„Stiintele comunicarii”- o nebuloasa de discipline

Comunicarea( cuv alunecos, albiguu, polivalent) e un cuvant greu de definit

- el cupride multe arii comunicationale, are acceptiuni diverse in functie de zona,

cultura si perspectiva;

- a strans o „constelatie” de sensuri de-a lungul timpului;

-Este dificil sa operezi cu un termen profund intrebuintat;

Recenta teorie a comunicarii aduce cu sine, prin aparenta claritate a denumirii

noii discipline, o capcana, intrucat detine o intreaga incarcatura de ambiguitati si
conotatii acumulate de-a lungul vremii de cel de al doilea termen al sintagmei.

Conceptul de comunicare deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si tinde sa

se constituie intr-o permanenta sursa de confuzii si controverse.

In dorinta de a intelege si, eventual, a controla acest proces de proliferare

semantica, cercetatorii americani FRANK E.X DANCE si CARL E. LARSON au
incercat sa adune intr-o carte „The Function of Human Communication. A
theorietical Approach) definitiile comunicarii propuse de diferiti autori, limitandu-
se la cele mai reprezentative, ei bine, au iesit nu mai putin de 126 la “inventar”.

Fiecare stiinta, ramura si subramura ale stiintei opereaza cu o acceptie

particulara, specializata a cuvantului comunicare. Uneori in contradictie cu sensul
pe care il are in alte arii ale cunoasterii.

EDWARD WILSON, biology – definite lui este stiintifica, avand terminologie

specifica si poate trezi nemultumiri in randul specialistilor din alte domenii
(sociologii, psihologii).

[In cartile “Arta de a comunica”; Ärta de a influenta” -alex Mucchielli – orice act
de comunicare devine si un act de influentare; ele coexista, sunt consubstantiale.

-Efectul comunicarii poate fi influenta asupra celor din jur, comunicarea nu este
un scop, se pot produce efecte involuntare.

-limbajul nonverbal a fost desconsiderat

-preeminenta comunicarii verbale este discutabila, chiar falsa.]

Insa aceasta definitie poate fi in contradictie cu rezultatele recente ale

cercetarilor din campul kinezicii, potrivit carora persoanele aflate in interactiune
nemijlocita isi transmit cu precadere mesaje non-verbale. (Adica comunicarea se
poate realiza si la nivel nonverbal sau paraverbal) Mesajele non-verbale sunt
estimate la circa 65% de Ray Birdwhistell (care are in vedere numai limbajul
gestual) si de 93% de Albert Mehrabian, care include in aceasta categorie si
parametrii vocali (de tipul intonatiei, ritmului, inaltimii, volumului sonor). Tacerea
kinezica= abtinerea de la orice gest.

Totodata trebuie sa luam in calcul si numeroasele situatii in care oamenii sunt

nevoiti sa comunice prin mijloace exclusive non-verbale. (mutismul, surditatii
unuia dintre parteneri, situatiile in care interlocutorii nu impartasesc acelasi cod
(limba). De asemenea, trebuie luat in vedere si faptul ca nu orice comunicare
urmareste sa provoace modificari comportamentale, asa cum lasa se se inteleaga
definitia citata mai sus)

Imaginea pe care ne-o formam asupra realitatii depinde foarte mult de limb ape
care o vorbim. Spre exemplu apare distinctia dintre comunicare si comunicatie.
Pentru vorbitorii de limba romana, autobuzul, metroul = mijloace de
comunicatie, iar logosul si melosul =mijloace de comunicare. Cand CHARLES
MORRIS numeste drumurile “means of communication”el se refera la calitatea lor
de cai de comunicatie, notiune cu totul diferita de cale de comunicare (posta,
telefonul). Pentru roman, o marfa este transportata pe o cale de comunicatie, in
timp ce o stire se transmite printr-o cale de comunicare si nu invers.

In general definitiile comunicarii se dovedesc a fi:

- precise, dar prea restrictive, utile doar pentru specialsiti;

- prea generale;

Pentru a fi mai usor de definit, trebuie sa mentionam doar comunicarea

interumana. De aici apare problema intentionalitatii. Putem vorbi despre C si
atunci cand transmiterea informatiilor este involuntara?

