Modernismul este un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, fiind caracterizat prin negarea

traditiei si de implementarea unor noi principii de creatie.

Poezia "Testament" de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
interbelice, alaturi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga si "Joc secund" de Ion
Barbu. Aceasta a fost inclusa in volumul "Cuvinte potrivite" din anul 1927.

Arta poetica este creatia literara in versuri in care autorul isi exprima crezul liric, propriile convingeri
despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia.

Arta poetica argheziana precizata inca din poezia "Ruga de seara" este larg prezenta si in poeziile "Flori
de mucigai" si "Testament".

Tema poeziei o constituie relatia dintre poet si opera sa, intre poet si urmasii sai ca mostenitori ai unor
valori spirituale.

Titlul este folosit de Arghezi printr-un transfer de sens: poetul nu lasa drept mostenire un bun material,
ci o comoara spirituala, cartea, deoarece ea este singura care poate infrunta timpul. Astfel, poezia
devine un testament liric in care cuvantul cheie este cartea identificata cu creatia si arta in general, in
jurul careia graviteaza toate simbolurile poeziei.

Poemul este conceput ca un monolog adresat "fiului", simbol al urmasilor care vor mosteni bunul cel
mai de pret: cartea: "nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte / decat un nume adunat pe-o carte".

Pornind de la acest demers testamentar, poetul cuprinde in versurile sale problema legaturii dintre
generatii si responsabilitatea urmasilor in ceea ce priveste mesajul strabunilor. Astfel, surpinde in carte,
munca si suferintele strabunilor in lupta cu vicisitudinile istoriei: "prin rapi si gropi adanci / sute de
batranii mei pe branci".

Urmasii au obligatia sa ia parte la aceasta ascensiune anevoioasa de-alungul timpului: "cartea mea-i
fiule, o treapta". Este cartea de capatai a generatiilor urmatoare, un document fundamental care atesta
nasterea unui popor, pana atunci rob.

Schimbarea instrumentelor de munca s-a facut cu cazna si in timp: "ca sa schimbam acum intaia oara /
brazda-n condei si sapa-n calimara / batranii au cules printre plavani / sudoarea muncii sutelor de ani".
Poezia se naste prin distilarea limbajului comun in cuvinte potrivite printr-o munca chinuitoare: "din
graiul lor indemn pentru vite / eu am ivit cuvinte potrivite". "Zdrentele" devin "muguri si coroane",
veninul se transforma in miere prin acelasi miracol al artei si prin magia exercitata de catre poet asupra
materiei limbii. Adevarata poezie are capacitatea de a pedepsi sau a mangaia: "am pus-o cand sa-mbie,
cand sa-njure".

Poezia se poate naste din "bube, mucegaiuri si noroi", semn ca si uratul poate capata noi valente
estetice: "frumuseti si preturi noi".

Raportata la suferinta indurata de un intreg popor, poezia serveste ca o modalitate de pedepsire a celor
vinovati prin exprimarea mesajului colectiv al celor care au indurat suferintele de-alungul istoriei: "este
indreptatirea ramurei obscure / iesita la lumina din padure".

Ultima strofa a poeziei ofera o definitie concreta a acesteia. Poezia este atat inspiratie si talent ("slova
de foc") cat si mestesug si migala ("slova faurita") ingemanate intr-o unitate de masura desavarsita: "ca
fierul cald imbratisat in cleste". Antiteza din final: robul - domnul simbolizeaza relatia dintre poet si
cititor. Poetul este robul, iar cititorul este domnul care nu sesizeaza ca adevaratul izvor al fortei artistice
consta in suferinta inaintasilor.

In ceea ce priveste nivelul lexico-semantic, poetul intrepatrunde diferite straturi lexicale: arhaisme:
"hrisov", "oseminte"; regionalisme: "rapi", "gropi", "plavani"; cuvinte si expresii populare: ""; termeni
religiosi: "Dumnezeu izbaveste", "icoane", "cruci"; neologismul: "obscur". Arghezi foloseste serii
antonimice: "cand sa-mbie, cand sa-njure", etc.

La nivel stilistic, se remarca folosirea metaforelor inedite: "biciul rabdat", "nume adunat", "slova de foc",
"slova faurita". Arghezi foloseste epitetul si comparatia rar: "seara razvratita", "ca fierul cald imbratisat
in cleste", etc.

Poetul foloseste un limbaj cu sonoritati dure, exprimand asprimea existentei si truda cautarii.
Versificatia se situeaza intre traditie si modernitate: strofe cu numar de versuri inegale, cu ritmul variabil
in functie de intensitatea sentimentelor exprimate, dar se conserva rima imperecheata.