UNIVERSITATEA ,,TITU MAIORESCU”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
BUCUREŞTI

PERCEPŢIA SOCIALĂ
A FAMILIEI,
CĂSĂTORIEI ŞI DIVORŢULUI

PROFESOR CURS:
CONF. DR. M. DINCĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PREP. D. MIHALCEA

STUDENŢI ANUL II:

2007
 REZUMAT

Prin prezenta cercetare ne-am propus sa analizam perceptia sociala asupra familiei,
casatoriei si divortului de catre tinerii necasatoriti.
Un obiectiv secundar a fost acela de a observa importanta familei in viata tinerilor. Un alt
obiectiv a fost de a analiza daca tinerii doresc ca familia sa se bazeze pe iubire reciproca. Alte
obiective secundare au fost analizarea preferintelor tinerilor cu privire la casatorie; observarea
acordului tinerilor asupra divortului; analizarea impactului divortului parintilor asupra opiniilor
tinerilor cu privire la divort; si de asemenea s-a urmarit a se afla daca tinerii sunt constienti de
impactul pe care il are divortul parintilor asupra copiilor.
Ipoteza generala a cercetarii a fost: „Perceptia sociala a familiei, casatoriei si a divortului
este influentata de sexul tinerilor necasatoriti si de stabilitatea familiei de provenienta”.
Ipotezele de cercetare au fost: 1. „Familia ocupa un loc important in viata tinerilor”; 2.
„Tinerii doresc ca familia sa fie bazata pe iubire reciproca”; 3. „Tinerii prefera casatoria”; 4.
„Tinerii sunt de acord cu divortul”; 5. „Daca parintii tinerilor au divortat, atunci tinerii ar
incerca sa aiba o familie fericita pentru a evita divortul”; 6. „Tinerii sunt constienti de impactul
divortului asupra copiilor”.
Variabila dependenta pentru ipoteza generala, dar si pentru ipotezele de cercetare a fost
“tinerii necasatoriti”. Variabilele independente pentru ipoteza generala au fost “sexul” si
“parintii”. Pentru ipotezele de cercetare variabilele independente au fost urmatoarele:
“familia”, “iubirea”, “casatoria”, “divort”, “opinii despre divort” si “constientizarea impactului
divortului asupra copiilor”.
Metodele utilizate au fost metoda chestionarului şi metoda observaţiei nestructurate pentru
culegerea datelor şi metoda analizei de conţinut ca metodă de prelucrare a datelor.
Am utilizat un design descriptiv transversal.
Subiectii cercetarii noastre au fost alesi in mod aleatoriu din cadrul tinerilor necasatoriti si
au participat voluntar. Esantionul a fost format din 57 de subiecti, dintre care 26 de subiecti de
sex feminin si 31 de subiecti de sex masculin, 44 de subiecti cu parinti nedivortati si 14
subiecti cu parinti divortati. Paricipantii au avut varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani.
Prin rezultatele obtinute au fost validate ipotezele unu, trei, patru si sase, iar ipotezele doi si
cinci au fost infirmate.

2
 CUPRINS

REZUMAT..........................................................................................................................2
CAPITOLUL I Perceţia socială a familiei, căsătoriei şi divorţului.....................................4
1.1. Familia şi căsătoria ...................................................................................................... 4
1.1.1. Familia – grup social fundamental. Căsătoria – principal izvor al familiei ........... 4
1.1.2. Tipuri de familie .................................................................................................... 5
1.1.3. Forme alternative ale ale familiei ........................................................................... 6
1.1.4. Concubinajul privit juridic...................................................................................... 7
1.1.5. Roluri şi responsabilităţi în familie ........................................................................ 8
1.1.6. Principalele funcţii ale familiei .............................................................................. 9
1.1.7. Relaţii implicate de familie .................................................................................... 10
1.2. Divorţul ........................................................................................................................11
1.2.1. Definirea divorţului ................................................................................................ 11
1.2.2. Etapele disoluţiei căsătoriei .................................................................................... 11
1.2.3. Modificarea atitudinii faţă de divorţ .......................................................................13
1.2.4. Efectele divorţului .................................................................................................. 14
1.2.5. Evoluţia divorţialităţii în Europa şi România ......................................................... 15
1.3. Valori şi atitudini .........................................................................................................16
1.3.1. Receptivitate la emoţiile celorlalţi. Valorizarea relaţiilor interpersonale ...............16
1.3.2. Interacţiunea maritală ............................................................................................. 17
1.3.3. Comunicare .............................................................................................................17
1.3.4. Violenţa în familie ..................................................................................................18
1.3.5. Rolurile de vârstă şi sex ..........................................................................................18
1.4. Concluzii generale ....................................................................................................... 19
CAPITOLUL II Metodologie .............................................................................................21
2.1. Participanţi ...................................................................................................................21
2.2. Instrumente utilizate .................................................................................................... 21
2.3. Procedura .....................................................................................................................21
2.3.1. Variabilele cercetării ................................................................................................ 21
2.3.2. Metodele utilizate ..................................................................................................... 22
2.3.2.1. Metoda chestionarului ........................................................................................... 22
2.3.2.2. Metoda observaţiei nestructurate ...........................................................................27
2.3.2.3. Metoda analizei de conţinut cantitative ................................................................. 28
2.3.3. Măsuri de control ......................................................................................................29
CAPITOLUL III Chestionarul ........................................................................................... 29
CAPITOLUL IV Rezultatele cercetării ..............................................................................32
CAPITOLUL V Concluzii cercetării ..................................................................................38
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 42
ANEXE .............................................................................................................................. 43

3
 CAPITOLUL I. PERCEPŢIA SOCIALĂ A
FAMILIEI, CĂSĂTORIEI ŞI DIVORŢULUI

Societatea tradiţională impune individului, ca o cale de integrare in comunitate,dar si de

împlinire individuala, întemeierea unei familii. Este urmarit traseul parcurs de om de la familia
in care se naşte pana la familia pe care si-o întemeiază,fixându-si astfel statutul social.
Modelul acesteia este adoptat sau respins in funcţie de propria experienţă de formare dar si de
spiritul epocii.Ca instituţie familia, conferă stabilitate unei societaţi de aceea este protejată
prin legi scrise si nescrise. Statul isi asumă responsabilitatea reglării relaţiilor dintre indivizi in
interiorul familiei mai ales in momente cruciale.

1.1 Definirea noţiunilor de familie, casatorie si divort.

1.1.1. Familia – grup social fundamental. Casatoria – principal izvor al familiei.

Familia este forma socială de bază întemeiată prin căsătorie, care îi uneşte pe soţi şi pe
descendenţii acestora (copii şi/sau alte rude) prin relaţii strânse de natură biologică, prin
drepturi şi obligatii morale, juridice, economice, spirituale (ideologice şi psihologice) şi sociale
(incluzând pe cele sexuale). Familia este un grup de rude format prin căsătorie, sânge sau
adoptare care trăieste împreună, desfăşoară o activitate economico-gospodărească comună .
Din punctul de vedere al sociologiei, familia reprezintă “grupul social fundamental, care
asigură menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreere, îngrijirea şi educarea
copiilor, precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea către descendenţi a
limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită”. ,,Familia este cea mai elementară formă de
organizare. Fiind prima comunitate de care se ataşează un individ cât şi prima autoritate sub
care acesta învaţă să trăiască, familia este cea care stabileşte valorile fundamentale ale unei
societăţi" susţine Charles Colson
Familia îndeplineşte, în raport cu individul şi cu societatea, funcţii fundamentale, accentul
punându-se pe ansamblul şi natura relaţiilor manifestate în grup, ca şi pe latura dinamico-
functională care conferă specificitate familiei, în raport cu alte forme de comunitate.
Relaţiile de familie au un caracter de complexitate ce nu îl mai întâlnim la alte categorii
sociale, dat fiind că, în cadrul relaţiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice
şi economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese.

4
 Căsătoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definită astfel “uniunea liber consimţită
între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o
familie, şi reglementată de normele imperative ale legii”. Menţionăm că actul juridic prin care
se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract.
Din această definiţie a căsătoriei decurg mai multe caractere: este uniunea dintre un bărbat
şi o femeie, este liber consimţită, este monogamă, se încheie în formele cerute de lege, are un
caracter civil, se încheie pe viaţă, se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat şi
femeie şi se încheie în scopul întemeierii unei familii.
Căsătoria, creând o familie, instituie o nouă entitate socială, care “conferă partenerilor
statusuri noi (soţ/soţie, ginere/noră etc.)” şi prilejuieşte relaţii sociale noi, contribuind la
structurarea statusului social al partenerilor, cât şi la structurarea societăţii.

1.1.2. Tipuri de familie

Familia nucleară (sau simplă) este unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soţ, soţie) şi
copiii dependenţi de ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Acestă combinaţie este
considerată unitatea minimală panumana a organizării sociale, ea reprezentând nucleul tuturor
celorlalte forme de structuri familiale.
Familia extinsă (sau lărgită, compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte rude şi
generaţii, astfel încât alături de cuplul conjugal şi copiii lor mai pot figura părinţii soţului şi
/sau soţiei, fraţii şi surorile soţului şi/sau soţiei (cu soţii, soţiile şi copiii lor), precum şi unchi
sau mătuşi de-ai cuplului. De regulă, într-o familie extinsă traiesc şi gospodăresc împreună trei
generaţii: părinţii, copiii acestora şi părinţii părinţilor.
Familia extinsă modificată - nu desemnează o formă propiu-zisă de structură familială, ci
sugerează un fenomen des întâlnit în lumea contemporană. Anume, faptul că în ciuda
independentizării cuplurilor nou formate, a separării lor teritoriale de părinţi, familia continuă
să existe ca familie extinsă, între părinţi şi copii, fraţi şi surori, bunici şi nepoţi mentinându-se
puternice legături de ordin socio-afectiv în primul rând, dar şi economice. Prin despărţirea
fizică a membrilor familiei există în principiu posibilitatea de a se diminua disensiunile
cotidiene şi de a spori semnificaţia unor evenimente proeminente ale familiei lărgite, cum sunt
naşterile, căsătoriile etc. În varianta ei extinsă modificată, familia funcţionează ca un întreg în
luarea de decizii majore.
Se mai poate face distincţie între familia consangvină şi familia conjugală.

5
 Prima înseamnă familia din care provin indivizii (tata, mama, fraţi, surori, bunici), mai
precis "legături de sânge ", iar cea de-a doua, familia constituită prin căsătorie (soţia, copiii,
socrii, cumnaţii). Familia consangvină este principala sursă de socializare primară, ea oferă şi
induce copiilor şi tinerilor anumite valori, norme, atitudini şi comportamente. De aceea ea se
mai numeşte şi familia de orientare în timp ce familia conjugală se mai numeşte şi familia de
procreere. Adulţii - în cea mai mare parte a lor - aparţin concomitent atât familiei consangvine
cât şi celei conjugale, ceea ce presupune deopotrivă beneficii (individul are cel puţin două
grupuri suportive din punct de vedere material şi emoţional) şi costuri (de multe ori cerinţele de
rol din partea celor două familii sunt contradictorii).

1.1.3. Forme alternative faţă de familia clasică

Ele pot fi construite ţinând seama de importanţa acordată relaţiei maritale precum şi
descendenţilor proprii.
a.familia de tip nuclear-marital – care îmbracă de fapt trei aspete distincte: forma
tradiţională de familie nucleară era cea în care bărbatul munceşte în afara gospodăriei, femeia
în interiorul ei; în societatea modernă, se poate întâmpla ca bărbatul să aibă grijă de
gospodărie, copii etc., şi femeia să lucreze în afara casei (cazuri destul de rare) sau ca ambii
părinţi să lucreze în afara gospodăriei.
b.forme familiale de cooperaţie – care asigură o securitate colectivă pentru membri
neproductivi, împart funcţii legate de gospodărie, ajută la rezolvarea problemei singurătăţii.
Diferenţa acestui tip de familie faţă de cel tradiţional extins este lipsa legăturilor cosangvinice,
baza constituind-o interesul reciproc şi alegerea voluntară, autoritatea nemaifiind rigidă,
ierarhică, arbitrară, structurile acesteia stabilindu-se în jurul celor vârstnici, sau oricum cu mult
mai multă experienţă
c.familia monoparentală structurată în jurul femeii– este din ce în ce mai frecventă în
societăţile industrializate, având cauze diferite: divorţ, nelegitimitate a copilului, moarte a
soţului; acest tip de familie nu este nuclear, din moment ce criteriul principal al familiei
nucleare este legătura maritală. Dar nici nu ţine de familia extinsă, aşa cum se întâmplă în
societăţile tradiţionale. S-a spus că un nivel ridicat al venitului înseamnă şi o rată scăzută a
divorţurilor, şi o rată a existenţei copiilor ilegitimi scăzută. Dar această ipoteză s-a dovedit
greşită. Femeile care aleg acest tip de familie fac parte din clasele şi categoriile înalte ale
societăţii, iar atunci când ele fac parte din categorii joase, şansele de recompunere în sensul

6
unor tipuri de familii nucleară sau extinsă este mai mare. Suporturile proliferării acestui tip de
familie, monoparentală, nu este numai unul economic, ci şi cultural (subcultrual): în rândul
negrilor, spre exemplu, există o disponibilitate crescută a bunicii din partea mamei de a creşte
copilul nelegitim.
d.familiile de coabitare (concubinaj) – cuplul locuieşte laolaltă, fără să existe legături de
căsătorie; unul dintre părinţi sau ambii sunt părinţii biologici sau adoptivi ai copilului;
e.familiile obţinute prin recăsătorire – aici adesea locuiesc în aceeaşi gospodărie copii din
căsătorii diferite;
f.familiile „conduse de bunici” – ei sunt cei care cresc copiii, fie că părinţii biologici ai
copiilor au murit, fie că nu mai au grijă de ei, fie ambii părinţi lucrează;
g.familii de homosexuali – respectiv, lesbiene, în care fie un adult, fie doi, uniţi prin
căsătorie sau nu au grijă de un copil proveenit dintr-o relaţie heterosexuală, sau au fost adoptaţi
sau concepuţi prin proceduri medicale (inseminare artificială)
h.familii comutate – în care unul dintre părinţi locuieşte şi lucrează în diferite state sau
oraşe; unul dintre părinţi are o reşedinţă primară, la care celălalt participă pentru scurte
perioade de timp, datorită dificultăţii de a găsi două slujbe în acelaşi oraş sau pentru o aigura o
mobilitate geografică mai mare, de la oraş la sat (sau, oricum, de la comunităţi mai mari la
unele mai mici);
i.grupuri familiale realizate prin adopţii – este vorba de situaţiile în care copiii sunt deferiţi
unor părinţi vitregi, sub supraveghere insituţionalizată, de către tribunale sau agenţii
guvernamentale.
In orice caz, chiar dacă aceste forme proliferează, ele există concomitent cu modelul
familiei cu doi părinţi şi copii, care se pare că este în continuare un prototip al relaţiei
interumane.

