Modernismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică, drept reacție la

tradiționalism, promovând o sincronizare a literaturii române cu literatura europeană și cu

descoperirile din celelalte științe. Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” aparține modernismului
prinamestecul de register stilistice, limbajul metaforic, libertatea prozodică, cultivarea artei
poetice.
Conținutul epico-liric reflect iubirea imposibilă, autorul însuși și-a numit creația
„Luceafărul întors”, textul lui Barbu cumulează problematica a tendinței către ideal, cu cea a
imposibilității comunicării unor eroi aparținând unor lumi diferite. Este un „Luceafăr întors”,
pentru că poemul lui Brabu relatează la un prin nivel de semnificație povestea „regelui ciupercă”
îndrăgostit de laponă atrasă la rândul ei de Soare, care îl v-a distruge pe crai, astfel Crypto și
enigel nu își pot depășii condițiile, nunta lor fiind imposibilă.
O primă trăsătură a modernismului identificată în text este libertatea prozodică. Astfel,
poezia este formată din 27 de strofe, dintre care primele 4 formează rama, iar restul de 23
povestirea baladei, strofele au număr inegal de versuri (4-7), măsura acestora este cuprinsa între
4 și 9 silabe, iar rima este interioară, susținând aspectul de incantație al povestirii inserate.
O a doua trăsătura a modernismului identificată în text constă în amestecul de register
stilistice. Astfel, la nivel lexical se folosesc arhaisme: menestrel, beteli, ghioci; regionalisme:
ciupercă, minătarcă, nuntaș, puiacă și cuvinte populare: iacă, funtă.
Conținutul poeziei reflectă iubirea imposibilă care se asociază cu tema cunoașterii (erosul
devenind posicilitatea cunoașterii) și cu cea a opțiunii existențiale a omului superior.
Este descoperit faptul că, regele bureților face parte din carceul etern, al numeririi, iar
Enigel este în cercul lui Mercur, cel al cunoașterii raționale, vrând să transceandă către cel al
Soarelui („De la iernat la pășunat”). Soarele reprezintă cercul cunoașterii poetice, forma în care
cunoașterea atinge nivelul cel mai înalt, în care ființa rețională aspiră. Roata este un simbol al
perfecțiunii, în combinație cu verbul ,,se mărește”, ilustrează posibilitatea de evoluție prin
ajutorul creatorului. Antiteza „La soare.../La umbră”, pune în plan creatul și increatul, umbra
marcând increatul și misterul, iar ,,carnea” este o metonimie a trupuli și al absenței
cunoașterii. ,,Somn e carnea se dezumflă”, evidențiază moarte și efemeritatea trupului, iar
simbolul vântului și umbra, sugerează că ființa umană se naște cu voia creatorului.
În cea de a doua chemare a lui Crypto, cea la împreunarea universurilor, lapona îl refuză
categoric și se îndepărtează de acesta spunându-i „Așteaptă de te coace”. Coacerea pentru o
ciupercă este un blestem, maturizarea este o caracteristică a efemerității, maturizarea pentru
increat înseamnă limitare.
Titlul construit în raport de coordonare între numele celor doi protagoniști pare a fi
alcătuit după modelul marilor povești de iuberie din literatura universală: „Tristan și Isolde”;
„Romeo și Julieta”, numai că le situează pe cele două voci lirice în diferite lumi. „Riga” este un
arhaism pentru rege, împărat, iar crypto este un cuvânt de origine greacă, care înseamnă „mister”
și definește o clasă superioră a ciupercilor, caracterizând protagonistul venind dintr-o lume
infinită. Lapona este un locuitor al Polului Nord, definind un spațiu nordic, boreal.
 În plus, autorul subintitulează poemul baladă, fiind o specie epică, cu tematică istorică și
filozofică, evidențiind antiteza dintrer personaje. Astfel, titlul este o sinteză ce anticipează
incompatibilitatea, subtitlul subliniază caracterul filozofic al textului, împreună defininf antiteza
dintre cei doi protegoniști și anticipând tema textului.
Discursul poetic este structurat după modelul narațiunii în ramă. Primele patru strofe au
rolul unui prolog, ce dezvoltă tema creației și a creatorului. Într-un discursc dialogat ce amintește
de invocația ce deschide poemele antice, se fixează cadrul real. La o nuntă adevărată „la spartul
nunții în cămară”, un nuntaș cere menestrelului să îi zică balada cu Enigel și rriga Crypto, balada
nuntirii imposibile, a iubirii neîmplinite. Artistul căruia i se adressează nuntașul fruntaș este
imaginat ca un menestrel, un cântăreț al timpului medieval, timp al poveștilor de iubire
curtenească, mereu visate, niciodată împlinite. Balada care fusese cântată „cu foc acum o vară”
va fi rostită „stins, încetinel”, antiteza evidențiind diversitatea modurilor în care poate fi
interpretată opera. Dorința de a spune povestea încetinel, sugerează ideea că acest cântec nu
trebuie revelat, ci este o atenționare pentru miri, este o măsură de precauție, încât să fie o
revelație numai pentru cei doi miri. Astfel, la o nuntă reală se spune cântecul despre imposibila
nuntă dintre Enigel și Crypto, prima poveste devenind cadrul celei de-a doua.
Expozițiunea baladei propriu-zisă îi prezintă pe acești eroi în două secvențe descriptive
de tip portret. Crypto vine dintr-un mediu izolat („cercetat de pădureți”), ume și umbros, din
mediul vegetal unde este împărat peste bureți, având o continuitate veșnică, dar apelativul „crai”,
ce caracterizează un bărbat necăsătorit sugerează singurătatea rygai, dublată de opoziția „inimă
ascunsă”, de ființă ermetică, fiind un simbol al eternului. Deși este etern, această nemurire este
aruncată ca un blestem asupra lui Crypto, fiind blestemat de o vrăjitoare minătarcă de la fântana
tinereții. În opoziție cu rygă, Enigel nu face parte dintr-un mediu static, aceasta este urgisită din
țara de gheață. Este surprinsă diferența condișiei dintre cei doi, Crypto este etern, în timp ce
pentru Enigel este o coincidență că trăiește în același timp cu el („Pe-aceleași timp trăia cu el”).
Dublul epitet „mică, liniștită”, denotă atitudinea afectivă a autorului față de ființa umană.
Venirea laponei în ținutul lui Crypto, evidențiază intriga, sugerând imposibilitatea iubirii
dintre aceștia. Epitetul „mușchi crud”, caracterizează locul nepropice vieții umane, iar imaginea
vizuală „Pe trei straturi de răcoare”, este definitorie mediului de viață al rigăi, incompatibile cu
viața.
Desfășurarea acțiunii se desfășoară în plan oniric, evidențiind chemrile lui Crypto,
asemănătoare cu cele din poezia „Luceafărul”. Prima chemare începe printr-o adresare directă
(„Enigel, Enigel), Crypto oferindu-i laponei ce este mai perfect în lumea vegetală, „Uite fragi, ție
dragi”, dar acesta este refuzat categoric de Enigel („Mulțumesc Dumitale. Eu mă duc să culeg/
Fragi fregezi mai la vale”), ființa rațională întelege difetența dintre lumi și imposibilitatea iubirii.
Cea de a doua chemare este de împreunare, de a împărtăși același univers, numai ca cel al
laponei este al Soarelui, iar cel al lui Crypto este al întunericului.
Punctul culminant este reprezentat de momentul începerii pedepsirii lui Crypto de către
Soare. Soarele este asemenea unui inel, simbolizând perfecțiunea și i se adresează lui Enigel
printr-o interogație retorică, ce marchează intervenția vocii narative ce condamnă atitudinea
ființei superioare. Totul are loc în plan oniric, susținând drama Laponei, care conștientizează
efectele blestemului, lumina fiind adversarul lui Crypto, ieșirea în lumină reprezintă tentația
elementară, încercarea de a schimba condiția ce va fi crunt pedepsită de Soare.