Particularitatile de constructie ale personajului Otilia Marculescu

1. Contextul aparitiei
Publicat in anul 1938, spre sfarsitul perioadei interbelice,
romanul „Enigma Otiliei” este unul dintre cele patru romane
scrise de George Calinescu.
2. Tema
Prin tema, romanul este balzacian si citadin; o fresca a
burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea
prezentand istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si
maturizarea tanarului Felix Sima, care, inainte sa isi faca o cariera,
traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

Personajul principal al romanului, o personalitate in

formare, contradictorie, este Otilia Marculescu. Ea reprezinta,
tipologic, misterul feminitatii adolescentine.

3. Statutul social-moral-psihologic
Otilia Marculescu este fiica adoptiva a lui mos Costache, dar
are un statut incert din cauza avaritiei acestuia si a respingerii de
catre clanul Tulea pentru care este o rivala la mostenire. Ea
intruchipeaza un ideal de familiaritate atat pentru Felix, care
viseaza sa o ia in casatoria sau pentru Pascalopol, cat si pentru
autorul insusi, dupa cum acesta marturiseste.
Studenta la Conservator, inzestrata, cu un temperament de
artista, Otilia ilustreaza tipul cochetei, dar intruchipeaza, in egala
masura, misterul feminin. Fata ii va purta de grija lui Felix, inca din
seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache, unde ii va oferi cu
 generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperii o parte
din personalitatea volubila si exuberanta a Otiliei. Aceasta crede
ca pentru o femeie „singura forma de inteligenta, mai mult de
instinct, e sa nu piarda cei cativa ani de existenta, vreo zece ani cel
mult”.
Mai tarziu, Felix va realiza adevarul spuselor Otiliei. Epilogul
romanului este ilustrativ in acest sens. Felix se intalneste cu
Pascalopol in trenul de Constanta, iar mosierul ii devaluie ca i-a
redat libertatea Otiliei, aflata undeva prin Argentina si casatorita
cu un conte exotic. „Pentru mine e o enigma”, afirma Pascalopol
despre Otilia, iar Felix observa in fotografia pe care i-o arata
mosierul o femeie total schimbata, fiind ca „un aer de platitudine
feminina stingea totul”.
4. Titlul
Prin raportare la titlul initial al romanului, „Parintii Otiliei”,
acesta reflecta ideea balzaciana a paternitatii pentru ca fiecare
dintre personaje determina cumva soarta Otiliei, ca niste
„parinti”. Autorul schimba titlul din motive editoriale si
deplaseaza astfel accentul de la tema specific realista a
paternitatii la misterul prin care se caracterizeaza
comportamentul protagonistei.
5. Conflictul
Perspectiva mostenirii averii lui Costache Giurgiuveanu
genereaza un dublu conflict succesoral (ostilitatea manifestata de
Aglae impotriva orfanei Otilia si interesul lui Stanica Ratiu pentru
averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea
adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru iubirea
Otiliei.
6. Modalitatile de caracterizare
Personajul feminin Otilia Marculescu este portretizata atat
prin modalitati de caracterizare specifice romanului realist, cat si
prin tehnici moderne care ii intretin aura de mister, relativizeaza
imaginea si limiteaza omniscienta.
Intaiul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui
Felix, prin caracterizare directa: „Felix privi spre capatul scarii [...]
si vazu [...] un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle,
cazand pana pe umeri”. Verisoara Otilia, pe care o stia doar din
scrisori, il surprinde in mod placut, frumusetea ei contrastand cu
portretul fetei batrane Aurica, iar delicatetea, cu rautatea Aglaei.
In scena jocului de table, Aglae ii asaza pe Felix si Otilia in
aceeasi categorie a orfanilor prin caracterizare indirecta: „n-am
stiut, faci azil de orfani?”, ii reproseaza ea fratelui sau.
Prin autocaracterizare, Otilia recunoaste cu sinceritate fata
de Felix ca este o fiinta dificila: „ Sunt foarte capricioasa. Vreau sa
fiu libera!”. !!!
Alte trasaturi ale Otiliei se desprind din caracterizarea
indirecta, conturata cu ajutorul faptelor, dialogurilor sau relatiilor
cu alte personaje, dar si prin utilizarea tehnicilor moderne:
comportamentismul si pluriperspectivismul. Pana in capitolul al
VI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism
(fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva
unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de
personaj. Se comporta diferit, in functie de persoanele in jurul
carora se afla: incearca sa il protejeze pe Felix, il ingrijeste pe mos
Costache, se lasa protejata de Pascalopol, ii ironizeaza pe cei din
clanul Tulea. Personajul se nelinistestein privinta viitorului,
 dovada ca va fi dara afara din casa dupa moartea batranului
Costache.

