Blaga-univers poetic

Dumitru Micu-,,Lirica lui Lucian Blaga”

,, O viziune tragic sublima , deschizatoare de nemarginite, sacre si blestemate zari,

incununa gandirea si inspiratia blagiana.Viziunea singularitatii omului”.

,,Ideea de creatie tinde, in lexicul blagian, sa-si redobandeasca demnitatea demiurgica

originara.[...]Opera de arta e un cosmoid.Ea nu seamana cu nimic preexistent, nu imita
lumea, natura, ci se constituie ca o alta lume.Poetul este un emul al Marelui
Anonim.Contaminat de duh luciferic, el refuza sa se orienteze dupa natura, obligand-o pe
ea sa accepte normele sale.”- metoda expresonista de a percepe si explica opera literara;
ipostaza eului poetic blagian

Poemele luminii
,,Poetul noteaza o impresie, pe care apoi o amplifica pana la cosmic, pana la
transcendenta.El aude inima iubitei batand in pamant, cu urecehea lipita de glii,
desluseste in ea vocea lumii,, tot largul lumii” ii pare a fi urzit din parul iubitei.
Blaga gandeste vizionar, traieste problematizand.E modul sau particular de
autoconstituire lirica”
. metoda expresonista de a percepe si explica opera literara; ipostaza eului poetic blagian

TENSIUNEVIZIONARA MAXIMA;
,,Concepute sub zodia stihialului, prin care se realizeaza trasatura de unire dintre ele si
expresionismul german, versurile din primul volum blagian si unele din cel imediat
urmator( Pasii profetului)procedeaza din principiu la exagerarea nelimitata a senzatiei, la
transcendentalizarea viziunii. Hiperbolizarile colosale sunt un procedeu curent.Lumina
de care poetul isi simte inundata fiinta launtrica la ivirea iubitei, este:
,, ...un strop din lumina
Creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata...”

,,Revoltat impotriva unui destin care l-a incarcerat in ,,trecatorul trup”,

sufletul ,,napraznic” se vrea reintrupat intr-o materie care sa-i permita dezmarginirea:
,,Dati- mi un trup,
voi muntilor,
marilor,
dati-mi alt trup, sa-mi descarc nebunia
din plin!”
MOTIVUL LUMINII IN PRIMUL VOLUM

Lumina , manifestare sensibila a nemrginirii, devine in primul volum simbolul

central.Apologia ei: proslavirea vietii.

Poemele luminii= cartea setei individuale de traire. Privirile sufletesti ale poetului sunt
deschise, impreuna cu toate simturile, catre lume.Intreaga lui faptura e posedata de un
dor, de o aspiratie la totalitate traduse in viziunea mitica a vointei oarbe de existenta,
precosmice:
,, o mare
Si-un vifor nebun de lumina
Facutu-s-a-n clipa:
O sete era de pacate, de doruri, de-avanturi de,
patimi,
o sete era de lume si soare.
Secventa cosmogonica; nasterea universului ca aparitie a luminii, ca la Emiescu.

,,Nou Zarathustra, insetat de infinit, poetul isi striga extatic dorul de joc, jocul fiind un
mod al eliberari de teluric, al zborului:
,,O, vreau sa joc, cu niciodata n-am jucat!
Sa nu se simta Dumnezeu in mine
Un rob in temnita incatusat ».

Motivul mortii

• ,,Moartea insasi se revela spiritului doritor de totalitate ca o posibila experienta

fascinanta, ca o seducatoare aventura.Macabrul fuzioneaza, in cate un poem, cu
seninul, cu gratiosul, cu sublimul.:
Visez:
Frumoase maini, cand buze calde-mi vor sufla in
Vant cenusa,
ce-o s-o tineti in plami ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie-polenul.”

• Motivul mortii asociat cu melancolia, pacea, linistea:

O, cine stie?-Poate ca
din trunchiul tau imi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
si linistea
ce voi gusta-o intre scandurile lui, o simt pesemne
 de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet.

ARGHEZI, BARBU, BLAGA, EMINESCU- DORINTA ASCENSIUNII , INALTARII

VS DORINTA REGRESIUNII, SETEA DE ADANC

• Tudor Arghezi si Ion Barbu sunt spirite intoarse spre cer, spre viata: inalte.
Totul in reprezentare argheziana nazuieste catre cer: iarba, florile, arborii sunt semne ale
sfortarii ,,namolurilor groase “ de a se inalta, limpezite, la candelabrul de astre.
• In lirica barbiana receptam elanul unei permanente aspiratii
apolinice.Poetul ,,jocului secund” se inchina la ,,soarele-ntelept”, ,,la soarele
sfant”/Experientele spiritului, ,,nunti necesare”, sunt traite de el, vizionar, ca
ascensiuni succesive.
• La Blaga:
- fie dorinta de dilatare cosmica, de asumare a intregului cosmos si inchidere in
propria fiinta;
- fie setea de adanc-,, Dimensiunea spiritului blagian e adancul”. In aceasta rezida
structurala sa inrudire cu Eminescu.Pogorat din zenit, Luceafarul isi proiecteaza
visul de fericire in adancuri, intr-un parads mineral :
colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe
Si toata lumea-n occean
De tine o s-asculte.
- astrii sai sunt luna si mai ales stelele care se vad ,,in fundul fatanilor adanci,
adanci”. Luna e ca si pentru Eminescu, puterea transfiguratoare, in razele careia
materia se diafanizeaza, cuprinsurile capata un aer de sfintenie, o solemnitate
liturgica.
- ,,Adancul “, teritoriu nu al limpezimii, al cristalelor, ca in lirica eminesciana, ci
dimpotriva, al intunericului, e pentru Blaga un tinut demiurgic.In beznele de jos
se intalnesc si se intrepatrund principiile antinomive care pledeaza la urzirea
vietii.
- In inteles blagian adancul e tacere.Iar tacerea e definitia poeziei.