1.1.4. Concubinajul privit juridic

Potrivit Codului Familiei, în România statul ocroteşte căsătoria şi familia, apară interesele
mamei şi copilului şi recunoaşte căsătoria încheiata în faţa ofiţerului de stare civilă. Legislaţia
din România nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, neexistând un semn de
egalitate între concubinaj şi căsătoria încheiată legal.
Potrivit unor studii, după revoluţie, a crescut foarte mult numărul persoanelor care trăiesc în
concubinaj. Astfel, în 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri necăsătorite, iar în 2001

7
ponderea acestora ajunsese la 26%. În ceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a scăzut de
la 193.000 în 1990 la numai 136.000 în 2000. Sociologii spun că cea mai importantă cauză a
concubinajului este sărăcia şi lipsa de perspective economice din ultimii ani.
Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales din cauza numărului mare
de copii născuţi din cupluri necăsătorite. Pe locul întâi se află Islanda cu 65% dintre copii
proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu 55%, în timp ce în
Marea Britanie proporţia este de 40%.
Aplicarea prin analogie a dispozitiilor legislatiei familiei privitoare la raporturile dintre soti
la relatiile dintre concubini nu este admisibila din punct de vedere legal la noi in tara.
Concubinajul nu oferă celor doi soţi o serie de drepturi şi obligaţii precum obligaţia de
fidelitate, sprijin reciproc precum şi dreptul de a purta un nume.
Copiii născuţi în timpul concubinajului sunt egali în drepturi cu copiii născuţi în timpul
căsătoriei. Copilul din afara căsătoriei a cărei filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin
hotărâre judecătorească are aceeasi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, bucurându-se de
aceleaşi drepturi legale ca un copil din căsătorie.

1.1.5. Roluri şi responsabilităţi în familie

Rolurile din familie sunt tipare de comportament prin care membrii familiei îndeplinesc
anumite funcţii şi prin care sunt îndeplinite anumite nevoi ale acestora.
Părintii îi facilitează copilului însuşirea unor cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi asigurarea
unor condiţii de trai satisfăcătoare care să permită dezvoltarea copilului în conformitate cu
potenţialul său. Părinţii au de asemenea rolul de a disciplina copilul.
Rolurile se modifică în timp, în funcţie de vârstă şi de stadiul în care se află familia. Astfel,
avem două tipuri de roluri: roluri instrumentale şi roluri afective.
o Roluri instrumentale – comportamente care vizează asigurarea resurselor fizice (hrană,
îmbrăcăminte, locuinţă), a celor care permit luarea de decizii, şi managementul familiei
precum şi facilitatea însuşirii unor abilităţi emoţionale, fizice, educaţionale şi sociale.
o Roluri afective – permit asigurarea suportului emoţional şi încurajarea membrilor
familiei.

8
1.1.6. Principalele functii ale familiei

Regularizarea comportamentului sexual

Aproape fără excepţie, pe întreg globul pământesc nu se permit relaţii sexuale
întâmplătoare, practicându-se tabuul incestului, care interzice relaţii sexuale (şi mariajul) între
rudele apropiate, deşi persoanele considerate ca atare diferă mult de la o cultură la alta.
Reglementarea modelelor reproducerii
Pentru a supravieţui, orice cultură trebuie să-şi reproducă (biologic) indivizii. Reglementând
unde, când şi cu cine pot intra indivizii în contact sexual, societatea, prin familie, indică şi
modelele de reproducere sexuală. Permiţând sau interzicând anumite forme de mariaj (mai
multe soţii sau mai multi soţi, de exemplu), promovând o anume concepţie despre divorţ şi
recăsătorie, societatea şi familia încurajează sau descurajează reproducţia.
Organizarea producţiei şi a consumului (funcţia economică)
În societăţile preindustriale sistemul economic social depindea în mod esential de funcţia
productivă a familiei (gospodăriile ţărăneşti, atelierele meşteşugăreşti). În societăţile industriale
şi postindustriale funcţia principală economică a familiei este cea de consum.
Deşi, şi această funcţie s-a diminuat, consumul de hrană şi alte necesităţi are loc în familie
ca unitate distinctă şi, ea presupune o anume organizare bugetară (repartizarea cheltuielilor) a
grupului familial. Cu cât veniturile familiale sunt mai mici, cu atât problema bugetului e mai
stringentă, implicând dispute familiale (până la un punct însă, pentru ca în condţtiile de sărăcie,
cheltuielile trebuiesc afectate în întregime subzistenţei biologice a membrilor familiei, astfel
încât nu se pune acut problema controverselor în decizii).
Socializarea copiilor
Societatea trebuie să se reproducă nu numai biologic ci şi social, în sensul asigurării unor
condiţii ca viitorii ei membrii să-şi însuşească valorile pe care ea le promovează, să fie capabili
să îndeplinească muncile ce se cer, să aibă comportamente dezirabile social. Familia este un
context propriu pentru socializarea copiilor - şi aproape universal -, fiind înzestrată cu mijloace
eficiente de control şi cunoscând bine personaliatea copilului.
Oferirea unui fundal socio-afectiv
Fiinţa umană are nevoie de hrană şi îmbrăcăminte, dar şi de afectivitate şi protecţie. Simţim
nevoia de a fi printre acei semeni ai noştri care ne oferă căldura sufletească, ajutor în
momentele dificile ale vieţii, confort psiho-spiritual. Deşi şi alte genuri de grupuri sociale

9
îndeplinesc astfel de cerinţe, familia apare ca fiind fundalul socio-afectiv cel mai relevant,
absorbind pozitiv bucuriile şi necazurile noastre, oferind protecţie materială şi spirituală.
Acordarea directă, nemijlocită a statutului social
Prin faptul că s-a născut într-o familie, individul moşteneşte bunuri materiale şi o poziţie
socială recunoscută (clasă socială, identitate etnică, religioasă, " blazon "). Familia contribuie
la dobândirea statutului şi indirect, prin şcolarizare, de exemplu.

1.1.7. Relaţii implicate de familie

Familia implică următoarele tipuri de relaţii:

1.dintre soţi, ca efect al căsătoriei;
2.dintre ascendenţi şi descendenţi, ca rezultat al procreării;
3.dintre descendenţi (fraţi-surori);
4.dintre alte persoane care fac parte din familie (bunici-nepoţi, socri-gineri).
Ralph Linton, sociolog şi antropolog enumeră câteva particularităţi ale vieţii de familie:
1.familia îşi are originea în căsătorie;
2.constă din soţ, soţie şi copii născuţi din uniunea lor;
3.grupul este unit prin drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, sociale, incluzând şi
drepturile sau interdicţiile sexuale.
Realitatea contemporană de astăzi a prezentării tipurilor de familie se caracterizează printr-o
mare diversitate, comportamentele persoanelor care le compun (parteneri şi copii) sunt diferite
în situaţii diferite, toate însă prefigurând familia cu aceleaşi funcţii binecunoscute: de
reproducere, economică, de socializare/integrare socială şi coeziune şi solidaritate conjugală.
Ele sunt universal valabile, în spaţiu şi timp, pentru toate tipurile de familie, deoarece toate
caută să satisfacă cerinţele cu privire la viaţa sexuală a partenerilor cuplului conjugal, la
procrearea copiilor şi la asigurarea necesităţilor igiencio-sanitare de dezvoltare biologică
normală a tuturor membrilor familiei; la acumularea unor venituri pentru întreg colectivul
familiei şi organizarea unei gospodării; la asigurarea educaţiei şi socializarea primară a
copiilor; la ajutorul bazat pe sentimentele de dragoste şi respect între părinţi şi copii, între fraţi
şi surori, faţă de bătrânii din familie sau faţă de bolnavi şi infirmi.
Aceste funcţii se întrepătrund la nivelul familiei, dar ele se continuă şi în plan social
general. Membrii familiei îşi dezvoltă personalitatea şi se socializază şi integrează
corespunzător în viaţa socială.

10
1.2.Divorţul

1.2.1.Definirea divortului

Divorţul este un fenomen psihosocial complex, reprezintă forma finală a desfacerii vieţii
conjugale, modificând viaţa partenerilor şi a descendenţilor acestora. El antrenează stadii
tensionale, conflicte, frustrări şi insatisfacţii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de
pronunţarea instanţelor de judecată.
Divorţul poate fi determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, religioşi
care acţionează la nivelul partenerilor, în interiorul cuplurilor şi în afara acestora.

Temeiul divortului consta in indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) existenţa unor motive temeinice, apreciate de instanţa judecatorească;

b) aceste motive să fi vătămat grav raporturile dintre soţi încât continuarea căsătoriei
să fie vădit imposibilă;

c) imposibilitatea continuării căsătoriei să existe pentru cel care cere desfacerea ei.

1.2.2. Etapele disoluţiei căsătoriei

Stările conflictuale şi eroziunea

Acestea pot apărea mai devreme sau mai târziu având efecte de disoluţie şi eroziune a vieţii
conjugale prin manifestarea satisfacţiei faţă de convieţuirea în cuplu. Femeile invocă:
alcoolismul soţilor, agresivitatea fizică, lipsa de comunicare. Bărbaţii invocă: lipsa de afecţiune
şi înţelegere, agresivitatea verbală şi infidelitatea.
Încetarea relaţiilor sexuale
Este o urmare firească a stărilor conflictuale şi o cale spre separare sau divorţ. Toate cazurile
de separare duc la divorţ.
Disoluţia legală
Este forma definitivă a ruperii relaţiei conjugale, consfinţirea juridică a acestei stări de fapt.
Cercetarile desfăşurate de-a lungul vremii au evidenţiat existenţa unei lungi liste a cauzelor
generatoare de stres, care grupate după natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi:
a. conflicte familiale:

11
  conflictul copilului cu autoritatea părinţilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca
urmare a excesului de autoritate exercitată de părinţi, fie depresia ca urmare a dezinteresului
părinţilor faţă de copil;
 conflictul copilului cu ceilalţi fraţi datorită concurenţei afective existente între ei, a
intereselor divergente etc.;
 conflictul conjugal generat de exercitarea autorităţii unuia dintre soţi, diverse probleme
maritale, educaţia şi îngrijirea copiilor etc.;
 conflictul paraconjugal cu socrii, părinţii sau rudele apropiate;
 pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorţuri;

b. conflicte profesionale ce sunt generate de activităţile profesionale excesive;

lipsa relaxării; odihna insuficientă; diferiţi factori perturbatori ai activităţii, cum ar fi cei
sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii;
responsabilităţi profesionale care depăşesc posibilităţile; insuccese; nerespectarea
termenelor limită;
c. conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinţă, criză de timp,
poluarea sonoră, accidentele, şomajul, unele programe TV şi chiar terorismul, care
poate produce stres psihic social;
d. conflicte din sfera vieţii intime: complexe de inferioritate, dificultăţi de
integrare socio-familială, insatisfacţia legată de unele trebuinţe biologice, tristeţe
datorită subsolicitărilor sau monotoniei din viaţa personală.

Factori interni ce pot genera divorţul

o Experienţa premaritală a partenerilor şi atitudinea lor reciprocă faţă de aceasta.
Diferenţele mari de experienţă premaritală constituie un factor puternic ce împiedică
realizarea solidarităţii familiale.
o Motivaţia căsătoriei şi modul de încheiere a căsătoriei (căsătorii motivate de avantaje
economice, sociale sau căsătorii impuse).
o Vârsta la căsătorie şi diferenţele de vârstă între soţi.
o Heterogenitatea cuplului familial în raport cu mediul de provenienţă al soţilor, nivelul de
instrucţie, profesiunea, trăsăturile psihice şi temperamentale.
o Poziţia femeii în societate şi în familie. Dacă soţia este dependentă din punct de vedere
economic faţă de soţ, divorţialitatea este scăzută. Dacă ea este independentă din punct

12
 de vedere economic nu mai acceptă unele relaţii familiale şi astfel cuplul se îndreaptă
spre divorţ.
o Incompatibilităţi psihice şi temperamentale ale partenerilor.
o Insatisfacţii emoţional-afective şi sexuale.
o Infidelitatea.
o Comportamentele agresive.
o Alcoolismul unuia dintre parteneri.

Factori externi care pot genera divorţul

o Apariţia şi menţinerea unor dezechilibre demografice între numărul femeilor şi numărul
bărbaţilor într-o anumită zonă sau colectivitate.
o Creşterea volumului migraţiilor şi urbanizarea.
o Diminuarea controlului social care duce la aprecierea că viaţa de familie este o
problemă strict personală.
o Condiţiile economice generale pot favoriza indirect disoluţia unor cupluri.
Factorii externi care favorizează disoluţia solidarităţii familiale nu produc aceste efecte
decât dacă acţiune lor se combină cu cea a unor factori din interiorul familiei.

