Cum să scrii un text bun?

Iată o întrebare la care dacă aş avea răspunsul aş putea fi

milionar. Cel puţin aşa pare promisiunea din titlu: că poţi învăța să scrii un text care să genereze
un bestseller. De ce nu? Toţi cei care aspiră la titlul de scriitor vor să scrie un text cât mai bun, iar
un text bun nu se scrie uşor şi cu siguranță nu se scrie singur.

Totuşi, sunt câteva principii pe care vi le pot împărtăşi. De fapt, scriu ca să mă învăţ pe mine
însumi, să devin mai logic, să testez ce gândesc cu adevărat despre un anumit subiect la un
moment dat. Sunt într-o permanentă competiție cu mine însumi, încerc să mă autodepăşesc, iar
textul meu să fie din ce în ce mai bun.

Înainte de a începe să așterni pe hârtie câte ceva despre scrierea unui

text bun vreau să semnalez deja un principiu enunțat printre rândurile de mai sus, şi
anume aspirația spre excelenţă. Nimic nu devine mai bun dacă nu-ţi dorești să devină mai bun,
dacă nu munceşti pentru asta. Omul a fost creat de Dumnezeu cu această năzuință şi cu
capacitatea de a se autodepăși. Scriitor bun devine cel care doreşte să devină scriitor bun.
Desigur, enunțul acesta poate încadra şi excepții, însă cred că prezintă mai degrabă regula decât
excepția. Da, sunt unii care aspiră toată viaţa la titluri nobile şi se cred iscusiți ca Shakespeare,
însă nu depășesc penibilul.
Mai întâi, aş vrea să fac distincţia dintre un text bun şi un text popular. Un text bine scris nu
înseamnă întotdeauna că este sau că va fi vreodată notoriu. Un text bine scris poate deveni
cunoscut, dar un text cunoscut nu se va transforma niciodată într-un text bine scris doar pentru că
este popular. Pe lângă această distincție mai există şi percepția asupra textului. Poate să fie vorba
de o percepţie emoţională (dacă vorbim, de exemplu, de familia şi prietenii autorului textului) sau
de părerea unui specialist în literatură sau în domeniul dat de subiectul textului respectiv. Dar să
nu ne oprim aici pentru că devenim prea tehnici înainte de vreme.
Textele, de obicei, sunt asociate cu autorii lor, iar cele mai bune texte sunt cele care se disociază
de autorul lor şi pot să îşi creeze un destin autonom.

Aş vrea să demolez un mit şi anume că nici un autor nu poate produce numai texte excelente.
Sunt autori fenomenali care au texte banale şi autori banali care au texte fenomenale. Deci nu vă
așteptați de la un Dostoievski (e mai uşor să-i dai exemplu pe cei morţi decât pe cei vii) să găsiți
numai texte bune, chiar dacă ai făcut din acel autor o obsesie şi îi citeşti toate textele. De fapt, în
orice text vor exista elemente banale sau aparent banale (încadrarea în context, de exemplu). Să
nu confundăm zugrăvirea contextului cu obișnuita umplutură (sau burtologie, cum zice românul,
sau BS cum zice americanul) de care ne împiedicăm mai peste tot. Sunt lucruri utile şi banale şi
lucruri inutile şi banale. De cele din urmă trebuie să ne descotorosim atunci când scriem un text.
Nu poţi, şi nici nu este recomandat să scrii un text compus numai din maxime. E chiar enervant.
Textul trebuie să aibă curgere, naturaleţe şi mesaj.

Printr-un text trebuie să transmiți ceva, să ai ceva de spus. E cam la fel cum spunea Eminescu în
poezia Criticilor mei
E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

ce din coadă au să sune.

Dacă nu ai ceva de spus degeaba scrii. Scrisul de dragul scrisului e doar exercițiu fizic. Dacă nu
ai un mesaj atunci trăiește, implică-te, visează, asumă-ţi convingeri, luptă pentru o cauză, fă ceva
cu toată inima astfel încât scrisul tău să aibă sens.

