Poezia a fost publicata pentru prima data in revista Contimporanul", in 1924, sub titlul Jazz

band pentru nuntile necesare, fiind apoi inclusa (cu titlul modificat) in volumul Joc secund
(1930), sectiunea Uvedenrode.

Ilustrand ermetismul creatiei barbiene, textul este o arta poetica, ce pune problema raportului
dintre trei cai de cunoastere: prin simturi (eros), prin intelect si prin contemplatia poetica
(definita drept contopire a senzorialului cu intelectul). Fiecare treapta necesara" de cunoastere
este, metaforic, o nunta" - comuniune cu esenta universului, primele doua sunt, insa, imperfecte.

Poezia se compune dintr-un prolog si trei parti (corespunzand amintitelor etape ale cunoasterii).
in introducere, este invocat capatul osiei lumii" -posibil echivalent al nadirului latent" din
poezia Din ceas, dedus - si care este cunoasterea suprema, obiectul initierii. Trei clare chef
deschid drumurile spre osia lumii" (centrul solar) si, pentru ca initierea sa fie completa, este
necesara strabaterea roatelor interioare", inchise in anul Geei", in urmatoarea ordine a nuntilor
de cunoastere: Venus - Mercur - Soarele. Limbajul poetic e abstract, iar simbolurile folosite sunt
astrologice. Modalitatea initierii poetice, pe care ne-o propune Ion Barbu, se configureaza
simbolic ca geometrie astrala: din inchisoarea Geei" (limitare la contingent) pana in camara
Soarelui" (contopirea armonioasa a Erosului si Intelectului) se parcurge, sub forma unei calatorii
initiatice siderale, traseul de la cunoasterea senzoriala la contemplatia poetica, aflata sub
dominatia" triumfala a Soarelui, trecandu-se prin cercul lui Venus (erosul dionosiac) si prin
cercul lui Mercur (intelectul steril):

Capat al osiei lumii!

Ceas alb, concis al minunii,
Suna-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!
An al Geei, inchisoare,
Ocoleste roatele interioare:
Roate Venerii
Inimii
Roata capului
Mercur
In topire, in azur,
roata Soarelui
Marelui.

Cea dintai treapta a initierii, Erosul, se afla sub semnul astrologie al lui Venus. Cunoasterea este
dirijata, la acest prim nivel, catre tronul moalei Vineri" (simbolizand maxima intensitate a
exaltarii erotice). Eul poetic se manifesta acum doar ca fiinta dionisiaca, redusa la mecanica
instinctelor, exteriorizand un senzualism extrem, ce izvoraste dintr-o energie vitala descatusata
dezordonat:
 Inspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toti amantii tineri,
Am vibrat
Inflacarat:
Vaporoasa
Rituala
O frumoasa
Massa
Scoala!
In bratara ta fa-mi loc
Ca sa joc, ca sa joc,
Dantul bufi Cu reverente
Ori mecanice cadente".

Mecanica erotica este sugerata prin viziunea mecanicii siderale (momentul de aflare pe aceeasi
directie cu Soarele a doua planete - Venus si Pamantul). Simbolurile abstracte, alese din
astronomie, pentru figurarea erosului, devin expresive prin inscrierea lor in dinamica incordata a
frazei poetice. Ideea primei parti este aceea ca poezia nu se poate opri la mimetismul treptei
senzoriale {energie degradata"), care trebuie negata pentru atingerea unei ipostaze mai inalte:

Ah, ingrata
Energie degradata,
Bruta ce desfaci pripita
Grupul simplu din orbita,
Venera
Inima
In undire minima:
Aphelic (a)
Perihelic (B)
Conjunctiv (dodo)
Oponent (adio!)".
Dupa cercul lui Venus, a doua etapa a pelerinajului astral catre contopirea in Soare este cea
intelectuala. Roata capului" este guvernata de semnul lui Mercur - astrul cel mai apropiat de
Soare in sistemul planetar. Mercur desemneaza cercul initierii prin ratiune, simbolizand
inteligenta sterila, restrictiva, rece (in afara afectelor). Comuniunea cu cercul lui Mercur este
conditionata de negarea treptei senzoriale inferioare, ce condamna umanul la degradare:

Paj al Venerii,
Oral
Papagal!
In cristalul tau negat,
Spre acel fumegat
Fra Mercur
De pur augur,
 Peste ingeri, serpi si rai
Suna vechi:
I-ro-la-hat:

Simbolurile cunoasterii sunt descrise in termenii unei opozitii ireductibile: Intelectul este
conceput", adica e idee pura, Erosul este impur, material; Intelectul este static, rece, select",
Erosul este dinamica dezordonata, afect si degradare"; Intelectul luciferic" este asociat
castitatii, ascezei cercetatoare", hranindu-se din iconoclastia absoluta, si daca Intelectul se
situeaza in atemporalitate (Sus, pe Veacul impietrit'), Erosul se consuma in durata, in
temporalitate. Comparativ cu limbajul din prima secventa, limbajul poetic atinge aici limita
extrema a abstractizarii:

O, Mercur,
Frate pur
Conceput din viu mister
Si Fecioara Lucifer,
Inclinat pe ape caste
In sfruntari iconoclaste,
Cap cladit
Din val oprit
Sus, pe Veacul impietrit.

in viziunea lui Ion Barbu, cunoasterea intelectuala nu este decat o treapta provizorie, insuficienta
si ineficienta, ce trebuie depasita, deoarece nunta" nu s-a sarbatorit: O, selectI Intelect, I Nunta
n-am sarbatorit"

Initierea poetica nu se poate petrece exclusiv in cercul lui Mercur, adica al Spiritului pur,
eliminarea completa a afectelor insemnand o anulare a umanului; pe de alta parte, initierea nu
poate fi eficienta prin limitarea in sfera emotionala. Trebuie recuperata esenta umanului care, in
conceptia lui Ion Barbu, se afla in spirit si afect deopotriva. Ca de-a treia treapta a cunoasterii,
patronata de principiul solar si figurata printr-un simbol mitologic (Astarteea - zeita feniciana a
fertilitatii, maternitatii si dragostei), se infaptuieste ca sinteza superioara a Erosului cu Intelectul,
a principiului dionisiac cu cel apolinic. Adevarata nunta" are loc, de aceea, aici. Soarele
reprezinta, simbolic, nunul" supremei cunoasteri umane, care este o sublimare a simturilor.
Sensul ultim al initierii - prezentata ca ascensiune purificatoare" (Marin Mincu, Opera literara a
lui Ion Barbu) il constituie, asadar, aceasta solaritate armonioasa", motivata, cel putin in poezia
de fata, prin conjugarea spiritului pur cu aburul verde" al vietii:

Uite, ia a treia cheie,

Var-o-in broasca - Astartee!
Si intoarce-o de un grad
 Unui timp retrograd,
Trage portile ce ard,
Sa intram
Sa ospatam
In camara Soarelui
Marelui
Nun si stea,
Abur verde sa ne dea,
Din caldari de mari lactee,
La surpari de curcubee
- in firida ce scantee I eteree".

Limbajul abstract este facut plastic si incarcat de poeticitate" pe calea sugestiei muzicale, prin
expresivitatea aliteratiilor si asonantelor, ce redau din punct de vedere fonic starea de elevatie
purificatoare pe care o presupune Poezia - loc al marilor sinteze.

a. Poezie i melos

Nostalgia dup sincretismul originar al poeziei i muzicii este comun multor

creatori, ca i tuturor receptorilor sensibili, cci asocierea poeziei cu muzica ine de
ontologia noastr cea mai profund.
Efortul poetic al lui Ion Barbu, pe care el l mrturisete explicit, a fost o
ncercare, mereu reluat, de a se ridica la "modul intelectual al Lirei". Muzicalitatea
constituie pentru poet nu doar o cale de a sugera idei, ci i de a conduce spre esena
lucrurilor i a lumii. Aceast sinergie reconstituie n mod profan modalitatea n care,
n ritualul religios, cuvntul i armonia muzical se subordoneaz aceluiai scop,
comunicarea cu sfera mai nalt, invizibil, a realului: "Suflet mai degrab religios
dect artistic - se autodefinea Ion Barbu -, am vrut n versificrile mele s dau
echivalentul unor stri absolute ale intelectului i viziunii: starea de geometrie i,
deasupra ei, extaza." Audierea muzicii unui compozitor religios ( Eminescu invoca
n sprijinul acestei idei pe Palestrina) poate induce chiar unor asculttori indifereni
fa de problema metafizic triri spirituale intense, chiar dac nearticulate i
necontientizate deplin. ntr-un anume fel, experiena se repet i n cazul poeziei,
cci exist o implicare reciproc ntre dimensiunea poetic i cea muzical, ambele
fiind, n accepiunea lor cea mai nalt, ecourile unei alte lumi, cea a armoniilor
perfecte.

Sus
b. Impactul subcontientului asupra creativitii poetice

Descoperirile i teoriile lui Freud cu privire la subcontient au avut un att de

mare impact asupra artitilor, nct au determinat configurarea unei noi epoci
culturale - "epoca Freud". Artitii au cutat diverse modaliti de desctuare a
spriritului, att pentru a scoate la suprafa zestrea spiritual depozitat n
subcontient, ct i pentru a-i controla acestuia, ntr-o anumit msur, manifestrile
exterioare.
La sfritul procesului de elaborare al unor opere poetice i matematice (uneori
foarte lung, ca n cazul volumului Joc secund) Barbu a constatat de multe ori ce
important fusese depozitul subcontient de date i interogaii pentru finalizarea
acestuia.
Pentru muli autori creaia a nsemnat frecvent un drum cu origini ntr-un incident
aparent nesemnificativ i incontrolabil, care a declanat deplasarea pe paliere
neateptate ale subcontientului.

Sus
c. Poezie i vis

Lumea oniric, cu misterele ei psihanalizate uneori excesiv n epoca noastr, a

fost i a rmas pentru poei un filon major de inspiraie. Mesager al unor alte lumi
imposibil de explorat cu mijloacele obinuite de cunoatere, visul lrgete enorm
percepiile i devine o cale de a evada din timp. Chiar dac nu circumscrie n
totalitate ceea ce de fapt e de nepovestit n vis, poetul este singurul care poate totui
spune ceva despre o atmosfer, o arom, o senzaie.
Visul e inclus de Ion Barbu chiar n definiia poeziei i, implicit, printre
experienele poetice: "Fiind o atitudine de vis i extaz, poezia trece pe deasupra
oricrui accident."
Acest tip de atitudine a fost uneori supralicitat. Suprarealitii au identificat creaia
nsi cu transcrierea viselor cu o fidelitate naturalist pentru a surprinde
funcionarea real a gndirii, n absena oricrei cenzuri contiente. Aceast
concepie era respins categoric de Blaga, care considera c "arta suprarealist este
produsul "solipsistului" care afirm: "Lumea nu este dect comarul meu"."
Poezia lui Barbu i o ntreag literatur au demonstrat c lumea visului merit
efortul de a fi explorat, ntrind ncredinarea lui Nietzsche c "cea mai real iluzie
a omului i se dezvluie n vis; toat arta poetic nu este dect o tlmcire a viselor
adevrate."
 Sus
d. Privilegiile isteriei

Izbucnirile necontrolate la cele mai mici sau mai bizare inconveniente au fost o
caracteristic bine cunoscut a temperamentului lui Ion Barbu. Dat fiind faptul c
aceste ieiri sunt favorizate i amplificate de consumul de droguri, perioada de
irascibilitate maxim a coincis, poate c nu ntmpltor, cu perioada de creaie
poetic susinut.
Pe lng dezechilibrul pe care l provoac, irascibilitatea e i un mare avantaj
pentru creatori cci are darul de a disloca obinuinele, de a facilita trecerea rapid
de la un mod de nelegere i simire la un altul, nou, inedit. Astfel, eecul
neintegrrii n ordinea exterioar a lumii e convertit, inclusiv de Ion Barbu, n
marele ctig al ntrevederii, presimirii unei alte ordini, spirituale, la care se poate
accede doar printr-o ruptur puternic de prima.
Isteria ca exacerbare a sensibilitii pn la sufocare e numrat de Baudelaire
printre strile i nsuirile poetice cele mai fertile creator posibile, n vreme ce Poe
concepea ca absolut necesar unui temperament poetic o doz de isterie. Blaga
considera c pentru Hlderlin, un poet pentru care avea un ataament special,
nebunia era o "avansare a umanului spre divin". "Cu ct nervii se cutremur mai
bine, mai liber, cu att cugetarea este mai clar" - credea i Eminescu.
Sensibilitatea nervoas ce poate merge pn la isterie se transform, aadar, ntr-
un privilegiu datorit cruia se poate realiza acea ruptur de cotidian i de obinuine
indispensabil zmislirii de capodopere.

