o se face un salt până la prima linie de program de după instrucţiunea END

Referitor la modul de implementare a MCR, există mici diferenţe de la un producător la altul:


- la automatele Allen-Bradley, este folosit acelaşi simbol pentru marcarea începutului
respectiv sfârşitului zonei izolate
- la automatele Mitsubishi, contactul releului MCR este amplasat chiar în poziţia în care el
apare în schemele implementate hardware.

Fig. 13: Exemple de implementare Ladder a releelor MCR


De regulă nu sunt permise:
- suprapunerea totală sau parţială a zonelor izolate;
- efectuarea de salturi în interiorul unei zone izolate;

Trecerea unei scheme electrice, cu releu MCR, de la implementarea cu relee la implementarea cu


AP presupune:
- recunoaşterea porţiunii de circuit ce este influenţată de MCR (zona izolată);
- transcrierea logicii cablate din zona izolată în simboluri Ladder şi adăugarea simbolurilor
Ladder ce permit marcarea începutului respectiv sfârşitului zonei izolate;
- transcrierea logicii cablate pentru restul schemei electrice în simboluri Ladder şi amplasarea
acestora în afara zonei izolate;
- recunoaşterea şi tratarea corectă a situaţiilor în care o linie din circuitul electric este
influenţată pe două căi: una din zona izolată, cealaltă din afara zonei izolate (vezi cazul
prezentat în figura 14)
Exemplu de transcriere a schemelor cablate
Se consideră schema cu relee din figura 14a si se cere implementarea ei cu ajutorul unui AP.

AP – Curs 4 Page 9 of 16
Pentru început trebuie să determinăm care este porţiunea de circuit controlată de releul MCR. Din
analiza schemei se constată că MCR controlează liniile 9, 10 si 11 (reprezentate cu albastru în
figura 14b. Liniile 12, 13, 14, deşi sunt desenate sub MCR, ele nu sunt influenţate de acesta, din
punct de vedere electric aceste linii sunt alimentate prin linia 7 (înainte de MCR).
O problemă ce trebuie rezolvată este dată de amplasarea contactului CR4:
- dacă CR4 ar fi scos din schemă, întreaga linie cu numărul 9 ar fi sub influenţa MCR
- în prezenţa lui CR4, o porţiune din linia 9 (formată din CR3, TDR1, SOL1) este dublu
influenţată: prin linia 7 respectiv prin linia 9.
- Se constată că SOL1 poate fi activat chiar şi în cazul în care MCR este dezactivat, din acest
motiv secţiunea CR3÷SOL1 din linia 9 nu trebuie cuprinsă în zona izolată controlată de
MCR;

Fig. 14: Punerea în evidenţă a secţiunii influenţate de MCR


Referitor la implementarea Ladder a schemei anterioare, modalitatea prin care secţiunea
CR3÷SOL1, din linia 9, este scoasă de sub influenţa MCR se poate vedea în figura 15:
- Releul intern CR1000, conectat imediat după CR4, ne permite să separăm secţiunea
CR3÷SOL1 faţă de influenţa liniei 7
- Releul intern CR1001, conectat imediat după LS1, ne permite să separăm secţiunea
CR3÷SOL1 faţă de influenţa liniei 9
- Urmează logica de sub controlul MCR;
- În afara zonei izolate (controlate de MCR) se plasează descrierea secţiunii CR3÷SOL1, cu
precizarea că este precedată de o funcţie OR prin care se ţine seama de starea releelor
CR1000 respectiv CR1001.

AP – Curs 4 Page 10 of 16
Introducerea CR1000 ne permite să lăsăm în afara zonei izolate începutul liniei 7 şi contactul CR4.

Fig.15: Rezolvarea problemei date de prezenta CR4

b) Zone Control Last State (ZCL)


ZCL operează similar cu instrucţiunea MCR, în sensul că hotărăşte dacă un grup de instrucţiuni este
executat sau nu, în funcţie de îndeplinirea/neîndeplinirea unor criterii de intrare.
- Dacă condiţiile de intrare, testate la începutul ZCL, sunt adevărate, liniile de program din
zona izolată sunt evaluate;
- Dacă condiţiile de intrare sunt false, toate ieşirile din zona izolată rămân în starea logică în
ultima lor stare. Reamintim că, la instrucţiunea MCR, toate ieşirile fără retenţie erau aduse
în starea lor inactivă.