1.2.3. Modificarea atitudinii faţă de divorţ

Modificarea factorilor care asigură stabilitatea familiei a fost însoţită şi de o modificare a

atitudinii faţă de divorţ. Modificările de atitudine pot fi constatate în cadrul instituţiilor sociale
şi a societăţi întregi. Dintr-o anchetă din anii 80 făcută în Franţa a reieşit că tinerii aveau o
atitudine favorabilă faţă de divorţ în comparaţie cu generaţiile vârstnice iar bărbaţii şi femeile
au atitudini relativ similare.
În România s-a constatat o atitudine mai favorabilă divorţului la tineri decât la persoanele
vârstnice şi în cadrul familiilor de muncitori. Înainte de 1990 intelectualii aveau o atitudine
restrictivă faţă de divorţ fiind influenţaţi de normele şi valorile promovate atunci. După 1990
au început să manifeste o atitudine mai favorabilă faţă de divorţ.
Factorii direcţi şi cei mai vizibili care determină disoluţia cuplurilor sunt conflictele
familiale provocate de divergenţele mari între aşteptări şi realizări, temperamentele şi
comportamentele, inadaptarea sexuală, infidelitatea, intervenţia nedorită a rudelor şi dificultăţi

13
materiale. Un alt factor de disoluţie este separarea teritorială a locurilor de muncă. Diminuarea
sau absenţa relaţiilor zilnice dintre soţi favorizează relaţiile extraconjugale.
Factorii analizaţi până acum nu sunt cauze nemijlocite ale divorţului. Ei acţionează prin
intermediul percepţiilor lor de către soţi, prin atitudinea pe care aceştia o adoptă. În medii
familiale diferite, aceşti factori pot să ducă sau nu la divorţ. În hotărârea de a divorţa
importantă nu este numai realitatea, ci şi percepţia subiectivă a acestei realităţi.

1.2.4. Efectele divorţului

Divorţul prin complexitatea sa antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcţiilor

familiei. Funcţiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, în
cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare de cele mai multe ori negativă. Divorţul are ca efect
pierderea funcţiei psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relaţiilor formale şi informale
ale partenerilor. Divorţul produce efecte numai pentru viitor.
În cazul divorţului responsabilităţile paterne sunt preluate de părintele căruia i s-a
încredinţat minorul. Există mai multe variante pentru restructurarea familiei:
 O nouă persoană vine în familie preluând îndatoririle partenerului absent.
 O nouă persoană intră în familie preluând rolurile conjugale dar nu şi pe cele parentale.
 O nouă persoană intră în familie realizând o parte din rolurile de partener fără a
participa ca soţ.
Multe familii se vor reconstrui printr-o nouă căsătorie.

Efecte asupra descendenţilor

Divorţul are efecte traumatizante asupra foştilor parteneri, dar mai ales asupra copiilor în
cauză. Aceştia din urmă riscă să rămână cu o serie de traume în urma separării de unul din
părinţi, intervenind un gol relaţional, chiar şi complexe de stigmatizare şi inferioritate socială.

Deşi diminuarea funcţiilor familiei este evidentă, iar divorţialitatea accentuată, totuşi familia
rezistă ca una din instituţiile fundamentale şi este posibil, din cauza agravării disfuncţiilor
societăţii, ori să se destrame, ori să se transforme într-un bastion al supravieţuirii.
Divorţul are de multe ori efecte negative asupra minorului afectând echilibrul psihic al
acestuia. Securitatea afectivă a minorului este grav afectată, fapt ce se poate concretiza în
conduite specifice bazate pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performanţe şcolare
scăzute sau acte deviante şi delicvente. Influenţează negativ socializarea morală a copiilor şi
duce la apariţia unor deprinderi deviante. Apar atitudinile de respingere sau agresiune faţă de

14
căsătorie manifestate de cei care provin din cupluri divorţate. “Putem aprecia că divorţul
parental provoacă o slăbire a relaţiilor dintre părintele plecat şi urmaş, menţinut de cele mai
multe ori la situaţia unui părinte simbolic-mamă sau tată- la care copilul se poate raporta pentru
identificarea originii sale.
Divorţul determină pentru membrii familiei importante consecinţe pe plan economic, social,
psihic şi juridic. Chiar dacă divorţul are în prezent consecinţe mai puţin dramatice asupra celor
care divorţează, chiar dacă din punct de vedere economic copii ai căror părinţi au divorţat au
mai puţin de suferit, divorţul continuă să antreneze tulburări emoţionale puternice. Pentru
societate, divorţul constituie o rezolvare democratice a dorinţelor cetăţenilor, o posibilitate de
evitare a traumelor unor cupluri cu relaţii conflictuale şi de evitare a disfuncţionalităţilor
educaţionale ale unor asemenea relaţii asupra copiilor minori şi posibilităţii de constituire a
unor cupluri normale, funcţionale. Asigurarea stabilităţii familiilor, scăderea ratelor
divorţialităţii, evitarea consecinţelor sociale ale instabilităţii cuplurilor nu se pot realiza decât
acţionând în această direcţie.

1.2.5.Evoluţia divorţialităţii în Europa şi în România

În Europa rata divorţialităţii s-a dublat sau chiar s-a triplat în ultimii 30 de ani (Danemarca,
Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elveţia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). În ţările în care
familia a suportat cele mai profunde transformări: atitudinea faţă de căsătorie, comportamentul
nupţial, fertilitatea, situaţia femeii în familie şi în societate, divorţialitatea înregistrează cele
mai ridicate niveluri. Din anul 1950 până în 1995 s-a înregistrat o reducere a duratei medii a
căsătoriei în momentul divorţului de la 12-15 ani la 8 ani.
România are una din cele mai scăzute rate ale divorţialităţii. Până în 1965 rata divorţialităţii
a crescut continuu ajungând până la 2 la mie. Prin stabilirea unor reglementări legislative rata
divorţialităţii s-a menţinut sub 1 la mie până în 1974, iar după această dată a oscilat în jurul
valorii de 1,5 la mie. După 1990 rata divorţialităţii a început să crească dar nu a atins cotele din
Europa de Nord.
În România acest fenomen nu are o distribuţie teritorială omogenă. În Bucureşti, rata
divorţialităţii a fost în mod constant de două ori mai mare decât media la nivel naţional. În
ultimele două decenii ratele cele mai mari s-au găsit în Bucureşti şi judeţele Timiş, Braşov,
Galaţi, Prahova, Arad şi Hunedoara, iar cea mai scăzută rată a fost în: Botoşani, Olt, Ialomiţa,
Buzău, Sălaj, Tulcea şi Vaslui.

15
1.3. Valori şi atitudini

1.3.1. Receptivitate la emoţiile celorlalţi. Valorizarea relaţiilor interpersonale

Afecţiunea intrafamilială este percepută diferit în societăţi diferite: cele tradiţionale ţin mai
puţin seama de acest aspect, preferând căsătoriile aranjate.
Motivaţia : dependenţa economică completă a tinerilor, întărită de definiţiile culturale rigide
şi de un control social extrem de riguros, au reprimat spontan sau au sancţionat negativ toate
„deviereile” de la regula căsătoriei. O altă explicaţie: larga răspândire a relaţiilor sexuale
premaritale în societăţile timpurii reduce intensitatea afecţiunii la nivelul cuplului. Cele
moderne fac din afecţiune un criteriu esenţial în întemeierea familiei, este cel care ar aigura
stabilitatea structurală şi funcţională a acesteia.
Sociologic: alegerile maritale în societăţile moderne sunt de regulă restrânse la indivizi de
clasă similară, de rasă, religie, origine etnică şi nivel educaţional similare; conceptualizat,
acestea este principul omogamiei în alegerea maritală; de asemenea, alegerile maritale sunt
influenţate de apropierea dintre potenţialii soţi. Totuşi, criteriile acestea nu mai pot fi folosite
exclusiv astăzi, în perioada unei imense mobilităţi geografice şi a expunerii indivizilor la
contacte cu oameni din culturi diferite.
Psihologic: motivaţiile alegerii maritale adesea au fost traduse în termeni de „atracţii ale
extremelor” – indivizi cu trăsături de personalitate complementare, cu trebuinţe diferite sau cu
o intensitate diferită a acesleiaşi trebuinţe, caută să intre într-o relaţie afectivă; totuşi, nu
aceasta este singura explicaţie posibilă. Testele proiective, spre pildă, pot oferi mult mai multă
informaţie despre aspectul relevat mai sus, dar ele sunt mai costisitoare şi cer mult mai mult
timp pentru efectuare ; de aceea, nu se pot aplica pe o mulţime de oameni, aşa cum se întâmplă
cu chestionarul sociologic, dar care, încă o dată, nu poate pătrunde în profunzimea
fenomenului.

1.3.2. Interacţiunea maritală

16
 Segregarea rolurilor maritale – asemănătore ca flexibilitate în definirea roluluilor genurilor
în societăţile cel mai puţin tehnologizate şi în cele cel mai înalt tehnologizate. În societatea
agrară diferenţierea rolurilor pe genuri tinde să fie mai pronunţată.
In societăţile tradiţionale, femeilor le sunt asociate funcţiile expresive (reducerea
conflictului, asigurarea confortului şi al suportului emoţional pentru membrii familiei),
bărbaţilor funcţiile instrumentale (autoritate, conducere, puteri disciplinare); totuşi, familia
nucleară devine în timp o unitate expresivă mai largă, cu o autoritate împărtăşită şi mult mai
negociativă.
Segregarea rolurilor maritale în societăţile înalt industrializate diferă conform clasei şi
conform stadiului în ciclul familial. Păturile superioare ale clasei de mijloc, în societatea
urbană, sunt mai puţin tradiţional în acest aspect, păturile de jos ale clasei mijlocii sunt la un
nivel intermediar, iar clasa muncitoare, care este apropiată de originile sale rurale, este cea mai
tradiţională.

1.3.3. Comunicarea

Devine o valoare importantă în căsătoriile moderne, mult mai importantă decât în societăţile
tradiţionale. Păturile de sus ale clasei mijlocii sunt cele mai „deschise” către comunicare, dar
ele reprezintă o tendinţă care se răspândeşte la nivelul întregii societăţi;
Familia modernă, din ce în ce mai mult, este mult mai spontană, mai puţin represivă, şi mai
puţin inhibată în relaţia părinte-copil, soţ-soţie etc; comunicarea în societăţile moderne induce
egalitate.
În societăţile moderne, rata crescută a divorţurilor este folosită ca argument al dispariţiei
familiei; de fapt, ca entitate socială familia nu dispare, cel mult îşi găseşte forme mai
„eficiente” şi mai flexibile de existenţă. Motivaţia: odată cu creşterea nivelului de
industrializare, statutul femeii creşte; creşte şi posibilitatea obţinerii unei slujbe cu care să se
autoîntreţină; creşterea urbanizării şi mobilitatea geografică care diminuează efectivitatea
controlului social familial, comunitar, religios; aşteptările psihologice în căsătorie sunt mult
mai greu de dobândit decât scopurile tradiţionale ale cooperării economice şi ale supravieţuirii
fizice.
Indivizii divorţaţi din societăţile moderne nu sunt absorbiţi în structuri familiale extinse;
refugiul este fie singurătatea, fie recompunerea relaţiilor maritale.

17
1.3.4.Violenţa familială – expresie a non-comunicării la nivel familial

Violenţa familială poate apărea ca urmare a lipsei de comunicare la nivel familial (unul din
factorii potenţial explicativi). Multă vreme considerată a ţine de spaţiul privat, aparţinînd
exclusiv familiei sau comunităţii imediate din care aceasta face parte, astăzi atenţia publică faţă
de acest spaţiu privat a crescut şi odată cu ea şi responsabilitatea factorilor de decizie (politici)
cu privire la această problemă.
Tradiţional, violenţa în familie este cercetată la nivelul violenţei bărbatului faţă de femeie,
deci asupra “sexului slab”. Ea este considerată victima “tipică”, alături de abuzurile de tot felul
împotriva copiilor. Destul de recent, datorită fenomenului de amploare au început să fie
studiate şi alte forme ale violenţei familiale, precum agresiunea copiilor faţă de părinţi, cele
asupra bărbaţilor şi diferendele violente dintre fraţi.
Toate contactele copilului cu lumea exterioară se operează prin intermediul unor persoane
sexuale - tată, mamă - cu o semnificaţie afectivă anumită atribuită fiecăruia, aceştia
manifestânnd conduite/atitudini diferite, determinate de apartenenţa lor sexuală – de timpuriu,
individul învaţă să se raporteze complementar la cele două sexe, este un individ polarizat in
punct de vedere sexual.
Categoriile sexuale reprezintă o diferenţiere universală a indivizilor, o realitate a existenţei
celor două sexe care se impune fiecăruia. Conştiinţa apartenenţei la o rasă, la o clasă, un mediu
profesional etc. poate exista sau nu, te poţi sustrage unei astfel de “poziţionări”, dar conştiinţa
apartenenţei la un sex există întotdeauna (aşa cum există, şi problemele puse de celălalt sex).

1.3.5. Rolurile de vârstă şi sex

Rolurile de vârstă şi sex marchează profund procesul de maturizare şi de socializare a

individului. Bărbat şi femeie au o semnificaţie diferită pentru fiecare sex, ceea ce face
comunicarea autentică destul de dificilă. Cum nu se pot pune unul în locul celuilalt, cei doi
parteneri ai cuplului conjugal care interacţioneză continuu recurg la mijloace empatice pentru
ajunge la o comunicare veritabilă şi pentru a o facilita, pentru a dobândi opinii asupra
modurilor de reacţie, atitudinile şi conduitele celuilalt.
Familia este construită în imaginarul social contemporan ca un spaţiu în care indivizii pot şi
ei înşişi, graţie relaţiei cu partenerul lor. Viaţa familială transformă deci identitatea consorţilor,
fie că sunt conştienţi, fie că nu sunt conştienţi de aceasta, rezultând un „eu conjugal”. În
aceasta constă şi utilitatea familiei: ajută pe fiecare membru să se construiască ca persoană

18
autonomă (putem deci adăuga o nouă funcţie familiei, alături de cele „tradiţionale”, anume cea
de construire a identităţii personale). Dar acest fapt se întâmplă diferenţiat, în funcţie de
ierarhia socială: clasele medii şi superioare caută să se valorizeze printr-o logică a distincţiei,
devalorizând bunurile sau valorile apreciate în sfera socială în care există la un moment dat.
În ciuda progresului său intelectual, omul nu a învăţat prea multe în ceea ce priveşte
convieţuirea în armonie cu natura ori cu semenii. El înca nu ştie cum să înlăture confuziile din
jurul său, produse de propria sa vanitate şi în general cele ce apasă întreaga omenire. După cum
bine ştim, familia reprezintă primul mediu organizat în care este angajat individul şi, ea are cea
mai îndelungată influenţă asupra devenirii omului. Această instituţie se bazează pe alegerea
reciprocă a partenerilor de viaţă. Are originea în căsătorie şi constituie unul din cele mai
complexe micro-sisteme sociale.