Apare distinctia dintre SEMNAL (intentionat)comunicare si

INDICIU( involuntar)semnificare. Unii cercetatori fac deosebirea dintre
comunicare si semnificare. Pentru altii, orice comportament are o valoare
comunicativa, asadar distinctia dintre semnal si indiciu devine irelevanta.

LOUIS FORSDALE aduce o definitie destul de avantajoasa comunicarii, aceasta

este definitia cea mai complete si cea mai flexibila decat toate celelalte.

Comunicarea este procesul princ are un system este stabilit, mentinut si

modificat prin intermediul unor semnale commune (impartasite) care actioneaza
potrivit unor reguli”- (Perspectives on Communication, 1981)

Avantajele definitiei lui Forsdale sunt: Evita sa precizeze natura entitatilor care
comunica, subliniaza rolul integrator al comunicarii si necesitatea unor reguli
combinatorii, mentioneaza consensul asupra codului.

Scheme ale comunicarii

Conform lui Harold Lassewell comunicarea este „rpocesul care da seama de:
CINE spune, CE spune, pe ce CANAL, CUI si cu ce EFECT”

Schema canonica a comunicarii SHANNON-WEAVER s-a dovedit a fi cea mai

aplicata in toate domeniile comunicarii.

MESAJUL elaborat de o sursa e codificat de un TRANSMITATOR sub forma de

SEMNALE, care parcurg un CANAL ( pe traseul caruia pot fi distorsionate ca efect
al interventiei unei surse de zgomot) si ajung la un RECEPTOR care le decodifica
restituind MESAJULUI forma (mai mult sau mai putin) initiala sub care ajunge la
DESTINATAR
Cei doi autori ai teoriei si-au centrat preocuparile pe raporturile dintre COD si
CANALUL de transmisie. Teoria matematica a comunciarii ignorand intelesul si
utilitatea mesajelor, ea operdand cu unitati distinctive, dar nu si semnificative,
ceea ce revine la o analiza strict sintactica a comunicarii.

Aspectul cel mai spinos al comunicarii rezida tocmai in contradictia dintre nevoia
interlocutorilor de a-si transmite mesaje si imposibilitatea practica in care se afla
ei de a emite si receptiona altceva decat semnale.

Apare distinctia dintre SURSA si TRANSMITAROR

Aceasta distinctie este necesara pentru ca S produce M, dar, de obicei, nu

dispune de mijloacele necesare pentru a l face sa ajunga la DEstinatie.

MESAJUL – ganduri, stari, idei, sentimente.

Suntem nevoiti sa incredintam mesajul unor semnale materiale, perceptibile

senzorial si accesibile interlocutorului. Nevoia interlocutorului de a-si transmite
mesaje si imposibilitatea practica de a emite si recepta altceva decat semnale.

SEMNALELE – sunt forma fizica data mesajului pentru a pute fi transmis.

CODUL – este sistemul de conventii si regului (impartasite de participantii la

actul comunciarii) in baza carora mesajul este transformat in semnale.E
obligatoriu ca Semnalele sa posede o natura compatibila cu cea a Canalului.

CANALUL – suportul/ mijlocul fizic de transmitere a semnalelor.

SURSA – poate fi dubla (autor-recitator) sau mobila. Sursa nu este mereu

autorul mesajului. Uneori, ceea ce numim sursa intr-o situatie de comunciare nu
face decat sa repete cuvintele altei persoane.

In ce priceste problema originalitatii mesajului, nu exista, cel mai frecvent,

decat surse colective. ( Oswald Ducrot, preluand o idee a lui C. Baylon si P.
frabre, caracterizeaza comunicarea drept „polifonica”, „emisa de o pluraritate de
voci”.

TRANSMITATORUL - poate fi si el multiplu. Daca alegem undele

electromagnetice ca vehicul al informatiei, nu mai putem vorbi de un singur
transmitator. Transmitatorul poate evea o dubla codificare, fireste, lantul
transmitatorilor poate fi si mai lung.

FENOMENUL BRUIAJULUI

Sursa de zgomot= generic, clasa fenomenelor ce pot perturba mesajul prin

alterarea calitatii semnalelor la nivelul canalelor.