4. Poesis i Mathesis

Incidene i conexiuni ntre poezie i matematic

Incidene i conexiuni ntre limbajul poetic i cel matematic

a. Incidene i conexiuni ntre poezie i matematic

"Orict ar prea de contradictorii aceti doi termeni la prima vedere, exist

undeva, n domeniul nalt al geometriei, un loc luminos unde se ntlnete cu
poezia", spunea Ion Barbu ntr-un interviu. Aceast convergen, aceast accedere
ntr-un loc nalt i luminos a rmas n permanen - ca orice tendin spre absolut - o
aspiraie, o sete niciodat deplin satisfcut. Efortul spre totalitate este, de fapt, unul
de recuperare a omului integral, nescindat. La greci, teoria matematic a armoniei
fcea parte dintr-o teorie general despre armonia cosmosului, iar poemele ce ineau
de ritualul misterelor antice constituiau doar pentru neofii simple viziuni lirice,
drame omeneti, n vreme ce pentru iniiai ele erau veritabile "revelaii", drame
divine. Astfel, Barbu se situeaz n descendena unor spirite ca Platon, Descartes,
Leibniz, Husserl care preconizau faptul c domeniul tiinelor exacte trebuie s fie
complementar cu cel al tiinelor umane, s devin "Mathesis universalis", pentru a
se putea ptrunde ct mai mult n adevrul cunoaterii. Iar matematica i poezia se
afl deja, fiecare n parte, att la rdcinile cunoaterii, ct i n perspectiva final a
unei nelegeri transfiguratoare, care percepe lumea n ansamblul ei.
n primul rnd, ambele sunt roade ale creaiei libere, n care, totui, ideea de
ordine e fundamental. Ambele presupun un anumit stil, n care concizia e
caracteristica principal, un spirit constructiv, creator, nu simplu interpretativ sau
descriptiv, n viziunea cruia att matematica, ct i poezia iau n consideraie, n
locul unei singure lumi, cea prezent, toate lumile posibile. Totodat, i matematicile
i poezia i arta mobilizeaz resurse interioare nu foarte diferite. Raiunea i
sensibilitatea nu se exclud, ci se poteneaz reciproc. Creatorul total unete n el
spiritul de geometrie i pe cel de finee, aa cum s-a ntmplat uneori n Renatere,
aa cum au dorit romanticii germani.
Comun celor dou domenii este i un orizont al misterului, situat de altfel la
limitele oricrui domeniu al spiritului, realitate pe care Blaga a articulat-o att de
convingtor.
Dincolo de un efort contient de contopire a celor dou domenii, spirite aparinnd
unuia dintre ele au avut intuiii profunde i au anticipat involuntar evoluii ulterioare
ale celuilalt domeniu. Punctele comune nu doar poeziei i matematicii, ci oricrui
domeniu al spiritului, se refer i la modul de transformare i rafinare a conceptelor
n timp, la reformularea lor n ali termeni, ca i la mecanismele de operare ale
gndirii analogice. Epoca actual a confirmat i a amplificat aceast viziune. Un
exemplu l constituie importana i amploarea pe care a dobndit-o teoria haosului n
ansamblul cercetrilor tiinifice, paralel cu importana acordat activitii onirice i
proceselor subcontiente, att ca premise ale activitii creatoare, ct i ca teme de
meditaie artistic.
Poezia i matematica se pot ntlni aadar, pot dezvolta corespondene, ambele
presupunnd ns un nivel spiritual deosebit de elevat. De aceea e i foarte greu ca o
aceeai persoan s mearg pe ambele "ci". Aceast dificultate a fost resimit din
plin de Ion Barbu. Considernd c n-a reuit s ating acea convergen ideal,
poetul s-a retras n domeniul matematicilor, fr ns a fi scpat vreodat de
nostalgia complementaritii. Privind cu detaarea i claritatea pe care trecerea
timpului le articuleaz, putem spune c n persoana lui Barbu aceste contradicii s-au
topit pentru c n el n-au ncetat s coexiste matematicianul i poetul de geniu.
Vocaia tiinei i a poeziei a fost pentru el prelungit dincolo de oper, asumat n
via pn la ultimele consecine.

Sus

b. Incidene i conexiuni ntre limbajul poetic i cel matematic

La Ion Barbu, ca i la ali creatori moderni (de exemplu Paul Valry), este
evident existena mai multor suprapuneri ntre cele dou limbaje, care se pot
completa i mbogi reciproc. Laconismul, concizia unei teoreme matematice se
poate transfera ntr-o expresie literar esenializat la maxim, ermetic (e.g.
memoriile lui Gauss). i matematica i poezia presupun existena unei mrci
inconfundabile a autorului i n acelai timp un caracter "impersonal" care
nglobeaz i depete trsturile particulare.
Tudor Vianu gsea o nrudire fireasc ntre limbajele diferitelor domenii,
justificat de existena izvorului lor comun - limbajul natural.
Fiind n primul rnd activiti ale spiritului, poezia i matematica vor oglindi ntr-
o manier proprie schimbrile pe care le sufer "spiritul veacului". Un exemplu n
acest sens l constituie schimbarea de paradigm cultural din secolul nostru; din
cercetare (att n tiin, ct i n literatur) aproape c a disprut ideea de carte
monumental, de tratat, predominnd articolul, eseul, studiul. Uneori matematicienii
i consacr ntreaga via conceperii sau demonstrrii unei singure teoreme celebre
(precum cea a lui Fermat). tiina nceputului de secol XX, care accepta paradoxul i
includea n vocabularul ei cuvinte ca "incert", "probabil", "contradictoriu", l-a
determinat i pe Lucian Blaga s sesizeze, n eseul tiin i creaie, corespondene
ntre "stilul" teoriilor tiinifice contemporane lui i cel al artei moderne.
elul lui Barbu n adncirea i ntreptrunderea celor dou limbaje - pe care l
vede atins la Rimbaud - era "o anume generalitate i valabilitate atotputernic, prin
care devenim stpni pe realitate, pe lumea posibilitilor de exprimare", ca i
cucerirea, atingerea "cuvntului complet." Dramatismul destinului su literar st,
ns, tocmai n faptul c materialul lingvistic e, pentru el, acoperit cu un strat prea
gros de zgur obiectual pentru a-i putea facilita accesul la esene, la stratul de
adncime al lumii. Tentativa lui Ion Barbu de esenializare a celor dou limbaje se
confrunt cu limite inerente, pe care el le-a resimit amplificat. Rmne, ns, acea
fascinant punere n stare de comunicare, dei imperfect i temporar, a dou
limbaje net superioare limbajului natural ca posibiliti de expresie, de sugestie i de
a ne plasa n starea de comunicare cu realitatea transcendent.

Sus

Ultima actualizare: 16 martie 2003 | 2003 Mihaela Brut | FII - Iasi, Romania

a. Etapa parnasian

Poeziile de debut ale lui Ion Barbu, publicate n revista "Sburtorul", au fost
etichetate dintru nceput de critic drept parnasiene datorit predominanei
formelor prozodice fixe, a imaginilor puternic vizuale i a motivelor istorico-
mitice. Renegndu-le ulterior valoarea artistic, autorul lor atrage atenia c
parnasianismul strict se regsete mai mult n forma acestor poezii.
 Axa creaiei barbiene n aceast prim etap va fi acea viziune
nietzscheean a celor dou impulsuri contrarii, apolinic-dionisiac,
caracteristice spiritului Greciei antice de care Barbu a fost atras n mod
constant. Universul poetic se configureaz dintr-o lume proiectat n arhaic i
mitic, cu ecouri prelungi n timp, ce aspir cu fervoare spre absolut, spre
"nalta Cumpn" sau, dimpotriv, nzuiete s ptrund n "fremttoarea
Orgie", n "vitala Histerie". Uneori cele dou aspiraii apar mbinate,
prefigurndu-se, astfel, conceptul de "nunt" din volumul Joc secund.
Patosul dionisiac, chiar dac ndreptat exclusiv spre teluric, poate n mod
paradoxal deschide pori spre celest pentru c face posibil descoperirea
ritmurilor cosmice care ancoreaz n timp, dar i desprind de "timpuri" (Elan).
Atracia teluricului i chiar a thanaticului ("mi nsuesc vemntul acelor care
mor") nu e o dorin de aneantizare, ci o aspiraie spre sensuri noi, de natur s
revitalizeze spiritul.
Prin cteva poeme concepute pornind de la imagini alegorice, Barbu extinde
destinul dramatic inerent dualismului apolinic-dionisiac la toate regnurile i, n
fapt, la ntreg cosmosul. Subiectul liric luat ca pretext, aparinnd sferei
nominalului, sugereaz extensia la sfera impersonalului, constant n lirica
barbian n pofida diverselor mti lirice
(Lava, Munii, Banchizele, Copacul etc.).
Pitagorismul, filosofiile i miturile ce propun ritualuri iniiatice au constituit
punctul de maxim interes pentru Barbu, ntruct veneau n ntmpinarea unei
aspiraii spre mister, component fundamental a structurii sale spirituale.
Piatgora - cel care a descoperit n numr esena etern a realitii, "vertebra
Cetii siderale", dezvoltnd o concepie metafizic despre Numr i despre
emanaiile lui: Proporia, Ritmul, Forma - devine subiect liric ntr-o poezie
care i poart numele. Pentru Marile Eleusinii reprezint nu numai un elogiu
adus misterelor eleusine, ci chiar o ncercare de a le reitera, articulnd
simboluri centrale poeticii barbiene. Celui ce are curajul s priveasc i s
caute dincolo de coaja lucrurilor i se descoper dimensiunea sacr camuflat n
aparene modeste (Driada). Cnd eroul neiniiat ncearc s foreze ritmurile
naturale, el nelege, cu preul producerii ireparabilului i al primei dureri
copleitoare, c acest tip de intervenie ntr-o ordine superioar este ineficace
i nu poate rmne nepedepsit (Dup melci).
Atracia reconstituirii unor diverse drumuri spirituale va configura - explicit
sau implicit - n poeziile din alte etape ale creaiei tipare de noi scenarii
iniiatice (Nastratin Hogea la Isarlk, Ritmuri pentru nunile
necesare, Riga Crypto i lapona Enigel etc.).
Experimentat prima dat de Macedonski, poezia de tip parnasian nu a gsit
la noi un teren cultural prielnic. Doar Mihai Codreanu, Victor Eftimiu i
Mateiu I. Caragiale i-o asum ca proprie fiinei lor, iar n perioada interbelic,
Alexandru Philippide i Ion Pillat o practic din raiuni mai mult de ordin
cultural. Spirit livresc, Philippide simte nevoia unei permanente referiri la
literatura lumii, ce i se pare un text infinit. La fel, Ion Pillat dorete, n prima
etap a creaiei sale, s i etaleze cultura dobndit n "bibliotecile strine",
producnd o poezie cu multe trimiteri culturale, dar rece, cu o oarecare
modulaie sentimental, dar fr sentiment. Astfel, dei renegat de autorul ei,
poezia barbian de tip parnasian i vdete originalitatea att fa de poezia
parnasian francez, ct i n spaiul cultural romnesc.

Sus
b. Etapa baladesc-oriental (balcanic)

Obsesia Greciei se prelungete ntr-o alt form n a doua etap a creaiei lui
Ion Barbu. Ciclul balcanic aduce liricii barbiene o schimbare de ordinul
tehnicii artistice prin renunarea la tiparele clasice, dar mai ales o mutaie
important la nivelul sensurilor. Opera acestei epoci se vrea o replic dat
literaturii ce cultiv un "tradiionalism timid", sondnd profunzimi neexplorate
ale sufletului valah.
Cetatea Isarlk, fr coordonate spaiale i temporale bine definite, e spaiul
imaginar al regsirii spiritului balcanic. Ca i n lumea Crailor de Curtea-
Veche, sub amestecul de strlucire i mizerie, dincolo de agitaia i larma
nentrerupt, se pot ntlni aspiraii spre puritate, se poate tri n bucurie i
comuniune.
Erou emblematic, Nastratin Hogea cumuleaz n sine multe dintre virtuile
spiritului balcanic. Asemeni unui magician care poart o masc ludic, el i
rpete pe cei din jurul lui din dimensiunea banal a vieii. Mulimea e "beat,
ntr-un singur vin: / hazul Hogii Nastratin." (Isarlk) n mod neateptat
lucrurile se mut n registrul grav cnd "uuratul Hoge" face gestul extrem al
autosacrificiului: "Sfnt trup i hran siei, Hagi rupea din el." (Nastratin
Hogea la Isarlk)
ntrezrirea fulgurant a sublimului o face pe Domnioara Hus s prseasc
excesele de ordin senzual, sublimndu-le ntr-o iubire pur, a crei pierdere o
conduce la nebunie. "Roab aceleiai zodii ca Pena Corcodua" - cea care a dat
nume, deci a revelat esena Crailor de Curtea Veche - Domnioara Hus este,
din unele puncte de vedere, o proiecie a autorului nsui. Nenumratele
aventuri galante ale poetului i sensul spiritual pe care el a ncercat s li-l
confere au multiple ecouri n poezie. Pentru Camus i pentru ali gnditori
moderni, Don Juan reprezint un simbol al falimentului deoarece "victoria
personajului se reduce la una i aceeai experien, repetat cu acelai scop i
cu aceleai mijloace. Adic tocmai o roti a absurdului ce duce la golirea de
sens a actului". Barbu gsete ns un alt sens experienei acestuia, construind
un tip de Don Juan feminin la care irul de cderi conduce n final la o
ascensiune, chiar dac dramatic.
n poezia In memoriam viaa unui cine pe nume Fox e retrit n detaliile
 ei, prin lucrurile mrunte care o nfrumuseeaz (cinii au fost una dintre
marile slbiciuni ale lui Ion Barbu). Astfel, ntr-o viziune supraidealizat,
cetatea balcanic dobndete trsturi eshatologice, devine spaiu al inocenei
recuperate i al armoniei omului cu tot ce-l nconjoar.
Realitile modeste, fr strlucire, uneori respingtoare pentru percepia
comun sunt salvate de Ion Barbu, devenind chiar sursa unor epifanii. Ciclul
balcanic valorizeaz astfel "adevratul izvor al simirii valahe: humorul i
dragostea pentru lucrurile umile."
Dei redeschide o adevrat "ceart" ntre traditionaliti i moderniti, lirica
interbelic a ocolit ntr-un mod destul de curios reconsiderarea dimensiunii
balcanice a spiritului romnesc. Au fcut-o, ns, romancierii, incitai de
savoarea inimitabil a scrierilor lui Anton Pann, N. Filimon sau Caragiale. Din
deprtarea spaiului parizian Panait Istrati a reconstituit, cu o oarecare
nostalgie, aceast savoare epic, plasticitatea i culoarea balcanic n romane
precum Chira-Chiralina, Codin sau Nerantsula. Divanul persian al lui
Sadoveanu a readus farmecul nelepciunii orientale, extras din povestiri cu
tlc. Corespondentul romanesc cu cele mai multe afiniti al
ciclului Isarlk rmne, ns, Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale,
"carte de cpti" pentru Ion Barbu.