1.4. Concluzii generale

Căsătoria este o problema personală şi individuală a fiecăruia şi care poate fi corect
rezolvată numai de cei care sunt personal implicaţi. O instituţie (căsătoria, familia) ce se vrea
constructivă are astfel, de suferit deoarece fiecare individ ce aderă la această formă de
comunicare - familie, aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutume,
transferându-le partenerului, marcând relaţia dintre cei doi.
Epoca industrială şi mai ales cea postindustrială au afectat în mod serios funcţionalitatea
familiei, o serie dintre aceste funcţii fiind într-un declin accentuat, iar familia însăşi într-o mare
criză. Putem exemplifica astfel: a) funcţia de socializare a fost diminuată prin apariţia
instituţiilor de educaţie şi apariţia mijloacelor media; b)funcţia afectivă este tot mai puţin
resimţită datorită înstrăinării partenerilor.
Acest declin, al funcţiunilor unei familii, determină creşterea spectaculoasă a cazurilor de
divorţ, ca mijloc de desfacere a căsătoriei, dar şi apariţia unor moduri diferite de vieţuire şi
convieţuire.
În esenţă, divorţul este cauzat de incompatibilitatea partenerilor. Starea de incompatibilitate
este, practic, certă în cazul în care unul din parteneri este perceput ca “om rău”, prin aceasta
întelegându-se insuportabil.
Divorţul este precedat de perioade de insatisfacţie, trăită tacit de parteneri, pentru un timp,
ca apoi să apară reproşuri, imputări reciproce şi implicit destăinuiri faţă de alţii, toate acestea
ducând la deteriorarea cuplului conjugal. Putem identifica apoi şi o perioadă de confruntare şi
de separare, ce apare până la pronunţarea divorţului, chiar dacă partenerii împart aceeaşi
locuinţă.

19
 Statistic vorbind, divorţul este iniţiat în majoritatea cazurilor de femei.
Căsătoria, ca bază a familiei, nu constituie numai o problemă de ordin personal, nu
intereseaza numai pe cei doi soţi, ci şi societatea. În toate relaţiile de familie trăieşte un interes
social. Caracterul social al căsătoriei face ca voinţa soţilor să nu poată constitui prin ea însăşi
un temei suficient pentru desfacerea ei (soarta căsătoriei nu poate fi lăsată numai la latitudinea
soţilor). Imposibilitatea de a continua căsătoria, datorată unor motive temeinice, se constată de
către autoritatea de stat competentă.
Fundamentul stabilităţii căsătoriei îl constituie esenţa morală a acesteia, adică afecţiunea şi
înclinaţia reciprocă a soţilor, completată de sentimentul datoriei morale faţă de familie şi
societate şi cu comunitatea spirituală dintre soţi. În principiu în căsătorie se realizează armonia
dintre datoria morală a soţilor şi sentimentele şi înclinaţiile reciproce. Faptul că divorţul este
permis, numai pentru motive bine întemeiate, verificate de organul de stat competent, atrage
atenţia asupra importanţei pe care o prezintă căsătoria şi asupra răspunderii pe care şi-o asumă
partenerii prin încheierea ei.
Realizarea şi menţinerea solidarităţii şi stabilităţii familiale au loc în mod diferit. Unele
familii nu reuşesc să stabilească relaţii de solidaritate, altele nu-şi pot menţine solidaritatea
realizată, iar altele realizează solidaritatea şi o menţin. În primele două situaţii, şansele de
disoluţie a familiei sunt mari. Instabilitatea şi disoluţia familiei sunt, în acelaşi timp, probleme
individuale şi sociale atât la nivelul condiţionărilor lor, cât şi la nivelul efectelor pe care le au.
În societăţile europene, datele statistice arată că familia este în prezent mai puţin stabilă
decât era cu câteva decenii în urmă, a crescut rata divorţialităţii şi a scăzut durata medie de
convieţuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat într-o lungă perioadă de criză

CAPITOLUL II - METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Participanţii

Subiecţii cercetării noastre au fost aleşi în mod aleatoriu, din cadrul tinerilor necăsătoriţi.
Eşantionul nostru a fost format din 57 de subiecţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 31 de ani,

20
dintre care 26 subiecţi de sex feminin şi 31 subiecţi de sex masculin; 44 subiecţi cu părinţi
nedivorţaţi şi 13 subiecţi cu părinţi divorţaţi.
Tinerii au fost întrebaţi dacă vor să participe la un studiu cu privire la modul de percepere a
familiei, căsătoriei şi divorţului. Li s-a explicat că vor completa un chestionar alcătuit din 16
întrebări. S-a garantat confidenţialitatea răspunsurilor. Subiecţilor li s-a spus de asemenea că
răspunsurile trebuie să corespundă opiniilor personale, că nu există răspunsuri bune sau greşite,
şi că chestionarul trebuie completat în totalitate.
Nu li s-a oferit nici o formă de recompensă, fiind motivaţi doar de dorinţa de a-şi ajuta
prietenii în realizarea cercetării propuse.
Designul cercetarii se bazează pe eşantionare aleatorie.
2.2. Instrumente utilizate

În realizarea studiului s-a folosit metoda chestionarului, iar pentru prelucrarea datelor
statistice s-a folosit programul SPSS (statistica pentru ştiinţele sociale).
Chestionarul s-a aplicat atât în forma creion-hârtie, cât şi într-o formă electronică (prin e-
mail). În forma creion-hârtie s-a aplicat la 34 de subiecţi, iar în forma electronică la 23 de
subiecţi. În cazul subiecţilor cărora li s-a aplicat chestionarul în forma creion-hârtie s-a putut
folosi metoda analizei structurate.

2.3. Procedura

2.3.1. Variabilele cercetării

Variabila dependentă: tinerii necăsătoriţi.

Variabilele independente:
a) familia
b) iubirea în cadrul familiei
c) concubinajul
d) divorţul
e) opinii despre divorţ
f) conştientizarea impactului divorţului părinţilor asupra copiilor
Variabile intermediare: sexul, stabilitatea familiei de provenienţă.

2.3.2. Metode utilizate

21
 În acest studiu a fost utilizată cercetarea cvasiexperimentală descriptiv cantitativă.
Cercetare cvasiexperimentală –este considerată ca atare având în vedere relaţia ce s-a
stabilit între cercetător şi subiect; în cadrul acestui tip de cercetare, cercetătorul a chestionat
participanţii, dar nu a intervenit pentru a provoca reacţii.
Cercetare de tip cantitativ – acest tip de studiu a permis controlul rezultatelor şi
generalizarea lor.
Cercetare de tip descriptiv transversal – având ca scop descrierea evoluţiei unor
evenimente psihice; nu am folosit metoda experimentală. Am folosit următoarele metode:
1. Metoda chestionarului
2. Metoda observaţiei nestructurate
3. Metoda analizei de conţinut

2.3.2.1. Metoda chestionarului

Metoda chestionarului oferă o mai mare obiectivitate a rezultatelor si prezintă avantajul

timpului relativ scurt de culegere a datelor.
Lucrarea aceasta se bazează pe şase ipoteze cărora le corespund una sau mai multe întrebări
din chestionar, acestea definind o anumită variabilă pe care o avem în vedere:
Prima ipoteza sustine că familia ocupă un loc important în viaţa tinerilor. (vezi întrebările 1,
2 şi 3).
A doua ipoteză urmăreşte să arate importanţa iubirii în viaţa tinerilor, pentru a fi fericiţi.
(vezi întrebarea 4).
A treia ipoteză doreşte să demonstreze că tinerii doresc să se căsătorească. (vezi întrebările
5, 6, 7 şi 8).
A patra ipoteză introduce ideea potrivit căreia tinerii sunt de acord cu divorţul. (vezi
întrebările 9, 12 şi 16).
A cincea ipoteză susţine că dacă părinţii tinerilor au divorţat, atunci tinerii ar încerca să aibă
o familie fericită pentru a evita divorţul. (vezi întrebarea 11).
A şasea ipoteză urmăreşte să arate că tinerii sunt conştienţi de impactul pe care îl are
divorţul părinţilor asupra copiilor. (vezi întrebările 13, 14 şi 15).
Întrebările chestionarului
Întrebarea 1 : Ce domeniu este mai important în viaţa dvs: familia sau munca?

22
 Pentru această întrebare, am enumerat mai multe variante de răspuns (familia, munca,
amândouă sunt la fel de importante, nici unul – sunt alte domenii mai importante), dintre care
subiecţii aveau posibilitatea de a lege doar una dintre acestea.
Întrebarea a fost în aşa fel concepută pentru a se stabili dacă familia are sau nu un loc
important în viaţa tinerilor, sprijinind astfel prima ipoteză. Observându-se din alte studii că
munca este de asemenea importantă, pentru majoritatea oamenilor, ne-am axat pe aceste două
domenii (familia şi munca). Însă le-am oferit subiecţilor posibilititatea să aleagă şi altă variantă
decât cele două, prin alegerea variantei „d) nici unul – sunt alte domenii mai importante”, în
cazul în care pentru ei există alte domenii care sunt mai importante decât familia şi munca. De
asemenea le-am oferit posibilitatea să aleagă varianta „c” în care familia şi munca sunt la fel de
importante.
Întrebarea 2: Consideraţi că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viaţă?
Această întrebare a fost concepută pentru a se observa dacă tinerii doresc să aiba un
partener de viaţă şi dacă realizează rolul pe care îl are partenerul de viaţă în satisfacţia
familială. Dacă tinerii consideră că pentru a fi fericit este nevoie de a avea un partener de
viaţă, atunci se poate concluziona că familia ocupă un loc important în viaţa lor, confirmându-
se ipoteza.
Pentru această întrebare au fost folosite trei variante de răspuns (da, nu, într-o oarecare
măsură). A fost aleasă şi varianta de răspuns “într-o oarecare măsură” deoarece unii tineri pot
să considere că fericirea nu depinde în mod exclusiv de existenţa unui partener de viaţă, pentru
că poţi să fi fericit şi fără, şi cu un partener de viaţă, dar nici nu pot exclude în totalitate
existenţa unui partener de viaţă în realizarea fericirii. Astfel prin această variantă li s-a oferit
posibilitatea să aleagă calea de mijloc. Cu toate acestea, dacă a fost aleasă această variantă de
răspuns, atunci are aceaşi valoare ca şi răspunsul “da”.

Întrebarea 3: Consideraţi că pentru a fi fericit în viaţa de familie este nevoie de a avea

copii?
Pentru această întrebare s-au folosit trei variante de răspuns: “da”, “da, dar după realizarea
profesională”, “nu”. Ţinând cont că pentru a avea un copil este nevoie şi de a avea posibilitatea
materială de a-l creşte şi întreţine, tinerii doresc mai întâi să se realizeze profesional şi pe urmă
să aibă copii, subiecţilor li s-a oferit posibilitatea de a răspunde astfel, nefiind obligaţi să aleagă
da sau nu. Însă această variantă de răspuns, are aceaşi valoare ca şi varianta “da”.

23
 Scopul acestei întrebări a fost de a demonstra rolul copiilor în satisfacţia din viaţa familială
pe care tinerii plănuiesc să o formeze. Această întrebare serveşte primei ipoteze, deoarece
familia este formată, pe lângă un partener de viaţă şi de copii, iar dacă tinerii se gândesc că
fericirea din viaţa familiă depinde şi de existenţa unui copil, atunci familia este iar plasată pe
un loc important în viaţa subiecţilor.
Întrebarea 4: Care consideraţi că sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie să fie
fericită?
La această întrebare subiecţii au fost nevoiţi să noteze cu cifre în dreptul variantelor de
răspuns, în ordinea importanţei lor, 1 fiind cel mai important, şi 9 cel mai puţin important.
Variantele de răspuns au fost: fidelitate, încredere reciprocă; locuinţă proprie; condiţii bune de
locuit; copii; potrivire sexuală; iubire reciprocă; bani; sprijin reciproc. Ordinea a fost în aşa fel
stabilită astfel pentru a nu influenţa subiecţii, şi pentru a-i face să se gândească la importanţa
fiecarui lucru în fericirea familială.
Această întrebare a fost concepută pentru a se stabili dacă iubirea este cel mai important
lucru în fericirea familială, fiind baza ipotezei a doua. Un alt rol al acestei întrebări, este de a
afla ponderea celorlalţi factori în fericirea familială.
Întrebarea 5: Sunteţi de acord cu afirmaţia: “Căsătoria este o instituţie învechită”?
Această întrebare serveşte ipotezei a treia, având două variante de răspuns (“da”, “nu”). Prin
această întrebare s-a dorit a se afla ce părere au tinerii despre căsătorie, dacă o consideră ca
fiind învechită sau nu.
Întrebarea 6: Preferaţi concubinajul sau căsătoria?
Această întrebare corespunde de asemenea ipotezei a treia. Subiecţii au trebuit să aleagă o
variantă de răspuns, din cele patru (căsătoria, concubinajul, nici una – prefer celibatul,
concubinajul urmat de căsătorie).
Rolul acestei întrebări este de a stabili dacă tinerii preferă concubinajul, sau preferă
căsătoria. Varianta “nici una – prefer celibatul” a fost pusă pentru a nu forţa subiecţii să aleagă
una din cele două variante, deşi ei nu ar considera aşa. Varianta “concubinajul, urmat de
căsătorie” oferă posibilitatea tinerilor de a alege ambele variante, dar dacă a fost aleasă această
variantă, se punctează ca şi răspunsul “căsătorie”.
Întrebarea 7: Acordaţi concubinajului mai multe şanse de a rezista în timp, decât căsătoriei?
Această întrebare a avut două variante de răspuns: “da” şi “nu”, contribuie la întărirea
ipotezei a treia.

24
 Prin această întrebare se doreşte a se afla dacă tinerii consideră că concubinajul are mai
multe şanse de a rezista în timp. Dacă ar considera acest lucru, atunci tinerii ar tinde să aleagă
calea concubinajului, şi nu calea căsătoriei.
Întrebarea 8: Consideraţi că persoanele care aleg concubinajul, îl aleg pentru a evita
divorţul?
Întrebarea aceasta a fost construită cu scopul de a face trecerea de la opinii cu privire la
familie şi căsătorie, la opinii cu privire la divorţ. Variantele de răspuns au fost “da” şi “nu”,
subiecţii trebuind să aleagă o varianta.
Rolul acestei întrebări este de a afla dacă tinerii consideră că alegerea concubinajului este
influenţată de dorinţa oamenilor de a nu trece prin divorţ, alegând concubinajul, unde te poţi
despărţi oricând fără să fie implicată legea.
Întrebarea 9: Ce părere aveţi despre divorţ?
Această întrebare, ce serveşte ipotezei numărul patru, are rolul de a afla părerea tinerilor cu
privire la divorţ. Pentru a se evita constrângerea subiecţilor de a răspunde ori că sunt de acord,
ori că nu sunt, li s-a oferit posibilitatea de a-şi exprima acordul cu privire la divorţ, prin
alegerea variantei de răspuns “sunt de acord, dar doar dacă sunt motive întemeiate”. Cu toate
că această variantă de răspuns este relativă, deoarece ceea ce pentru un subiect poate fi un
motiv întemeiat pentru divorţ, pentru alt subiect poate să nu fie, este importantă pentru a se afla
câţi subiecţi sunt în mod categoric de acord cu divorţul şi câţi nu sunt.
În cazul în care a fost aleasă varianta “c” de răspuns (“sunt de acord, dar doar dacă sunt
motive întemeiate”), ea a fost punctată la fel ca şi varianta “sunt de acord”, astfel putându-se
calcula câti subiecţi sunt de acord cu divorţul, indiferent de motive.
Întrebarea 10: Părinţii dvs au divortat?
Scopul acestei întrebări este de a afla câţi subiecţi au părinţii divorţati, fiind doar o întrebare
cu scop informativ, rezultatele nefiind prelucrate statistic. Variantele de răspuns au fost patru:
“da”, “nu”, “nu au fost niciodată căsătoriţi”, “nu mi-am cunoscut părinţii”.

Întrebarea 11: Cum v-a influenţat divorţul părinţilor?

Această întrebare este adresată doar subiecţilor ai căror părinţi au divorţat, şi serveşte celei
de-a patra ipoteze.
Prin această întrebare s-a urmărit a se observa dacă tinerii sunt conştienţi de impactul
divorţului părinţilor asupra lor. Variantele de răspuns au fost: “aş încerca să am o familie
fericită pentru a evita divorţul”, “nu m-aş căsători niciodată pentru a evita divorţul” şi “aş

25
divorţa dacă ar fi cazul”. De asemenea este o întrebare de confirmare, deoarece tinerii care au
răspuns că sunt de acord cu divorţul, atunci ar trebui să răspundă că ar divorţa dacă ar fi cazul.
Întrebarea 12: Care sunt motivele pentru care aţi divorţa?
Această întrebare corespunde ipotezei numărul patru. Rolul acestei întrebări este de a stabili
care sunt motivele invocate de tineri ca fiind motive de divorţ. Tinerii au avut posibilitatea de a
alege mai multe variante de răspuns, sau nici o variantă de răspuns. Varinatele de răspuns au
fost: “Infidelitate”; “Probleme cu alcoolul”; “Violenţă în familie”; “Neglijarea familiei de către
partener”; ”Lipsuri materiale sau lipsă de bani”; “Insatisfacţia din viaţa familială”; “Boala” şi
“Alte probleme”.
Prin această întrebare se confirmă de asemenea, dacă tinerii sunt sau nu de acord cu
divorţul, fiind o întrebare de întărire. Prin alegerea a cel putin o variantă de raspuns, tinerii şi-
au exprimat acordul cu privire la divorţ, si prin nealegerea nici unei variante de răspuns tinerii
au confirmat dezacordul cu privire la divorţ.
Întrebarea 13: Consideraţi că este nevoie de ambii părinţi pentru creşterea copiilor?
Întrebarea aceasta corespunde ipotezei numărul cinci. Variantele de răspuns au fost două:
“da” şi “nu”.
Scopul acestei întrebări este de observa dacă tinerii consideră că este necesar să fie prezenţi
ambii părinţi în procesul de creştere al copiilor. Această întrebare ajută la înţelegerea întrebării
15, deoarece dacă tinerii sunt conştienţi de importanţa ambilor părinţi în creşterea copiilor,
atunci ar încerca să păstreze şi o relaţie de prietenie cu fostul soţ.
Întrebarea 14: Consideraţi copii ca fiind un motiv pentru a nu divorţa?
Pentru această întrebare s-au folosit trei variante de răspuns: “da”, “da, dar doar atunci când
sunt mici”, “nu”. Rolul acestei întrebări este de a observa părerea tinerilor cu privire la rolul
copiilor din cadrul unei familii, mai precis, dacă ei, părinţi fiind (ipotetic vorbind) ar încerca să
menţină o căsnicie de dragul copiilor.
Prin alegerea variantei de răspuns “da, dar doar atunci când sunt mici” se va putea observa
dacă tinerii au tendinţa de a încerca să păstreze o căsnicie de dragul copiilor doar atunci când
sunt mici. Însă pentru a observa tendinţa tinerilor de a păstra o căsnicie, indiferent de vârsta
copiilor, dar în mare parte pentru copii, atunci varianta “c” de răspuns are aceaşi valoare ca şi
varianta “a”.
Întrebarea 15: Aţi încerca să păstraţi o relaţie de prietenie cu fostul soţ (dacă ar fi cazul)
pentru a creşte copilul într-un mediu plăcut?

26
 Prin formularea prezentei întrebări s-a urmărit întărirea întrebării numărul 13. Spre
deosebire de întrebarea 13, aici se observă într-o măsură mai mare modul de gândire al
tinerilor, deoarece ei sunt puşi în situaţia ipotetică de a alege dacă ar încerca să păstreze sau nu
o relaţie de prietenie cu fostul soţ pentru a creşte copilul într-un mediu plăcut. Variantele de
răspuns au fost “da” şi “nu”.
Întrebarea 16: Sunteţi de acord cu recăsătorirea?
La această întrebare subiecţii au avut de ales între două variante “da” sau “nu”. Această
întrebare are rolul de a observa dacă tinerii sunt de acord sau nu cu recăsătorirea. Deşi una din
situaţiile în care se poate ajunge la recăsătorire este moartea partenerului, cel mai des întâlnit
este cazul în care a avut loc un divorţ. Astfel, se poate observa, într-o oarecare măsură, dacă
tinerii sunt sau nu de acord cu divorţul.

2.3.2.2. Metoda observaţiei nestructurate

Metoda observaţiei presupune accesul direct la subiectul cercetat şi la culegerea de

informaţii suplimentare; nu presupune un protocol antestabilit şi am organizat ierarhic post-
factum informaţiile culese prin raportare la scopul urmărit.
În ziua aplicării chestionarului, în scopul realizării cercetării de faţă, am aplicat şi metoda
observaţiei nestructurate faţă de cei 34 de subiecţi care au putut sa fie prezenţi in ziua stabilită..
Metoda observaţiei nestructurate reprezintă o metodă de culegere a unor date suplimentare
în vederea completării rezultatelor obţinute, precum şi a generalizării acestora. În urma
aplicării acestui tip de observaţie s-a realizat Protocolul de observaţie.
Sarcina importantă a noastră a fost să obţinem informaţiile necesare pentru a putea descrie
comportamentul într-un context natural şi să identificăm relaţiile ce se stabilesc între variabile.
Am ales să utilizăm ca formă de observaţie pe cea nestructurată – informaţiile pe care le-
am cules erau în relaţie cu scopul urmărit de noi; informaţii pe care le-am organizat post-
factum.
În funcţie de nivelul de structurare, observaţia efectuată este una naivă (nestructurată şi
uzuală interacţiunilor umane). În funcţie de nivelul de implicare al cercetătorilor, în cazul de
faţă, observaţia este una pasivă (cercetătorul a fost doar un simplu înregistrator de date),
precum şi neparticipativă (cercetătorul a fost un „spectator”) – acest tip de cercetare fiind
specifică cerecetării cantitative.
S-a utilizat în acelaşi timp observaţia directă (identitatea a doi cercetători, care au aplicat
chestionarul, fiind cunoscută subiecţilor), precum şi observaţia „mascată” (identitatea celorlalţi

27
doi cercetători prezenţi nefiind cunoscută subiecţilor). Am recurs la acest mod de organizare a
observaţiei care îmbină cele doua forme pentru o mai mare eficienţă în obţinerea datelor
corespunzătoare scopului cercetării noastre.
Cercetătorii, de faţă, au observat la cei 34 de subiecţi:
- gradul de implicare al acestora în participarea la realizarea actualului studiu,
- reacţiile de respingere a propunerii completării respectivului chestionar,
- curiozitatea acestora faţă de noutate,
- dorinţa de a ajuta în condiţiile în care nu exista nici o formă de recompensă
- deschiderea şi gradul de sociabilitae faţă de alte persoane necunoscute
- solidaritatea, colegialitatea în vederea realizării unei teme pentru facultate.
Rezultatele obţinute au fost analizate şi interpretate pe baza literaturii de specialitate şi au
dus la completarea datelor obţinute în urma aplicării chestionarului.
Subiecţii au avut un comportament natural, nefiind, bineînţeles, puşi în gardă cu privire la
observaţia comportamentului lor de către cercetători. Atenţia le-a fost direcţionată, strict asupra
întrebărilor şi a lămuririlor privind chestionarul ce le-a fost aplicat.
De remarcat că singurul motiv pentru care anumite persoane, dar într-un număr
nesemnificativ, au ezitat la început să-şi exprime acordul faţă de completarea chestionarului, l-
a reprezentat doar lipsa timpului.

2.3.2.3. Metoda analizei de conţinut cantitative

Am utilizat metoda analizei de conţinut în scopul prelucrării datelor obţinute în urma

aplicării chestionarului şi a metodei observaţiei. Ideea de bază a acestei metode este de a
reduce întregul conţinut al comunicării (respectiv toate cuvintele sau toate imaginile vizuale) la
un set de categorii care reprezintă anumite caracteristici de interes pentru cercetare. Am aplicat
metoda analizei de conţinut cantitative în scopul identificării şi descrierii obiective şi
sistematice a conţinutului manifest şi/sau latent pentru a trage concluzii privind parerea
tinerilor despre casatorie, concubinaj, familie si divort.

Dintre procedeele de analiză a conţinutului am utilizat analiza frecvenţelor care constă în

determinarea numărului de apariţii al materialului de analizat.

2.3.3. Măsuri de control

28
 După stabilirea variabilelor independente şi asigurarea controlului asupra acestora,
preocuparea noastră principală este validitatea internă a cercetării, repectiv, măsura în care
putem trage concluzii valide în legătură cu relaţiile dintre variabilele independente şi cea
dependentă. Validitatea internă este de o importanţă majoră în toate cercetările întrucât ne
permite să deducem relaţiile cauzale. Ne asigurăm, aşadar, că numai schimbarea variabilelor
independente cauzează schimbări în variabila dependentă. Instructajul a constat în explicarea
clară a participanţilor a sarcinii de îndeplinit, precum şi a modalităţilor de răspuns. Am
prezentat instrucţiuni pentru a preveni comportamente indezirabile : subiecţii au fost rugaţi să
nu comunice între ei, să se concentreze asupra chestionarului. Am folosit un ton neutru
încurajând subiecţii să exprime orice nelămurire.