Zgomotul poate fi de natura:

- Sonora (muzica din club sau conversatiile celorlalti din jur)

- Vizuala (cand e ceata si nu distingi formele)
- Gustativa ( cand bei ceva fierbinte si dupa nu mai poti simti celelalte
gusturi)
- Olfactiva (cand incerci parfumuri si nu mai reusesti sa le deosebesti sau
cand treci pe langa un canal)
 - Tactila (atunci cand esti legat la ochi si nu mai poti vedea pe unde mergi
sau ce atingi)

AUTOBRUIAJUL PSIHOLOGIC

Este bariera perceptiva care apare nu dintr-o deficienta a capacitatilor noastre de

receptare si intelegere a informatiilor, ci tocmai dintr-o capacitate superioara de
procesare a lor.

Autobruiajul pshihologic tine de mecanismele concentrarii si disiparii atentiei.

Apare distinctia dintre a auzi si a asculta, aceasta distinctie este necesara in

indeplinirea anumitor conditii pentru o buna ascultare.

- Pozitia si tonusul muscular al receptorului conditionzeaza nivelul sau de

atentie: ( pozitiile prea confortabile sau defensive).

– valorificarea decalajului dintre vorbire si gandire (ascultarea atenta, critica

empatica, formularea de eventuale replici sau obiectii)

(„Problema comunicarii este ca oamenii nu asculta pentru a intelege, ci pentru a

da o replica”)

REDUNDANTA apare ca o evitare a bruiajului si are un rol important in

comunicare.

Redundanta reprezinta un surplus de informatie sau de semnale, menit sa

asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. Este folostia pentru a contracara
zgomotul de pe canal si ca mijloc de detectare si corectare a erorilor. (Limbajul
este 50% redundant/ predictibil.)

Pentru rezolvarea unor probleme asociate audientelor:

- cel ce codifica va adauga mai multa reduntanta mesajului atunci cand el crede
ca audienta nu ste suficient de motivata de ceea ce se spune, mesajul este
destinat unei aduiente largi, eterogene)

Pentru a compensa unele deficiente legate de canalul de transmitere):

-Un curs trebuie sa fie mai redundant decat o carte, intrucat cititorul, spre
deosebire de ascultator, poate crea redundanta recitind un paragraf)

TIPURI DE COMUNICARE SOCIALA – in functie de numarul participantilor la actul

de comunicational si de tipul de relatie dintre acestia:

1. Comunicarea intrapersonala: - E si R sunt aceeasi persoana. – dialogul

interior pe care il purtam cu noi insine.

2. Comunicarea interpersoanala diadica: -presupune strict 2 participanti; -

este importanta din perspectiva cailor influentarii de la om la om.

3. Comunicarea de grup: ipostaza a comunicarii interpersonale, presupunand

existenta a mai mult de 2 participanti. – tipice pentru aceasta sunt
„grupurile mici” pana la 10 pers.
 4. Comunicarea Publica: - Existenta unui E unic si a unei multitudini de
receptori. -Este cea mai studiata de-a lungul timpului.

5. Comunicarea de masa: - Cea mai noua forma de comunicare, - presupune

existenta unui producator institutionalizat de mesaje adresate unor
necunostuti si prezinta o slaba prezenta a feedback-ului.

FUNCTIILE SI AXIOMELE COMUNICARII

ARTISTOTEL- 3 functii ale comunicarii publice:

- Politica sau deliberativa ( discursul stabileste oportunitatea sau

inoportunitatea unei actiuni cu caracter public)
- Judiciara sau forensica (discursul dovedeste justetea sau injustetea unor
fapte petrecute, pe care le aproba sau le incrimineaza)
- Demonstrativa sau epideictica (discursul e axat pe elogierea sau blamarea
unei personalitati)

KARL BUHREL – defineste actul comunicarii verbale prin analogie cu transmisia

radiofonica. Fiecarei componente a procesului comunicarii ii asociaza o functie:

- Emitatorul – functia expresiva

- Receptorul – functia apelativa
- Mesajul – functia reprezentativa

ROMAN JACKOBSON completeaza tabloul functiilor comunicarii si astfel constituie

schema factorilor constitutivi ai comunicarii:

context

Context emitator -----mesaj-----destinatar contact cod

Contact

Cod

FUNCTIILE LIMBAJULUI – sunt un concept ce desemneaza forma particulara pe

care o ia un enunt in functie de scopul in care a fost elaborat si de contextul in
care actioneaza.