c) Jump (JMP),
Este o instrucţiune ce operează similar celei folosită în limbajele de programare a calculatoarelor.
Instrucţiunea JMP este considerată o instrucţiune de ieşire pe un bit. Pentru a putea lucra corect,
instrucţiunea JMP trebuie să fie urmată de o LBL (etichetă).
a) Dacă condiţiile de intrare din instrucţiunea JMP sunt îndeplinite,
- programul de lucru al automatului execută un salt înainte, la eticheta LBL ce are aceeaşi
adresă (referinţă) cu bobina instrucţiunii JMP;
- instrucţiunea LBL trebuie să fie după cea de JMP, deoarece se acceptă doar salturi înainte;
- toate instrucţiunile dintre liniile JMP şi LBL sunt omise, lasă ieşirile în starea lor anterioară
execuţiei saltului (practic nu sunt afectate de salt)
- eticheta LBL nu participă la verificarea continuităţii logice a liniei în care este amplasată
- starea timerelor şi a numărătoarelor nu este afectată

AP – Curs 4 Page 11 of 16
Fig. 16: Modul de lucru al instrucţiunii JMP
b) Dacă condiţiile de intrare din instrucţiunea JMP sunt false,
- saltul nu este permis;
- toate instrucţiunile de după linia cu JMP sunt evaluate normal
Obs:
- un program poate avea mai multe instrucţiuni de salt
- o etichetă poate fi folosită de mai multe instrucţiuni de salt

Fig. 17: Exemplu de diagramă Ladder cu două instrucţiuni JMP

- nu se recomandă execuţia salturilor în interiorul zonelor izolate (controlate de MCR)


- saltul înainte este oarecum similar MCR (sare peste o parte din program), cu deosebirea că
JMP nu afectează starea logică a ieşirilor sărite, în timp ce MCR resetează ieşirile sărite din
zona izolată.

AP – Curs 4 Page 12 of 16
d) Go to Subroutine (GOSUB),
GOSUB este o instrucţiune de ieşire la nivel de bit folosită pentru scrierea modulară a programelor.
De regulă subrutinele sunt folosite pentru scrierea porţiunilor de program ce se repetă de mai multe
ori pe parcursul execuţiei programului.
Pentru unele implementări, în loc de GOSUB se foloseşte notaţia JSB (Jump to Subroutine)
Pentru unele AP, subrutinele se scriu într-o zonă rezervată/dedicată de memorie, amplasată după
terminarea programului (cazul figurii 18a). Fiecare subrutină trebuie să aibă etichete unice şi
instrucţiuni proprii de întoarcere, RET.

Fig. 18: Modul de lucru al instrucţiunilor GOSUB


Dacă AP-ul nu are zonă rezervată de memorie pentru subrutine, programatorul poate să
construiască una, după indicaţiile din figura 18b:
- saltul necondiţionat GOTO 100 este introdus în mod obligatoriu, pentru a separa programul
principal de zona subrutinelor
- fiecare subrutină trebuie să aibă etichete unice şi instrucţiuni RET proprii pentru a permite
separarea între subrutine
- instrucţiunea GOTO 100, execută un salt peste zona subrutinelor şi ajunge la o instrucţiune
dummy, cu rol de a marca sfârşitul programului de lucru al AP.
Instrucţiunea RET nu are nicio condiţie de intrare.

AP – Curs 4 Page 13 of 16
Aplicaţii simple
1. Oscilatorul
Un oscilator se poate obţine destul de uşor pe baza unui releu intern şi a unui contact normal închis
aparţinând aceluiaşi releu. Modul de conectare este prezentat în figura de mai jos,

Funcţionare:
- iniţial, înainte de pornirea programului, toate releele interne sunt nealimentate (în starea OFF), aceasta
înseamnă că avem valoarea TRUE pentru contactul normal închis CR1;
- la prima scanare a intrărilor, contactul CR1 este înlocuit cu TRUE, ceea ce determină alimentarea
bobinei CR1;
- alimentarea bobinei determină deschiderea contactului CR1, dar acest lucru nu va fi sesizat de AP
decât în următorul proces de scanare a intrărilor, până atunci bobina rămâne activă;
- la a doua scanare a intrărilor, CR1 este găsit FALSE şi provoacă dezactivarea bobinei CR1;
- la scanarea cu numărul 3, contactul CR1 este TRUE şi activează bobina;
Funcţionarea se bazează pe inversiunea logică introdusă de contactul normal închis precum şi pe diferenţa de
timp între două scanări succesive ale intrărilor. Frecvenţa de oscilaţie va fi egală cu frecvenţa cu care se fac
scanările.