CAPITOLUL III. CHESTIONAR

1. Ce domeniu este mai important în viaţa dvs: familia sau munca?

a. Familia este mai importantă
b. Munca este mai importantă
c. Amândouă sunt la fel de importante
d. Nici unul – sunt alte domenii mai importante
2. Consideraţi că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viaţă?
a. Da
b. Nu
c. Într-o oarecare măsură
3. Consideraţi că pentru a fi fericit în viaţa de familie este nevoie de a avea copii?
a. Da
b. Da, dar după o anumită vârstă
c. Nu
4. Care consideraţi că sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie să fie fericită?
(notaţi cu cifre în dreptul variantelor, în ordinea importanţei, 1 fiind cel mai important şi 9
cel mai puţin important)
a. Fidelitate
b. Încredere reciprocă
c. Locuinţă proprie
d. Condiţii bune de locuit

29
 e. Copii
f. Potrivire sexuală
g. Iubire reciprocă
h. Bani
i. Sprijin reciproc
5. Sunteţi de acord cu afirmaţia: “Căsătoria este o instituţie învechită”?
a. Sunt de acord
b. Nu sunt de acord
6. Preferaţi concubinajul sau căsătoria?
a. Concubinajul
b. Căsătoria
c. Nici una (prefer celibatul)
d. Concubinajul, dar doar dacă este urmat de căsătorie
7. Acordaţi concubinajului mai multe şanse de a rezista în timp, decât căsătoriei?
a. Da
b. Nu
8. Consideraţi că persoanele care aleg concubinajul, îl aleg pentru a evita divorţul?
a. Da
b. Nu
9. Ce părere aveti despre divorţ?
a. Sunt de acord
b. Nu sunt de acord
c. Sunt de acord doar dacă sunt motive întemeiate
10. Părinţii dvs au divorţat?
a. Da
b. Nu
c. Nu au fost niciodată căsătoriţi
d. Nu mi-am cunoscut unul / nici unul dintre părinti
1. Dacă aţi ales varianta b, c sau d treceţi la întrebarea 12
11. Dacă părinţii dvs au divorţat cum v-a influenţat acest lucru?
a. Aţi încerca să aveţi o familie fericită pentru a evita divorţul
b. Nu v-aţi căsători niciodată pentru a evita divorţul
c. Sunteţi dispus să divorţaţi dacă este cazul

30
12. Care sunt motivele pentru care aţi divorta? (puteţi alege mai multe variante de raspuns, sau
nici una)
a. Infidelitate
b. Probleme cu alcoolul
c. Violenţă în familie
d. Neglijarea familiei de către partener
e. Lipsuri materiale sau lipsă de bani
f. Insatisfacţia din viaţa familiala
g. Boala
h. Alte probleme
13. Consideraţi că este nevoie de ambii părinţi pentru creşterea copiilor?
a. Da
b. Nu
14. Consideraţi copii ca fiind un motiv pentru a nu divorţa?
a. Da
b. Da, dar doar atunci când sunt mici
c. Nu
15. Sunteţi de acord cu păstrarea unei relaţii de prietenie între foştii soţi pentru a se putea creşte
copilul într-un mediu plăcut?
a. Da
b. Nu
16. Sunteţi de acord cu recăsătorirea?
a. Da
b. Nu

CAPITOLUL IV. REZULTATELE CERCETĂRII

31
 Rezultatele cercetării evidenţiează că tinerii necăsătoriţi consideră că familia ocupă un loc
important în viaţa lor, fiind astfel confirmată prima ipoteză. De asemenea au mai fost
confirmate şi ipotezele trei, patru şi şase. Mai precis, tinerii doresc să se căsătorească, dar sunt
şi de acord cu divorţul, cu toate că sunt conştienţi de impactul divorţului asupra copiilor.
În ceea ce priveşte ipotezele doi şi cinci se poate observa că acestea au fost infirmate.
Astfel, pentru tineri contează încrederea reciprocă pentru a fi fericiţi, şi nu iubirea reciprocă aşa
cum s-a crezut. De asemenea s-a observat că tinerii, cu toate că părinţii lor au divorţat, sunt
dispuşi să divorţeze dacă este cazul, şi nu ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita
divorţul, decât într-un procent mai mic.
Rezultatele cercetării au fost obţinute prin prelucrarea datelor în urma administrării
chestionarului şi a valorificării datelor obţinute prin observare, cu întocmirea Protocolului de
observaţie.
Studiul a demonstrat că prima ipoteză, respectiv “familia ocupă un loc important în viaţa
tinerilor”, se confirmă.
La prima intrebare (vezi anexa 1) “Ce domeniu este mai important în viaţa dvs: familia sau
munca?” tinerii au subliniat că familia este un domeniu important, la fel de important ca şi
munca, sau chiar că este cel mai important domeniu. Aproape jumătate din subiecţi (49,1%) au
susţinut că familia este la fel de importantă ca şi munca, iar 36,8% din subiecţi au ales familia
ca fiind cea mai importantă. Munca este văzută ca fiind cel mai important domeniu doar de
8,8% dintre subiecţi. Persoanele care au considerat alte domenii ca fiind mai importante au fost
in procent de 5,3%.
În cazul variabilei “sex” s-a constatat că pentru subiecţii de sex feminin familia este la fel de
importantă ca şi munca, 61,5% dintre subiecţi alegând varianta “c”. La o distanţă
semnificativă, se află subiecţii care au ales familia ca fiind cel mai important domeniu. În ceea
ce priveşte subiecţii de sex masculin s-a constatat că cei mai mulţi consideră familia ca fiind
cel mai important domeniu (41,9), însă un procent destul de mare consideră că cele două
domenii sunt la fel de importante (38,7%). În ceea ce priveşte alegerea subiecţilor în legatură
cu “munca – cel mai important domeniu”, mai mulţi subiecţi de sex masculin au ales această
variantă (12,9%), comparativ cu subiecţii de sex feminin care au ales această variantă doar în
procent de 3,8%.
În cazul variabilei “părinţi”, 61,5% dintre subiecţii care au părinţii divorţaţi au ales familia
ca fiind cel mai important, spre deosebire de subiecţii care au părinţii nedivorţaţi, unde doar
29,5% au ales familia ca fiind cel mai important domeniu, deoarece pentru majoritatea dintre ei

32
(54,5%), familia este la fel de importantă ca şi munca. În cazul subiecţilor cu părinţi nedivorţaţi
6,8% dintre ei consideră că sunt alte domenii mai importante decât familia, spre deosebire de
cei cu părinţi divorţaţi, unde nici unul nu consideră aşa.
În continuare chestionarul a urmărit, cu ajutorul celei de-a doua intrebări (vezi anexa 2) să
arate dacă tinerii consideră că este nevoie de un partener de viaţă pentru a fi fericit. După cum
s-a observat, tinerii consideră într-o măsură foarte mare (91,1%) că este nevoie de un partener
de viaţă pentru a fi fericit, ipoteza fiind astfel confirmata.
În cazul variabilei “sex” subiecţii de sex feminin consideră într-o măsură mai mare decât
subiecţii de sex masculin, că este nevoie de un partener de viaţă pentru a fi fericit, dar
diferenţele nu sunt semnificative.În cazul variabilei “părinţi”, subiecţii care au părinţii
nedivorţaţi consideră într-un procent mai mare că este nevoie de un partener de viaţă pentru a fi
fericit, decât subiecţii cu părinţi divorţaţi.
În ceea ce priveşte întrebarea a treia, (vezi anexa 3), tinerii consideră într-o măsură
semnificativ de mare (77,1%) că este nevoie de un copil pentru a fi fericit în viaţa de familie.
În ceea ce priveşte variabila “sex”, mai mulţi subiecţi de sex feminin (84,6%) decât cei de
sex masculin (74,2%) consideră că este nevoie de copii pentru a fi fericit în viaţa de familie. În
cazul variabilei “părinţi”, subiecţii care au părinţii nedivorţaţi (81,8%) consideră într-o măsură
mai mare că este nevoie de copii pentru a fi fericit în viaţa de familie, decât subiecţii cu părinţi
divorţaţi (69,2%).
Cea de-a doua ipoteză a fost infirmată, deoarece, cu toate că un procent destul de mare de
subiecţi au considerat că iubirea este cea mai importantă, tinerii doresc ca familia să fie bazată
pe încredere reciprocă.
Întrebarea care sustine această ipoteză este cea de-a patra întrebare (vezi anexa 4). Astfel,
pentru tineri, încrederea reciprocă este cea mai importantă, urmată de iubire, sprijin reciproc,
fidelitate, potrivire sexuală, locuinţă, bani, condiţii bune de locuit şi pe ultimul loc se afla copii.
În ceea ce priveşte variabila „sex” există câteva diferenţe între importanţa lucurilor necesare
pentru ca o familie să fie fericită. Astfel, pentru tineri, încrederea este pe primul loc, şi iubirea
este pe locul doi. Pentru persoanele de sex feminin sprijinul reciproc este mai important decât
fidelitatea, iar pentru persoanele de sex masculin fidelitatea este mai importantă decât sprijinul
reciproc. Potrivirea sexuală este pe locul cinci în cazul ambelor sexe, locuinţa este pe locul
şase, banii sunt pe locul şapte. Pentru femei copii sunt mai importanţi decât condiţiile bune de
locuit, însă pentru bărbaţi condiţiile bune de locuit sunt mai importante decât copii.

33
 În cazul variabilei „părinţi” încrederea este de asemenea pe locul întâi şi iubirea pe locul
doi. Pentru tinerii cu părinţi divorţaţi sprijinul reciproc este mai important decât fidelitatea, iar
pentru cei cu părinţi nedivorţaţi importanţa lor este inversată. Pentru persoanele cu părinţi
divorţaţi sprijinul reciproc este la fel de important ca şi potrivirea sexuală. Pentru persoanele cu
părinţi nedivorţaţi banii ocupă un loc mai important decât ocupă pentru cei cu părinţii
nedivorţaţi. În ambele cazuri copii sunt pe ultimul loc.
Cea de-a treia ipoteză a cercetării este “tinerii doresc să se căsătorească”, ipoteză ce a fost
confirmată.
Astfel, a cincea întrebare (vezi anexa 5) subliniază faptul că tinerii nu sunt de acord cu
afirmaţia “Căsătoria este o instituţie învechită” în procent de 70,2%.
Nu există diferenţe statistice semnificative între subiecţii de sex feminin (69,2% nu sunt de
acord cu afirmaţia) şi cei de sex masculin (67,7% nu sunt de acord cu afirmaţia). De asemenea
nu există diferenţe statistic semnificative între subiecţii cu părinţi divorţaţi (69,2% nu sunt de
acord) şi cei cu părinţi nedivorţaţi (68,2% nu sunt de acord).
În ceea ce priveşte a şasea întrebare (vezi anexa 6), tinerii preferă căsătoria (40,4%), dar de
asemenea preferă şi concubinajul urmat de căsătorie (36,8%). Numărul persoanelor care
preferă concubinajul care nu este urmat de căsătorie este relativ mic (19,3%), iar persoanele
care nu preferă nici una din aceste forme sunt într-un procent foarte mic (3,5%). În mare
vorbind tinerii preferă căsătoria într-un procent de 77,2%, iar concubinajul este preferat de
către 56,1% dintre tineri.
În cazul variabilei “sex” există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte concubinajul, el
fiind preferat într-un număr mai mare de către subiecţii de sex masculin, căsătoria fiind dorită
mai mult de către subiecţii de sex feminin decât de cei de sex masculin. Toţi subiecţii de sex
feminin preferă ori concubinajul, ori căsătoria, însă în cazul subiecţilor de sex masculin, există
persoane care preferă şi alte forme (celibatul, de exemplu).
În cazul variabilei “părinţi”, subiecţi cu părinţi divorţaţi preferă în egală măsură atât
concubinajul, cât şi căsătoria, însă în cazul celor cu părinţi nedivorţaţi, preferă într-o măsură
mai mare căsătoria decât concubinajul. În cazul subiecţilor cu părinţi nedivorţaţi 4,5% dintre
subiecţi preferă altă formă (de exemplu, celibatul), spre deosebire de către cei cu părinţi
divorţaţi unde nici un subiect nu preferă această formă.
În continuare, întrebarea numărul şapte (vezi anexa 7) arată că tinerii nu consideră că
concubinajul are mai multe şanse de a rezista în timp, decât are căsătoria (68,4%).

34
 În cazul variabilei “sex” nu există diferenţe semnificative statistice. De asemenea, în cazul
variabilei “părinţi” un procent mai mare de subiecţi cu părinţi divorţaţi (76,9%) consideră că
concubinajul nu are mai multe şanse de a rezista în timp decât căsătoria, în comparaţie cu
subiecţii cu părinţi nedivorţaţi (65,9%), dar după cum se observă nu există diferenţe statistice
semnificative mari.
Cu ajutorul acestei întrebari a chestionarului, întrebarea numărul opt (vezi anexa 8), s-a
arătat faptul că unii tineri consideră că persoanele care aleg concubinajul îl aleg pentru a evita
divorţul (50,9%), dar un număr la fel de mare dintre tineri (49,1%) consideră că motivul
alegerii concubinajului nu este acela de a evita divorţul.
În cazul variabilei “sex” subiecţii de sex feminin (53,8%) consideră într-o măsură mai mare
că motivul alegerii concubinajului este acela de a evita divorţul, iar subiecţii de sex masculin
(51,6%) consideră că motivul nu este acesta.
În cazul variabilei “părinţi” subiecţii cu părinţi divorţaţi consideră într-un procent mai mare
(69,2%) că motivul alegerii concubinajului nu este acela de a evita divorţul, iar în cazul
subiecţilor cu părinţi nedivorţaţi, 56,8% consideră că acesta este motivul alegerii
concubinajului.
Cea de-a patra ipoteză care susţine că tinerii sunt de acord cu divorţul, a fost validată cu
ajutorul întrebărilor 9, 12 şi 16.
Astfel, întrebarea a noua (vezi anexa 9), subliniază faptul că tinerii sunt de acord cu
divorţul într-un procent semnificativ de mare (94,7%), ipoteza fiind astfel confirmată.
În cazul variabilei “sex” nu există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin
(93,5%) şi cei de sex feminin (91,1%). În cazul variabilei “părinţi” există diferenţe relativ mici,
subiecţii cu părinţi nedivorţaţi (97,7%) sunt de acord cu divorţul într-un procent mai mare
decât subiecţii cu părinţi divorţaţi (84,6%).
Cea de-a 12 întrebare (vezi anexa 11) prezintă următoarele rezultate: cel mai des întalnit
motiv pentru divorţ este violenţa, 63,1% dintre subiecţi susţinând că acesta este motiv de
divorţ. Infidelitatea este pe locul 2, 57,9% dintre subiecţi alegând această variantă. Jumătate
dintre subiecţi au ales ca motiv de divorţ neglijarea de către partener, şi aproape jumătate dintre
subiecţi susţin că insatisfacţia din viaţa familială este motiv de divorţ. Alcoolul nu este văzut ca
motiv de divorţ decât de 43,8% dintre subiecţi, fiind situat pe locul 5. Boala, lipsurile şi alte
probleme sunt văzute ca motive de divorţ de un procent mai mic de subiecţi.
În cazul variabilei “sex”, 80,7% dintre subiecţii de sex feminin susţin că violenţa este un
motiv de divorţ, spre deosebire de subiecţii de sex masculin, unde doar 48,4% din subiecţi au

