Etapele istoriei după RégisDebray

Mediologia este o ştiintă foarte tânără, formulată în jurul lui 1990 de către francezul
RégisDebray (născut în 1940) în celebrul deja Curs de mediologie generală (1991). Iscată
probabil din celebrul: „The medium isthemessage.” al lui Marshall McLuhan, aceasta rescrie
istoria lumii în funcție de distanțele pe care elementele mediatoare le așază în interiorul
grupurilor sociale.
Mediologiareprezintǎ, deci, încercarea de a decantacontradicţiile ce se
nascîntresemnşireferent, întremesajşimijlocul de comunicareîncursuldiferitelorregimuri de
tipdiscursiv.
Mediologul împarte istoria în trei etape sau „lumi”, etape ce nu sunt simultane, dar nici
complet consecutive:

1) Logosfera;
2) Grafosfera;
3) Videosfera.

1. Logosfera e lumea dependentă de prezența fizică, apropiată. Autonomia cuvântului

vorbit (logos) nu anulează total, așa cum ar părea, scrierea. Scrisul funcționează cu toată
forța autoritară pe care o împrumută din zona oralității. Jacques Derrida atacă scrierea în
ceea ce o diferențiază de oralitate, evidențiind incapacitatea celei dintâi de a acoperi aceleași
valori ca și cuvântul vorbit. În opinia lui, oralitatea domină, deconstruiește scriitura. Derivând
sensul scrisului din moarte (ca şi Platon), Derrida subminează scrierea cu rangul oedipian, de
limbaj ce și-a ucis tatăl. Logosul, în schimb, înseamnă prezenţa permanentă a autorului ce
poate „apăra textul scris”, consacrându-i sensul adevărat:

„Căci partea cumplită a scrisului e că seamănă într-adevăr cu pictura: şi operele acelei

arte stau în faţa noastră ca nişte fiinţe vii, dar dacă le întrebi ceva, ele se învăluiesc într-o
tăcere foarte solemnă. Tot astfel şi propoziţiile: se pare că vorbesc ca şi când ar avea minte;
însă când întrebi ceva din ceea ce afirmă ele, ca să pricepi, totdeauna îţi dau unul şi acelaşi
răspuns. Şi odată scris, orice cuvânt colindă pretutindeni şi pe toţi deopotrivă şi pe la cei ce
pricep şi pe la cei pe care nu-i priveşte deloc, fără să poată spune la cine trebuie să meargă şi
la cine nu. Şi de câte ori e nesocotit şi batjocorit pe nedrept, el are nevoie de tatăl său, ca să-i
ajute, căci el singur nici nu poate să se apere, nici să se ajute.” (Platon, Phedru)

În descendenţă platonică, postmodernii consideră logosul, deşi degenerat în oralitate,

mai important decât textul scris.
Acestă concepţie este opusă însă mediologiei, pentru care logosul nu reprezintă
uciderea textului scris, ci este „Cuvântul” prin excelenţă, particularizat în existenţa cărţilor
sacre: Biblia, Coranul, Upanişasele. Formule de tipul: „Scrisul e Dumnezeu: hieroglifa în
sens tare” sau „Dumnezeu dictează, iar omul notează”consacră, pentru mediologi, scrisul ca
manifestare a transcendenţei.

2. Grafosfera este, pentru RégisDebray, epoca tipografiei, lumea în care imaginea este
subordonată textului, etapa apariţieiautorului. Grafosfera are în centru conceperea scrierii
drept criptografie, pentru că scrisul îşi asumă acum o altă capacitate de difuzare, îşi pierde
sensul transcendent, elitist şi inaugurează o paradigmă ce va constitui unul dintre reperele
modernităţii: instituția autorului.
1
 Grafosfera e o lume în care se păstrează centralitatea, o lume organizată, care
funcţionează după regula adevărului. Un „adevăr” girat de un autor, chiar dacă nu mai este
unul omniscient. Astfel, în coerenţa grafosferei apar fisuri prin autoritatea ştirbită, măcinată
de regulile intuiţiei. Dumnezeu-autorul nu mai creează după reguli permanente, el nu mai este
generator de logos sub forma cuvântului ce instaurează realitatea, ci trebuie să-şi susţină
funcţia creatoare instituind lumile ficţionale.
Dacă ar trebui să folosim un limbaj aristotelic, am spune că grafosfera e o lume
metafizică, în sensul că ea succede calităţii limbajului de a se constitui fizic ca existenţă.
Autorul nu instituie prezenţa fizică, ci o „construieşte” ca univers ficţional. Autorul înseamnă
tocmai dispariţia transcendenţei din text, înlocuirea ei cu semnătura, cea care desemnează
posibilitatea dispariţiei creatorului, a morţii lui. Semnătura, spre deosebire de caracterul
nesemnat, implicit, al textelor sacre, trimite la „expirarea” fizică a autorului unui text.