Fiecare mesaj are o functie dominanta, la care se pot adauga alte functii
secundare.
 FUNCTIA EMOTIVA
- Centrata pe Emitent
- Functie a subiectivitatii
- Urmareste exprimarea
starilor, emotiilor si a
atitudinilor emitatorului
( imi place mult rochia,
e frumoasa)
FUNCTIA CONTATIVA (retorica,
persuasiva, impersiva)
- Centrata pe destinatar
- Mesajul urmareste obtinerea
unei reactii din partea
receptorului
FUNCTIA REFERENTIALA
- Centrata pe context (orientarea
spre realitate a mesajului)
- Functie a obiectivitatii, pur
informativa (Spectacolul incepe
la ora x, Maine o sa ploua)
- Functie fundamentala a
limbajului, prin care membrii
unei comunitati lingvistice isi
comunica informatii asupra
realitatii
- Inseparabila de celelalte functii,
pe care le insoteste in cadrul
discursului chiar si atunci cand
scopul acestuia nu e neaparat
informativ
FUNCTIA METALINGVISTICA
(metacomunicationala)
- Centrata asupra codului
- - functie de control
Urmareste:
-Explicarea anumitor componente ale
mesajului in vederea receptarii lor
corecte de catre destinatar ( Nu am
Marci Specifice
- Persoana I
- Modul optativ (dorinta)
- Interjectii (uff, vai, ars) Uf ce ma doare
capul
- Expresii (Fir-ar sa fie! Doamne fereste!)
- Adjective calificative (minunat, oribil)
Marci speficifice
- Persoana a II-a
- Imperativul (Pleaca!) Hei uite
ce am patit! Asculta-ma! De ce
nu ma crezi?!
- Interjectii (nani, sst, mars)
FUNCTIA FATICA
- Orientata spre contact, spre
conexiunile fizice si psihice care
trebuie sa existe intre
protagonistii comunicarii;
- Mesajul vizeaza cu precadere:
-stabilitea
-mentinerea
- incheierea comunicarii
( Gesturile sau formulele de salut;
-Alo, asteptati, nu va mai aud,
-Da sunt atent, te urmaresc, continua;
- aprobarea prin inclinarea capului,
- prin sustinerea privirii)
FUNCTIA POETICA
- centrata asupra formei mesajului
- intereseaza mai mult cum se spune
decat ce se spune
- elemente care, in limbajul de zi cu
zi, atrag atentia asupra formei
mesajului:
 inteles, puteti explica? Ce vreti sa
spuneti?
-Sau identificarea codului folosit: al
ironiei, estetic.
- rimele, aliteratiile, tiparele
ritmice( Liberte egalite fraternite,
veni, vidi, vici)
- jocuri de cuvinte(stresiune),
calambururile( verba volant, scripta
manent).G. Enescu

Potrivit conceptiei lui Jackobson, cele 6 functii pe care el le-a definit coexista
practiv in orice comunicare. Diferita de la caz la caz este numai ierarhia lor de
importanta.

Tot el subliniaza ca: „desi distingem 6 aspecte fundamentale ale limbii, am putea
totusi cu greu sa gasim mesaje verbale care sa indeplineasca numai o functie[...]
Structura verbala a unui mesaj depinde, in primul rand, de functia
predominanta”.

PRINCIPIILE COMUNICARII UMANE- axiomele comunicarii -Paul Watzlawick, J.H

Beavin si Don. D. Jackson.

1. Axioma 1. „comunicarea este inevitabila” –„noncomunicarea este

imposibila”
2. Axioma 2. „Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si
relational”
3. Axioma 3 „comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in
termeni de cauza-efect sau stimul-raspuns.
4. Axioma 4. „Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica”
5. Axioma 5. „Comunicarea este ireversibila”