EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

LUCIAN BLAGA
(particularitățile textului)

I. ÎNCADRARE ÎN PERIOADĂ ÎȘI ÎN CURENT LITERAR

- Publicat în 1919, în volumele „Poemele luminii”, aparține liricii românești
interbelice
- Este o artă poetică ce se încadrează în modernism prin:
a) Concept filosofice originale: cunoașterea luciferică și cunoașterea paradiziacă
b) Plasarea eului creator în centrul universului
c) Prezența tehnicii moderne a ingambamentului
d) Prezența metaforelor revelatorii

II. PREZENTAREA TEMEI PRIN DOUĂ SECVENȚE POETICE:

Tema: este filosofică, cunoașterea, descriind prin metaforele revelatorii „lumina mea”,
„lumina altora” cele două tipuri de cunoaștere

Secvențe poetice: poezia este structurată în trei secvențe poetice marcate prin scrierea
cu initială majusculă a versurilor (tehnica ingambamentului), iar în final prin
construcția concluzivă.
a) Prima secvență ce cuprinde primele cinci versuri exprimă, cu ajutorul verbelor la
forma negativă „nu strivesc”, „nu ucid” atitudinea poetică față de tainele lumii,
refuzul cunoașterii paradiziace, care încearcă descifrarea misterului. Verbele se
asociază metaforei „calea mea”, care implică acceptarea tainei și adâncirea ei prin
cunoaștere luciferică. Universul armonios este identificat cu metafora revelatorie
„corola de minuni a lumii” și este un cumul permanent de mistere care se revelează
eului liric într-o enumerare metonimică: flori, ochi, buze, morminte. Enumerația
funcționează prin substituirea totală a obiectului cu abstractul: florile reprezintă
frumusețea, viața; ochii – sufletul, cunoașterea; buzele – limbajul, iubirea; iar
mormintele – lumea spirituală.
b) În a doua secvență raportul „eu – alții” se face sub semnul luminii, metaforă a
cunoașterii: „Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de
întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Semnificația duală a
luminii este redată prin antiteza dintre metafora „lumina altora” (cunoașterea
paradiziacă) și „lumina mea” (cunoașterea luciferică). Marca eului liric redată prin
pronumele personal „eu” sugerează opțiunea acestuia pentru modelul cunoașterii
luciferice. Astfel, cunoașterea pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este
asemănată cu lumina lunii, care, în loc să lămurească tainele nopții, le sporește.
c) Finalul poeziei constituie o a treia secvență, cu rol conclusiv. Cunoașterea poetică
este un act de contemplație „sub ochii mei” și de iubire „căci eu iubesc”.

III. ANALIZA ELEMENTELOR DE COMPOZIȚIE ȘI DE LIMBAJ

1. Titlul: este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice. Verbul la
forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică.
2. Incipitul: este în relație de simetrie cu titlul, poezia fiind un act de creație, iar iubirea o
cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor concrete.
3. Relații de opoziție și de simetrie:
a) Opoziția este dată de:
 - Cele două tipuri de cunoaștere;
- Motivul luminii și al întunericului
b) Simetria:
- Între titlu și incipit, prin reluarea sintagmei ,,eu nu strives corola de minuni a
lumii”
- Repetarea metaforelor enumerate în prima și în ultima secvență poetică: ,,în flori,
în ochi, pe buze ori morminte”
4. Motive poetice: lumina (motiv central), întunericul, misterul
5. Figuri semantice:
- metafore revelatorii : „lumina mea”, „lumina altora”
- metafore plasticizante: „în adâncimi de întuneric”
- inversiune: „largi fiori”, „sfânt mister”
- metonimie: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”
6. Prozodie:
- 20 de versuri libere
- Metrică variabilă
- Ritm interior ce redă fluxul ideilor și frenezia sentimentelor