Scriitor reprezentativ pentru modernism, Lucian Blaga aduce prin opera sa o

contributie definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul

romanesc. Viziunea sa artistica despre lume se contureaza pe fundamentele unui
mod aparte de a interpreta existenta in datele lor fundamentale.
Opera “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, publicata in volumul “Poemele
luminii” in anul 1919, este reprezentativa pentru creatia artistului si are toate datele
necesare pentru a putea fi considerata o capodopera a literaturii noastre.
Modernismul este o orientare literara manifestata in Europa incepand cu a doua
jumatate a secolului al XIX, definita de incercarea ruperii de traditie prin
promovarea unor noi forme culturale. In spatiul romanesc, teoreticianul
modernismului interbelic este Eugen Lovinescu, iar ideile definitorii se vor forma
in jurul revistei si cenaclului “Sburatorul”. Din perspectiva criticului, lirica romana
necesita, pentru modernizare, noi forme de poetizare, prin liricizare si
intelectualizare, depasind spiritul provincial sincronizandu-se astfel cu literatura
occidentala.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica ce reda
viziuna poetica modernista, reflectand etapa expresionista a liricii blagiene. In
spirit expresionist, poezia plaseaza eul liric in centrul universului, prin expansiunea
eului creator, spiritualizarea peisajului si sentimentul absolutului. Formulata ca un
monolog liric, poezia apartine modernismului interbelic prin viziunea poetica
filosofica a unui “eu” care concepe cunoasterea cosmosului prin imbogatirea tainei,
si nu prin eliminarea ei. De asemenea, subtratul filosofic al poeziei balgiene,
relationat cu tema creatiei, dar si a conditiei umane, incadreaza textul, la nivel
ideatic, in orientarea modernismului. Ambiguitatea, tehnica ingambamentului,
perspectiva modernista asupra temelor literare, absenta organizarii strofice,
versificatia sustin viziunea poetica modernista.
Viziunea artistica blagiana reda, in mod propriu, tema conditiei artistului in lume,
ce domina sensurile textuale ale operei. Dupa Boris Tomasevski, tema reprezinta
“unitatea sensurilor diverselor elemente ale operei”. In poezia “Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii”, tema dominanta este cea a conditiei artistului, asociata
temei creatiei, a cunoasterii si a iubirii, amplificandu-se prin tema conditiei umane,
esential creatoare. Poezia este construita in jurul motivului luminii, simbol al
cunoasterii, ce este bazat pe cunoasterea eului liric “lumina mea” si cunoasterea
celorlalti “lumina altora”. Ampla comparatie a “luminii” eului poetic cu cea a
“lunii” propune o amplificare a misterelor prin cunoastere luciferica. Motivul
selenar accentueaza ideea de taina, reflectand modul in care cunoasterea poetica se
raporteaza la mister : lumina sa nu este distructiva, ci potenteaza misterul.
Titlul poeziei sustine tema cunoasterii si pe cea a conditiei poetului, fiind un
element paratextual ce dezvolta relatii sintactice si semantice cu textul. De tip
analitic, titlul poeziei este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii
luciferice. “Corola de minuni”, prin forma sa circulara, simbolizeaza perfectiunea,
infinitul, universul, ca o mare taina. De asemenea, titlul cuprinde marci ale eului
liric, iar pronumele personal “eu”, in relatie cu verbul la forma negativa “nu
strivesc”, plaseaza pe eul liric in fruntea poemului, ca un protector al misterelor, in
maniera expresionista. Repetitia titlului in versul din incipit accentueaza aceasta
atitudine a creatorului.
O alta componenta a textului ce reflecta modernismul viziunii artistice o constituie
structura poeziei, formata dintr-o strofa unica ce include trei secvente compuse din
versuri inegale ca masura, in care se regaseste tehnica ingambamentului. Incipitul
reda dorinta poetului de a nu distruge tainele universului, sugerate apoi prin
enumeratia unor simboluri : “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”, lexeme cheie ce
desemneaza misterele. Metafora “calea mea” semnifica destinul poetului asumat,
calatoria initiatica cu scopul cunoasterii si a descoperirii de sine prin ”tainele” care
sunt la tot pasul, menirea artistului fiind aceea de a le proteja si de a le spori.
“Florile” sugereaza natura, vitalitatea, puritatea, dar si fragilitatea, efemeritatea,
reprezentand cunoasterea senzoriala si apartenenta la planul teluric. “Ochii”
simbolizeaza contemplarea, frumusetea spirituala a fiintei umane, reprezentand
fereastra sufletului. “Buzele” pot fi un simbol al rostirii dar si al iubirii, prin
“sarut”. “Mormintele” evoca ideea mortii, experienta metafizica, eternitatea,
reprezentand cunoasterea prin Thanatos, fiind ultima treapta a initierii. Se remarca
astfel, dispunerea elementelor in mod gradat, dinspre existenta fizica sprea cea
metafizica, dinspre efemer spre etern. Totodata, fiecare element poate fi asociat
unei etape din viata fiintei : “florile” simbolizeaza copilaria, prin puritate,“ochii”
arata adolescenta, perioada a descoperirilor prin cunoastere, “buzele” sunt simbolul
maturitatii, prin sentimentul de iubire, iar “mormintele” semnifica moartea, care nu
presupune disparitie, ci transcendenta, eternitatea, “Marea Trecere”.
A doua secventa amplifica sensurile asociate temei creatiei, caci se construieste pe
baza unei relatii de antiteza dintre cunoasterea luciferica, specifica artistului,
accentuata prin repetarea pronumelui “eu”, si pe cea paradisiaca, specifica celui
care incearca sa descopere lumea pe cale rationala, distrugand misterele
universului. Aceasta opozitie este accentuata de metaforele “luminea mea” / “
lumina altora”, dar si prin asocierea verbelor la forma negativa “nu ucid”, “nu
strivesc”, prin antiteza, cu “sugruma”, verb al distrugerii. De asemenea, versul
bisilabic “dar eu”, cel mai scurt vers al poeziei, se gaseste plasat aproape median,
reflectand, la nivel structural, ideea unui eu liric aflat, in maniera expresionista, in
mijlocul lumii. Intreaga secventa poetica dezvolta campul semantic al conceptului
de mister prin tainele vietii si ale mortii. In plus, eul liric apare in ipostaza de
creator ce imbogateste tainele lumii.
In cea de-a treia secventa, poetul ajunge la concluzia ca adevarata cunoastere a
tainelor lumii este posibila doar prin iubire, “caci eu iubesc / si flori si ochi si buze
si morminte.”. Enumeratia este reluata cu o diferentiere, conjunctia copulativa “si”
denota contopirea, prin iubire, a tuturor elementelor.
Se remarca, astfel, de-a lungul poeziei blagiene, o gradare a verbelor la persoana
intai ce marcheaza atitudinea eului liric fata de univers. Verbele la forma negativa
din prima secventa “nu strivesc” si “nu ucid” sunt contrapunctate de verbele la
forma pozitiva din urmatoarea secventa “sporesc”, “imbogatesc”, culminand cu
verbul din ultima parte a textului liric, “iubesc”, ce concentreaza semnificatiile
atitudinii creatorului in fata misterului universal. Lucian Blaga ne confera
certitudinea ca esenta existentei umane este vocatia creatoare, amplificand
misterele lumii, imbratisandu-le prin iubire.
In concluzie, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie modernista,
viziunea poetica se construieste pe reperele unui univers existential modern prin
simboluri filosofice, expresivitatea limbajului poetic, ambiguitatea, versificatia
care nu mai respecta regulile traditionaliste prin ingambament si vers liber.