Din nou Eminescu, în poezia În zadar în colbul şcolii:

Nu e carte să înveți
Ca viața s-aibă preț
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

Desigur, facem exercițiul scrisului în toată perioada şcolii, de la obișnuita compunere din clasa a
III-a până la referatele şi eseurile din perioada facultății. Aceste texte au o mare hibă: sunt scrise
la comandă. Sunt scrise cu scopul de a lua o notă şi de a scăpa de sarcina împovărătoare la care ai
fost supus. Același argument l-aş folosi şi în cazul jurnalismului. Desigur, mulți îşi iubesc
meseria şi o consideră vocație, iar acest lucru se vede în calitatea textului pe care îl produc. Dar
să evităm dezbaterea asta. Deci, un alt principiu care stă la baza unui text bun este mesajul. Dacă
ai ceva de spus, vei spune, mai devreme sau mai târziu.
 Evită plagiatul. Nu trebuie să copiezi pe nimeni, nici formularea, nici
subiectul. A copia subiectul altuia este tot o formă de plagiat. Te gândești că dacă vei scrie şi tu
despre aceleași lucruri cu care cineva a avut succes, vei avea şi tu. În parte este adevărat. Sunt
unele subiecte pe care trebuie să le tratezi când sunt calde însă a bate apa în piuă este aberant.
O altă formă de plagiat este autoplagiatul, să te copiezi pe tine însuți. Sunt unii autori care nu îşi
schimbă subiectul toată viaţa. Au devenit experți într-un domeniu şi rămân înțepeniți acolo. Au
avut succes cu o carte sau cu un anumit subiect şi apoi timp de ani de zile revin din nou şi din nou
cu aceleași idei în forme aproximativ la fel. Iritant.

De exemplu, John Maxwell sau James Dobson (sper că admiratorii autorilor exemplificați să nu
se supere prea tare). Primul scrie cărți de leadership, iar cel de-al doilea cărți despre viaţa de
familie. Poţi să spui că subiectul conducerii sau al familiei a fost epuizat? Nu. Însă când îl citesc
din nou pe Maxwell sunt deja plictisit. Aceleași idei. Dacă i-ai citit o carte (hai să nu fiu rău, să
zicem două), l-ai epuizat ca autor. Sau Dobson – Când a apărut pe scena lumii a fost primit ca o
ploaie binefăcătoare, însă peste ani nu a schimbat mai nimic în peisajul cărților lui. De fapt, este
suficient să citeşti una dintre cărțile de la începutul carierei lui şi ai cam înțeles modul lui de
gândire şi îl vei regăsi şi peste ani. Sunt autori cărora este suficient să le citeşti o carte şi înțelegi
cum gândesc, iar pe alții cu cât le citeşti textele cu atât mai mult te surprind şi te încântă.

Deci, un alt principiu este prospețimea mesajului. Poţi să scrii şi

muzică şi poezie, însă dacă peste subiectul tău se așterne praful mai bine folosește-ți capacitățile
pe altceva.
Un alt principiu pe care l-aş sugera ar fi curgerea textului (ştiu, am repetat cuvântul, dar îmi
place), iar foaia nu se supără. Când eşti în faţa unei hârtii goale trebuie să te lași purtat de acel
spirit care te ajută să te exprimi cât mai natural, cât mai puţin formal, cât mai onest.
Îţi dai seama că un text bun nu îl poţi scrie în tramvai, nici în pauzele de la şcoală sau în timp ce
navighezi pe Facebook. Pentru a scrie un text bun e nevoie de preludiu. Trebuie să intri în
atmosferă. Să cobori în tine. Să faci liniște în jurul tău şi să lași acea voce interioară să vorbească.
Pentru a scrie bine trebuie să creezi o tensiune a sufletului, o încordare a minții, să prinzi o undă a
unui sunet fin aproape imperceptibil. E sunetul muzicalității textului tău. Textul trebuie să aibă
ritm, pasiune, foc.
Scrie pentru tine. Scrie pentru bucuria sufletului tău. Scrie pentru a influența. Nu trebuie să scrii
gândindu-te la profa’ de română. Ai încredere în tine. Nu te scoate nimeni la tablă. Nu îţi dă
nimeni notă. Propune-ţi să îţi placă să scrii. Îmbată-te cu atmosfera scrisului. Bea cerneala
stoarsă din înșiruirea cuvintelor tale. Scrie, șterge, scrie din nou. Foia nu o să țină minte de câte
ori ai șters şi de câte ori ai formulat. În adevărata curgerea a scrisului nu o să mai fie nevoie să
ștergi şi să reformulezi, pentru că curgerea în sine nu poate fi contrafăcută.
Cred că actul creării unui text este un act cu adevărat spiritual. De ce? În primul rând pentru că
este cu adevărat o exprimare creativă, iar creativitatea este acea caracteristică care ne face cel mai
asemănători cu Dumnezeu. În creativitate suntem infiniți aşa cum este Dumnezeu. Despre ce altă
caracteristică a Chipului lui Dumnezeu din noi se mai poate spune asta?