2. Ieşire de tip Always OFF sau de tip Always ON


O ieşire permanent în starea OFF se obţine legând în serie două contacte ale aceluiaşi releu: unul normal
închis iar celălalt normal deschis (Fig. a). O astfel de condiţie de intrare nu este adevărată în nicio situaţie,
motiv pentru care bobina CR1 este OFF în permanenţă.
Obs:
- releul CR1 este în starea OFF de la prima scanare, indiferent de locul de amplasare a sa în cadrul
programului;
- dacă într-un anumit punct al aplicaţiei avem nevoie de un contact închis în permanenţă (contact închis
fără condiţii de intrare) acesta se obţine dintr-un contact normal închis asociat CR1.
- utilizarea de contacte închise permanent (always on) este necesară acolo unde impune execuţia unei
operaţii la fiecare scanare a programului, indiferent de condiţiile de intrare
- pe baza contactelor lui CR1 şi eventual pe baza contactelor releului fizic de la ieşirea AP se pot
imagina semnalizări cere să indice operatorului situaţii cum ar fi căderea tensiunii de alimentare a AP.

AP – Curs 4 Page 14 of 16
O ieşire permanent în starea ON se obţine legând în paralel două contacte ale aceluiaşi releu: unul normal
închis iar celălalt normal deschis (aşa cum se arată în figura b). Pentru această conexiune, condiţiile de
intrare sunt satisfăcute în permanenţă, fapt ce face ca bobina contactului CR2 sa fie permanent ON.
Obs:
- releul CR2 întră în starea ON numai după evaluarea liniei în care se găseşte CR2, până în acel moment
el este în starea OFF;
- dacă CR2 este amplasat la finele programului, CR2 devine ON începând cu scanarea numărul 2.
o un contact normal închis al lui CR2, poate condiţiona anumite acţiuni să fie luate doar pentru
prima scanare a programului,
o un contact normal deschis al lui CR2 poate condiţiona alte acţiuni să fie active după prima
scanare a programului.
- contactele CR2 pot fi implicate în scheme de semnalizare a situaţiilor de cădere a alimentării AP.

3. Circuite de tip One Shot (Monostabil)


În diagramele Ladder, prin One shot se înţelege o bobină care devine ON numai o singură dată după fiecare
triggerare, durata activă este egală cu durata unei scanări.
Triggerarea se poate face de către:
- o intrare fizică a automatului (figura a)
- un contact ce aparţine altui releu (figura b)
- startarea (prima scanare) programului (figura c)
Diagramele Ladder pentru cele trei modalităţi de declanşare sunt prezentate mai jos:

a) Funcţionarea schemei cu declanşarea externă


- dacă IN1 este OFF, ambele bobine sunt OFF;
- după ce IN1 devine ON, contactul normal închis al lui CR2 este ON CR 1 devine ON;

AP – Curs 4 Page 15 of 16
- la evaluarea rung 2, IN1 este ON (timpul scurs între evaluarea rung1 la evaluarea rung 2 este foarte
mic şi putem considera că IN1 este în continuare în starea ON), CR 2 devine ON;
- la următoarea scanare, pe rung 1, contactul normal închis CR2 este OFF (CR2 este trecut în ON din
scanarea anterioară) CR 1 devine OFF;
- CR2 devine OFF la prima scanare după ce IN1 devine OFF;
Concluzii:
- ieşirea One-Shot este CR1;
- intrarea de declanşare (IN1), poate fi de la o intrare fizică a automatului, de la un releu intern sau de la
un releu de ieşire;
- durata activă este egală cu timpul necesar unei scanări;
- pentru rearmare, IN1, trebuie să treacă prin OFF şi apoi să redevină ON
- acest tip de circuit este util în implementarea bistabililor de tip T sau JK

b) Funcţionarea schemei cu declanşare internă


Funcţionarea este similară cazului anterior cu singura deosebire că, în locul contactului de intrare, IN1,
este folosit un contact ce aparţine unui releu intern, CR3.

c) Funcţionarea schemei cu declanşare la pornirea programului


- iniţial, ambele bobine sunt OFF;
- la prima scanare, când se ajunge la evaluarea rung 1, bobina CR1 trece în ON;
- la evaluarea rung 2, trece în ON şi bobina CR2;
- la scanarea numărul 2, rung 1 este FALSE, fapt ce duce la trecerea în starea OFF a bobinei CR1;
- CR2 se automenţine în starea ON pană la oprirea AP.
Concluzii:
- ieşirea One-Shot este CR1;
- declanşarea este realizată de lansarea în execuţie a programului;
- pulsul de ieşire are durata egală cu cea a unui proces de scanare, devine activ la prima scanare şi este
dezactivat la scanarea nr 2;
- rearmarea se realizează numai în cazul de repunere în funcţionare (repornire) a AP

AP – Curs 4 Page 16 of 16