„EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”

De Lucian Blaga
1Încadrarea în curent și specie
Modernismul este un termen general care include toate mișcările literare manifestate
în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, această orientare
artistică promovează înnoirea literaturii prin crearea unor modalități inovatoare de
expresie ,caracterizându-se prin cele două deziderate importante: crearea unui lirism
subiectiv ca expresie a profunzimii sufletești, și ambiguizarea mesajului prin utilizarea
metaforei și renunțarea la prozodia tradițională.
Expresionismul este o manifestare a modernismului care promovează o poezie
dinamică născută din senzația unei crize universale împotriva căruia versurile trebuie să
devină strigăte de alarmă.
Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic în literatura română
interbelică și s-a remarcat atât ca poet cât și ca dramaturg și filozof iar în creația acestuia
există trăsături expresioniste.
Universul poetic blagian se deschide cu arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni
a lumii ” publicată în volumul „Poemele luminii” în anul 1919 această poezie devine un
program al expresionismului și al modernismului în poezia românească. Scriitorul nu se
mulțumește să constate în spirit expresionist deruta existențială a omului modern ,ci
identifică și soluția ieșirii din criza prin atenția acordată metaforei și inovații formale
valorificând tehnica ingambamentului ca element de versificație tipic poeziei moderniste
constând în continuare idei poetice în două sau mai multe versuri cu scopul de a
proclama superioritatea conținutului ideatic asupra modului de exprimare.
Așadar poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se încadrează în modernism
prin preocuparea scriitorului pentru a contura rolul și menirea artistului dar și prin
tehnicile inovatoare precum metafora și tehnica ingambamentului.
Nivelul metaforic al poeziei este construit încă din titlu, printr-o succesiune de
simboluri „eu”- reprezintă eul poetic, creatorul prin excelență a cărui menire este să repete
la infinit creația, verbul „Eu nu strivesc ” surprinde atitudinea eului liric care se dezice de
ambiția de a sonda tainele și de a le cunoaște logic, „corola” este un simbol al cercului, al
perfecțiunii misterelor camuflate în natură, iar prin substantivul „ minuni” se definesc
misterele care se refuză cunoașterii .
Ceea ce particularizează creația lui Lucian Blaga este capacitatea acestuia de a-și crea
propriul sistem filozofic pe care îl transpunem apoi în creația poetică ,scriitorul consideră că
asupra noțiunii de mister acționează două tipuri de cunoaștere: cunoașterea paradisiacă și
luciferică.
Cunoașterea paradisiacă se bazează pe raționamente logice, științifice având ca
obiectiv principal cercetarea minuțioasă a misterului și rezolvarea lui. Cunoașterea poetică
sau luciferică potențează misterul și îl amplifică. Spre deosebire de omul de știință poetul
pătrunde misterul prin creație și astfel îi sporește farmecul și semnificația.
 Astfel poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică în care se
evidențiază un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume a scriitorului și
evidențiază rolul artistului într-un limbaj care îl particularizează sau îl individualizează iar
folosirea metaforei, înnoirea prozodiei și cultivarea verslibrismului și a
ingambamentului transformă această poezie într-o artă poetică modernistă.

2Tema și viziunea despre lume

Tema textului evidențiază atitudinea poetică în fața misterelor universului
cunoașterea fiind desemnată prin metafora luminii care apare în text prin sintagmele
„lumina mea” , „lumina altora”. Cunoașterea lumii în planul creației este posibilă prin
iubirea atitudinii evidențiată în text prin versurile „Eu nu strivesc (...) căci eu iubesc”
Viziunea despre lume este subiectivă și se conturează prin intermediul metaforei
revelatorie „corola de minuni a lumii” corola este un simbol al cercului deci a perfecțiunii și
a valorilor universal umane care solicită atitudinea protectoare a eului liric. Atitudinea
poetului față de cunoaștere poate fi explicată doar prin conceptele filozofice conturate în
lucrarea „Trilogia cunoașterii” publicată în 1933. Rolul artistului nu este de a descifra
tainele universului și de a le „ucide” așa cum se întâmplă în cazul cunoașterii raționale
„Lumina altora/ sugerează vraja nepătrunsului ascuns”, cunoașterea poetică adâncește
misterul prin creație „eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină ”.

