www.referat.

ro

„Testament”
Tudor Arghezi

Este cea mai cunoscuta arta poetica si deschide volumul de debut ”Cuvinte
potrivite” aparut in 1927. Titlul poeziei oglindeste relatia succesorala dintre generatii
autorul se refera la transferul unei bogatii spirituale poate infrunta timpul. Poezia devine
un testament liric in care cuvantul cheie este cartea identificata cu arta , poezia, creatia si
in jurul cariea graviteaza toate simbolurile cartii. Poemul este conceput ca un monolog
adresat fiului, simbol al urmasilor care vor mostenii cartea, bunul cel mai de pret desi in
aparenta nesemnificativ, „Nu-ti voi lasa, drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume
adunat pe-o carte”. Pornind de la acest demers poetul prezinta in versurile sale legatura
dintre generatii, responsabilitatea urmasilor fata de mesajul transmis de strabuni , acestei
idei i se adauga aceea a stadaniei artistului de a crea marea arta si cea a menirii unei astfel
de poezii. In „carte”, simbol al valori spirituale , poetul cuprinde munca strabunilor,
stradania si suferintele lor intr-o permanenta lupta cu greutatile istoriei, „In seara
razvratita, care vine/ De la strabuni mei pana la tine/ Prin rapi si gropi adanci/ Suite de
batrani mei pe branci”.
Cartea reprezinta o treapta in evolutia umana iar urmasii au obligatia de a se
inscrie in aceasta ascensiune realizata de inaintasi de-a lungul timpului „Si care, tanar, sa
le urci te-asteapta/ Cartea mea-i, fiule, o treapta. Ea prezinta o valoare absoluta, un
document fundamental care atesta nasterea spirituala a unui popor al carui reprezentant
este insusi poetul, depoziturla trecutului de lupta si munca al acestuia, , Aseaz-o cu
credinta , capatai, ea e hrisovul vostru cel dintai/ Al robilor cu saricile, pline/ De
osamintele varsate-n mine. Versurile urmatoare constituie ub sir de trasaturi ale poeziei
si numeroase precizarii ale menirii acesteia, astfel poezia izvoraste din preschimbarea
instrumentelor si a obiectelor muncii fizice :sapa si brazda in cele ale activitatii
intelectuale ale artei transferate in timp cu multa truda: „Ca sa schimbam , acum , intaia
oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara/ Batranii au adunat , printre plavani / Sudoarea
muncii sutelor de ani”. Poezia se naste din limbajul robilor, distilarea limbajului comun
in cuvinte potrivite care reprezinta chintesenta marii creatii:, , Din graiul lor cu-ndemnuri
pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/ Si leagane urmasilor stapani’’.
Creatia poetica insemna detasare , liniste sufleteasca, iar cuvintele, , framantate
mii de saptamani’’au devenit armonie si imagini sacre, pe cand vitalitatea poeziei si
afectivitatea isi trag esenta din zdrente, prin magia exercitata de poet asupra limbii. Prin
acelasi miracil al artei veninul a devenit miere ceea ce sugereaza armonia desavarsita a
lumii , , dulcea curgere a limbii romane’’.
Adevarata poezie constituita din cuvinte potrivite are capacitatea de a mangaia, a
alina sau a pedepsi:, , Am luat ocara si torcand cusuri / Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-
njure’’. In felul acesta ocara devine sursa poetica in functie de starea sufleteasca a
autorului , iar poezia este asociata divinitatii caci ea a devenit Dumnezeu de piatra, hotar
inalt, simbol al unei trepte superioare de evolutie spirituala. Poetul cu un adevarat creator
a adunat pe o singura vioara durerea surda si amara a unui neam intreg intorcand-o
impotriva celor care au provocat-o. Poezia poate sa apara din bube , mucegaiuri si noroi
in care poetul are forta necesara pentru a descoperii , , frumuseti si preturi noi’’simbol al
originalitatii si al artei. Raportata la suferintele indurate de un popor intreg poezia este o
modalitate de pedepsire a celor vinovati pentru ca biciul rabdat se intoarce prin arta in
cuvintele, , si izbaveste incet, pedepsit , odrasla vie’’. Aceasta atitudine este indreptatita
deoarece poetul prin puterea si superioritatea s-a exprima mesajul secular al unei
colectivitatii ce a indurat suferinta si nedreptatea istoriei, , e indreptatirea ramurilor
obscure iesita la lumina din padure/ Si dand in varf ca un corchini de negi / Rodul durerii
de vecii intregi’’.
O astfel de poezie noua, originala incarcata de frumusete dar si de revolta
pedepseste pentru c intinsa pe canapea domnita sufera in cartea mea’’. Este o suferinta
determinata n numai de aciditatea cuvintelor ci si de noutatea creatiei , de
nonconformismul poetului.
Ultima strofa a poeziei de o definire concreta operei literaturi care in conceptia
lui Tudor Arghezi este o imbinare armonioasa intre har , talent, inspiratie, truda si efort
intre care exista o armonie, , Slova de foc si slova faurita/ Imperecheata in carte se
marita/ Ca firul cald imbratisat de un cleste’’. Poetul se considera robul cititorului sa fie
constient de datoria sa de a contribui la evolutia civilizatiei spirituale:, , Robul a scris-o .
Domnul o citeste’’. Intreaga opera literara este rodultraditiei stramosesti in care se inscrie
si opera lui in mod progresiv , evolutiv, pe care lasa mostenire urmasilor asa cum si el a
preluat-o , a infrumusetat-o , a inaltat-o spiritual.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate