Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - L.

Blaga

Personalitate emblematică a literaturii române, alături de Tudor ARGHEZI, și Ion Barbu, Lucian Blaga
impune în lirica interbelică modernismul de tip expresionist.
Paradigmă culturală, curent- literar artistic, modernismul se manifestă la începutul secolului al XX-lea.
Opunându-se tradiționalismului, modernismul promovează formule novatoare de creație. Lirica
modernistă se distinge prin aspirația spre cunoaștere și reflexivitate. Metaforismul, imagismul,
ambiguitatea și cultivarea ingambamentului sunt alte trăsături ale esteticii moderniste.
În literatura română, modernismul este promovat de Eugen Lovinescu, în cadrul cenaclului și revistei „
Sburătorul”.
Publicată în 1919, în volumul„ Poemele luminii”, poezia „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este
o sinteză a modernismului de tip expresionist. Constituindu-se ca o artă poetică modernă, poezia„Eu
nu strivesc ...” exprimă crezul artistic blagian.
Poezia se înscrie în modernism prin tema, motivele literare și mijloacele artistice care construiesc
viziunea despre lume a poetului- filosof. În concepția filosofică alui Blaga există două tipuri de
cunoaștere: cunoașterea luciferică, de tip intuitiv și cunoașterea paradisiacă , de tip logic , rațional.
Tot de modernism amintește și dimensiunea expresionistă, caracterizată prin exacerbarea
subiectivității și întoarcerea la trecut, la mit și la arhaic. În acest context, supratema poeziei este
cunoașterea, idee sugerată de metafora - cheie a poeziei :„ lumina”. Tema cunoașterii se asociază cu
cea a creației și condiției creatorului, care se autodefinește ca un veșnic îndrăgostit de cuvânt.
Element de structură paratextual, titlul „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” anticipează tema
poeziei, evidențiind pregnant relația dintre „ eu” și „ lume”. Prezența pronumelui personal „ eu”
trimite la expresionism , fiind o sursă a lirismului subiectiv. Forma negativă a verbului .” nu strivesc”
marchează atitudinea protectoare a poetului față de misterul universal. În plus, metafora revelatorie :
„ corola de minuni a lumii” desemnează taina universală., Titlul reflectă, așadar, relația armonioasă
între poet și lume.
Poezia e alcătuită din strofe inegale care compun trei secvențe lirice, corespunzând structurii unui
text argumentativ: ipoteza, demonstrația și concluzia. Construite prin paralelism sintactic , versurile
stabilesc subtile relații de simetrie și de opoziție între „ lumina mea” și „ lumina altora”.
Incipitul reiterează titlul, dezvoltându-i sfera de semnificații. Rostirea poetică e pusă sub semnul
„ eului”, verbul la forma negativă exprimând dorința de integrare în armonia universală. De
asemenea, „ corola de minuni” sugerează „rotunjimea” originară, ca semn al perfecțiuni și frumuseții
lumii. Prima secvență lirică are rolul unei ipoteze: „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid
cu mintea/tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”/ În flori , în ochi, pe buze ori morminte”. Formele
pronominale de persoana I, singular: eu”, „mea” și formele verbale: „ nu strivesc” ,„ nu ucid”
reprezintă mărci lexico- gramaticale ale eului liric. Astfel , poezia este infuzată de un lirism subiectiv,
compunându-se ca un monolog liric.
Enumerația metaforică : „ flori ” , „ ochi”, „ buze” și „ morminte”evidențiază părțile constitutive ale
„ corolei de minuni”. În egală măsură, enumerația definește metaforic diversele domenii de
cunoaștere care compun „ corola de minuni”, construind o veritabilă cosmogonie.În regim simbolic,
metafora:„ flori” desemnează frumusețea și efemeritatea , iar „ ochii” se identifică cu un instrument
de cunoaștere contemplativă. În aceeași ordine de idei, metafora:„ buze” trimite la Eros , dar și la
rostirea poetică , în timp ce metafora „ morminte” reiterează taina morții,trimițând la trecut, la mit.
Cea de-a doua secvență lirică se construiește ca o demonstrație ce dezvoltă o amplă antiteză:„ Lumina
altora/ sugrumă vraja nepătrunsului /ascuns în adâncimi de întuneric...”. Metafora „ lumina
altora”este sinonimă cu cunoașterea paradisiacă, o cunoaștere de tip științific, logic, rațional care
distruge misterul.
În opoziție, cunoașterea luciferică, identificată cu „ lumina mea” amplifică, potențează și revelează
„ taina lumii”.:„ dar eu,/eu cu lumina mea/ sporesc a lumii taină”.
Opțiunea pentru cunoașterea luciferică explică fascinația pentru miracolul lumii, idee sugerată prin
comparația cu lumina blândă, selenară: „ și- ntocmai cum cu razele ei albe , luna/ nu micșorează,/ci
tremurătoare mărește și mai tare taina nopții/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare/cu largi fiori de
sfânt mister...”. Imaginile vizuale și auditive concretizează ideea poetică. Un efect deosebit creează
metaforele care definesc misterul universal, amplificând antiteza dintre „ lumina altora” și „ lumina
mea” prin opoziția dintre „lumină” și „ întuneric”.
 Ultima secvență poetică are rolul unei concluzii:„ căci eu iubesc/ și flori, și ochi și buze și morminte”.
Versurile finale identifică „eul-lumină” cu iubirea, poetul autodefinindu-se ca un veșnic îndrăgostit de
poezie. Liant între „ eu ”și „ lume” , poezia este cea mai înaltă formă de cunoaștere.
Artist al imaginii și al cuvântului, Lucian Blaga valorifică genial toate nivelurile expresive ale limbajului.
La nivel lexico- semantic , poezia dezvoltă câmpul semantic al cosmicului și al misterului.
La nivel morfo -sintactic, verbele la prezent :„ nu strivesc”, „nu ucid ”, „ sporesc” creează senzația de
continuitate, permanență și repetabilitate, subliniind caracterul gnomic al poeziei.
La nivel stilistic, efecte deosebite sunt produse prin metaforele revelatorii și plasticizante, De altfel,
metaforismul excesiv generează un imagism puternic , creând ambiguitatea specifică liricii moderne.
Nivelul prozodic susține atmosfera poemului modernist. Versurile inegale, aliniate la stânga,
construite prin ingambament degajă un hieratism de atitudine tipic expresionist.
Afirmare energică a dorinței de integrare în armonia cosmică, poezia „ Eu nu strivesc...” este, alături
de „ Testament” și „Din ceas, dedus..” una dintre cela mai cunoscute arte poetice moderniste.