Sus

a. Gramatica textului

i. Performane sintactice
Poezia n general poate crea n cititor un prim moment de derut, prin
contrarierea unor obinuine ale sale, pentru a-i induce detaarea de timpul i
spaiul profan. n cazul lui Ion Barbu, acest procedeu devine regul, iar
nclcarea sintaxei convenionale nseamn respingerea ordinii gata instituite i
refacerea ei printr-un joc la care cititorul este invitat s participe.
Procedeele de complicare a structurii sintactice sunt prevalent legate de
ambiguizarea raportului dintre categoriile personal-nonpersonal, care e
obinut de Barbu n cteva din primele poezii printr-un dublu proces. Pe de o
parte, ataarea unei apoziii substantivale - impersonale, deci - pe lng un
subiect liric pronominal i provoac acestuia pierderea caracterului personal.
Pe de alt parte, situarea lui n cazul vocativ i ntrete caracterul personal
(Dionisiac, Lava, Elan, Panteism etc.).
n ciclul ermetic construciile n vocativ i imperativ capt i statutul de
formule concentrate cu valene magice, instauratoare de realiti; construciile
apoziionale, mai frecvente, produc o i mai mare ambiguizare a subiectului
liric, nu doar prin alturarea unor temeni avnd caracteristica plus, respectiv
minus personal, ci i prin incompatibilitatea dintre ariile lor lingvistice.
Corespondenele determinate de aceste construcii apoziionale au i rolul de a
crea conexiuni ntre simboluri, transferuri i comunicri de sens ntre acestea.
O alt particularitate sintactic prefigurat din primele poezii este
structurarea textului poetic n dou seciuni, mbinate adversativ, n care fie
prima seciune este negat de cea de a doua (Munii, Copacul), fie a doua
secven indic trecerea ntr-o alt dimensiune spiritual (Mod).
Structurarea bipartit a textului poetic e obinut de Barbu i prin
construciile n vocativ. Nemaifuncionnd ca apoziie pe lng un pronume
personal, aceste construcii au rolul unor formule concentrate cu valene
magice, instauratoare de realiti (Din ceas, dedus..., Grup, Lemn
sfnt, Margini de sear).
Importana schemei sintactice pentru textul poetic barbian rezult n mod
evident i din meninerea ei n toate variantele unei aceleiai poezii, n pofida
substituiilor succesive de termeni lipsii nu doar de sinonimie, ci chiar i de
contiguitate semantic. Ceea ce dorete s pun n eviden Ion Barbu nu sunt,
aadar, termeni solitari - de un semantism difuz, oricum - ci relaiile ntre
acetia, apte nu doar de a le preciza, ci i de a le modifica sau mbogi sensul.
Concizia extrem obinut prin eliminarea majoritii elementelor de legtur
sau prin construcii eliptice, prin structurile binare alctuite adversativ ori prin
alternarea negrii i afirmrii sunt, aadar, caracteristici ale schemei sintactice
barbiene, care amplific i poteneaz semantic textul poetic.
ii. Structuri morfologice-lexicale
Substituiile progresive din variantele unei aceleiai poezii, chiar dac nu
urmeaz principiul nrudirii semantice, contribuie la obinerea unui rafinament
extrem al expresiei prin raporturile noi create ntre termenii respectivi. Lipsa
interesului pentru performane retorice este explicit formulat de Barbu:
"Meritul de a aduce n literatur tot vocabularul romn este
nul. Alegerea conteaz numai."
Absena sau maxima reducere a verbelor nu creeaz viziuni statice ci,
dimpotriv, scheme sintactice complexe care conduc la crearea unor sugestii
insolite.
Atunci cnd limba i s-a prut nencptoare pentru poezia sa, Barbu i-a
construit cuvinte noi prin varii procedee. Cele mai interesante invenii lexicale
au rmas acele sunete onomatopeice, cu virtui magice, din secvenele de
descntec: cir-li-lai, vir-o-con-go-eo-lig, lir-liu-gean, bu-hu-hu.
Onomastica barbian, insolit n cele mai multe cazuri (Geraldine, Crypto,
Enigel, Laurul-Balaurul, Fox, Bitch, Domnioara Hus, "necltinatul idol" El
Gahel) a provocat speculaii i glosri dintre cele mai diverse, unele plauzibile,
altele de-a dreptul fanteziste. E dificil de decelat cu exactitate n creaia
barbian care dintre inveniile lingvistice conin n mod deliberat o anume
 semnificaie i care dintre ele sunt create doar dintr-o gratuit plcere ludic.

Sus
b. Surse ale muzicalitii textului barbian

i. Structuri fonetice
"Neputnd s apar naintea concetenilor mei, ca poeii de altdat, cu lira
n mn i florile pe cap -spunea Barbu -, mi-am poleit versul cu ct mai multe
sonoriti. Pe lng unitatea spiritual, adaug i una fonetic." Muzicalitatea,
ca i starea de poezie, poate fi perceput prin trecerea dincolo de explicaia
strict discursiv. Din acest motiv, disecarea unor procedee nu are ca rezultat
dect o diminuare a sensului.
Cu acest rezerv, putem alctui un inventar al tehnicilor fonetice barbiene
care cuprinde aliteraii, folosirea predilect a unor vocale, crearea unor lanuri
eufonice segmentate ritmic. Ingenios construite, aceste nlnuiri eufonice au,
pe lng rolul onomatopeic, pe acela, mai important, de a crea un transfer
subtil de sensuri.
ii. Particulariti prozodice
n pofida preferinei moderniste pentru versul liber, importana rimei a fost
repus n discuie de numeroi teoreticieni datorit capacitii sale de a
accentua sensul versului i a strofei i de a stabili corespondene simbolice.
Varietatea i insolitul rimelor barbiene confirm faptul c anumite rigori ale
formei nu constrng libertatea ideii, ci dimpotriv, n mod paradoxal, o
poteneaz.

Epilog

ntlnirea cu marile spirite creatoare, precum i angajarea personal

efectiv n experiene ce vizeaz absolutul au fost, pentru temperamentul
ardent al lui Ion Barbu, o modalitate de regsire de sine prin alii, de situare a
sa n zonele fierbini ale spiritului, de declanare exploziv a propriilor
potene creatoare. Acestea se amplificau astfel, dezmrginindu-i spiritul,
conducndu-l spre articularea unei opere tot mai spiritualizate, rod i totodat
punct de plecare al revelaiilor poetice. ncercrile spirituale se constituie ca
adevrate probe iniiatice; rezultatele lor marcheaz i pe cuttor i opera
sa, decanteaz o parte din zgura obiectualului i las nostalgia strilor de
puritate ntrevzute. Retrospectiv, Barbu va recunoate natura utopic a
poeziei ideale pe care a cutat-o: "În tineree am aruncat discuiei
cuvntul de lirism absolut. Muli l-au ntmpinat cu potrivnicie. Astzi pare
sigur c dreptatea a stat de partea acelora, nu a mea. Poezia e nc valoare
relativ. E vlul de aparene i ncntare, flfitor deasupra lucrurilor, cum se
definea din vechi." Dar, ca n orice act spiritual, nu e important att treapta
pe care se situeaz aspirantul la absolut, ct efortul i cutarea febril.
Fiecare moment al itinerarului spiritual barbian nu a trecut fr a fi nlat i
metamorfozat poetic la o treapt a ideii care nu este abstracie, ci punct din
marea spiral a unei cunoateri dramatice, asumate existenial.
Nonconformist att n literatur, ct i n matematic, excentric n via, cu
o popularitate continuu sczut, Barbu nu s-a aliniat n nici o ipostaz
"cumineniei" gndirii i, implicit, a creaiei, ci i-a urmat ntotdeauna
curiozitatea neostoit, plcerea de a decoperi noi adevruri i moduri de
expresie. Reuita ntlnirii cu acest impozant spirit depinde n bun msur
de intuirea profilului su, dar mai ales de curajul unei viziuni proprii, cci "n
unu la sut din cazuri un subiect e discutat prea mult pentru c e obscur; n
celelalte 99% e obscur pentru c e prea mult discutat. Aa stnd lucrurile, cel
mai bun mijloc de a cerceta un astfel de subiect este s uii c s-au mai fcut
i alte ncercri de cercetare."(E. A. Poe) Ca i n matematic, o abordare
ndreptat spre un rezultat precis, minat de prejudeci srcete i
frumuseea i imprevizibilul problemei. Deschiderea spre neateptat i inedit
e mult mai eficace i mai productiv, cci taina este incompatibil cu
explicaia exhaustiv, presupunnd doar o desluire treptat i fatalmente
incomplet. Poezia n general i creaia barbian n special cer pentru aceasta
o ascuire a sensibilitii pn la transformarea ei n organ de cunoatere.

c. Etapa ermetic

Ultimele dou etape ale creaiei barbiene - reprezentate de

ciclurile Uvedenrode, respectiv Joc Secund - au fost alturate de critic,
ncepnd chiar cu E. Lovinescu i Tudor Vianu, i desemnate drept etapa
ermetic.
Ciclul Uvedenrode e definit de poet drept "o incursiune n sfnta raz
a Alexandriei", ntreprins cu destul detaare deoarece "un element modern
care i se adaug este tonul gros i buf". Aceast incursiune este acompaniat
de o muzicalitate ncrcat de sensuri a versurilor, semnificnd pentru Barbu
vechea sa ncercare, mereu reiterat, de a se ridica la "modul intelectual al
Lirei".
Senzualitatea, atribuit odinioar elanurilor dionisiace sau temperamentelor
balcanice, revine n poezia barbian, imprimat n ritmurile melosului, n
imagistica grotesc; reapar astfel ecouri din scenarii iniiatice sau chiar cu
finalitate soteriologic. Asemeni unor alte spirite alese, Barbu a fost sedus de
filosofiile gnostice, nelese ca reinterpretare a ctorva mituri, idei i
teologumene de larg circulaie n epoca alexandrin.
Reverberaii ale unor elemente de dualism gnostic sunt prezente n scenariul
iniiatic pe care l urmeaz lapona Enigel; nobil i spiritualizat, cobornd din
zona gheurilor venice care predispun la interiorizare i ascez, ea va primi de
la soare semnul de inel-pecetluitor al nunii cosmice la care a aspirat. (Riga
Crypto i lapona Enigel) PoeziaRitmuri pentru nunile necesare propune
un parcurs spiritual alctuit din trei etape. Senzualul i intelectualul sunt
transfigurate i integrate ntr-o dimensiune mai nalt i mai profund, cea a
spiritului. Destinul propriu i firesc al omului, parcurgerea "nunilor necesare",
e urmat prin "ritmuri", printr-o trire din ce n ce mai spiritualizat i mai
atent la ritmurile cosmice, sugerate i ntr-o msur reconstituite muzical n
poezie. n poezia Oul dogmatic, mitul biblic al genezei cosmice e readaptat -
n cheie gnostic - la geneza lumii din interiorul oului, simbol al genezei
oricrei lumi. Avnd aceeai nfiare de "lume n mic" ca i "oul dogmatic",
"rpa Uvedenrode" - a crei genez st sub auspiciile erosului i muzicii - e
urmrit n evoluia ei de la stadiul de increat neaflat sub tutela timpului, la cel
al trecerii "Sub timp, / Sub mode". (Uvedenrode)
Fr a renuna la efectele de ordin muzical, ciclul Joc secund i sprijin
fora sugestiv n special pe inserarea unor simboluri provenind din limbajul
matematic care antreneaz celelalte imagini-simbol ale poeziilor n jocuri
semantice uluitoare, ce se sustrag oricrei posibiliti de analiz riguroas: "n
matematic cheia se poate gsi oricnd, pe cale de gnoz, de analiz.
Ctigarea sensului unei poezii ermetice e mai ntmpltoare."
Barbu va opta nu pentru un ermetism de tip aradist, ci pentru unul care
ncearc reducerea la esenial a materialului lingvistic pentru ca acesta s
exprime mai pregnant i mai profund esenele existenei. El va practica i va
propune lectorului "un joc secund, mai pur", a crui prim semnificaie poate
sta n aceast stilizare lingvistic maxim. Avnd ca punct de plecare un
moment de graie sau o experien metaraional depite printr-o detaare
lucid, "jocul secund" al conceperii poeziilor barbiene poate fi expresia
aspiraiei de reiterare la un nivel spiritual superior, decantat de pasiunile de
moment, a primei mpliniri. Perpetuarea vieii spiritului - instauratoare de noi
lumi, din ce n ce mai rafinate - n spaiul versurilor era, de altfel, recunoscut
de Barbu ca dezideratul acestei etape a creaiei. Cu toate c referentul
obiectual va disprea sau va fi dizolvat n viziuni fr suport narativ sau
imagistic perceptibil, poeziile i propun s instaureze "existene substanial
indefinite", s fie creatoare de realiti spirituale ce se sustrag definirii
discursive. Sunt elocvente n acest sens numeroasele expresii sau fraze
exclamative ce apar ca nite chemri la existen, ca nite invocri imperative
ale ordinii latente a lucrurilor: "Nadir latent!" (Din ceas, dedus...); "Fulger
strin, desparte aceast piatr-adnc; / Vi agere, tiai-mi o zi ca un ochian!"
(nnecatul); "O, ceasuri verticale, fruni trzii!" (Mod) etc.
Referinele mitologice, astrologice, gnostice sau la spaiul balcanic sunt
nlocuite n ciclul Joc secund cu referine biblice, reformulate i extinse
semantic. Crearea femeii e imaginat de Barbu ca asistat i acompaniat de
un cor ngeresc (Timbru). Poezia Poart conine sugestia mplinirii prin
erosul sublimat care-i transport pe protagoniti ntr-o realitate paradisiac.
Parabola neotestamentar a celor zece fecioare e suportul simbolic al
poeziei Aura.
Referinele culturale (biblice i nu numai), experienele personale sau
imaginile universului cotidian sunt supuse n ciclul ermetic unor transfigurri
poetice vizionare, genernd inedite i prolifice sugestii poetice de "o
cuprindere spiritual ct mai mare". Cuvintele lui Mallarm "ne fut-ce que
pour vous en donner l'ide" se constituie ca motto al acestui ciclu, invitnd
receptorul s neleag realitile spirituale din expresia poetic i de dincolo
de ea.
Ilustrnd efortul de reconstituire a spiritului vechii Grecii, de ridicare la
"modul intelectual al Lirei" i de aproximare a "restrnselor perfeciuni
poliedrale", lirica barbian se profileaz ca un corpus organic, n pofida
schimbrilor de formul poetic de la o etap a creaiei la alta. Coexistena
paradoxal i permanent a vitalismului i dorinei de desvrire spiritual, a
senzualitii i sobrietii, a candorii i rigorii, a omenescului i strilor de
graie, a concretului i abstractului, o confirm ca expresie a aspiraiei spre
unificarea intelect-afect, om de tiin-poet, ntr-o superioar sintez. Aceast
febr luntric a unificrii contrariilor, definitorie pentru temperamentul
barbian, e regsit de Marian Papahagi ca o reminiscen a romantismului
caracteristic pentru climatul cultural interbelic. n aceast viziune, opera lui
Barbu devine ntr-un fel o form de trecere de la romantism la poezia
modern.

Balada Dupa Melci - analiza referat

Balada Dupa melci apare pentru prima data in revista Viata

Romaneasca" (1921), fiind retiparita intr-o placheta ilustrata neinspirat de
catre pictorul M. Teisanu, ceea ce l-a determinat pe poet sa ceara retragerea
din librarii a tirajului. Incidentul este simptomatic pentru posibila capcana" in
care te atrage lectura poemelor de asemenea factura ale lui Ion Barbu -poeme
la limita greu de precizat dintre naratiune versificata si lirism obiectiv, cu
substrat simbolic: ar trebui sa spunem o poema epica, daca n-ar fi prea mult;
sau balada, daca n-ar fi prea putin" (Alexandru Cioranescu).

La primul nivel, literal, ale semnificatiei textului, scenariul epic este

urmatorul: un copil, ipostaza a naratorului, pornind cu alti copii ca sa culeaga
flori in lunca, la o vreme cand soarele primaverii nu a prins inca putere,
descopera, sub mormane de frunze moarte, un melc ascuns in ghiocul lui,
parca in pofida trecerii iernii. Dupa obiceiul jocurilor copilaresti, copilul ii
descanta incet, pentru a-l ademeni sa iasa din cochilie. Este insa intrerupt si
alungat de ivirea unei babe, o gusata sluta care culege gateje, si care-l sperie
prin aspectul ei de vrajitoare. Noaptea se instaleaza din nou viscolul si
ninsoarea. A doua zi, copilul se intoarce pentru a cauta melcul si descopera ca
acesta, amagit de promisiunea descantecului, a iesit din gaoace, dar a murit din
cauza frigului care l-a rasucit ca pe o frunza uscata. Descantecul, rostit de
copilul care acum isi intelege vina, se transforma in bocet.

La un alt nivel de semnificatie, cel figurativ-simbolic, poemul, care porneste

de la o remodelare savanta a imaginatiei folclorice (si implicit a imaginarului
fabulos), trebuie citit ca o parabola a cunoasterii": Plecand de la ritul de
descantare a melcului, poetul extrage semnificatia tragica a actului de
revelare" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu). Dincolo de aparenta
ludica, se poate identifica sensul negativ al initierii ce se constituie intr-o
drama a cunoasterii. Inconstient, gratuit", copilul comite un hybris: prin
puterea descantecului, el declanseaza fortele magice, tulburand legile firii, dar
neputand anticipa finalitatea tragica a actului sau.

Relatiile dintre natura si constiinta se stabilesc la nivelul imitatiei si al

imaginatiei, spontaneitatii ludice, caracteristice copilului, fiind exprimate in
limbajul magiei populare, ce conserva atmosfera de mister:

Vezi, atunci mi-a dat prin gand

Ca tot stand si alegand
Jos, in vraful de foi ude,
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sa dau de el:
Melcul prost, incetinel
In ungher adanc, un gandi imi soptea ca melcul bland
Sub mormant de foi, pe-aproape,
Cheama omul sa-l dezgroape"
Melcul simbolizeaza eterna regenerare a naturii, misterul increatului", a carui
revelare, echivalenta cu transformarea in act, in devenire, in alterare" (Marin
Mincu, op. cit.) se petrece sub forma jocului, ca expresie a gratuitatii infantile:

Era, tot o mogaldeafa:

Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var. ()
Vream sa-l vad cum se dezghioaca,
Pui molatic, din ghioaca:
Vream sa-l vad cum iar invie
Somnoros, din colivie".

Copilaria, ca faza a cunoasterii, similara, in oarecare masura, animismului

primitiv, face din jocul, in sine inofensiv, un act de provocare la implinire a
ceea ce este increat si vietuieste in somnul vegetativ.
Prin rostirea descantecului, declansare gratuita a magiei, copilul-erou
savarseste, fara voie, un sacrilegiu, intervenind inoportun in ritmul firesc de
manifestare a naturii. Acest pacat (hybris) de accelerare a creatiei este mai
intai anticipat prin transformarea padurii intr-un spatiu al fantasmelor
infricosatoare (implicand teama ce dezvaluie gravitatea experientei gratuite")
pentru ca in final sa fie sanctionat, de asemenea, simbolic prin moartea
melcului.

Ce e sigur e ca micul protagonist a atins cu degete vinovate un mister: () actul

lui e o transgresiune care incearca sa suspende efectele legii naturale si ca
atare va intampina o dura cenzura" (Alexandru Cioranescu).

Invocarea, de la sfarsit, a magiei descantecului, nu mai are eficienta initiala si

raul savarsit nu mai poate fi reparat. Sensul tragic profund al aventurii de
cunoastere se exprima prin plansul cathartic. Copilul a parcurs involuntar un
intreg ciclu al cunoasterii. Declansand prin descantec manifestarea unei latente
potentiale, de fapt a propriei latente, el a descoperit tragismul ascuns in
existenta, indreptata iremediabil spre moarte, cat si tragismul cunoasterii, al
acelei cunoasteri incantatorii, care presupune contopirea cu obiectul; nunta
senzorialului cu intelectualul, cunoasterea poetica deci" (Marin Mincu, op.
cit.).
Poezia "Umanizare", scrisa in anul 1918 si publicata in revista "Sburatorul" in
1920 (neinelusa in volumul "Joc secund" din 1930), este o arta poetica ce
marcheaza deplasarea observatiei lirice de la exactitatea matematica a gandirii,
sterile prin rigoare si raceala a spiritului, catre orizontul plin de mister al trairii
poetice, mai calde, mai umane, potentate de vitalitate si afect. Ion Barbu se
manifesta inca din tinerete ca un poet al contradictiilor majore, intre orizontul
ermetic al cunoasterii, al lumii ascunse, atemporale, si discursul liric amplu,
incarcat de metafore, potentator de sensuri inedite. Gandirea, ca simbol al
initierii matematice, se constituie metaforic ca un dom atemporal al
cautatorului de absolut, greu de atins, o iluzorie Walhalla:

"Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire:

Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit,
De noi rasfrangeri dornic, dar nici o oglindire,
in stinsele-i cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit."

Izolarea in spatiile glaciale, pure, edifica un univers ideal, fara simtire ardenta
insa, fara traire autentica, si poetul urmeaza drama laponei Enigel, atras de
orizonturi mai calme, umanizate. Castelul gandirii are "grandoare polara", dar
si "triste arcade", intr-o atmosfera de nord glacial, sub semnul unei
insurmontabile determinari rationaliste.

Ca si in poezia lui Blaga, ratiunea este factor limitator al gandirii si

sensibilitatii poetice, de unde si aspiratia catre forme si culoare, chiar imersia
poetului in spatii concrete ale imaginarului, pregnant reprezentate poetic:

"in stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.

Am parasit in urma grandoarea ta polara
Si-am mers, si-am mers spre caldul pamant de miazazi,
Si sub un palc de arbori stufosi, in fapt de seara,
Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri."

Poetul surprinde insuficienta gandirii pure, a unei ratiuni glaciale, de la un

punct inadecvata reprezentarii poetice a lumii, mult mai bogata in imagini
decat liniile imuabile ale rigorii stiintifice. "Stinsele cristale", lipsite de viata in
puritatea lor absoluta, sugereaza limitele gandirii lucide, lipsite de efecte
benefice in sfera poeticului, situarea acesteia pe o panta descendenta,
incapacitatea ei de a raspunde complexelor probleme ale vietii. Cautarea unor
altor orizonturi, a armoniilor depline, intr-un demers de "umanizare",
semnifica incercarea descoperirii unei supraratiuni transcendente, euritmice,
intr-o oaza a linistii, depasind, prin caldura simturilor, barierele lumii
obisnuite, ale gandirii limitatoare:

"Sub acel palc de arbori salbateci, in amurg

Mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, in frigurosul burg,
Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie!".

Ion Barbu are perceptia unei ample muzici a sferelor, imaginea unui univers
sonor, ascendent, intr-o armonie deplina.

Incercarea de transcendere a lumii prin supraratiune se implineste astfel cu

succes:

"Sub infloritii arbori; sub ochiul meu uimit,

Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare,
Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit
Se revarsa divinul in luturi pieritoare.
O, cum intregul suflet al meu ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate,
Sa spintece vazduhul si - larg si inmiit -
Sa simta ca vibreaza in lumi nenumarate."

Divinul se revarsa euritmie, prin "muzica a formei in zbor", in "luturi

pierifoare", simbolul cel mai putetnif - materiei amorfe, chiar al fiintei umane,
uitate sub semnul efemerului. Cercul supraratiunii se imprastie ca o unda
transformatoare, spintecand vazduhul, lumea intreaga cu acest nou Logos
protector.

Inlocuirea ratiunii cu alt simbol, al perfectiunii absolute, al euritmiei cosmice,

se implineste in orizontul serii si ai tainei:

"Si-n acel fapt de seara, uitandu-ma spre Nord,

in ceasul cand penumbra la orizont descreste,
Iar seara intarzie un somnolent acord,
Mi s-a parut ca domul de gheata se topeste."

Teme si motive ale poeziei "Umanizare"

. Gandirea rationala, vazuta ca instrument insuficient in descoperirea tuturor
tainelor lumii ascunse.
. Necesitatea unui alt principiu, suprem, al evolutiei lumii, capabil sa
inlocuiasca limitatul principiu rational.
. Domul atemporal reprezentat de supraratiune si, intr-o oarecare masura, de
ratiune, vazuta ca un pas temporar spre perfectiunea divina.
. Lumea inchisa in ea insasi de catre acest principiu limitat, de ratio.
. Atingerea altui nivel al gandirii, upgradarea lumii reale, descoperirea altor
legi de evolutie decat cele obisnuite.

Mai nti de toate, Ion Barbu este considerat un poet ermetic, foarte dificil de
neles, unul dintre cei mai greu de descifrat poei ai literaturii romne, poate
chiar cel mai dificil dintre toi poeii i cel mai modern. Motiv pentru care a
fost condus n vecintatea lui Mallarm i Valry i a conceptului de poezie
pur.
Nu credem c lucrurile stau chiar aa. Cercetrile pe care le-am ntreprins
asupra poeziei romneti, au stabilit pentru contiina noastr o alt ierarhie, n
fruntea creia st Eminescu, ca fiind poetul cel mai profund i mai greu de
neles cu adevrat (n ciuda aparenelor uneori neltoare), urmat de Nichita
i de Blaga.

Poezia lui Ion Barbu este indescifrabil doar n msura n care nu nelegem
relaia pe care el o stabilete ntre metafora poetic i axioma matematic.
Din momentul n care aceast ecuaie n care intr i matematica, i poezia,
este rezolvat, lirica lui Ion Barbu nu ne mai poate surprinde printr-un inedit
inexplicabil i putem nainta linitii n a-i ptrunde tainele sensurilor.
n volumul Joc secund, din 1930, precedat de un motto din Mallarm (ne ft
que pour vous en donner lide[1]) ne aflm totui la destul de mare distan
de stilul mallarman de a face poezie i care l-a statuat pe Ion Barbu caIon
Barbu, exist destul de multe metafore care nu sunt dect pasteluri
comprimate, panorame de frumusee fosilizate i mineralizate ntr-o sintagm
metaforic ce nu este simbolic (dei, poate, se vrea), ci numai schematizarea
percutant a unui sentiment sau expunerea frumuseii ntr-un concentrat: fnul
razelor (Grup), timp tiat cu sbii reci (Statur), cerul lcrmat i sfnt ca
mirul (Izbvit ardere), femeea / Cu prul spat n volute (Aura); oraul
pietrei, limpezit / De roua harului arznd pe blocuri (Mod), soarele pe muchii
curs; lumin tuns, grea, de sob (Dioptrie), etc.
E un compromis (nu o achiziie datorat evoluiei estetice) fcut contiinei
modern-contemporane care s-a dereflexivizat (i desensibilizat) i care prefer
un meniu artistic la pachet, chinteseniat, n care frugalitatea gestului de
cultur se msoar n impresionabilitate.

n acelai timp, observm c, n ciuda limbajului surprinztor la primul contact

i a teoretizrilor proprii despre conjugarea expresiei poetice cu viziunea
geometric i cu filosofia elin (teoretizri care mai mult ne nceoeaz dect
s ne lumineze sensurile dorite ale versurilor sale, pentru c sunt mai
mult deziderate programatice dect adevrate ntrupri poetice), preocuparea
i subiectele poemelor sale nu mai sunt tot pe att de discrepant de moderne,
pe ct e aerul limbii sale poetice.
Multe versuri sunt simple ecuaii poetice, a cror descifrare e o provocare
copilreasc, ntruct Barbu i inventeaz un limbaj poetic complicat n care
nu exprim nimic ieit din comun.
Abund n Joc secund i n poezia de idei aluziile savante, mistice, mitologice,
filosofice, etc., fr ca prin aceasta lirica lui s capete adncimi abisale. Aa
nct titlul de clasic al poeziei romne moderne se acord pentru inovaiile
aduse limbii poetice, pentru inventarea unui dialect liric, fr ca prin el s fie
transmise zguduitoare sentimente sau alpine gnduri.
Ar fi poate mai onest s spunem c poetul nsui a respins ntotdeauna eticheta
de modernist, pentru c nici nu era modernist n esen, n fondul ideatic, ci
numai n formula poetic.
n articolele, interviurile i dezbaterile sale, matematicianul Ion Barbu a pstrat
distana fa de claritate ca i n poezii i este dificil a decela un crez poetic
omogen din mijlocul paradoxurilor sale teoretice.
De ce anume a recurs la aceast strategie? Poate pentru a-i conserva o
anumit aur de poet indescriptibil. Intuiia mea rmne c, sub formulele
poetice puse n ecuaii savante, mesajul liric nu este insondabil.
Ar trebui, poate, o minte matematic empatic i un spirit afin care s
deseleneasc sensurile. Eminescu spunea c matematica i s-a prut la nceput
cel mai greu lucru de pe pmnt, pentru ca apoi s-i dea seama c e, de fapt,
cel mai uor. Cum n-am ajuns nc la aceeai concluzie cu Eminescu, o s ne
apropiem de lirica barbian tot pe traseu poetico-literar.

i totui, mai nainte de-a intra n pinea versurilor, mai zbovim asupra
crezurilor sale. Renegnd poezia lene ca retoric desfrnat, Barbu e
adeptul cuvntului arztor i profetic, despre care ns mi dau seama ct de
ridicul poate fi n contemporaneitate.
Propunnd un salt vizionar, poetul e resemnat c de la cntecul lumesc, care
nmuia inimile bunicilor pe vremea lui Ion Ghica, la o poezie de experien i
transfigurare, nu se poate sri ntr-un singur veac [2].
n disputa modernism tradiionalism, care ne intereseaz n mod deosebit,
Ion Barbu are poziii tulburtoare pentru cine l recepteaz, n chenar didactic,
ca modernist ermetic.
S-a reinut diatriba sa mpotriva poeziei tradiionaliste (nu i cea mpotriva
sincronismului i a lui Lovinescu, care, inofensiv n genere, pngrete
poezia cnd o teoretizeaz[3]), fr a se remarca prea adesea subtilitatea
observaiilor sale critice i faptul c opunea poezia tradiionalist practicat n
epoc tradiionalismului nsui, aa cum l nelegea el.
Mai exact, Ion Barbu se declar fr nconjur un poet tradiionalist doar c
ndeprtat de orbita Gndirii n sensul de adept al unei poezii fr istorie.
Dup propriile confesiuni, Ion Barbu a nceput s scrie versuri traducnd o
poezie din Baudelaire i incitat de nencrederea declarat n valenele lui
poetice a colegului Tudor Vianu. Expunndu-i crezurile, poetul afirm:

Modernism e un cuvnt impropriu, sau, aplicat poeziei, de-a dreptul ocar. El

nu se refer dect la un aspect secundar al recentului proces de limpezire i
concentrare realizat de poezie: rectigarea prin cel mai recules act de
amintire a unui sens pierdut de frumusee (subl. n.). [] S definim chiar
acum poziia noastr fa de tradiionalism: lirica nou nu are de combtut
tradiionalismul ca atare, ci numai tradiionalismul timid[4].
n poezia mea, ceea ce ar putea trece drept modernism, nu este dect o
nnodare cu cel mai ndeprtat trecut al poeziei: oda pindaric[5] neleas
anistoric [poezia n sine e neleas anistoric]: inveniunea poetic [] se
aeaz imediat lng marea experien proustian []: ridicarea unui helenism
neistoric, altfel adevrat (prezent n gndirea geometric a lui Eudox i
Apolonius, ajuns la expansiune n oda pindaric) aceeai concuren fcut
duratei curente se afirm struitor[6].
Poezia e un act de amintire i o refacere a unui sens primordial al poeziei.
Categoriile modernismului i ale curentelor literare sunt superflue.
Pentru tradiionalismul mai didactic [ortodoxism neles i expus
elementar, catehetic] al lui Nichifor Crainic, am destul stim. Acum zece ani,
aveam chiar entuziasm. De atunci, o contiin mai adncit a poeziei m
ndeapt s-o aez ntr-un sistem mai larg de referine, fr coordonare de loc i
de timp. []
E posibil, n vzduhurile Cetii Venice, ngerul din Apocalips s fi sunat
ntia trmbi chiar n aceste timpuri; []

Cei vrednici de harul inalienabil al poeziei vor nvia n i mai nalte lumini[7].
Lirica lui Bacovia, caracterizat ca un interregn (ntre Eminescu i epoca
interbelic), dei strbtur de o netgduit durere, i se pare o poezie
depresiv, de spovedanie i atmosfer, [] care nu conine un principiu
eliberator[8].
n general, nu are nicio nelegere pentru ceea ce el numete tristei
grandilocvente de tineri prematur dezndjduii[9] i imprim uneori poeziei
accente puritane pe temeiuri geometric-matematice, care pot s devin
obositoare i pentru care ar fi trebuit s aib un sentiment mai puin despotic,
n raport cu alte opiuni lirice.
Dezndejdea la care fcea referire nu era ntotdeauna un motiv facil i
capricios de aventur liric.
ntrebat de Felix Aderca ce au nsemnat noile curente, expresionism, futurism
i dadaism, Barbu le refuz caracterul novator, considerndu-le vechile
curentei atribuindu-le virtui n msura n care au nsemnat o revenire la
imaginativ i romantic (subl. n.), dar denigrndu-le n msura n care au
nsemnat obraznic insurecie, confuziune pederast, reclam dezmat. []
Poezia e contrariul strii permanente de revoluie[10].
Dei poet ermetic, Barbu empatizeaz cu poezia cosmic: tiu versuri
nemuritoare ntemeiate pe adncirea dialectului apei sau vntului. ntreg
Eminescu e aici[11]. E o magnific metonimie, care l recepteaz rezumativ
pe Eminescu drept poet vorbitor al dialectului apei i vntului.
Pe lng Eminescu, reproduce versuri din Jean Papadiamandopulos (Moras),
pe care l apreciaz drept primul poet francez [grec la origine], mai mare ca
Rimbaud, ca Mallarm i Kafka[12].
i pentru c am zis de Eminescu, ce nseamn Eminescu pentru noi, se
msoar numai opunnd nobilului su romantism, formele depreciate ale celui
francez[13].
Cu Arghezi este foarte dur, catalogndu-l ca poet fr mesagiu, respins de
Idee; ca altdat, de macerrile vieii schimniceti[14].
Consider ns c datorete strofele bune unui lucru despre care mi-e
totdeauna greu s-i pomenesc [creznd c, n Arghezi parfumurile
duhovnicetilor virtui ar fi fost irevocabil mistuite[15]]. Sunt bunuri ale
scurtei sale experiene monahale. Chiar la cei mai orbii dispreuitori
contemptori ai Harului, aurul odjdiilor dezbrcate se amintete (subl. n.),
posomort numai[16].
Barbu e indignat de blasfemiile lui Arghezi i nu i concede nicio valoare
poetic dect n msura n care acela recupereaz n versuri aurul odjdiilor
dezbrcate, care, dup el, nu poate fi iremediabil revocat niciodat, cu
toat apostazia (pretinsa) i chiar dac e reprezentat literar n mod posomort.
Nu putem s nu observm intransigena cu care Barbu primete repercutarea a
ceea ce descifra ca blasfemic n poezia erghezian insistm pentru c e
lmuritor n legtur cu opiunile spirituale i poetice ale lui Barbu nsui:
Plasticitatea masei ei verbale [a poeziei] merge pn a se turna n grele
maini teologice, parodii de sfinte mistere. [] Golii tiparul acestei buci [al
unei poezii] de coninutul venerabil al elementelor bisericeti. Vei gsi
(desenat n drojdie) o searbd invenie mecanicist, scrie Ion Barbu,
indicnd c astfel de poezii sunt profanatorii[17].
Sensibilitatea lui Arghezi, credem noi, trebuie cutat mai profund.
Inadecvarea lui lingvistic la adevratul fond interior este o opiune
programatic, o reacie dureroas la realitate.
Ion Barbu e tranant i opinndu-se despre sincronism. Lovinescu e un
marsupial de critic i ideile lui se rsfa bombate, asiatice, ca idolii lui
Babel.

Poetul se ntreab siderat: Sub ce zbor augural de curci a conceput d-l E.

Lovinescu asemenea verzuie past?. Lesne observabil, prin sincronism, d-l
E. Lovinescu legifereaz imitaia. []

Din supralicitaia sincronic ce ar vrea s provoace d-l E. Lovinescu,

eminena gndului interior cum s nu ias depravat?

Nu sincronic n extensiune, ci pe linia de adncire a misterului individual,

vom descoperi fondul nostru de identitate general (subl. n.): culoarea ultim
i rembrandian [lumina lui Rembrandt, despre care vorbete i n alte ocazii],
ireductibilul animal de lumin [omul]. Experiena pe care se va ntemeia un
clasicism fr laicitate, o muzic fr pasiune. []
Competina d-lui E. Lovinescu nu se ridic deasupra rposatei poezii
simfonice a simbolismului[18].
Ion Barbu ia aprarea inclusiv semntorismului, acuzndu-l pe Lovinescu de
faptul c i nsuete critica adus acestuia, ca decadentism, aparinnd lui N.
Davidescu, care dup cte tim [] n-a fcut nciodat parte oficial din
cenaclul Sburtorul, pentru a fi pus aa de scurt la contribuie[19].
Pe Blaga l recepteaz la superlativ ncepnd cu Lauda somnului, cnd
versurile devin versete. Pentru Ion Barbu, lirismul rezid [] n ntrirea
unei moraliti eterne (subl. n.), sentiment veritabil i permanent la d-l Blaga,
dar servit stngaci de procedee echivoce[20].
n opinia noastr, e prea sever cu Arghezi i prea blnd cu Blaga.

Acestuia din urm, Barbu i reproeaz totui ataamentul referenial la spaiul

romnesc, localizarea pictural romneasc i bizantin, fiindc, n opinia sa,
stilul d-lui Blaga nu trebuie s fie universal, n sensul imperial al
catolicismului, ci intemporal i ceresc, ca Ierusalimul ortodoxiei (subl. n.),
care n niciun caz nu s-a refugiat n fundaiile Gndirii[21].
Pe aceasta din urm o acuz de orgiile materialitii ortodoxe [ortodoxiste,
gndiriste][22], nemulumit i de acestea, ca i de felul n care drumurile de
ar scrie de coviltirele prozei tradiionaliste, oloage i infantile ca un ultim
meroving[23].
Un tradiionalism care i-a nsuit denumirea, nainte de a se defini prea bine.
Tocmai de aceea suntem de acord, n esen cu unele nuanri cu
observaiile lui Ion Barbu.
Pe scurt i fundamental, n optica lui Barbu, idealul poeziei romneti este
parafrazez s redevenim contemporanii lui Eminescu[24].
Am reprodus impresiile i problematizrile sale, pe de-o parte, pentru c ne
putem forma o prere despre justeea lor n raport cu propriile noastre
constatri , dup ce am discutat, n articole anterioare, despre poezia lui
Bacovia, Arghezi i Blaga i, pe de alt parte i mai important, pentru c el
singur se fixeaz i se autodefinete mai bine, prin aceste distanri i
juxtapuneri empatice, n planul poeziei i al spiritualitii (cuvnt pe care l
susine) romneti i chiar universale.
E vorba de un hermetism programatic, fr niciun fel de chei de lectur, o
poezie din care se pot doar deduce anumite indicatoare de sens. Repet, ns,
toate indiciile pe care le putem aduna conduc ctre teme, motive i
problematici tradiionale ale poeziei.
Ba chiar putem vorbi de o tematic destul de puin extins. Nu avem, n cazul
lui Ion Barbu, nici o poezie de dragoste tulburtoare, nici o poezie a fiorului
metafizic, a viziunilor cosmice ori a nelinitilor existeniale i abisale. Mai pe
scurt, Ion Barbu nu e nelinitit de nimic. Dect deconceperea unui limbaj
poetic. A unei limbi poetice adecvate unei spiritualizri intense a fiinei
umane. Preocupri care aa cum ne comunic el nsui nu au, n esen,
nimic de-a face cu modernismul n sine. E o problem strict filosofic i Barbu
vrea s fie puin Pascal n poezie.
Este, de altfel, singurul amnunt care nnobileaz versurile sale, alturi de
tendinele spiritual-mistice care sunt destul de transparente (cum zice
Cioculescu) n multitudinea metaforelor aluzive i n alegerea i tratarea
anumitor subiecte poetice, dup cum vom vedea.
Prea multe comentarii n plus, n acest moment, cred c nu-i mai au rostul.
Reamintim i o alt opinie critic: Opiunile succesive ale lui Ion Barbu au
fost att de derutante, nct au dat impresia metamorfozrii poetului nsui.
Schimbrile au provocat i o alt confuzie, tratarea cu nonalan a
conveniilor tradiionale dnd impresia detarii de ele; aceast detaare nu
este niciodat total la Ion Barbu (subl. n.)[25].
Aceastea fiind zise, ne ntoarcem la poezia propriu-zis, urmrind opiunile
succesive i metamorfozele poetului.
Nou personal, obsesiile poetice ale lui Barbu ni se par destul de tradiionale.
Nimic neobinuit, care s nu fi fost exprimat i altdat n poezia romneasc
sau n cultura romn, chiar dac sub o alt form.
Faptul c Riga Crypto i lapona Enigel nu e dect un Luceafr cu rolurile
inversate (N. Manolescu), este numai una din dovezile care ne indic
integrarea lui Barbu ntr-o tradiie, nedepit, a viziunilor i
preocuprilor filosofice specifice poeziei romneti.
ns, ca s nu vorbim doar la modul abstract, fr s argumentm cele
afirmate, ne vom opri asupra ctorva poezii din lirica barbian, pentru a
observa i a preciza care sunt datele eseniale ale discursului su poetic.
i chiar avem un discurs n lirica barbian, nu de puine ori, concretizat ntr-o
teorie poetico-filosofic sau ntr-un fir narativ eliptic. Ar mai fi poate multe de
zis despre opiunea aceasta biografic-narativ din discursurile lirice ale unora
dintre cei mai mari poei romni moderni precum Blaga, Arghezi sau Barbu,
care par s reediteze, la o alt scar poetic, medievala Istorie ieroglific.
O preocupare esenial a poematicii lui Barbu, pe traseul evoluiei sale,
este gnoseologia, precum i aceea de a stabili n ce relaie se
afl cunoaterea/gndirea cu erotica, dac cele dou se pot mpca i al crei
exponent, n mod preponderent sau exclusiv, dintre cele dou, este poezia.
Nu numai problematica, dar i elucidarea ei (vom vedea) este o opiune
indicat de tradiie i nu numai de tradiia poetic, ci chiar de tradiia
ecleziastic.
n articolele anterioare despre Eminescu, am vzut n ce termeni punea el
problema erosului juvenil, pe care l trata cu duritatea categoric a pedagogiei
hrisostomice i patristice, ca nu cumva acela s i ntunece judecata minii i
raiunea stpnitoare a sufletului.
Spre deosebire de Eminescu, care singur i asumase un regim ascetic, n
privina amorului, pn cnd femeia a luat, ca ideal, locul ngerului de paz,
Ion Barbu mrturisete existena unor elanuri erotice de tineree crora le-a dat
curs cu frenezie:
nspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toi amanii tineri,
Am vibrat
nflcrat
nflcrat, dar nu cu pasiunea unic a unui Eminescu sau Arghezi, ci ca toi
amanii tineri. De aceea, iubirea nu face parte din temele poeziei barbiene, ci
doar tentaia erotic, pentru care versurile lui se ocup cu intelectualizarea
instinctului sexual.
Ca i Eminescu, Barbu asociaz patima concupiscenei cu simbolul zeiei
Venera / Afrodita sau Venus / Vineri. ns la poemul din care am citat, Ritmuri
pentru nunile necesare, publicat n 1924, ne vom ntoarce n curnd. Pentru c
mai nainte de a vorbi despre el, vom privi spre alte dou
poezii, Umanizare i Panteism, prima scris n 1918 i publicat n 1920, iar a
doua aprut n 1919.
Ele ne lmuresc asupra etapelor strbtute de poet, n evoluia concepiilor
sale.

