Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Alături de T. Arghezi, Lucian Blaga este cea mai complexă personalitate poetică a
perioadei interbelice. Prin el poezia românească s-a raportat la modernism altfel decât
ceilalți reprezentanți ai acestei orientări literare. În lirica românească, Blaga este poetul
metaforei și al mitului, după cum însuși mărturisea „Născocesc motive mitice la fiecare
pas, fiindcă, fără gândire mirică nu ia ființă, din păcate, sau din fericire, nicio poezie”.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a fost publicată în anul 1919, în
deschiderea volumului de debut, intitulat „Poemele luminii” și a fost considerată o artă
poetică, dar și o poezie de cunoaștere.
Modernismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică, drept reacție
la tradiționalism, promovând o sincronizare a literaturii române cu literatura europeană și
cu descoperirile din celelalte științe. Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
aparține modernismului prin lirismul subiectiv, limbajul metaforic, versul liber, libertatea
prozodică, cultivarea artei poetice, limbajul poetic este bazat pe un vocabular insolid ce
presupune amestecul de registre stilistice.
O primă trăsătură a modernismului este libertatea prozodică, Astfel poezia este
reprezentată de o strofa polimorfă, construită prin tehnica ingambamentului.
Compozitional, poezia are două tablouri, marcate prin scrierea cu inițială majusculă a
versurilor. Discursul poetic este alcatuit din 20 de versuri libere, cu măsură variabilă între
2 și 15 silabe, sugestie a libertății de exprimare și cu o rimă albă. Ritmul este exclusiv
interior, asigurat prin inversiune și dislocare sintactică.
O a doua trăsătură a modernismului este utilizarea metaforei revelatorie, având ca
rezultat ambiguizarea mesajului. „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”care se
sintetizează în metafora centrală „corola de minuni”.
Tema poeziei este de factură filozofică, fiind un text programatic, astfel „Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii” este cea mai cunoscută artă poetică a lui Blaga, în care
se definește raportul dintre cunoașterea luciferică și cunoașterea potențată de iubire.
În primul tablou al poeziei, Lucian Blaga își exprimă crezul filozofic și poetic
referitor la atitudinea față de mister, definind cunoașterea luciferică. Cunoașterea luciferică
este reprezentată de secvenţa „lumina mea”, fiind asumată în mod conștient de către poet,
al cărui efect este refuzul cunoașterii raționale Obiectul cunoașterii luciferice este
întotdeauna un mister
Cunoașterea potențată de iubire este redată prin finalul cu rol conclusiv,în care
poetul reia imaginea corolei alcătuită din elementele misterului poetic: „căci eu iubesc / şi
flori şi ochi şi buze şi morminte.” Fiecare tablou se încheie cu acest vers refren ce asigură
simetria compozițională. Finalul poeziei are rol de concluzie exprimând ideea că
protejarea și cunoașterea misterelor existenței este posibilă numai prin iubire: „Căci eu
iubesc/ și flori, și ochi, și buze și morminte.”
 Compoziția poeziei este specifică modernismului, astfel cele 2 tablouri sunt marcate
prin scrierea cu majusculă a primului vers. Astfel identific 2 tablouri.
Tabloul I este format din primele cinci versuri ale poeziei și este realizat prin
tehnica ingambamentului. Primul vers al poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
sugerează confesiunea lirică, față de cunoașterea luciferică Verbule „nu strivesc”, „nu ucid
cu mintea” la forma negativă este specific exprimării apofatice, exprimând atitudinea eului
liric care anulează calea rațională de percepere a misterului. Metafora „calea mea”
definește destinul asumat al eului creator. Ultimul vers al primei secvențe „în flori, în ochi,
pe buze ori morminte” se constituie dintr-o enumeratie de metafore revelatorii ce surprind
relevarea misterului. Floarea este simbolul vieții, al frumosului; ochiul este simbolul
cunoașterii senzoriale sau interioare; buzele sunt simbolul comunicării și totodată al
iubirii, iar mormintele fac trimitere spre marea trecere, fiind o metaforă a morții în creația
lui Blaga.
Tabloul al II-lea este format din cincisprezece versuri și se realizează pe baza
opoziției dintre ” eu/lumina mea” (metafora cunoașterii luciferice) și „alții/lumina altora”
(metaforă a cunoașterii paradisiace). Cunoașterea paradisiacă este definită prin verbul
„sugrumă”, care are o conotație puternic negativă ce sugerează anularea misterului redat
prin metafora „vraja nepătrunsului ascuns”. A doua secvență a acestui tablou este
surprinsă prin conjuncția adversativă „dar” prin care se realizează antiteza dintre cele două
forme de cunoaștere. Repetiția pronumelui personal „eu” accentuează subiectivitatea
lirismului de tip confesiv și ipostaza eului creator. Se repetă definiția cunoașterii luciferice
prin exprimarea metaforei „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Pentru concretizarea
artei poetice, autorul apelează la o comparație amplă prin dislocare sintactică a atitudinii
sale cu lumina selenară. Rolul acestei comparații este de a intui misterul pe baza analogiei.
Efectul cunoașterii luciferice este prezentat prin repetiția progresivă „tot ce-i neînțeles se
schimbă în neînțelesuri și mai mari”. Metafora ochiului („ochii mei”) evidențiază
cunoașterea de tip poetic. Ultimele două versuri reprezintă o propoziție cauzală ce exprimă
motivația atitudinii lirice: iubirea misterului relevat în elementele concrete redate prin
coordonare copulativă, sugestie a cumulării într-o „corolă de minuni a lumii”.
Titlul reprezintă o propoziție dezvoltată. Primul cuvânt, „eu”, denotă o trăsătură a
expresionismului, expansiunea eului individual și accentuează lirismul subiectiv.
Exprimarea negativă sugerează abordarea apofatică, mai cuprinzătoare decât cesa pozitiva
sporind misterul. Structura „nu strivesc” indică atitudinea eului liric față de misterul pe
care nu-l anulează. „corola de minuni” este metafora misterului văzut ca centru al creației
poetice. Titlul este reluat în incipit și conturat în tabloul 1, fiind o sinteză a crezului
filozofic al autorului, care mărturisește poetic atitudinea față de mister.
În concluzie, Lucian Blaga îşi exprimă în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” propria viziune asupra lumii, pentru că textul liric devine expresia conştiinţei sale:
„calea mea”, care presupune contopirea cu misterele universului, rolul poetului fiind acela
de a intensifica aceste taine prin creaţie.