Alege sa se marite cu Pascalopol care ii poate oferi viata cu care

este obisnuita.

Aceasta tehnica este dublata pe acelasi spatiu narativ de

reflectarea poliedrica a personajului Otiliei in constiinta celorlalte
personaje, ceea ce ii confera ambiguitate, iar in plan simbolic
sugereaza misterul feminitatii: „fe, fe, fetita” cuminte si iubitoare
pentru mos Costache, „fata exuberanta, admirabila, superioara”
pentru Felix, femeia capricioasa cu „temperament de artista”
pentru Pascalopol, „o dezmatata, o stricata” pentru Aglae, „o fata
desteapta, cu spirit practic pentru Stanica, o rivala in casatorie
pentru Aurica, „cea mai eleganta conservatorista si mai mandra”
pentru colegii lui Felix. Insa cel care intuieste adevarata
dimensiune a personalitatii Otiliei este Weissmann, prietenul lui
Felix, care ii spune acestuia la un moment dat: „orice femeie care
iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui ca o
aparitie luminoasa. Domnisoara Otilia trebuie sa fie o fata
inteligenta. Dupa cate mi-ai spus inteleg ca te iubeste”. De fapt,
Otilia ramane o enigma pentru toate personajele din roman prin
firea ei complexa si dilematica.

7. Trasatura dominanta
Elemntul care ii defineste cel mai bine personalitatea il
reprezinta misterul feminitatii. Ilustrative in acest sens devin
nenumarate scene din roman in care Otilia apare alaturi de Felix.
Una dintre aceste secvente este aceea din capitolul al VIII-
lea, in care Felix ii marturiseste Otiliei ca o iubeste, prin
 intermediul unei scrisori. Fata nu reactioneaza in niciun fel la
declaratia de dragoste a lui Felix si, intr-un gest de exaltare
nebuneasca, tanarul fuge de acasa. Cand, in sfarsit, il gaseste in
parc, asezat pe o banca inzapezita, comportamentul ei este la fel
de neclar si de misterios, lasand in sufletul lui Felix dezamagire si
nedumerire. La intrebarea acestuia daca il iubeste, spre
dezamagirea lui, tanarul primeste urmatorul raspuns: „- Ei, nu ti-a
spus nimeni ca te uraste”.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din
tara impreuna cu Pascalopol, este esentiala pentru intelegerea
personalitatii tinerei si a atitudinii ei fata de iubire. Daca Felix este
intelectualul ambitios, pentru care femeia reprezinta un sprijin in
cariera, Otilia este cocheta care crede ca „rostul femeii este sa
placa, in afara de asta neputand exista fericire”. Otilia concepe
iubirea in felul aventuros al artistului, in timp ce Felix este dispus
sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se
va casatorii cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si
de faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii
profesionale a lui Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege
siguranta casatoriei cu Pascalopol.

8. Exprimarea opiniei
In opinia mea, Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a
eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma. Misterul
personajului pare a se ascunde intr-o replica pe care Otilia i-o
adreseaza lui Felix la un moment dat: „Noi nu traim decat cinci-
sase ani”. Romancierul insusi a acordat un loc aparte acestui
personaj feminin, in care, marturiseste ca regaseste o parte din
sine.
„Enigma” Otiliei este de fapt imaginea idealizata pe care i-o
construiesc cei doi barbati care o iubesc, tanarul Felix si maturul
Pascalopol.

Tema...