Poemul Panteism vorbete, de fapt, de un panerotism, n termeni poetici care

sunt destul de uor de neles. Titlul cu valene religioase sugereaz
o nchinarela eros, o infuzare de erotism a lumii.
Poetul refuz idealului intelectual supremaia: Uitat s fie visul i zborul lui
nalt, / Uitat plsmuirea cu aripe de cea!
Ultimul vers credem c este o aluzie la eminesciana nelepciune cu aripi de
cear, adic la vigoarea epuizabil a minii umane, a raiunii omeneti care nu
poate s ofere rspunsuri, de una singur, la ntrebrile i nelinitile cele mai
profunde ale fiinei noastre.
n consecin, poetul se ntoarce, pentru moment, spre eros (urmnd traiectoria
eminescian, ntr-o anumit msur), ca spre elanul vital capabil s l
redea vieii-universale, adnci.
Poezia exprim devotament pentru noul su ideal, cel erotic, pe care poetul
dorete s l mplineasc, ca prag sau etap esenial n mplinirea de sine:

Vom cobor spre calda, impudica Cybel,

Pe care flori de filde ori umed putregai
i nfresc de-a valma teluricul lor trai
i-i vom cuprinde coapsa fecund, de femel.
Umanizare este, de asemenea, o poezie cu simboluri destul de simplu de
neles. Poetul divoreaz de gndirea din castelul de ghea, care nu mi-a
vorbit, de intelectul rece cu grandoarea lui polar, din frigurosul burg, dar nu
mai adast nici n acel senzualism pgn din poemul anterior, ci progreseaz
spre o sublimare a erosului i a sexualitii.
Este ns foarte important de observat, pentru noi, c Ion Barbu reproeaz
raionalismului rece faptul c nu este o rsfrngere sau o oglindire a
Adevrului, ceea ce nseamn c el, ca i Eminescu de altfel,
concepea reflexivitatea uman ca o reflexie a harului creator, a gndului lui
Dumnezeu, n oglinda minii umane. Chiar dac nu enun acest fapt, l
sugereaz vag, lsndu-l n penumbra simbolurilor:
Castelul tu de ghea l-am cunoscut, Gndire:
Sub tristele arcade mult timp am rtcit,
De noi rsfrngeri dornic, dar nicio oglindire,
n stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.
De data aceasta ns, este vorba nu de erosul senzualist, ci despre muzica ce
infuzeaz cosmosul (muzic a formei n zbor, Euritmie!), nelegnd prin
aceasta cutarea unei inefabile frumusei, a unei ordini i a deplinei armonii
universale, aflate la temelia lumii.
Muzica aceasta nu are legtur cu materia, ci e revrsare n lucruri precum se
revrsa divinul n luturi pieritoare ; divinul nefiind dect harul lui Dumnezeu,
revrsat n toat creaia Lui (nu cred c mai trebuie s respectm frisoanele i
dezgustul fa de mistic i de viziunea spiritual tradiional, impuse n trecut
de regimul comunist i de anumite raiuni critice subiectiviste i s ne
ndreptm pururea spre a culege explicaii numai din aria filosofiei antice, mai
ales a celei platonice):
Sub nfloriii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit n sunet, n linie, culoare,
 Te-ai revrsat n lucruri, cum n eternul mit
Se revrsa divinul n luturi pieritoare.
O, cum ntregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi s se dilate
S spintece vzduhul i larg i nmiit
S simt c vibreaz n lumi nenumrate
Este limpede aspiraia spre dezmrginire sau nemrginire, pe care am sesizat-
o i n poemele lui Blaga, din primele dou volume, aspiraie a crei mplinire
este iniial echivalat n mod eronat, de ambii poei, cu vitalitatea
patimilor/pasiunilor umane exacerbate.
Amndoi ns vor renuna la aceast perspectiv. Traiectoria lui Blaga am
urmrit-o, s vedem, deci, care este schimbarea de atitudine a lui Barbu, cel
care va saluta cu entuziasm Lauda somnului, volumul al patrulea de poezii al
lui Blaga, despre care am vorbit mai devreme.
E timpul s ne ntoarcem, aadar, la Ritmuri pentru nunile necesare. Poemul,
ca i Riga Crypto i lapona Enigel, pune problema cunoaterii i a mplinirii
umanului. ns aici avem lmurirea simbolurilor, o hermeneutic ce ne
descoper sensurile, pentru interpretarea crora alegoria din Riga Crypto este
complementar.
Ion Barbu exprim de fapt o concepie foarte veche, ortodox, dar ntr-un mod
poetic i recurgnd la un limbaj foarte modern, criptic, ns, n acelai timp, la
simboluri tradiionale, perfect recognoscibile pentru cine are intimitate cu
literatura i cultura romneasc veche i clasic.

Putem afirma, fr fric de eroare, c modernismul motenete atitudinea i

mentalitatea ortodox i prin literatura romn clasic i paoptist, Eminescu
constituind, cu precdere (i cu att mai mult pentru poei) un etalon al
cugetrii i spiritualitii romneti.

Ion Barbu nfieaz, aadar, n poezia sa, cele trei ci de cunoatere:

senzitiv sau senzualist, raionalist sau intelectual i calea spiritual,
duhovniceasc.

Cele trei sunt indicate prin aezarea lor sub incidena a trei simboluri, al
Venerei, al lui Mercur i al Soarelui, ntr-o parabol sau alegorie avnd
evidente conotaii religioase, ntruct cele trei roi (Roata Venerii /
Inimii, Roata capului / Mercur i Roata Soarelui [26] / Marelui) sau planete
care sugereaz fiecare o iniiere ntr-o cale de cunoatere echivalent cu un
anumit cult i cu o adoraie exprimat n mod specific pentru fiecare din ele.
Formulat ntr-o manier modern i nonconformist, nelinitea lui Ion Barbu
ni se pare ns a fi identic, n planul esenei, cu interogaia lui Eminescu: Au
cine-i Zeul crui plecm a noastre inemi? Cui aducem jertfa vieii i a energiei
noastre creatoare?
Pe altarul cui ne strduim s slujim: al Venerei, al lui Mercur sau al Soarelui?
Vom vedea aadar cine este sau ce reprezint fiecare din aceti Zei pentru Ion
Barbu.
n ce o privete pe Venera, am vzut c Eminescu o denigreaz nc din
tinereile sale, fapt pe care ni-l mrturisete n poeme ca Scrisoarea II, Floare-
albastr, Cnd te-am vzut, Verena, Gelozie i altele, din motive pe care ni
le expune foarte clar: cci nu voiam s ard pe-al patimilor rug / Al
gndurilor snge i sufletu-n cntare-mi (Cnd te-am vzut, Verena). Adic,
patima erotic i-ar fi rpit, i-ar fi epuizat puterea creatoare.
Eminescu refuza s-i jertfeasc Venerei sngele gndurilor, iar despre
intelectul care trebuia s-l confirme ca Luceafr ntre minile nalte zidite de
Creator, va constata dezamgit c este un Icar cu aripi de cear (O,-
nelepciune, ai aripi de cear). Nu un Lucifer, cci n-am avut metalul
demonilor n vine (O, sting-se a vieii).
La rndul su, Ion Barbu ni se confeseaz poetic am vzut mai sus c a
cedat ispitelor carnale i a slujit Venerei sau moalei Vineri, n mod naiv i
instinctiv, ca toi amanii tineri
Ceea ce a urmat a fost ns decepia, pentru c aceast cale, senzualist, de
mplinire i de cunoatere a lumii (Eminescu o numea academia de tiini a
znei Vineri, n Scrisoarea II) nu a nsemnat dect energie degradat i, mai
ales nu a produs o mplinire n iubire, inima rmnnd n undire minim.
Poetul nu face dect s ajung la o concluzie echivalent cu predica de
veacuri, anume c erotismul dezctuat nu nseamn iubire, nu conduce la
mplinirea fiinei umane i nici nu declaneaz potenele creatoare ale iubirii:
 Vaporoas
Ritual
O frumoas
Mass
Scoal!
n brara ta f-mi loc
Ca s joc, ca s joc,
Danul buf
Cu reverene
Ori mecanice cadene.
Ah, ingrat
Energie degradat,
Brut ce desfaci pripit
Grupul simplu din orbit,
Vener
Inim
n undire minim
Brbatul i femeia devin, prin unire, o singur fiin, un singur trup, n
teologia Sfntei Scripturi, iar poetul numete aceast realitate grupul simplu
din orbit.
ns numai iubirea i face pe cei doi o singur orbit, un singur trup i face s
vad lucrurile n comun, s fie ca doi ochi ntr-o lumin (ca s parafrazm un
vers inspirat dintr-o poezie mai veche, a lui Vasile Alecsandri), s contemple
lumea ca o singur fiin. n timp ce patima carnal nu i apropie, ci
e brutcare desface pripit aceast unire, care distruge i nu unete, n ciuda
aparenelor.
Stm i ne ntrebm: e ceva diferit de omiletic, n afar de ineditul
limbajului?[27]
Cel de-al doilea mod de cunoatere, experimentat de poet, este cel raional-
intelectual. Nu este vorba ns de raiunea de care vorbete Sfntul Antonie
cel Mare la nceputul Filocaliei romneti, adic de facultatea de a stpni
patimile iraionale i irascibilitatea sufletului, ci de intelectul rece, de
raionalismul conflictual-polemic, pus ca atare sub semnul lui Mercur, al
omului care nu se coboar cu mintea n inim, cum prevede asceza isihast
(Barbu a fcut cunotin cu Rugul Aprins), ci prefer s judece lucrurile cu
mintea sa rece, cu o raiune insular i autonom.
Vorbind despre o gndire peste ngeri, erpi i rai, Barbu ne ofer un vector
ctre ispita dinti a demonului adresat primilor oameni i o alt decriptare a
felului n care trebuie s nelegem caracterul intelectual ca subiect poetic al
su. Tocmai de aceea, intelectul acesta mercurian este iconoclast, este:
Frate pur
Conceput din viu mister
i Fecioara Lucifer,
nclinat pe ape caste
n sfruntri iconoclaste,
Cap cldit
Din val oprit
Sus, pe Veacul mpietrit,
O, select
Intelect,
Nunt n-am srbtorit
Mndria intelectual, dei cast, dei repudiaz senzualismul ca mod de
cunoatere, totui nu este nici ea o cale de cunoatere valabil i nu aduce
omului nicio mplinire: nunt n-am srbtorit.
Intelectul pur, raiunea pur kantian este Fecioara Lucifer, este arogana
luciferic a minii umane de a bizui numai pe capacitile proprii.
O fecioar narcisist, un Lucifer nclinat pe ape caste, care nu poate
svri nunt pentru c se oglindete i se ador numai pe sine, narcisist,
acesta este intelectualul care nu agreeaz dect concluziile singulare ale
raiunii sale autonomizate.
Prin urmare nici senzualitatea, nici intelectul pur nu sunt moduri de a uni
luntric fiina uman, de a o aduce la unirea credinei i a cunoaterii Fiului
lui Dumnezeu, la starea brbatului desvrit, la msura vrstei deplintii
lui Hristos (Ef. 4, 13), care este idealul uman sau divino-uman (precizarea
Sfntului Iustin Popovici) n oikumenele bizantin.
Ion Barbu nu ne-a relatat foarte clar dac sau ct de mult era familiar cu acest
ultim ideal, pe care noi bnuim ns c l-a cunoscut ntr-o oarecare msur.
Ceea ce nu am ns este o relatare precis, o trimitere explicit. Este foarte
posibil ca Barbu s se fi temut ca, prin astfel de declaraii, s fie asimilat cu
poeii de la Gndirea (ceea ce tot s-a petrecut, chiar i n lipsa unor asumri
declarative), a crei direcie nu o aproba, pentru c nu eradestul de
tradiional, n opinia sa.
Rmne cea de-a treia cale, aadar, cea spiritual/duhovniceasc, prin care
omul svrete nunt i accede n cmara Soarelui. Aceti termeni i
sintagme sunt simboluri ortodoxe, scripturale, patristice i liturgice evidente.
Nu vd de ce Barbu ar fi avut intenia s le imprime o hermeneutic
polimorf, modernist i non-tradiional. Nu rezult de nicieri, din fontul
poetic sau teoretic barbian, o intenie de utilizare ludic sau blasfemic sau
nihilist-destructurant a simbolismului lor vechi.
Poezia de fa reprezint afirmarea unei ci de cunoatere. i dac nu e nici
cea erotic, nici cea intelectual, rmne numai o a treia, care unete
afectivitatea i raiunea, inima i mintea. ntmpltor, aceast soluie coincide
perfect cu cea isihast.
Simbolul nunii, care apare frecvent n poeziile barbiene (Ritmuri pentru
nunile necesare, Riga Crypto i lapona Enigel, Oul dogmatic) este unul
cretin, sensul ortodox fiind i mai mult potenat, n poemul despre care
discutm acum, prin prezena unei alte metafore scripturale binecunoscute, cea
a cmrii de nunt, cmara mpriei lui Hristos, n care intr numai
fecioarele nelepte, iar cele nebune rmn afar (Mt. 25, 1-13).
Ion Barbu vorbete de cmara Soarelui Marelui, ns n toat literatura
cretin, din care cea romneasc nu face nicidecum excepie, Hristos este
numit Soarele dreptii, avnd ca ntemeiere profeia mesianic de la Mal. 3,
20: i va rsri pentru voi, cei care v temei de numele Meu, soarele
dreptii, cu tmduire venind n razele Lui.
Iar despre cmara Mirelui, Mire care este ca un Soare plin de cldura
iubirii,profeete Psaltirea: n soare i-a pus locaul Su; i El este ca un Mire
ce iese din cmara Sa. [] De la marginea cerului ieirea Lui, i oprirea Lui
pn la marginea cerului; i nu este cine s se ascund de cldura Lui (Ps. 18,
5, 7).
Barbu declar c ateapt, deci, luminarea unei a treia ci de cunoatere,
spiritual i tradiional, care prefigureaz o nnoire a veacului n timp ce
intelectul domina sus, pe Veacul mpietrit.
Aceast nnoire spiritual se produce prin incendiul timpului retrograd, adic
al lumii vechi, ce va s fie transfigurat, transfigurare urmat de intrarea
oaspeilor, a celor chemai la Nunt, din parabola biblic, n cmara Soarelui,
adic a mpriei nenserate:
Uite, ia a treia cheie,
Vr-o-n broasca Astartee!
i ntoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porile ce ard,
C intrm
S osptm
n cmara Soarelui
Marelui
Nun i stea,
Abur verde s ne dea,
Din cldri de mri lactee,
La surpri de curcubee
n Firida ce scntee eteree.
Cmara Soarelui, dei poate prea incompatibil cu Firida, celor care nu au
lectura lexicului poetic modern, se afl ns ntr-o relaie de sinonimie cu
aceasta, sinonimie pe care ne-o relev un vers dintr-un alt poem, n care se
vorbete despre Firida unde arde cu foc nestins Divinul (poezia Cnd va veni
declinul, cu subtitlul Eminescianism, din 1920).
Firida aceasta denumete locul unde se va retrage poetul cnd va veni declinul,
adic moartea. Mai mult dect att, spaiul acesta este unul interior spiritual,
cci Voi reintra n mine cnd va veni declinul, fapt perfect valabil pentru
contiina cretin, care tie c mpria lui Dumnezeu este nuntrul vostru
(Lc. 17, 21).
O cheie de lectur cretin, indicat mai ales de termenii poetici, mi se pare
mai plauzibil dect apelul la filosofia antic. Ceea ce se pierde adesea din
vedere cnd, din toate ncurcturile este convocat Platon ca s ne salveze (ca i
cnd s-ar fi predat cel puin un mileniu platonismul n rile Romne), este c
toat filosofia greac era profund pesimist, erau de un scepticism i pesimism
iremediabile, ceea ce nu se poate aplica poeilor romni i n niciun caz lui Ion
Barbu.

