Tudor ARGHEZI 

Testament
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi se afla in fruntea primului volum de poezii, "Cuvinte
potrivite" (1927) si constituie poezia sa programatica, poate cea mai cunoscuta arta poetica din
lirica romaneasca. Alte poezii programatice sunt "Portret", "Ruga de seara", "Ia aminte".

"Danseaza stihul ritmul si pas cu pas il suna,

O rima-i mai scalcie, o rima e mai buna,

Dar trebuie o rima si-o pauza la vers,

Cum e si calcatura la hora si la mers.

Caci de se frange stihul strambat si da in gropi

Si jocul pare-o hora ca de ologi si schiopi. ()

Gatit de sarbatoare cu fir, sa luam aminte i Ca stihul e o nunta de graiuri si cuvinte."

("Ia aminte")

Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume
si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj
literar care-l particularizeaza.

Tema poeziei "Testament" exprima conceptia despre arta a lui Arghezi si defineste programatic
intreaga creatie lirica a poetului, in care cuvantul este atotputernic, stapan absolut al universului,
iar opera literara este rodul harului divin si al trudei.

Semnificatia titlului. Titlul "Testament" este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei,
aceea a relatiei spirituale dintre generatii si a responsabilitatii urmasilor fata de mesajul primit de
la strabuni. De asemenea, titlul ilustreaza si in sens propriu faptul ca poezia este un "act oficial"
intocmit de poet, prin care lasa mostenire urmasilor opera sa literara:

"Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,

Decat un nume adunat pe-o carte."

Structura, semnificatii, limbaj poetic

Poezia incepe printr-o negatie, care are rolul de a accentua valoarea deosebita a mostenirii, opera
literara, bunul cel mai de pret al poetului, pe care acesta o lasa prin testament viitorimii,
accentuand faptul ca ea constituie o acumulare spirituala "de la strabunii mei", realizata cu mult
efort si in mod evolutiv:

"Prin rapi si gropi adanci,

Suite de batranii mei pe branci"

Continuarea traditiei strabune, continuarea operei infaptuite de stramosi constituie o treapta in

evolutia spirituala a omenirii, simbolizata aici prin "fiule", o adresare directa, care da poeziei un
ton familiar, intim, ce apropie generatiile trecute de viitorime:

"Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,

Cartea mea-i, fiule, o treapta."

Ca mesager al trudei si durerii strabunilor, poetul asaza "cartea" la capataiul civilizatiei omenesti,
cu indemnul, din nou adresat direct, de a respecta acest bun spiritual si a-1 duce spre progres:

"Asaz-o cu credinta capatai,

Ea e hrisovul vostru cel dintai"

Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta in poezie, de la
munca fizica, "sapa" si "brazda", omenirea a progresat catre o activitate intelectuala, "condei",
"calimara":

"Ca sa schimbam acum, intaia oara,

Sapa-n condei si brazda-n calimara"

Limbajul poetic vine din vorbirea batranilor, din limba populara, "Din graiul lor cu-ndemnuri
pentru vite", din care poetul a "ivit cuvinte potrivite", ceea ce constituie o marturisire de credinta,
careia ii ramane devotat. Inovatia stilistica argheziana face ca poetul sa valorifice cuvintele in
sens estetic, sa le dea o noua semnificatie, intrucat cuvantul este la Arghezi atotputernic:

"Le-am prefacut in versuri si-n icoane.

Facui din zdrente muguri si coroane,

Veninul strans l-am preschimbat in miere,

Lasand intreaga dulcea lui putere."

Cuvantul arghezian este omnipotent, el poate sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa
ocarasca:

"Am luat ocara, si torcand usure

Cuvantul arghezian este omnipotent, el poate sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa
ocarasca:

"Am luat ocara, si torcand usure

Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure."

Cuvantul este divin, este dat de la Dumnezeu, poetul facand trimitere la Biblie, unde se .spune ca
"mai intai a fost cuvantul", iar generatiile viitoare au datoria de a-1 pastra si a-1 inalta:

"Am luat cenusa mortilor din vatra

Si am facut-o Dumnezeu de piatra,

Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,

Pazind in piscul datoriei tale. "

Datoria poetului este aceea de a ilustra in poezia sa, simbolizata prin "vioara", durerile
neamului romanesc, imaginea groteasca a stapanului jucand "ca un tap injunghiat" fiind
subliniata de ideea biciului rabdat intors in cuvinte, ca simbol al izbavirii si pedepsirii celor ce au
provocat suferintele. Limba poetica in care sunt exprimate aceste idei este surprinzatoare prin
inovatie stilistica, Arghezi aducand in literatura romana estetica uratului, o noua maniera literara
de a exprima frumosul, dandu-i astfel o noua valoare:
Din bube, mucegaiuri si noroi

Iscat-am frumuseti si preturi noi."

Tudor Arghezi considera poezia o domnita rasfatata, aleasa, caqe este plina de sensibilitate si de
noblete spirituala:

"intinsa lenesa pe canapea

Domnita sufera in cartea mea."

Ultima strofa da o definitie concreta operei literare care, in conceptia lui Arghezi este o imbinare
armonioasa intre har, talent, inspiratie si truda, efort, intre care exista o uniune perfecta:

"Slova de foc si slova faurita imperecheate-n carte se marita,

Ca fierul cald imbratisat in cleste."

Poetul se considera robul cititorului, care este "Domnul", el creeaza o opera care sa fie citita
de urmasi .
"Robul a scris-o, Domnul o citeste" intreaga opera literara este rodul unei traditii stramosesti in
care se inscrie si opera lui in mod evolutiv, progresiv, pe care o lasa mostenire urmasilor, asa
cum si el a preluat-o si a infrumusetat-o, a imbogatit-o, a inaltat-o spiritual:

"Far-a cunoaste ca-n adancul ei

Zace mania bunilor mei."

Limbajul artistic (estetica uratuluI) se individualizeaza jn literatura

noastra prin modalitati originale si novatoare:

» sintagme poetice construite in serii opuse: "graiul lor cu indemnuri pentru vite"/ "am ivit
cuvinte potrivite"; "bube, mucegaiuri si noroi Vfrumuseti si preturi noi"; "zdrente"/"muguri si
icoane"; "veninul"/"miere";

» metafore surprinzatoare ca semnificatii: pentru sensul de opera, poetul foloseste o multitudine

de metafore: "carte", "hrisov", "ocara", "cuvinte potrivite", "Dumnezeu de piatra", "ciorchini de
negi", "slova de foc si slova faurita";

» epitetele se disting prin inovatie, prin alaturarea de cuvinte surprinzatoare: "dulcea lui putere",
"durerea surda si amara", "torcand usure";

» sintaxa surprinde prin inversarile de topica: "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi./Rodul
durerii de vecii intregi.";

» limbajul popular este semnificativ in poezie prin expresiile si cuvintele populare: "pe branci",
"saricile", "plavani", "poale", "zdrente", "tap injunghiat", "se marita".

Versurile au metrica variabila, iar lexicul e abrupt, colturos, in consonanta cu asprimea ideilor
transmise.

Orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si totodata
responsabilitatea creatorului fata de urmasi, idee exprimata de Arghezi in mod explicit: "Poezia e
insasi viata, e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta
lui in cer. Pretutindeni in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o
aureola de icoana."