Te dramuiesc in zgomot si-n tacere

Te dramuiesc in zgomot si-n tacere

Si te pandesc in timp, ca pe vanat,
Sa vad: esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.
Pentru credinta sau pentru tagada,
Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.
Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti;
Te-ntrezarii in stele, printre pesti,
Ca taurul salbatec cand se adapa.
Singuri, acum in marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor.
Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!

GENERALITATI
Psalmul Te dramuiesc in zgomot si-n tacere este publicat in primul
volum al lui Arghezi numit Cuvinte potrivite aparut in 1927.
TEMA
Tema psalmului reprezinta pendularea poetului intre a crede neconditionat
in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii, izvorata din nevoia de
certitudine a poetului, care cauta dovezi palpabile, contactul direct cu el.
STRUCTURA, COMPOZITIE SI LIMBAJ POETIC
Psalmul este structurat in patru catrene si este reprezentativ pentru
atitudinea filozofica a lui Arghezi, intre credinta si tagada, ilustrand lirismul
subiectiv.

 STROFA I
In primele doua versuri este exprimata indoiala eului liric in fata divinitatii
pe care o cauta si o pandeste ca pe un vanat, de mult. Te dramuiesc in
zgomot si-n tacere /Si te pandesc in timp, ca pe vanat.
Comparatia ca pe vanat exprimand dorinta puternica/arzatoare a
poetului de a avea o dovada sau un argument concret in existenta
divinitatii.
Ultimele doua versuri sunt intrebari flosofice care evidentiaza nevoia de
certitudine a eului liric, ceea ce isneaman ca a meditat indelung la
atotputernicia divinitatii, maretie sugerata prin metafora soimului.
Sa vad:esti soimul meu cel cautat?
Printr-o interogatie retorica Sa te ucid? sau sa-ngenunchi a cere poetul
exprima incertitudinea , indoiala.Eul liric crede ca in sufletul sau ar putea
muri credinta sau , dimpotriva, ar ptuea deveni smerit, cerand indurare in
genunchi.
STROFA a IIa
Strofa a II a debuteaza cu crezul filosofic a lui Arhezi, considerat a fi poetul
aflat intre credinta si tagada Pentru credinta sau pentru tagada sugerand
si pendularea intre cele doua stari.
Poetul cauta cu infrigurare dovezi palpabile pentru gasirea Atotputernicului
te caut darz si fara de folos te caut exprimand inca o data nevoia de
dovezi concrete.
Esecul il face neincrezator, credinta ramanand pentru el numai un vis
frumos, pe care nu cuteaza sa-l alunge Esti visul meu, din toate, cel
frumos/Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

STROFA aIIIa

Evidentiaza iluzia descoperirii lui Dumnezeu, idee sugerata prin comparatia

Ca-n oglindirea unui drum de apa care exprima totodata si preocuparea
meditativa, de reflectare profunda a eului poetic privind relatia omului cu
Divinitatea.
Indoiala despre existenta lui Dumnezeu este accentuata in versul Pari
cand a fi, pari cand ca nu mai esti, printr-o adresare explicita, psalmistul
folosind repetitia verbului a parea care exprima incertitudinea,
nesiguranta.
Credinta ca Dumnezeu a facut lumea este exprimata metaforic prin
simbolul cosmic stele si elementele terstre pestii, taurul salbatec,
folosind un verb al incertitudinii te-ntrezarii, sugerand ca omul este apt
pentru a crede ca El se gaseste pretutindeni in Univers.
STROFA a IVa
Ultima strofa este sugestiva pentru esenta credintei religioase, raspandite
prin povestea biblica a crestinismului. Psalmistul nu renunta la setea de
cunoastere, la cautatea certitudinilor care sa ateste, in conceptia sa,
existenta lui Dumeneu.
Indrazneala poetului nu este manata de orgoliu, nu din abitie umana
doreste sa se ma soare cu Dumezeu Raman cu tine sa ma mai masor /
Fara sa vreau sa ies biruitor" ci din aspiratie filosofica.
Cautarea neincetata de certitudini care sa dovedeasca existenta divinitatii
este ilustrata explicit in ultimul vers al psalmului Vreau sa te pipai si sa
urlu: Este! .
Disperarea si nadejdea totala, care-l framanta pe poet tota viata sic are
strabate ca o axa intreaga creatie lirica, sunt aici accentuate de verbul
auditiv urlu, iar izbanda creditei este evidentiata prin cel mai definitoriu
verb care ar putea existenta divina: Este!

CONCLUZIE

In concluzie, relatia omului Arghezi cu Dumnezeu este o permanenta

pendulare intre a crede si a tagadui existenta divina, o cotninua continuare
de certitudini si dovezi palpabile, ceea ce denota framantarea interioara si
nelinistea fara sfarsit , de care poetul a fost tulburat intreaga viata.
LIMBAJUL ARTISTIC
Stilul psalmilor arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa
crestina, cat si din limbajul popular din mitologia autohtona.
In acest psalm predomina limbajul popular, ilustrat prin cuvinte populare,
exprimate mai ales prin verbe - "te dramuiesc", "sa te dobor", "sa ma mai
masor", "sa te pipai", "sa urlu", pentru a da oralitate stilului, sugerand
capacitatea poetului de a comunica in mod firesc si direct cu Dumnezeu.
FIGURI DE STIL
Epitete - "te caut darz", "visul meu [...] cel frumos", "taurul salbatec",
"marea ta poveste", "sa ies biruitor",
Comparatii - "si te pandesc in timp,ca pe vanat", "Ca-n oglindirea unui
drum de apa", "Ca taurul salbatec cand s-adapa", care accentueaza indoiala
filozofica, precum si metafora de factum populara "Soimul meu cel cautat",
care sugereaza Divinitatea.
In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot
sintetiza, in Psaimi, urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda,
ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei.