EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

~Lucian Blaga

Contextualizare și încadrare
Modernismul este un curent literar manifestat, cu predilecție, în perioada interbelică, ale cărui
trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate, în special, prin intermediul
cenaclului și al revistei „Sburătorul”. Modernismul se definește în opoziție cu valorile de tip
tradițional prin noul și inovația formelor. Dintre direcțiile de manifestare ale modernismului
interbelic, Blaga se plasează de la sine în teritoriul expresionismului prin exacerbarea eului
creator, sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiune lirică.

Armonizând în mod vizionar dimensiunea filosofică și cea lirică a creației, Blaga se definește
ca un poet al întrebărilor sau, cum l-a numit critica literară, „poet al luminii”, care trăiește sub
ochii cititorului drame de cunoaștere, descoperă sau creează mituri, construiește scenarii
metafizice, caută straturile arhaice și uitate ale cuvântului, pentru a modela limbajul poetic
către un nou orizont de sens.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide volumul de debut al lui Lucian
Blaga, „Poemele luminii”, publicat în 1919, constituindu-se într-o explicită artă poetica în
care autorul își exprimă, într-o manieră inedită și ușor polemică, ideile despre rolul
creatorului în lume, despre poezie ca formă de cunoaștere și despre relația eului cunoscător
cu misterul, toate aceste teme ilustrând viziunea expresionistă a poetului modernist asupra
lumii.
Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a eului liric
blagian. Aceasta este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea despre lume specifică
autorului. Tema poetică este susținută de metafora „lumina”, dar și de atitudinea poetului în
fața marilor taine ale Universului: la Blaga, cunoașterea lumii în planul poetic este posibilă
doar prin iubire. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/(…)/căci eu iubesc/și flori și ochi și
buze și morminte”

Caracterul modern al poeziei provine in primul rand din viziunea poetului privind lumea si
conditia fiintei umane. Substratul de semnificatii filozofice este vizibil, poetul realizand o
analiza lirica a celor doua tipuri de cunoastere, paradisiaca si luciferica prin care omul se
poate raporta la mister. Asumandu-si conditia de creator de mistere , omul se situeaza de
partea cunoasterii luciferice care inseamna imbogatirea lumii prin mistere si protejarea
tainelor prin creatie. Asadar rolul creatorului – poet este sa imbogateasca tainele prin
metafore revelatorii.Sentimentul poetic este de contopire cu esenta lumii , iar la baza
cunoasterii se afla iubirea.Aceste idei se vor regasi ulterior si in plan teoretic in lucrarea
‘’Cunoasterea luciferica’’(1933) din ‘’Trilogia cunoasterii”.
O a doua trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă poetică. ,,Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că pentru că
interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație.
Creația devine un mijlocitor între eu și lume, actul poetic tranfigurând misterul, fără a-l
reduce, pentru că misterul este substanța originară și esențială a poeziei.

Prozodie
Poezia se remarcă prin inovația formală de factură modernistă, prin care se renunță la
elementele tradiționale prozodice în favoarea dezvoltării ideilor artistice. Poezia este alcătuită
din 20 de versuri, alternând versuri scurte cu versuri lungi. Lucian Blaga folosește versul
liber, cu măsură variabilă și ritm interior. De asemenea, se remarcă tehnica ingambamentului
la nivel prozodic, care permite o mai mare libertate de exprimare a ideilor și de construire a
unor imagini artistice reprezentative.

Imaginarul poetic
Lirismul subiectiv se manifestă prin redarea în manieră lirică a ideilor filosofice integrate în
„Trilogia cunoașterii”, prin asumarea rolului celui care creează cu scopul de a potența
misterele universului prin contemplație și prin filtrarea lor imaginativă. Imaginarul poetic
blagian se axează pe pătrunderea pe carea imaginației în lumea miturilor și a simbolurilor
pmenirii, sporindu-le misterul și farmecul, prin iubire.

Semnificația titlului
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie, care sintetizează artistic noțiunea filosofică de
cunoaștere luciferică. Se remarcă prezența mărcilor gramaticale specifice eului liric, anume
pronumele personal „eu”, cu care se deschide universul ficțional blagian și prin care lirica sa
capătă conotații expresioniste, și verbul „nu strivesc”, care sporește, prin negație, taina
perfecțiunii universului, redată prin metafora „corola de minuni a lumii”. misterul văzut ca o
corolă exprimă simbolic echilibrul perfect al elementelor care compun lumea, pe care poetul
le privește prin prisma imaginației, refuzând categoric calea rațională.