3Elemente de structură și de compoziție

Discursul liric nu este împărțit în strofe însă cele trei secvențe lirice sunt marcate
prin scrierea cu majusculă iar finalul prin construcția concluzivă „căci” .
Prima secvență exprimă concentrat cu ajutorul verbelor la forma negativă „nu
strivesc”, „nu ucid” atitudinea poetului față de tainele lumii, refuzul cunoașterii logice
raționale care încearcă descifrarea tainei. Verbele se asociază metaforei „calea mea” care
implică acceptarea misterului și potențarea lui prin cunoașterea poetică. Universul armonios
se recunoaște în metafora revelatorie „corola de minuni” prin care se înțelege o sumă
permanentă de taină care se revelează eului liric printr-o enumerație metaforică „flori,
ochi, buze ori morminte”. Acest elemente pot fi grupate simbolic astfel: „florile” și
„mormintele” ca limite temporale ale ființei, iar „ochii” și „buzele ”ca două modalități de
cunoaștere prin contemplare și verbalizare.
A doua secvență lirică este mai amplă și se construiește pe baza unor relații de opoziție
iar ca procedee sunt folosite antiteza și compoziția amplă. Raportul „eu-alții” se face sub
incidența luminii metaforă a cunoașterii „lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns/ în adâncimi de întuneric/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”, cele două
atitudini poetice enunță explicativ sau depreciativ atitudinea eului liric în fața misterelor.
Antiteza este marcată grafic pentru că versul liber poate reda ideatic fluxul afectiv. Versul
cel mai scurt este plasat prin tehnica paralelismului sintactic cu versul cel mai lung „eu
cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Aceleași concepte sunt evidențiate și pe baza
comparației ample „eu (...) întocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează ci
tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare”
 Finalul poeziei constituie o a treia secvență și are rolul concluziv, cunoașterea
poetică este un act de contemplație și de iubire „se schimbă (...) sub ochii mei/ căci eu
iubesc și flori și ochi și buze și morminte”.
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie care conturează de la început ideea
cunoașterii luciferice. Pronumele „eu” așezat în fruntea primului text liric din primul volum
al poetului delimitează clar atitudinea poetului filozof față de misterele universului.
Verbul „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional iar „corola de minuni” se
conturează ca imagine a perfecțiunii ce cuprinde toate misterele universului.
Ceea ce îl particularizează pe Lucian Blaga este însă limbajul poetic.
La nivel morfo-sintactic se evidențiază verbele la indicativ prezent care conferă
autenticitatea trăirilor și caracterul de generalitate deoarece indicativul indică acțiuni
sigure, reale iar timpul prezent ideea de continuitate fără perspectiva încheierii acțiunii.
La nivelul lexico-semantic se observă prezența termenilor din câmpul semantic al
misterului sugerat prin următoarele metafore revelatorii „nepătrunsului ascuns”,
„întunecata zare”, „a lumii taină” și „largi flori de sfânt mister” toate acestea sugerează
intensitatea trăirii și dimensiunea esențială a misterului pentru condiția umană.
La nivelul stilistic se evidențiază folosirea metaforei și se construiește printr-o serie
de simboluri „eu” reprezintă eul poetic, expresia sufletului a unei atitudini superioare în fața
universului, semnifică artistul prin excelență a cărui menire este să continue creația la infinit,
„Corola ” este un simbol al cercului ,al perfecțiunii, al frumuseții ,al misterelor camuflate
în natură ,sintagma „de minuni” desemnează misterul ceea ce se refuză cunoașterii dar
nu și potențării prin poezie, florile reprezintă universul vegetal, frumusețea, delicatețea și
perfecțiunea efemeră, ochii sunt simbol al cunoașterii și al deschiderii sufletului către lume
,reprezintă poarta de intrare a informației dar și fereastra către sufletul omului, buzele au o
semnificație dublă pe de-o parte simbolizează cuvântul, comunicarea, ieșirea din
singurătate, iar pe de altă parte reprezintă sărutul, exprimarea iubirii ,mormintele
reprezintă moartea ,înțeleasă de Lucian Blaga ca „marea trecere” misterul suprem dar și o
formă de eliberare, trecerea în neființă spre altceva este simțită de poet ca o atracție ,dar
având o perspectivă terifiată. Motoul volumului „În marea trecere” exprimă concepția
scriitorului „Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire și totuși te rog
oprește doamne ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.”
Concluzie
Consider că Lucian Blaga este unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai
literaturii noastre iar Eugen Lovinescu constată că procedeele moderniste sunt folosite de
scriitor cu tot talentul acesta, fixând impresia prin procedee literare.