35
ales acest motiv. Neglijarea este văzută ca motiv de divorţ de un procent mai mare de subiecţi
de sex masculin (58,1%) ca fiind motiv de divort, spre deosebire de persoanele de sex feminin
(42,3%). Alcoolul, de asemenea, este văzut ca motiv de divorţ de un număr mai mare de femei
(53,8%) decât de bărbaţi (35,5%). Lipsurile materiale sau de bani sunt văzute ca motiv de
divorţ doar de către subiecţii de sex masculin (12,9%), iar boala tot de către subiecţii de sex
masculin, dar într-un procent de 3,2%. În cazul celorlalte motive nu există diferenţe
semnificative între subiecţii de sex masculin şi cei de sex feminin. Pentru subiecţii de sex
feminin violenţa este cel mai des întâlnit motiv de divorţ, iar infidelitatea este pe locul 2, urmat
de insatisfacţie şi neglijare. Însă pentru subiecţii de sex masculin infidelitatea (58,1%) şi
neglijarea de către partener (58,1%) sunt cele mai des întâlnite motive de divorţ, pe locul 2
situându-se violenţa (48,4%) şi insatisfacţia (48,4%).
În cazul variabilei “părinţi”, subiecţii cu părinţi divorţaţi, infidelitatea (61,5%) este cel mai
des întalnit motiv de divorţ, urmat de violenţă (53,8%) şi neglijare (53,8%). Însă pentru
subiecţii cu părinţi nedivorţaţi, cel mai des întâlnit motiv de divorţ este violenţa (65,9%), urmat
de infidelitate (56,8%) şi neglijarea de către partener (50%).
Ultima întrebare folosită pentru verificarea acestei ipoteze, este şi ultima întrebare (vezi
anexa 15) din chestionar, care arată faptul că tinerii sunt de acord cu recăsătorirea, 87,7%
dintre subiecţi susţinând acest lucru.
În cazul variabilei “sex” 96,2% dintre subiecţii de sex feminin sunt de acord cu
recăsătorirea, spre deosebire de subiecţii de sex masculin, unde doar 77,4% sunt de acord cu
recăsătorirea. În cazul variabilei “părinţi” nu există diferenţe statistice semnificative.
Cea de-a cincea ipoteză, potrivit căreia dacă părinţii tinerilor au divorţat, atunci ei încearcă
să aibă o familie fericită pentru a evita divorţul, a fost infirmată.
Întrebarea care serveşte acestei ipoteze este întrebarea 11 (vezi anexa 10). Rezultatele
obţinute la această întrebare subliniază faptul că tinerii care au părinţii divorţaţi sunt dispuşi să
divorţeze dacă este cazul (53,8%), dar un număr mare de subiecţi ar încerca să aibă o familie
fericită pentru a evita divorţul (46,2%). Nici unul din subiecţi nu a ales varianta “b”, şi anume
că nu s-ar căsători niciodată pentru a nu divorţa.
Interesant este, în cazul variabilei “sex”, faptul că 75% dintre subiecţii de sex masculin ar
încerca să aibă o familie fericită, spre deosebire de subiecţii de sex feminin, care, în procent de
100% ar divorţa dacă ar fi cazul. Deci pentru persoanele de sex masculin ipoteza se confirmă,
dar pentru persoanele de sex feminin ipoteza se infirmă.

36
 Ipoteza a şasea “tinerii sunt conştienţi de impactul divorţului asupra copiilor” a fost
confirmată, cu toate că întrebarea 14 “Consideraţi copii ca fiind un motiv pentru a nu divorţa?”
nu confirmă ipoteza. De fapt această întrebare nu contrazice faptul că tinerii sunt conştienţi de
impactul divorţului asupra copiilor, ci doar demonstrează că copii nu sunt un motiv pentru a nu
divorţa.
Astfel, întrebarea 13 (vezi anexa 12) subliniază faptul că tinerii consideră că este nevoie de
ambii părinţi pentru creşterea copiilor (71,9%). În cazul variabilei “sex” nu există diferenţe
statistic semnificative, la fel cum nu există în cazul variabilei “părinţi”.
Ceea ce arată de fapt întrebarea 14 (vezi anexa 13) este faptul că tinerii, în mare vorbind,
consideră copii ca fiind un motiv pentru a nu divorţa (52,6%), însă 21,5% dintre subiecţi
consideră copii ca fiind un motiv pentru a nu divorţa doar atunci când sunt mici. Un procent
destul de mare (49,1%) consideră că copii nu sunt un motiv pentru a nu divorţa. În cazul
variabilei “sex” un procent mai mare de femei (53,8%) nu consideră copii ca fiind un motiv
pentru a nu divorţa, spre deosebire de bărbaţi, unde 41,9% consideră acest lucru. În cazul
variabilei “părinţi” nu există diferenţe semnificative statistic.
În ceea ce priveşte întrebarea 15 (vezi anexa 14) se constată că tinerii susţin într-un procent
semnificativ de mare (91,2%) că ar păstra o relaţie de prietenie cu fostul soţ pentru a creşte
copilul într-un mediu plăcut. În cazul variabilei “sex”, un procent mai mare de subiecţi de sex
feminin ar păstra o relaţie de prietenie decât subiecţii de sex masculin, dar diferenţele nu sunt
semnificative. În cazul variabilei “părinţi” toţi subiecţii cu părinţi divorţaţi ar păstra o relaţie de
prietenie în interesul copilului, spre deosebire de subiecţii cu părinţi nedivorţaţi, unde doar
88,6% ar păstra o relaţie de prietenie cu fostul soţ.
Ceea ce se poate concluziona din cele prezentate mai sus este faptul că exista diferenţe
statistice între opiniile şi percepţiile pe care le au persoanele de sex feminin şi persoanele de
sex masculin în legătură cu aspecte legate de familie, căsătorie şi divorţ. Doar la întrebările 5, 7
şi 13 nu există diferenţe semnificative între persoanele de sex feminin şi persoanele de sex
masculin, dar acest lucru nu este semnificativ pentru infirmarea ipotezei.
În ceea ce priveşte diferenţele care există între persoanele care au părinţi divorţaţi şi
persoanele care nu au părinţi divorţaţi de asemenea există diferenţe semnificative din punct de
vedere statistic, ipoteza fiind astfel confirmată. Însă întrebările 5, 13, 14 şi 15 nu confirmă
ipoteza, dar aceste întrebări nu sunt suficiente pentru a se infirma ipoteza.

CAPITOLUL V – CONCLUZII FINALE

37
 Din analiza şi interpretarea datelor obţinute în urma aplicării chestionarului precum şi a
metodei observaţiei, se pot desprinde câteva concluzii generale care validează sau nu ipotezele
de la care am pornit în cercetarea noastră. Întrebările din chestionar au fost formulate în aşa fel
încât să acopere toate aspectele pe care le-am supus discuţiei. Am obţinut rezultate care doar
coroborate cu altele (corespunzând altor întrebări) pot duce la validarea unei ipoteze.
Ceea ce se observă în urma acestui studiu, printre altele, este faptul că familia este la fel de
importantă ca şi munca, însă pentru femei aceste domenii ocupă acelaşi loc într-un procent
dublu faţă de bărbaţi, deoarece pentru bărbaţi familia este cea mai importantă. Însă în ceea ce
priveşte munca, mai mulţi bărbaţi decât femei consideră că munca este mai importantă decât
familia. De remarcat este şi faptul că pentru tinerii cu părinţi divorţaţi familia este cel mai
important domeniu, iar pentru cei cu părinţi nedivorţaţi familia este la fel de importantă ca şi
munca.
Nevoia de a avea un partener de viaţă pentru a fi fericit se regăseşte la foarte mulţi tineri,
ceea ce poate duce la concluzia că tinerii urmăresc să aibă un partener lângă ei şi nu doresc să
fie singuri. Bărbaţii, spre deosebire de femei, consideră că este nevoie de un partener de viaţă
pentru a fi fericiţi doar într-o oarecare măsură, femeile dorind acest lucru, se pare, într-o
măsură mai mare. Tinerii cu părinţii nedivorţaţi consideră că este nevoie de un partener de
viaţă într-o măsură mai mare decât cei cu părinţi divorţaţi. Numărul persoanelor care consideră
că nu este nevoie în nici o măsură de un partener de viaţă pentru a fi fericit este foarte mic.
Tinerii işi doresc să aibă copii, dar majoritatea işi doresc acest lucru după ce se realizează
din punct de vedere profesional, adica după ce consideră că au cu ce să întreţină un copil. Atât
femeile, cât şi bărbaţii işi doresc acest aproape în egală măsură, femeile fiind puţin mai dornice
de a avea copii. În cazul persoanelor cu părinţi divorţaţi ei îşi doresc într-o măsură mai mică
copii, decât cei cu părinţi nedivorţaţi.
Cel mai important lucru pentru a fi fericit în viaţa de familie este considerată a fi încrederea
reciprocă, cel puţin aşa consideră tinerii necăsătoriţi. Iubirea este şi ea foarte importantă, fiind
pe locul doi. Sprijinul reciproc şi fidelitatea sunt aproape la fel de importante, fiind situate pe
locul trei. Potrivirea sexuala este pe locul cinci, iar beneficiile materiale, şi tot ce ţine de bani
se găsesc pe locurile următoare. Ce este interesant de observat în acest caz este faptul că, deşi
tinerii îşi doresc să aibă copii, fericirea în viaţa familială depinde cel mai puţin de copii.
Diferenţele dintre femei şi bărbaţi constau în faptul că pentru femei sprijinul reciproc este mai
important decât fidelitatea, iar pentru bărbaţi este invers; şi de asemenea de remarcat este faptul
că pentru femei condiţiile bune de locuit sunt cele mai neimportante, însă pentru bărbaţi copii

38
sunt cei mai neimportanţi. Pentru tinerii cu părinţi divorţaţi sprijinul reciproc este la fel de
important ca şi potrivirea sexuală, iar pentru cei cu părinţi nedivorţaţi sprijinul reciproc este
mai important decât fidelitatea şi potrivirea sexuală.
Cu toate că trăim într-o lume în care valorile tradiţionale nu mai sunt aşa de des întâlnite
comparativ cu anii trecuţi, tinerii nu consideră căsătoria ca fiind o instituţie învechită, cu toate
că o treime dintre ei consideră că ar fi o instituţie învechită.
Probabil datorită faptului că tinerii nu consideră căsătoria ca fiind o instituţie învechită, ei
doresc să se căsătorească, chiar dacă doresc să încerce concubinajul înainte pentru a se
cunoaşte mai bine. Persoanele care doresc doar să trăiască în concubinaj se găsesc într-un
procent destul de mic, iar persoanele care nu doresc să se căsătorească, să trăiască în celibat,
sunt foarte puţine, şi nu sunt decât bărbaţi, toate femeile dorind să aibă un partener de viaţă.
Sunt mai mulţi bărbaţi decât femei care doresc să trăiască doar în concubinaj, deci sunt mai
multe femei care doresc să se căsătorească decât bărbaţi. Persoanele ai căror părinţi au divorţat
sunt mai deschise către varianta concubinajului, şi nici o persoană dintre ele nu ar dori să
trăiscă în celibat. Tinerii ai căror părinţi nu au divorţat doresc într-o măsură mai mare să se
căsătorească.
Deşi tinerii sunt deschişi către concubinaj, mai mult de jumătate din ei fiind de acord cu
concubinajul, ei nu considerăa căa are mai multe şanse de a rezista în timp decât are căsătoria.
Astfel se poate concluziona că tinerii acordă mai multe şanse căsătoriei, acesta fiind probabil
un motiv pentru care o preferă.
În ceea ce priveşte opinia tinerilor cu privire la faptul că cei care aleg concubinajul îl aleg
pentru a evita divorţul, se poate observa că unii tineri consideră acest lucru, alţii nu. Deci nu se
poate concluziona nimic în privinta acestui lucru, părerile fiind împărţite.
Rezultatele acestui studiu arată că tinerii, deşi doresc să se căsătorească, sunt de acord cu
divorţul, cu toate că majoritatea susţin că sunt de acord doar în cazuri extreme. Bărbaţii sunt
într-o măsură mai mare de acord cu divorţul, fără să existe probleme majore, femeile fiind de
acord cu divortul doar în cazuri extreme. Persoanele ai căror părinţi au divorţat nu sunt de
acord cu divorţul într-o măsură mai mare decât persoanele ai căror părinţi nu au divorţat, deci
persoanele care nu au trecut prin experienţa divorţului în familia de provenienţă sunt mai
deschise către divorţ.
Pentru a se aprofunda părerea tinerilor cu privire la divorţ s-a încercat a se observa dacă
tinerii ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorţul, şi rezultatele au arătat că
aproape jumătate ar încerca acest lucru, ceilalţi însă, peste 50%, fiind de acord cu divorţul dacă