Elemente de structură

Poezia este alcătuită din trei secvențe lirice, care compun un discurs subiectiv, interiorizat,
exprimând sensibilitatea exacerbată a eului. Întreaga creație se axează pe noțiunea de mister,
asupra căreia se exercită cele două tipuri de cunoaștere antitetice.

Incipitul poeziei este o reluare a titlului, fapt care accentuează ideea deja enunțată, care
urmează a fi explicitată și îmbogățită cu noi semnificații. Sensul verbului „nu strivesc” se
amplifică prin forma negativă a verbului „a ucide”, conturând atitudinea protectoare a
creatorului în raport cu taina, deslușită cu mintea, simbol al imaginației. „Calea” eului liric,
metaforă pentru drumul vieții, este presărată cu miracole, precum „flori”, „ochi”, „buze”,
„morminte”. Aceste elemente sacre generatoare de mister sunt enumerate, șirul lor
simbolizând frumusețea naturii și viața, cunoașterea, iubirea sau nașterea cuvintelor, moartea,
și sunt echivalente „corolei de minuni a lumii”.

A doua secvență lirică este mai amplă și explică sursa dublei antiteze între noțiunile de „eu” și
„alții”, „lumina mea” și „lumina altora”. Relația de opoziție dintre noțiuni sugerează cele două
tipuri de cunoaștere teoretizate filosofic. Această secvență poetică este o frază amplă
construită din sintagme expresive sugestive și având la bază verbe simetric antitetice.
Modalitatea de cunoaștere a oamenilor de știință, numită metaforic „lumina altora”, distruge
misterul, „vraja nepătrunsului ascuns”. Rațiunea este văzută ca fiind dăunătoare, nefiind
capabilă de a produce revelația, suprimând farmecul universului înconjurător. Pe de altă parte,
cunoașterea poetică, cel de-al doilea termen al antitezei, introdus prin conjuncția adversativă
„dar”, care marchează o schimbare totală a planului, definește individualitatea poetică,
specifică celui care potențează progresiv „taina lumii”.

Comparația amplă, așezată între lunii de pauză, oferă o explicație asupra modalității poetice
de a contempla universul. Demersul poetic este asemănat cu efectul de semiobscuritate produs
de lună, o sursă a misterului. Astrul nocturn amplifică taina nopții, în același fel în care
creatorul sporește misterele universului. Verbele prin care e definită acțiunea sa, „sporesc” și
„îmbogățesc”, au rolul de a reda amplificarea superlativă a tainei, pe care o transformă în mod
creator în „ne-nțelesuri și mai mari”, sub ocrotirea „luminii” luciferice

Ultima secvență lirică are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjuncția-conector
argumentativ „căci” și reia parțial versuri-cheie ale poeziei „căci eu iubesc și flori și ochi și
buze și morminte”. „A potența”misterul este echivalent cu „a iubi” la modul ideal, profund,
întreaga „corolă de minuni a lumii”, singura capabilă de a deschide căi nebănuite cunoașterii.

Elemente stilistice

Din punct de vedere stilistic, axa generatoare a discursului centrat pe confesiunea eului este
metafora luminii, recurentă în lirica lui Blaga, fiind un simbol al cunoașterii. Celelalte
metafore din text o susțin liric, numind tainele universului înconjurător. Textul literar are ca
punct de plecare ideile filosofice ale sistemului de gândire blagian, metamorfozate în imagini
artistice definiorii pentru stilul poetului. Se remarcă o capacitate sporită a sa de a transforma
noțiunile abstracte în forme concrete. Spre exemplu, cunoașterea luciferică este comparată cu
efectul nocturn al lunii. varietatea nuanțelor limbajului folosit creează în imaginația cititorului
multiple reprezentări, inducându-i starea meditativă a poeziei. Ideea de mister este exprimată
printr-o diversitate de cuvinte și sintagme din câmpul semantic al acestuia „nepătrunsul
ascuns”, „a lumii taină”, „taina nopții”, „ne-nțelesuri”.

Opinie
În opinia mea, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga, este o artă
poetică modernă în care autorul își exprimă un crez artistic și filosofic asupra raportului
poet-lumecreație. În poezia blagiană, limbajul și imaginile artistice sunt puse în relație cu un
plan filosofic secundar.

Concluzie
Așadar, în viziunea lui Lucian Blaga, creația devine un mijlocitor între eu și lume, o
răscumpărare a neputinței de a cunoaște absolutul. Ars poetica pe tema cunoașterii, opera
literară Eu nu strivesc corola de minuni a lumii aparține modernismului printr-o serie de
particularități de structură și expresivitate: viziunea asupra lumii caracterizată de
subiectivism, intelectualizarea emoției, influențele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica
poetică și înnoirea prozodică.