Pe de altă parte, scrisul este un act spiritual datorită solitudinii. Eu nu pot să scriu în prezența
altora. Poate alții pot. Însă cele mai bune texte au fost scrise în ascundere. Textul este o scoatere
din ascunderea spiritului tău. Solitudinea, acele momente unice în care îţi permiți şi îţi impui să te
asculți pe tine însuți, este timpul cu adevărat rodnic. Ai cel puţin un ascultător al ideilor şi trăirilor
tale: tu. Lumea în care trăim este o lume surdă. Toţi comunică, dar nimeni nu aude. Ce
comunicare e aia în care nu există receptivitate?

Scrisul are capacitatea să te facă să te exprimi mai logic, mai frumos şi mai creativ decât în orice
altă formă de comunicare te-ai exprima. Cea mai mare cantitate de informaţii a fost produsă în
ultimii doi ani, grație Facebook, Google şi Twitter. S-a scris mai mult text decât s-a scris de la
începutul istoriei şi până azi, însă calitatea acestor texte este departe de a putea fi numite
exprimări creative sau artistice. Textele de pe rețelele sociale sunt rapide, fragmentate, nu
provoacă gândirea, nu transmit ideea aspirației spre excelenţă, sunt repetitive, nu au prospețime,
nici originalitate, nici naturaleţe. În vârtejul informațiilor care se perindă pe Facebook pentru a
ţine pasul eşti obligat să produci mult, în sensul de des, scurt şi surprinzător. Nu pe Facebook faci
carieră de scriitor.

Să ne întoarcem la curgerea textului. Trebuie să ajungi în acea stare în care textul curge din tine,
te exprimă, şi după ce a ieșit simți să ceva s-a rupt din tine. Un text bun este rezultatul unui autor
care îşi iubește textul, care iubește scrisul. Trebuie să simți textul pe care îl scrii. Să ai poftă de el
înainte de a-l produce. Să îl dorești. Să te entuziasmeze.

Un text bun îl poţi gusta, te poţi înfrupta din el. Textul tău trebuie să te hrănească. Omul nu
trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, spune Scriptura.
Acest lucru este adevărat, desigur la alt nivel, şi cu privire la cuvintele noastre împletite într-un
text: trebuie să îi hrănească pe cei care îl citesc.
Textul sau textele tale vor „creşte” odată cu tine. Nu o să scrii textul vieţii tale în prima ta
încercare literară sau în primul tău articol pe care îl scrii pe un blog. Te atrage ideea scrisului?
Atunci continuă.

