Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

-eseu-

de Lucian Blaga

Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, publicată în volumul
“Poemele luminii”( 1919), face parte din artele moderne ale literaturii române interbelice.
Este o artă poetică deoarece autorul își exprimă prin mijloace artistice, concepția despre poezie
și despre rolul poetului. De asemenea, este o confesiune pe tema cunoașterii paradisiacă, misterul
fiind redus cu ajutorul raţiunii. Aceste idei le exprimase Blaga în volumul „Pietre pentru templul
meu”, din 1919: „Câteodată, datoria noastră în faţa unui mister nu este să-l lămurim, ci să-l adâncim
aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”.
Arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga aparține modernismului prin
anumite particularități de structură și de expresivitate: viziunea asupra lumii, tehnica poetică,
prozodia, ambiguitatea produsă de metafore revelatorii: „lumina”, „ochi”, „buze”.
1. Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumina”, dar și de atitudinea poetică
în fața Universului. Cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin
iubire: „eu nu strivesc... / căci eu iubesc”. Tema se reflectă în primul rând prin cunoașterea
care se prezintă pe două căi: descifrare (cunoașterea paradisiacă) și încifrare (cunoașterea
luciferică). În al doilea rând, rolul poetului este acela de a continua misterul lumii.

Titlul este o metaforă revelatorie și semnifică ideea cunoașterii luciferice. Primul cuvânt,
prenumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, fiind o marcă a
confesiunii.

Din relația incipit-final aflăm că incipitul este îmbogățit printr-o serie de antiteze și de
metafore: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ căci eu iubesc /și flori și ochi și buze și
morminte”. Universul este numit prin metafora revelatorie „corola de minuni”. Iubirea este o
cale de cunoaștere a misterelor lumii.

Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antitezele „eu - alții”sau „lumina mea - lumina altora”.
Concepția poetului despre cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele
revelatorii: „lumina altora” (cunoașterea paradisiacă) și „lumina mea” (cunoașterea
luciferică).

2. Cele trei secvențe lirice constituie un element de structură.

Prima secvență exprimă refuzul cunoașterii paradisiace, prin verbe la forma negativă: „nu
strivesc”, „nu ucid”. Enumerația de metafore revelatorii prezintă temele poeziei: „flori” -
viața; „ochi” -cunoașterea, „buze” -iubirea; „morminte” -moartea.

A doua secvență, se construiește pe baza unor relații de opoziție între cele două tipuri de
cunoaștere, paradisiacă și luciferică. Conjuncția adversativă „dar” și verbul la persoana I
singular, afirmă opțiunea poetică pentru modelul cunoașterii luciferice.

În a treia secvență aflăm că cunoașterea poetică este un act de contemplație și de iubire.

 3. Ideile poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian „lună”,
„noapte”, „zare”, „fiori”, „mister”. Apare câmpul semantic al misterului: „tainele”,
„nepătrunsul ascuns”, „întunecata zare”, sfânt mister”.

Prozodia modernistă se regăsește prin versul liber și ingambament. Poezia este alcătuită din
20 de versuri libere cuprinse de ideile poetice.

La nivel morfologic, repetarea cuvântului –„eu” susține definirea relației creator – lume.

Este redată atitudinea față de meșter ilustrată de cele două tipuri de cunoaștere: „lumina
altora” – „sugrumă” , „ucide”; „lumina mea”= imbogățesc”, „iubesc”.
În concluzie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică modernă prin
accentuarea relației poet-lume și poet-creație. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele
lumii.