Filosofia lui Barbu este luminoas i optimist, idealist i ncreztoare. Barbu

e poate singurul poet din epoca modern care nu cunoate cutremure i
destabilizri din nicio direcie. Cunoate metamorfoze, schimbri de atitudine,
dar care se produc fr dramatism i echimoze interioare. Nu se compar, din
acest punct de vedere nici cu Bacovia, nici cu Blaga sau (cu att mai mult)
Arghezi. Arghezi i Blaga sunt zguduii i se vindec greu de traume, n timp
ce Bacovia i face din traum un mediu existenialdomestic.

Ion Barbu e imperturbabil, solar i pare a se vindeca prin simpla accedere,

mereu, la o nou treapt de contiin. Chiar i numai prin acestea (dei nu mi
se par deloc nite trsturi superficiale) cred c nu se afiliaz contiinei
tragice a Antichitii.

Nun i stea pot s l denumeasc tot pe Hristos, cci soarele i luna care
particip ca nai la nunta eroilor din basme sunt de fapt, ntruchiparea
simbolic a lui Hristos i a Maicii Domnului, care au fost prezeni la nunta din
Cana Galileii.
De aceea, n acord cu tradiia romneasc, la nunta ciobnaului din
Mioria Soarele i luna / Mi-au inut cununa (cununa muceniceasc), iar la
nunta lui Clin, din poemul eminescian, sunt prezeni Nunul mare, mndrul
soare i nuna, mndra lun. n timp ce steaua este simbol mesianic nc din
Vechiul Testament, anunnd Naterea Domnului pe pmnt: l vd, dar acum
nc nu este; l privesc, dar nu de aproape; o stea rsare din Iacov; (Num.
24, 17).
Aa nct sensurile mistice ale poemului barbian nu pot fi ignorate, n ciuda
limbajului cu totul neobinuit, ne-tradiional. Versurile indic ateptarea
unei transfigurri a lumii, care nu poate fi portretizat ntr-un limbaj descriptiv
i care este numai prefaat de simboluri i metafore care ies din sfera
lingvistic a ceea ce denumete faptul obinuit sau banal.
Susinnd acestea, nu avem sentimentul c form interpretarea unor versuri
dificil de decriptat, pentru c Ion Barbu ne confirm el nsui aceast
perspectiv mistic asupra limbajului poetic, ntr-un alt poem, publicat n 1926
i intitulat Timbru, n care pune problema limbii ca instrument al poeziei i ca
interpret al spiritualitii umane.
Versurile acestui poem, formulat la fel de nonconformist, afirm c piatra-n
rugciune, a humei despuiare i unda logodit sub cer, adic faptele i
nelegerile contemplative ale duhului nostru, au nevoie de o form aparte de
exprimare, de o expresie lingvistic ce nu exist ca atare n forma comun a
limbii pe care o vorbim. Pentru realiti spirituale, mai presus de contingent,
afirm poetul c:
Ar trebui un cntec ncptor, precum
Fonirea mtsoas a mrilor cu sare;
Ori lauda grdinii de ngeri, cnd rsare
Din coasta brbteasc al Evei trunchi de fum.
Este evident deplasarea lui Ion Barbu de la sensuri i interpretri materialist-
senzualiste ale realitii ctre o tot mai mare spiritualizare i ctre o din ce n
ce mai acut contiin religioas, pe care evoluia poeziei sale o surprinde cu
fidelitate.

El nsui caut i dorete despuierea humei, dezbrcarea de percepia omului

czut n patima celor materiale, cu mintea lipit de cele pmnteti.
Poetul ne transmite c vorbirea despre Dumnezeu i despre cele ale Sale
reclam cea mai nalt form a limbajului, un limbaj desptimit, transfigurat,
pentru a putea comunica ceva despre o lume transfigurat spiritual, la care nu
ajunge dect insistena mpietrit a rugciunii i logodirea undei curate a
sufletului cu cerul care se rsfrnge n ea.
Urmrind sensurile evoluiei lirice ale lui Ion Barbu, Mircea Scarlat afirma c
prozodia nsemna pentru poet o disciplin interioar superioar i c
atitudinea era ascetic n literatur i-a reprimat expresia temperamental
precum asceii trupul[28].
Remarcm ns aceast reprimare a expresiei temperamentale nu doar la nivel
prozodic i de teorie-literar, ci i la nivelul evoluiei concepiilor sale
spirituale intime. Structura ascetic n prozodie reprezenta imprimarea unei
configuraii cognitive care se plmdete vznd cu ochii.
Barbu poetizeaz (versific, metrific) idei i structuri filosofice i spirituale
ca i Eminescu (pn la urm, ca i Dosoftei, ca i Miron Costin, ca i
Cantemir), doar c ntr-o alt etap liric i cu alt sensibilitate poetic.
UVEDENRODE Ciclu de poezii de Ion Barbu, publicat in volumul Joc
secund. Editura Cultura Nationala, in .

Cuprinde poeziile: Paunul (scrisa in mai 1924, aparuta in Antologia poetilor de

azi, I, alcatuita de Ion Pillat si Perpessicius, Editura Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 1927); Paralel romantic (scris in aprilie 1924, tiparit mai intai in
voi. Joc secund, 1930; varianta initiala, sub titlul Un personaj eteroman, a
aparut in Contimporanul", nr. 49, 1924); Riga Crypto si Iapona Enigel (scrisa
in mai 1924, aparuta in Revista Romana", nr. 1, 1924); Oul dogmatic (datata
in volum Ajunul Pastilor 1925"; a aparut mai intai in revista Cetatea
literara", nr. 2, 1926, sub titlul Vegetariand); Ritmuri pentru nuntile necesare
(imprimata intr-o prima versiune in Contimporanul", nr. 47, 1924, sub titlul
Jazz Band pentru nuntile necesare, apoi, ca versiune ultima", in aceeasi
revista, nr. 65, 1926); Paznicii (publicata in Contimporanul", nr. 67, 1926,
sub titlul Dansul planetelor exterioare); infatisare (tiparita in Contimporanul",
nr. 62, 1925); Falduri (in Contimporanul", nr. 65, 1926, sub titlu/ William
Wilson si cele 1000 de fete ale lui); Uvedenrode (aparuta ca text inedit" in
Antologia lui Ion Pillat si Perpessicius, cd. cit.).

In volum, ciclul poarta un motto din Longfellow:

For its toncs by tums were glad

Sweetly solemn, wildly sad"
(Pentru ca tonurile erau, pe rand, vesele,
Solemne, ingrozitor de triste").

Despre aceasta a treia faza" a poeziei sale, poetul spune, in interviul acordat
lui Felix Adcrca in 1927 (care o asezase sub eticheta expresionista"), ca ar
trebui vazuta mai degraba ca o incursiune in sfanta raza a Alexandriei",
trimitand (prin Jazzband) la un elenism de decadenta", prin apelul la
simbolistica astrologica, si angajand un element modem" prin tonul gros si
buf -Ecoul faptei creatoare inregistrat cu un ras fonf al demiurgului" -, in timp
ce poezia Uvedenrode ar fi o incercare mereu reluata de a ma ridica la modul
intelectual al lirei", la o puritate aeriana urmand un singur instinct, al
Cantului" si depasind concurenta, inca darwiniana a formulelor individuale",
pentru a ajunge la certitudinea libera a lirismului omogen, instruind de
lucrurile esentiale, delectand cu viziuni paradiasiace".

Aceasta ultima poezie fusese caracterizata, in interviul lui I. Valerian din

acelasi an, ca o extremala a productiunii mele, scrisa sub obsesia unei claritati
irationale, desi la baza sta tot o experienta personala ().
Uvedenrode sugereaza la inceput un Olimp translucid si germanic, apoi o
evadare in vis, lotul tratat rapsodic, conform canoanelor poetice ce mi le-am
trasat, cu acea sonoritate imanenta de care-ti vorbeam".

Rezumate concentrat de Ioana Em. Petrescu, trei componente ar alcatui,

asadar, formula poetica din Uvedenrode:

elementele de spiritualitate alexandrina"

(in primul rand simbolurile astrologice, apoi, mai putin insemnate si cu nuante
personale, cele alchemice" si gnostice), elementul grotesc si cel muzical, dus
pana la rafinamente extreme.

E de spus, totusi, ca nota expresionista" e cea care unifica in adancime

poemele ciclului, in care ecoul faptei creatoare (e) inregistrat cu rasul fonf al
demiurgului", adesea pe un ton gros si buf; caci in fiecare transpare ceva din
imperfectiunea creatiei, din contrastele si diformitatile ei grotesti, si mai ales
din funciara ei ambiguitate si fragilitate, ce poate duce la rasturnari radicale ale
imaginii:

Oul dogmatic", exemplar, inscrie in microstructurile lui arhitectura marelui

univers, fiind, virtual, deopotriva palat de nunta si cavou", figura pura a
nuntii solare" si emblema a germinatiei ce impinge spre moarte; spectacolul
unei nunti ratate grotesc, satira a falsei, imposibilei comuniuni in Unu, dintre
spirit si materie, caderea in deriziune a unor inalte aspiratii tragice, pe temeiul
incompatibilitatii regnurilor, e, in esenta, Riga Crypto si lapona Enigel;
Ritmuri pentru nuntile necesare desfasoara, la randul sau, dantul buf cu
reverente si mecanice cadente" al omului ramas la nivelul unui eros elementar,
inainte de a accede, trecand peste inca o treapta a initierii, la nunta extatica cu
principiul solar; in Falduri s-a vazut pe drept cuvant poemul unei revelatii
ratate"
(I. Em. Petrescu) si al imposibilitatii de a realiza, la nivelul propriei cunoasteri
de sine, , jocul secund mai pur", nereusita procesului de simbolizare,
deteriorarea grotesca a imaginii unitare, sublimate, a eului; Paunul asociaza
senzualitatii pasarii emblematice imaginea nebunului cu scufa", a bufonului
Iragic, calificand un dans si un mister al mortii", intr-o stilizare poesca;
infatisare compune masca ambiguu mortuara si purificatoare a omului,
sugerand sensul eliberator al mortii initiatice"
(I. Em. Petrescu); Paralel romantic (varianta definitiva a grotescului Personaj
eteroman) are forta plasticii dense expresioniste, cu deformari de proiectie
onirica; poezia Uvedenrode este un fel de inscenare (s-a vorbit chiar de o
fabula") a spectacolului declinant, ca si caricatural, al .fiintei de la nivelul
increatului - peste mode si timp" -spre conditia carnala, a intruparii si caderii
sub timp, sub mode".
Impresionista" este, in fond. si schematizarea" imaginii, concentrarea ci in
emblema a unor forte si elemente cosmice fundamentale, a unor situatii si
gesturi umane ce depasesc individualul si particularul, fiind proiectate pe un
orizont al absolutului, fie ca este vorba de poeme gnomice" concentrate in
jurul unui simbol (Oul dogmatic), de portrete"
(infatisare), de descrieri evocatoare (Paralel romantic), de naratiuni
baladesti"
(Riga Crypto. ), puneri in scena"
(Ritmuri, Falduri, Paunul) ori de o fabula" sui generis (Vvedenrode).

Piesele de prima referinta ale ciclului, adica Oul dogmatic. Ritmuri pentru
nuntile necesare. Riga Crypto si lapona Enigel, Uvedenrode ilustreaza
magistral aceasta opera de maxima concentrare si epurare. In cea dintai,
compozitie superior didactica", arhetipul oului, inscrie in sine dogma", legile
de baza ale vietii si mortii, sugerand, cum a observat deja G. Galinescu, o
corespondenta secreta intre micro si macrocosmos si definind astfel un poem
de substanta hermetica. Trimiterea din motto la timpurile Genezei biblice
(Dogma: Si Duhul Sfint se purta deasupra apelor"), reluarea explicita a
acesteia pe parcurs (Sa vezi la bolti pe Sfantul Duh
veghind vii ape (ara sluh
Acest ou simbol ti-l aduc") subliniaza ferm valoarea exemplara a oului,
emblema amintind inceputurile fiintei, lumea veche", starea nevinovata" de
asteptare si virtualitate initiala (ceea ce poetul numeste increat), in care totul e
numai o promisiune de existenta, o schita ideala a proiectului de a fi, reunind
contrariile intr-o unitate inca nedespicata - palat de nunta si cavou".

Albusul feminin si pur (nins"), aproximat plastic prin moliciunea si finetea

culcusului" format din trei atlazuri", se armonizeaza deplin cu plodul"
masculin situat in polul plus", tot atat de neprihanit, neatins de glodul
pamanturilor", iar sarutul plin"- al celor doua elemente e metafora idealei
conjugari a principiilor vietii. Cu asemenea atribute, oul-simbol" poate intr-
adevar contura imaginea Sfantului Duh" originar. Din slructura-modcl a
Oului face parte insa si galbenusul, hieroglifa in egala masura a principiului
vital, germinativ, si a mortii, de unde asocierea magistral exploatata atat la
nivelul metaforelor plasticizante. cat si la cel fonetic, muzical, de motivare
analogica a semnificantului" - cu ceasul, ceas galben.

necesar", si cu ora (regasita in ceasornic, sugerand, ambele necesitatea mortii,

roata duratei, roaderea spornicului albus), inscrierea unei parti a
evenimentului in chiar specialitatea sintaxei" - despre care vorbea undeva
poetul, adica dublarea imaginii plastice prin imaginea sonora, ce exploateaza
substanta concreta a limbii, se verifica perfect aici. invatatura" pe care vrea s-
o transmita poemul (Ca vinovat e tot facutul
Si sfant, doar nunta, inceputul") capata astfel consistenta imaginii edificatoare;
intre oul sterp", fie el si oul rosu", de Paste, sortit consumului comun, si cel
viu", Oul-simbol, dogmatic", chemat a fi privit la soare", in lumina
revelatiilor ultime, diferenta se impune in chipul cel mai convingator. Ritmuri
pentru nuntile necesare schematizeaza, la randul sau, marile etape simbolice
ale cunoasterii umane pornite in cautarea contopirii cu principiul suprem, in
nunta solara. Cu un inceput modelat ca invocatie magica (Capat al osiei
lumii! // Suna-mi trei
Clare chei"), poemul asociaza nivelurile cunoasterii umane (leluric-senzoriala,
intelectuala, revelatoare a unitatii lumii), roatelor interioare", orbitelor
miscarii de revolutie planetara (An al Geei" - Pamantul, Roata Venerii
Inimii, Roata capului
Mercur", Roata Soarelui Marelui"), pentru a detalia apoi fiecare roata",
recurgand la acea simbolistica astrologica de sursa elenistica remarcata de
critica, ce contribuie la schematizarea" evocata mai sus a imaginii, conferind,
cel putin primelor doua trepte (a Venerei si a lui Mercur) o nota ca si
caricaturala (vezi, alaturi de figurarea plastica a dantului buf, cu reverente si
mecanice cadente", sugerata si de ritmul mecanic al versurilor, jocul
alileratiilor) inainte de desfasurarea reverberatiilor muzicale ce acompaniaza
ospatul" nuptial din camara Soarelui":

Din caldari de mari lactee,

La surpari de curcubee,
in Firida ce scantee
eteree".