Exercițiul scrisului este legat indisolubil de exercițiul citirii. Citește şi

scrie. Scrie şi citește. Cine vrea să compună muzică trebuie să asculte muzică. Cine vrea să scrie
trebuie să citească. Cine vrea să țină discursuri, trebuie să asculte discursuri, şi aşa mai departe.
Inevitabil, trebuie să înveți şi tehnica din spatele textului, însă a învăța tehnica nu te va face să
scrii un text bun. Un text bun nu este rezultatul unei cunoașteri ireproșabile a tehnicii scrisului.
Nu poţi fi un autor de text bun, dacă nu citeşti texte bune şi autori buni. Exercițiul cititului nu se
oprește odată cu terminarea şcolii. De fapt atunci trebuie să înceapă cu adevărat, pentru că ai
libertatea de a citi ceea ce îţi place şi ai timpul să citeşti ceea ce nu ai putut citi până atunci.
Cărțile bune se citesc (sau se recitesc) la maturitate. Chiar dacă ai citit cărți bune când ai fost în
scoală pentru că ţi-au fost recomandate, citește din nou anumiți autori. Una este să citeşti
Eminescu la 15 ani şi alta este să-l citeşti la 30 de ani, sau din nou la 50 de ani. Una este să citeşti
Blaga la 17 ani şi alta este să îl citeşti la 35, după ce ai avut exercițiul lecturii.
Bun. Ar cam trebui să mă apropii de încheiere. Din nou am impresia că mi-am pus o întrebare la
care nu am reușit să răspund. Dar despre asta este vorba, întrebările bune rămân totdeauna
deschise indiferent de cât de multe răspunsuri vor căpăta. Să revin la modul de a scrie. (Mă feresc
să spun tehnică sau modalitate – Adevărata scriere trebuie să depășească tehnica, dar nu să o
ignore.) Totuşi, sper că v-am transmis o sete de a scrie un text bun. Visează la asta. Scrie fără
să te grăbești. Nu eşti mulțumit de ce iese? Altora le iese mai bine? Nu-i nimic. Scrie din nou.
Învață de la cei cu care te compari, dar nu îi invidia. Intră în haită cu ei şi apreciază-le scrisul.
Mai scrie odată. S-ar putea să îţi iasă. Scrie mult. Scrie orice, despre orice; şi încet încet o să te
selectezi în teme şi în abordări. Geniul scrisului începe cu un acel șuvoi interior. Nu trebuie să
scrii pentru a umple depozitele, scrie cu scopul de a scrie bine. Revino la textele pe care le-ai
scris şi vezi ce îmbunătățiri poți să aduci. Revino asupra temelor pe care le-ai tratat. Pune-ţi
întrebări noi. Adaugă lumini noi. Scopul este să scrii bine, din ce în ce mai bine. Ai răbdare cu
tine însuți.
Pentru cei mai mulți dinte noi pentru a scrie bine trebuie să scrie mult. Oricum ar fi, nu trebuie să
îţi dai termen, să te înscrii la maratoane literare, că nu îţi iese. E fals. Prefabricat. Artificial.

Trăiește-ţi textul. Nu-l disocia niciodată de tine. El este parte din tine şi din viaţa ta, dar şi din
contextul tău. Este al tău. Sunt convingerile tale. Luptă pentru scrisul tău.
Eu nu am mai scris un text de vreo patru luni de zile. Pentru mine este o sărbătoare acum. Am
mai scris eu câte ceva „la comandă” sau în stil „feisbucist”, dar nici un text cu curgere, nimic în
care să mă vărs. Textul nu curge când vrei tu, dar când curge, lasă-l să curgă. Bucură-te de
izvorul cuvintelor şi fă-i o cale. Scrie când simți şi când nu simți, dar mai ales scrie ce simți.
Scrie râzând, scrie plângând. Scrie când eşti bucuros. Scrie când eşti trist. Scrie când eşti furios.
Scrie când eşti liniștit. Vei vedea diferența. Tot tu eşti, dar mai adevărat. Scrisul se hrănește din
sinceritate, din dor, din durere, şi mai ales din iubire.
Dacă nu înțelegi despre ce am scris eu aici poate că darul scrisului nu este pentru tine, dar poate
ai darul cititului. Dar dacă ai înțeles, dacă ai pătruns în atmosferă, atunci scrie. După cum poţi
observa nu am spus nimic despre reguli, gramatică, sau forme literare şi genuri științifice de a
scriere. Adevăratul scris nu le ignoră, dar le depășește.

După toate acestea, la un moment dat trebuie să te oprești şi să te obligi să fii mulțumit cu ce ai
scris şi să ţi-l asumi, asemenea lui Pilat: „Ce am scris, am scris.”