39
este cazul. Însă nici un tânăr nu a susţinut că nu s-ar căsători niciodată pentru a evita divorţul.
Ceea ce este surprinzător este faptul că toate femeile ar divorţa dacă ar fi cazul, nici una din ele
nu ar încerca să aibă o familie fericită pentru a evita divorţul. Deci se pare că impactul
divorţului părinţilor este mai puternic asupra bărbaţilor, deoarece ei ar încerca să aibă o familie
fericită pentru a evita divorţul.
Violenţa în familie este considerat a fi cel mai important şi mai des întâlnit motiv pentru
divorţ. Infidelitatea este al doilea motiv pentru divorţ, fiind urmat de neglijarea de către
partener, insatisfacţie, alcool şi alte probleme. Lipsurile materiale şi boala sunt cel mai puţin
întâlnite ca fiind motive pentru divorţ. Pentru femei violenţa este cel mai des întâlnit motiv
pentru divorţ, însă pentru bărbaţi infidelitatea şi neglijarea de către partener sunt cele mai des
întâlnite motive pentru divorţ. Pentru bărbaţi violenţa, la fel ca şi insatisfacţia din viaţa
familială sunt pe locul trei, iar la femei pe locul trei se găsesc problemele cu alcoolul, unde
pentru una din două femei acesta este un motiv de divorţ. În cazul bărbaţilor alcoolul este o
problemă doar pentru o treime dintre ei. Pentru femei lipsurile materiale si boala nu se găsesc
în lista motivelor pentru divorţ. În cazul tinerilor cu părinţi divorţaţi infidelitatea este
principalul motiv de divorţ şi violenţa şi neglijarea de către partener se află pe locul doi. Pentru
cei cu părinţi nedivorţaţi principalul motiv este violenţa. Alcoolul este o problemă mai mare
pentru persoanele ai căror părinţi nu au divorţat. Nici o persoană cu părinţi divorţaţi nu
consideră boala ca fiind un motiv de divorţ.
Rezultatele cercetării au evidenţiat, de asemenea, faptul că tinerii sunt conştienţi de faptul că
este nevoie de ambii părinţi pentru creşterea copiilor, totuşi mai bine de un sfert din ei nu
consideră că sunt necesari ambii părinţi pentru creşterea copiilor.
De asemenea se poate observa faptul că existenţa copiilor nu împiedică părinţii să divorţeze
într-o măsură foarte mare, sau dacă este să împiedice divorţul părinţilor, acest lucru se întâmplă
doar atunci când copii sunt mici. Mai bine de jumătate dintre femei nu consideră copii ca fiind
un împediment în calea divorţului, deci femeile ar divorţa, indiferent daca au sau nu copii, spre
deosebire de bărbaţi, unde unul din doi barbaţi nu ar divorţa dacă ar avea copii, indiferent de
vârstă.
Se mai poate observa în urma acestui studiu că, dacă ar fi totuşi cazul ca tinerii să divorţeze
după ce au apărut copii în cadrul familei, tinerii ar încerca să păstreze o relaţie de prietenie cu
fostul soţ pentru a putea creşte copilul într-un mediu plăcut. Femeile ar încerca într-o măsură
mai mare acest lucru, decat ar încerca bărbaţii. Iar în ceea ce priveşte tinerii ai căror părinţi au
divorţat, toţi tinerii care provin din familii destrămate ar încerca să păstreze o relaţie de

40
prietenie cu fostul soţ de dragul copiilor, spre deosebire de cei ai căror parinţi nu au divorţat,
unde nu toti tinerii ar încerca acest lucru.
Ultima problemă pe care a urmărit-o această cercetare a arătat că tinerii sunt de acord cu
recăsătorirea. Şi în privinţa acestui aspect se observă că tinerele sunt mai hotarate să o ia de la
capăt, probabil datorită dorinţei de libertate şi independenţă. Acest lucru se demonstrează prin
faptul că aproape toate femeile sunt de acord cu recăsătorirea, spre deosebire de bărbaţi, unde
un sfert dintre ei nu sunt de acord cu recăsătorirea. În această privinţă nu există diferenţe între
tinerii ai căror părinţi au divorţat, şi cei ai căror părinţi nu au divorţat, majoritatea fiind de
acord cu recăsătorirea.
Concluzia generală a acestui studiu este că există diferenţe între femei şi bărbaţi, între tinerii
ai căror părinţi au divorţat şi cei ai căror părinti nu au divorţat.
În privinţa subiecţilor care au participat la acest studiu s-a observat că majoritatea
paricipanţilor au fost foarte joviali, prietenoşi faţă de prietenii lor studenţi care i-au abordat în
calitate de cercetători. Participantii au dat dovadă de sociabilitate, altruism şi empatie.

41
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, D. (2005), Tratat de psihologie socială, Bucureşti, Editura Pro

Transilvania
2. Filipescu, I.P. (2000), Tratat de Dreptul Familiei, Bucureşti, Editura All Beck
3. Grosu, N. (2000), Tratat de Sociologie, Bucureşti, Editura Expert
4. Mihăilescu, I. (1999), Familia în societăţile europene, Bucureşti, Editura
Universităţii Bucureşti
5. Mitrofan, I. (1989), Cuplul conjugal:armonie şi dezarmonie, Bucureşti
6. Mirofan, I. (1991), Familia de la A la Z, Bucureşti
7. Voinea, M (1996), Psihosociologia familiei, Bucureşti, Editura Universităţii
Bucureşti
8. Voinea, M. (2000), Sociologie Generala si Juridica, Bucureşti, Editura Sylvi

42
ANEXE

43
 ANEXE

Anexa 1

Ce domeniu este mai important in viaţa dvs: familia sau munca?

Cu Cu
Total Femei Bărbaţi părinţi părinţi
divorţaţi nedivorţaţi

Familia 21 36,8% 8 30,7% 13 41,9% 8 61,5% 13 29,5%

Munca 5 8,8% 1 3,8% 4 12,9% 1 7,7% 4 9,1

Amândoua 28 49,1% 16 61,5% 12 38,7% 4 30,7% 24 54,5%

Nici unul 3 5,3% 1 3,8% 2 6,5% - - 3 6,8%

Ce do m e n iu d o m e n iu e s te m ai
im p o rta n t in via ta dv s : fam ilia s a u
m u nc a?

5 ,26 %
F a m ilia
36 ,84 % Mu n ca
Am a n d ou a
49 ,12 % Altu l

8,77%

44
Anexa 2

Consideraţi că pentru a fi fericit este nevoie de un partener de viaţă?

Cu Cu
Total Femei Bărbaţi părinţi părinţi
divorţaţi nedivorţaţi
Da 33 59,7% 20 76,9% 13 41,9% 7 53,8% 26 59,1%

Nu 4 8,7% 1 3,8% 3 9,7% 3 23,1% 1 2,3%

Într-o 20 31,6% 5 19,2% 15 48,4% 3 23,1% 17 38,6%

oarecare
măsură

Co ns ide rati c a pe ntru a fi fe ric it e s te

ne vo ie de un parte ne r de viata?

8,77% Nu
Intr-o oa re ca re
ma s u ra
31,58%
59,65% Da

Anexa 3

45
 Consideraţi că pentru a fi fericit în viaţa de familie este nevoie de a avea copii?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

31,8%
Da 15 24,6% 8 30,8% 7 22,6% 1 7,7% 14

Da, dar 50%

după 30 52,6% 14 53,8% 16 51,6% 8 61,5% 22
realizarea
profesională

Nu 12 22,8% 4 15,4% 8 25,8% 4 30,8% 8 18,2%

Co ns ide rati c a pe ntru a fi fe ric it in viata de familie

e s te ne vo ie de a ave a c o pii?

22,81%
Nu
Da
Da , da r doa r ca nd
52,63% sunt mici

24,56%

Anexa 4

46
 Care considerati ca sunt cele mai importante lucruri pentru ca o familie sa fie fericita?

Cu părinţi Cu părinţi
Total Femei Bărbaţi divorţaţi nedivorţaţi
57 26 31 13 44
Încredere 1 2,7 1 2,4 1 3 1 2,8 1 2,7

Iubire 2 3 2 2,8 2 3,2 2 3,7 2 2,8

Sprijin 3 3,9 3 3,9 4 4 4 4,3 3 3,8

Fidelitate 4 4 4 4,3 3 3,7 3 4,1 4 3,9

Potrivire 5 5 5 4,9 5 5 4 4,3 5 5,1

sexuală
Locuinţă 6 6 6 6,3 6 5,8 5 5,3 7 6,2
proprie
Bani 7 6,3 6 6,3 7 6,4 7 7,4 6 6

Condiţii bune 8 6,7 8 7 8 6,5 6 6,7 8 6,8

de locuit
Copii 9 6,8 7 6,5 9 7,1 8 7,5 9 6,6

Inc re de re

30
25
20
15
10
26,32% 26,32%
5
0
5,26%
1,75% 1,75%

1,00 2,00 3,00 4,00 5,00 6,00 7,00 8,00

47
 Iubire

40
35
30
25
20 36,84%
15
10 19,3%
5 5,26% 5,26%
3,51%
0
1,00 2,00 3,00 4,00 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00

Co pii

30

25

20

15
28,07%
10 22,81%

5 14,04%

3,51% 5,26%
0

2,00 3,00 4,00 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00

Anexa 5

48
 Sunteţi de acord cu afirmaţia:
“Căsătoria este o instituţie învechită”?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 18 29,8% 8 30,8% 10 32,3% 4 30,8% 14 31,8%

Nu 39 70,2% 18 69,2% 21 67,7% 9 69,2% 30 68,2%

S unte ti de ac o rd c u afirmatia
"Cas ato ria e s te o ins titutie inve c hita"?

29,82%
Da
Nu
70,18%

49
Anexa 6

Preferaţi concubinajul sau căsătoria?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Concubinaj 11 19,3% 3 11,5% 8 25,8% 4 30,8% 7 15,9%

Căsătorie 23 40,4% 12 46,2% 11 35,5% 4 30,8% 19 43,2%

Nici una 2 3,5% - - 2 6,5% - - 2 4,5%

Concubinaj,
urmat de 21 36,8% 11 42,3% 10 32,2% 5 38,4% 16 36,4%
căsătorie

Pre fe rati c o nc ubinajul s au c as ato ria?

Concubina j
19,3% Ca s a torie
36,84% Nici una
Concubina j
urmat de
40,35% ca s a torie
3,51%

Anexa 7

50
 Acordaţi concubinajului mai multe sanse
de a rezista în timp, decât căsătoriei?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 18 31,6% 8 30,8% 10 32,2% 3 23,1% 15 34,1%

Nu 39 68,4% 18 69,2% 21 67,8% 10 76,9% 29 65,9%

Ac o rdati c o nc ubinajului mai

multe s ans e de a re zis ta in
timp de c at c as ato rie i?

100

80

60

40
68,42%

20
31,58%

Da Nu

Anexa 8

51
 Consideraţi că persoanele care aleg concubinajul,
îl aleg pentru a evita divorţul?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 29 50,9% 14 53,8% 15 48,4% 4 30,8% 25 56,8%

Nu 28 49,1% 12 46,2% 16 51,6% 9 69,2% 19 43,2%

Co ns ide rati c a pe rs o ane le c are ale g

c o nc ubinajul, il ale g pe ntru a e vita
divo rtul?

100
90
80
70
60
50
40
30 50,88% 49,12%
20
10
Da Nu

Anexa 9

52
 Ce părere aveţi despre divorţ?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi
Sunt de
acord 19 33,3% 5 19,2% 14 45,2% 4 30,8% 15 34,1%

Nu sunt de
acord 3 5,3% 1 3,9% 2 6,5% 2 15,4% 1 2,3%

Sunt de
acord, dar 35 61,4% 20 76,9% 15 48,3% 7 53,8% 28 63,6%
doar...

Ce pare re ave ti de s pre divo rt?

33,33%

S unt de a cord
61,4% Nu s unt de a cord
S unt de a cord, da r
doa r in ca zuri
e xtre me
5,26%

Anexa 10

53
 Dacă părinţii dvs au divorţat
cum v-a influenţat acest lucru?

Total Femei Bărbaţi

Ar încerca sa
aibă o 6 46,2% - - 6 75%
familie fericită
Nu s-ar
căsători - - - - - -

Sunt dispuşi
să divorţeze 7 53,8% 5 100% 2 25%

Cum v-a influe ntat divo rtul parintilo r?

Ar ince rca sa a iba o

fa milie fe ricita , pe ntru a
46,15% e vita divortul
53,85%
Ar fi dis pus i sa
divorte ze da ca e ca zul

Anexa 11

54
 Care sunt motivele
pentru care aţi divorţa?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Violenţa 1 63,1% 1 80,7% 3 48,4% 2 53,8% 1 65,9%

Infidelitatea 2 57,9% 2 57,7% 1 58,1% 1 61,5% 2 56,8%

Neglijarea 3 50,1% 5 42,3% 1 58,1% 2 53,8% 3 50%

Insatisfacţia 4 47,3% 4 46,1% 3 48,4% 4 46,1% 4 47,7%

Alcool 5 43,8% 3 53,8% 5 35,5% 5 38,5% 5 45,4%

Alte
probleme 6 19,3% 6 15,4% 6 22,6% 6 15,4% 6 20,5%

Lipsuri 7 7,02% - - 7 12,9% 7 7,7% 7 6,8%

materiale

Boală 8 1,7% - - 8 3,2% - - 8 2,3%

Anexa 12

Consideraţi că este nevoie de ambii părinţi

55
 pentru creşterea copiilor?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 41 71,9% 19 73,1% 22 71% 9 69,2% 32 72,7%

Nu 16 28,1% 7 26,9% 9 29% 4 30,8% 12 27,3%

Co ns ide rati c a e s te ne vo ie de am bii parinti

pe ntru c re s te re a c o piilo r?

100

90

80

70

60

50
71,93%
40

30
28,07%
20

10
DA NU

Anexa 13

Consideraţi copii ca fiind un motiv

56
 pentru a nu divorţa?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 17 29,8% 6 23,1% 11 35,5% 4 30,8% 13 29,6%

Da, dar
doar când 13 21,1% 6 23,1% 7 22,6% 3 23,1% 10 22,7%
sunt mici

Nu 27 49,1% 14 53,8% 13 41,9% 6 46,1% 21 47,7%

Co ns ide rati c o pii c a fiind

un mo tiv pe ntru a nu
divo rta?

100

80

60

40

49,12%

20 29,82%
21,05%

Da Da , da r doa r Nu
a tunci ca nd
s unt mici

Anexa 14

57
 Sunteţi de acord cu păstrarea unei
relaţii de prietenie între foştii soţi
pentru a se putea creşte copilul într-un mediu plăcut?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 52 91,2% 25 96,2% 27 87,1% 13 100% 39 88,6%

Nu 5 8,8% 1 3,8% 4 12,9% - - 5 11,4%

Ati inc e rc a s a pas trati o re latie de prie te nie c u

fo s tul s o t (dac a ar fi c azul) pe ntru a c re s te
c o pilul intr-un me diu plac ut?

8,77%

DA
NU

91,23%

Anexa 15

58
 Sunteţi de acord cu recăsătorirea?

Total Femei Bărbaţi Cu părinţi Cu părinţi

divorţaţi nedivorţaţi

Da 49 87,7% 25 96,2% 24 77,4% 11 84,6% 38 86,4%

Nu 8 12,3% 1 3,8% 7 22,6% 2 15,4% 6 13,6%

S unte ti de ac o rd c u
re c as ato rire a?

100

80

60

87,72%
40

20

12,28%
0
DA NU

59