De la situatia negativa initiala a omului stand sub semn planetar negativ (semn
planetar, caci neagra Dama Miriam
in bande incinsa, de dinam" - care apare ca rea putere" ce tuteleaza subiectul -
nu este decat o reprezentare tot a planetei Venus, ca principiu feminin
(trimitere rasturnata la fecioara Maria, cu numele ebraic Miriam) cu bande"
(benzi) ce anticipeaza rotirea mecanica, buf-dantuitoare, din jurul tronului
moalci Vineri"), rotile" initierii vor propune un sens ascensional al miscarii
spre nunta" extatica.

Motivul increatului si cel al nuntii revin in balada Riga Crypto Sa se observe

ca atributele Rigai (mirele poenii", promis nuntii) sunt oarecum asemanatoare
cu cele ale fragezimii (si fragilitatii) culcusului in trei atlazuri al albusului"
somnolent din Oul dogmatic (La vecinie tron, de roua parca", Pe trei
covoare de racoare") si ca starea vegetativa caracteristica a sterpului" Riga,
inima ascunsa", ce nu voia sa infloreasca", va fi provocata in chip dramatic
la manifestare, la depasirea statutului originar printr-o alta nunta, tot
vinovata" si, aici, irealizabila: visata mireasa apartine altui regn, uman si
solar, a carui aspiratie e contrara, de smulgere din umbra deasa" si din iarna"
polara, de depasire atat a conditiei organice, carnale, instinctuale, inert-
somnolente, supusa vantului" si umbrei" care o umfla" si dezumfla" ciclic,
cat si a iernii" si ghetii" pur intelectuale, si contopirea cu roata" Soarelui.
Ca in Nastratin Hogea la Isarlik, tentatia vietii inerte, somnolente (acolo, a
multimii spornice, care se tencuia-n pereti") e refuzata, in numele unui ideal
de spiritualitate, al unei mai profunde cunoasteri de sine. Caci, isi motiveaza
refuzul Enigel, Ma-nchin la soarele-ntelept,
Ca sufletu-i fantana-n piept
Si roata alba mi-e stapana
Ce zace-n sufletul- fantana".

Hybrisul regelui-ciupearca", nesabuita incercare de iesire din conditia sa

originara, se pedepseste cu nebunia finala si cu caricatura unei nunti
consumate in propriul regn, intre propriile limite. Nu e de trecut cu vederea
nici prologul baladei, in care, la spartul nuntii", mencstrelul-bufon trist (cu
pungi, panglici, beteli cu funta") e indemnat sa zica" cantecul: astfel
anticipata, istoria nuntii ratate a Rigai Crypto se arata a fi corespondentul
simbolic al altei nunti esuate, a cuplului uman care-i provoaca rememorarea -
ecou grotesc, inregistrat cu un ras fonf al demiurgului"

Trecerea de la incrcatul" ca stare ce concentreaza toate virtualitatile fiintei

spre manifestarea fapturii, implinirea si caderea ei in lemporalitatea degradanta
e trasata si in exemplara poezie Uvedenrode, care e si o capodopera de arta
combinatorie" a poetului -operator al limbajului".

Rapa Uvedenrode (sugerand prin numele sau germanic un spatiu al

elementaritatii - roden inseamna a desteleni si a defrisa - iar particula Uv poate
trimite, cum s-a observat, la ovum-ou, ca simbol al inceputului) e locul in care
multele gasteropode"
(conotand deopotriva puritatea inscrisa in geometria cochiliilor si
senzualitatea) aproximeaza amintita stare de inercat. Evocate exclamativ in
primele versuri, ele sunt calificate aici, pentru moment, ca suprasexuale,
supra-muzicale" si caracterizate in continuare prin metafore din domeniul
muzicii:

mult limpezi raspozi", moduri de ode", antene in harfa" -adica arhetipuri

pure, existente atemporale, situate intr-un regim al contemplatiei ideale:

Peste mode si timp

Olimp!" Reveria (evadarea in vis" despre care vorbeste poetul, explicandu-se
in interviul citat) care o contureaza, ca prelungire a acestei stari muzicale, pe
fecioara Geraldine", introduce, ca in Oul dogmatic, un virtual principiu
feminin, imaginat intr-un prim moment prin date ale puritatii feciorelnice
glaciale (vezi si numele fecioarei", timpul-fara-timp al ceasului in cristalin",
amintind de ceasornicul fara minutar", reactia sugerata ca fiind pur spirituala
la aceasta aparitie Prin bratele ei
Ghetari in idei").

Aceste prime elemente descriptive" sunt imbogatite prin revenirea la

imaginea emblematica a lumii gasteropodelor, conturata acum in registrul
geometriei asociat cu cel sonor, utilizat si la inceputul poemului:

Ordonata spira,
Sunet
Fruct de lira" - insa de data aceasta invocatia capata un rost magic, totul fiind
orientat spre verbul care va provoca increatul" la manifestare Apari -,
scotandu-l din starea de virtualitate pura in care se afla dincolo de cuvant
(Capat paralogic"), in leaganul mitologic" al inceputului de lume si sub
setrele mari", ocrotitoare, ale cerului. Efectele magiei verbale sunt inregistrate
imediat, in imaginea simetrica ce urmeaza verbului in-fiintarii:

ordonata spira" si fructul de lira" abia promise sunt angajate intr-un proces
de incarnare magistral sugerat, inca o data, de metaforele plasticizante si de
subtilul joc verbal; incalecarea treptelor spiralate ale cochiliei ce adaposteste
acum trupul viu al melcului cheama o metafora cu conotatii sexuale, dar care
conserva in substanta cuvintelor ceva din amintirea abandonatei muzicalitati
originare:

O cal de val
Peste cavala
Cu varul deasupra-n spirala!"

Caci calul-mascul isi gaseste femininul cu care se impreuna in mai nobilul"

cavala (derivat al etimonului latin caballus-cal), amintind si de instrumentul
muzical care e cavalul. Varul deasupra-n spirala" al cochiliei (si nu al Caii
Lactee, cum s-a spus) are acum substanta, gazduind un act de procreatie, care
afecteaza, ca sa spunem asa, si celalalt element semnificativ al poemului,
prezenta simbolica a fecioarei Geraldine. Aceasta isi pierde numele glacial si
floarea de zale" ce-i protejau puritatea feciorelnica, pentru a deveni banala
fata" infasurata senzual in zale gastero-podale", incorporata pofta", tot asa
cum ordonata spira" fusese altfel fructificata", in cal, cavala si var.

In plus, incorporarea are loc si la nivel strict fonetic: in versurile incorporata

pofta, I Uite o fala", sunetele ce compun cuvantul pofta trec literalmente in
sintagma o f(a)ta. ca in virtutea aceleiasi magii
Procesul continua si in figurarea, lin aluziva, a actului sexual si a gestatiei, caci
numirii directe a miscarilor fizice ritmate mecanic (Luneca o data, luneca de
doua
Ori pana la noua,
Pana o-nfasori
In fiori usori") i se asociaza ambiguitatile de sens ale verbului a luneca, ce
trimite si la substantivul luna, de fapt la cele noua luni ale cresterii
embrionului, dar si la sensul coborator, degradant al miscarii fapturii incarnate
- lunecarea fiind si o cadere, in sens biblic. Verbul a cobori nu intarzie, de
altfel, sa apara in text, readucand in discurs si zalele si antenele initial pure.

Iar coborarea e o cadere in temporalitatea marcata de domesticele pendule (a

se compara cu originarul ceas in cristalin") a unui foarte prozaic inutil
pachet", in contrast extrem cu nobila figura a fecioarei Geraldine de odinioara,
Sub timp,
Sub mode".

Aventura, in fond grolesca, a Fiintei se incheie astfel intr-o expresiva simetrie

a textului ordonat de o parte si de alta a axei pe care verbul Apari", magic-
decisiv, o constituie. Se aude, asadar, inca o data, expresionistul ras fonf"al
demiurgului".
Poezia Isarlak De Ion Barbu referat

O parte din poemele ciclului balcanic (Nastratin Hogea la Isarlak, Domnisoara

Hus, Isarlak si incheiere) au fost scrise in perioada 1921 - 1926, fiind apoi
incluse in volumul Joc secund (1930), in care alcatuiesc sectiunea intitulata
Isarlak. Balcanismul sustine, cel putin la prima lectura, unitatea de continut a
acestui ciclu poetic.

Asezata sub auspiciile lumii lui Anton Pann", careia ii este inchinata, poezia
Isarlak transforma coordonata balcanica a literaturii noastre intr-o valoare
metafizica absoluta" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu), contopire
solara a simturilor cu intelectul, intr-un echilibru perfect" (ibidem).

Spatiul mitic al poeziei ni se dezvaluie o data cu cea dintai secventa - in care

este descrisa o simbolica cetate solara, univers paradisiac, suficient siesi,
expresie a purificarii sufletesti. Indicii spatiali de configurare a lumii balcanice
sunt, in mod voit, vagi ("La vreo Dunare turceasca") pentru a sugera
idealitatea lumii create, fara tangente cu o geografie si istorie reale.
Atemporala si eterna, cetatea poetica Isarlak este plasata ,J.a mijloc de Rau si
Bun", intr-o aceeasi ipostaza statica, prin perfecta echilibrare a celor doua
principii morale antinomice, pastrate in potentialitate:

La vreo Dunare turceasca,

Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rau si Bun
Pan' la cer frangandu-si treapta,
Trebuie sa infloreasca:
 Alba,
Dreapta
Isarlak!
Rupta din coasta de soare!".

Invocatia ludica din secventa urmatoare concretizeaza existenta de rai" a

utopicei lumi - imaginea paradisiaca a Isarlakului. Tentatia ludicului se alatura
intentiei de a crea iluzia unui spatiu real, localizabil, in ritmuri de incantatie
solemna:

Jsarlak, inima mea,

Data-n alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
Raiul meu, ramai asa!
Fii un targ temut, hilar
Si balcan-peninsular

La fundul marii de aer

Toarce gatul, ca un caier,
In patrusprezece furci,
La raiele;
rar la turcii
Beata, intr-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin".

Asezata sub semnul principiului solar, cetatea poetica este o lume ambigua, ce
exista ca echilibrata conjugare a celor doua ordini - imanenta si transcendenta,
reala (fenomenala) si ireala (ideala). Acest paradis artificial trebuie fixat intr-o
singura, eterna ipostaza concreta ( Raiul meu, ramai asa!"). Din perspectiva
identificarii afective a poetului cu cetatea-lume, contrastul simbolic var" (=
puritate) - ciuma" (putrefactie a materiei, alterare a valorilor morale) devine
emblema targului temut, hilar" - univers ideal unde se echilibreaza totul si
unde functioneaza pedeapsa exemplara a taierii capului, ca lege morala.

Cu un umor ce izvoraste din asumarea existentei ca dat efemer, este introdus,

in cea de-a treia secventa, simbolul polarizator al lumii Isarlakului -Nastratin
Hogea, sustinatorul unui spectacol buf, sub ochii mirati ai unei multimi
pestrite:

Colo, cu doniti in spate,

Asinii de la cetate,
Gazii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca cand Nastratin
La jar alb topeste in,
Vinde-in leasa de copoi

Catei iuti de usturoi,

Joaca, si-in cazane suna
Cand cadana curge-in luna".

Este denuntata aici, sub forma calamburului absurd, literaritatea limbajului,

neputincios () de a revela esenta lucrurilor, deoarece nu rezista unei
interpretari la propriu, ci numai la figurat" (Marin Mincu, op. cit.): Nastratin
topeste inul la jar alb" (de fapt, in apa), vinde catei de usturoi" legati in
leasa"1 de caini. Actele burlesti savarsite de Nastratin ascund imaginea
hatra, balcanica a initiatorului. () Un sacerdotiu grav, cu sensuri precise
candva, a devenit acum doar pretext de ilaritate. Initierea se intampla intr-un
cadru amorf, nediferentiat, bufonesc, de aici lipsa oricarui efect: totul se
reduce aparent la manevrarea catorva elemente cu substrat ocult - topirea
inului, invertirea in concret a actului de schimb, de vindere, - care sunt
operatiuni de natura spirituala; acestea introduc misterul transpunerii lumii in
regim simbolic" (Marin Mincu, ibident).

Dupa descrierea spatiului ideal (in prima secventa) si fixarea lui intr-o
reprezentare concreta, fenomenala prin intermediul invocarii magice (in a doua
secventa), se configureaza, in partea a treia, prin spectacolul presupus initiatic
sustinut de Nastratin Hogea, imaginea unui univers oferit ca model de
spiritualitate.
Invocatia din secventa finala izoleaza complet acest univers de contingent,
intr-o slava statatoare", sugerand sublimarea trairilor, temperarea freneziei
vitale, purificarea de tentatiile lumii fenomenale.
Prin retragerea in sine, prin detasarea si seninatatea pe care le presupune
autocontemplatia, poetul descopera virtutile vindecatoare ale rasului:

Deschide-te, Isarlak!
Sa-ti fiu printre foi un mugur.
S-aud multe, sa ma bucur
La rastimpuri, cand Kemal,
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, in zecime;
Taie-n Asia grecime;
Cand noi, a Turchiei floare,
Intr-o slava statatoare
Dam cu sac I Din Isarlak!".

Isarlak devine simbolul unei viziuni unitare, intemeiate pe armonioasa

conjugare a antinomiilor: tipul oriental si cel occidental, principiul apolinic si
cel dionisiac, contemplatia si trairea, intelectul si simturile. Eul poetic isi
asuma in final ipostaza bufa a lui Hogea Nastratin, care mascheaza sensul
initiatic al unui proces de iluminare interioara.