RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

-Felix-Otilia-

Publicat în 1938, romanul “Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice și este al doilea
dintre cele patru romane scrise de George Călinescu. Teoreticianul romanului românesc optează pentru romanul
obiectiv și metoda balzaciană, dar apelează și la elemente de modernitate.

Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu constituie
fundalul pe care se proiectează maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-și face o carieră, trăiește
experiența iubirii și a relațiilor de familie.

Felix și Otilia, intelectualul în formare și femeia enigmatică, alcătuiesc un cuplu de personaje care
ilustrează tema iubirii adolescentine, în acest roman realist.

Cocheta și ambițiosul din tipologia clasică, fata exuberantă și tânărul rațional, au în comun condiția
socială-ambii sunt adolescenți orfani care au încă nevoie de protectori.

Fiu al medicului Iosif Sima din Iași, Felix, vine la București pentru a studia medicina, locuiește la
unchiul și tutorele lui, bătrânul avar Costache Giurgiuveanu, și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia, o
tânără cu temperament de artistă, studentă la Conservator.

O primă secvență semnificativă este venirea lui Felix, străinul, în casa lui Costache Giurgiuveanu.
Primul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva tânărului “Felix privi spre capătul străzii ca spre un cer
deschis și văzu, în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung și tânăr de fată...”. Verișoara Otilia
pe care o știa doar din scrisori îl surprinde în mod plăcut. Ea îl primește cu căldură în casa lui moș Costache, îl
prezintă familiei și-i oferă cu generozitate propria odaie în seara sosirii.

În scena jocului de table, Aglae îi așază pe Felix și Otilia în aceeași categorie, prin caracterizare
directă:”N-am știut, faci azil de orfani”, îi reproșează ea fratelui său. Condiția de orfan a fetei, evidențiată de
primul titlu al romanului, “Părinții Otiliei”, este precizată în această scenă din cel dintâi capitol.

Felix percepe dragostea la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are
nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl derutează. Însuși scriitorul justifică misterul
personajului feminin prin prezentarea imaturității lui Felix, când afirmă: “Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede
că are.”

Otilia însăși recunoaște cu sinceritate față de Felix că este o ființă dificilă și se autocaracterizează
astfel: “Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”

O trăsătură a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Felix nu este un ambițios lipsit
de scrupule, ci un adolescent orfan capabil să iubească.

Inițial, tânărul ezită între a crede bârfele clanului Tulea și a-i păstra o dragoste pură Otiliei, iar mai
apoi, când Otilia pleacă pe neașteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurtă aventură cu Georgeta, “fată
faină” a unui general, pe care i-o prezintă Stănică. De altfel, cele două femei, Otilia și Georgeta, contribuie în
egală măsură la maturizarea lui Felix.

O altă secvență narativă care evidențiază relația celor două personaje este cea a ultimei întâlniri dintre
ea și Felix, înaintea plecării fetei din țară împreună cu Pascalopol. Această scenă este esențială pentru
înțelegerea atitudinii tinerilor lor față de iubire. Otilia concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu libertate
absolută, în timp ce Felix este dispus să aștepte oricât în virtutea promisiunii că, la un moment dat, se va căsători
cu Otilia. Dându-și seama de această diferență, dar și de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea
realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăsește pe tânăr și alege căsătoria cu Pascalopol.

În epilog, câțiva ani mai târziu de la aceste întâmplări, Felix se întâlnește în tren cu Pascalopol, care îi
dezvăluie faptul că i-a redat Otiliei cu generozitate liberatatea de a-și trăi tinerețea, iar ea a devenit soția unui
conte exotic. Felix observă în fotografia pe care i-o arată moșierul o femeie frumoasă, dar în care nu o mai
recunoaște pe tânăra exuberantă de odinioară. La rândul lui, Felix îşi realizează ambiţiile profesionale, devenind
un medic renumit şi profesor universitar.
 Titlul inițial al romanului “Părinții Otiliei”, reflectă ideea balzaciană a paternității, deoarece fiecare dintre
personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca niște “părinți”. Autorul schimbă titlul din motive editoriale
și deplasează accentul de la motivul paternității la misterul protagonistei.

Portretul tinerilor se conturează prin modalități de caracterizare directă, dar mai ales prin caracterizare
indirectă.

Autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului și fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile
de caracter. În seara sosirii lui Felix, pentru că nu exista o camera pregătită, Otilia îi oferă cu generozitate odaia
ei.

Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient descrie aspecte fizice semnificative în plan moral:
fizionomia, vestimentația, coafura, gesturile, timbrul vocii. De exemplu, Felix Sima, străinul, este caracterizat în
mod direct de narator ca fiind un ambițios aflat la vârsta adolescenței.

Portretul Otiliei este realizat nu numai prin modalități tradiționale de caracterizare, ci și prin tehnici
moderne: comportamentismul și pluriperspectivismul. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai
ales prin comportamentism (fapte, gesture, replici), iar cititorul nu are acces la gândurile sale. Această tehnică
este dublată de reflectarea personalității Otiliei prin celalalte personaje, ceea ce îi alcătuiește un portret complex:

 Fetita cuminte și iubitoare pentru moș Costache

 fata superioara si exuberanta pentru Felix
 femeia capricioasă „cu temperament de artistă” pentru Pascalopol
 o dezmățată pentru Aglae
 o rivală în căsătorie pentru Aurica

Otilia reprezintă pentru Felix mai degrabă o imagine idealizată decât o femeie pe care o iubește cu
adevărat. Misterul personajului feminin este generat de trăsăturile contradictorii ale cochetei și susținut prin
tehnicile moderne de portretizare.