Modernismul este un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, care se caracterizeaza prin negarea

traditiei si implementarea unor noi principii de creatie.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii interbelice, alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si "joc secund" de Ion Barbu,
fiind inclusa in volumul "Poemele luminii" din anul 1919, avand rol de program literar.

Este o arta poetica deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara, despre
aspectele esentiale ale acesteia, dar si o viziune particulara asupra lumii.

Este o arta poetica moderna deoarece interesul poetului este deplasat de la tehnica poetica la relatia
poet-lume, poet-creatie.

Daca la Arghezi, poezia era inspiratie si mestesug avand drept rezultat cartea, la Blaga problema este
definitivarea raportului poetului cu misterele lumii.

Ideile poetice isi vor gasi formularea si corespondenta in lucrarea "Cunoasterea luciferica", volum
integrat in "Trilogia cunoasterii". Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" nu contine
rationamente, ci este doar un text poetic cu limbaj metaforic, planul filozofic fiind unul secundar.

Atitudinea poetului fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul terminologiei ulterior constituite.

El face distinctia intre cunoasterea paradisiaca (pe calea ratiunii), in care misterul este partial redus prin
intermediul intelectului si al ratiunii, si cunoasterea luciferica (intuitiva), in care misterul este potentat
cu ajutorul trairilor interioare si a imaginatiei poetice.

Rolul poetului nu este de a descifra tainele universului ci de a le potenta misterul cu ajutorul trairilor
interioare si prin contemplarea formelor concrete(flori, ochi, buze, morminte).

Rolul poeziei este de a ajuta creatorul sa patrunda in tainele universului, sporindu-le misterul cu
elemente specifice imaginatiei. Pentru Lucian Blaga, cuvantul nu inseamna, ci sugereaza.

Tema o constituie atitudinea poetului in fatat marilor taine ale universului, cunoasterea lumii in planul
creatiei artistice poate fi posibila numai prin iubire, o iubire spiritualizata, deci o comunicare afectiva
totala.

Fiind o poezie tip confesiune, lirismul subiectiv este redat de atitudinea poetului prin marci lexico-
gramaticale specifice: pronumele personal la persoana I: "eu", verbe la prezent si adjectivul posesiv:
"mea".

Poemul este alcatuit din 20 de versuri albe structurate in trei secvente. Prima secventa exprima concis
prin intermediul verbelor la forma negativa: "nu strivesc" si "nu ucid" atitudinea poetului in fata marilor
taine ale universului - refuzul cunoasterii logice, rationale.

A doua secventa se construieste pe baza a unor relatii de opozitie: "eu / luminea mea" si "altii / lumina
altora".

Cuvantul lumina are cinci acceptii in lirica blagiana: constiinta, comunicarea mesajelor artistice,
evidentierea misterului, iubire spiritualizata si creativitate.
Luminea "altora" striveste, ucide misterul in incercarea de a-l descifra, iar luminea "mea" iubeste,
sporeste, imbogateste, protejeaza misterul.

Ampla comparatie aflata intre linii de pauza are rol de constructie explicativa a ideii avansate anterior:
"si-ntocmai cum razele ei albe luna / imbogateste si mai tare taina noptii / asa imbogatesc si eu
intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister".

Finalul poeziei - a treia secventa - are loc conclusiv si exprima ideea faptului ca imaginarul poetic sta sub
semnul contemplatiei si a iubirii spiritualizate: "si tot ce-i neinteles se schimba in neintelesuri si mai mari
/ caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte".

Elementele de recurenta in jurul carora se realizeaza discursul liric este misterul.

La nivel sintactic, repetitia conjuctiei populative "si", care apare in zece pozitii are rolul de a oferi textului
cursivitate si ajuta la exprimarea concisa a ideilor poetice: "si flori si ochi si buze si morminte".

Poetul din Lancram prefera folosirea metaforelor pentru a evidentia misterul: "flori", "ochi", "buze",
"morminte". Acesta pune in evidenta un element concret: "luna" cu un element abstract: "razele ei
albe".

In ceea ce priveste versificatia, poezia este alcatuita din 20 de versuri albe. O particularitate a versurilor
lui Blaga o reprezinta folosirea pauzei de cezura in functie de intensitatea sentimentelor exprimate.

Poetul foloseste cuvinte din campul semantic al misterului realizat prin structuri lexicale cu valoare
metaforica: "nepatrunsul ascuns", "neintelesuri", "corola de minuni", etc.

In opozitia lumina-intuneric, poetul releva in mod simbolic antiteza dintre cunoasterea luciferica si cea
paradisiaca. In lirica blagiana, cuvantul nu inseamna ci sugereaza.