3. Videosfera e vârsta electronului, etapa în care vizibilul are efect de autoritate, fiind
cel care se instituie prin simulacrum. Scrisul nu dispare definitiv, dar se accentuează
dominanţa vizualului. Încă din epoca tipografiei, imaginea începea să domine scrisul prin
faptul că semnul scris era asimilat ca imagine. Acum însă vizibilitatea îşi asumă întreaga
autoritate, devenind criteriul de consacrare a adevărului. În videosferă e adevărat ceea ce
vedem, spre deosebire de logosferă, unde este adevărat ceea ce nu se vede, adică
transcendentul, divinul. La fel, în grafosferă adevărul e dincolo, în lumea ficţională, garantat
de un autor absent, semnalat doar de numele de pe copertă.
În videosferă însă, lumea trăieşte testimonial (ceea ce scade probabil intensitatea
adevărurilor, a jurămintelor, a afirmaţiilor, într-o erodare a construcţiilor morale). Şi, într-un
univers testimonial, fragmentul de realitate e transformat în reprezentare - care la rândul ei se
transformă în adevăr.
Cum spuneam, videosfera reprezintă vârsta electronului, a ciberneticii, a sondajului de
opinie prin care grupul social se hrăneşte vampiric cu propria sa imagine. Sintetizată prin
rating sau „cotă de piaţă”, această lume capitalizează exact ceea ce nu se poate capitaliza:
simulacrumul. În această perspectivă, Jean Baudrillard (Strategiile fatale) vorbeşte despre
natura hiperreală a lumii noastre, natură ce goleşte obiectul de consistenţă, lăsând doar
suprafaţa, ecranul, să semnifice. Videosfera ar corespunde astfel noţiunii de simulacru pe care
o introduce Baudrillard, anulând perspectivele autorităţii tactile, auditive, ce corespund unor
lumi depăşite deja.

În interiorul acestor trei cicluri ale comunicării, mediologia structurează o serie de

concepte care constituie, de fapt, definiţia perioadelor despre care am vorbit. Pentru acurateţea
interpretărilor, am introdus, la fiecare concept, câteva informații lămuritoare.

2
 LOGOSFERA GRAFOSFERA VIDEOSFERA

Tipologia Unul Toţi Fiecare

individuală (transcendentul) (autorul – pluralitatea (adevăr individual,
adevărurilor) simultan acreditat prin
contact vizual)

Mediul Pământul Marea Aerul

(materializarea (fluiditatea auctorială (ubicuitatea, prezenţa
cuvântului, a în care adevărul poate într-un continuu
mesajului, consacrarea fi construit) absolut, posibilitatea de
limbajului ca logos) conectare a adevărurilor
relative ca prezenţă -
vezi transmisiunile în
direct)

Figuri ale Cercul Linia Punctul

timpului (durată eternă, (structură orientată spre (actualitate, eveniment,
repetiţie, o centralizare viitor – autorul este autocentrism)
care ne trimite înapoi – învestit cu atribuţia de
v. funcţia liturghiei de a construi universul)
a reface mereu
momentul trecut)

Vârste Bătrânul Adultul Copilul

canonice (întoarcere spre trecut) (autorul, creatorul, (credulitate, capacitate
constructor al unui de a se conecta,
timp posibil) existenţa într-o lume
actuală a jocului care nu
solicită trecutul, nici
viitorul)

Tipologie Oraşul, imperiul, Poporul, naţiunea, Populaţia, lumea

socială regatul statul (oricine poate face parte
(spaţiu social (delimitarea se face din acestea)
centralizat – tipologia prin diferenţiere)
burgului generator de
separaţii şi ierarhii)

Tipologie Absolutismul Naţionalismul, Individualismul

politică (logosul nu suportă totalitarismul (anomie = lipsa de
alternativă, nu acceptă (naţionalism = reguli)
aproximaţia) pluralitate; totalitarism
– se poate ca unul
dintre autori să vrea ca
adevărul lui să fie
absolut)

3
Paradigmele Mythosul Logosul Imago
de atracţie (mistere, dogme, (cuvântul exersat în (fantasme, afecte,
epopei) utopii, în sisteme, în raportări superficiale la
programe) lume; revalorizarea
lucrurilor mărunte;
incapacitatea de a
construi utopii)

Tipologiile Religiile Sisteme Modelul

simbolice (centrate pe cuvânt) (lumea e construită în (nu mai e nici teologie,
jurul unor edificii al nici sistem/ideologie, ci
căror zeu central este se apropie mai mult de
autorul; de cele mai sărăcia iconologică.
multe ori, ele se Iconologia videosferei
dezvoltă ca ideologii) este o dezvoltare
punctuală a sistemului,
un sistem devenit
popular prin
simplificare.)

Clasa Biserica Inteligenţa Media

spirituală (Dogma iradiază, iar (intelectualitatea care (difuzorii şi
susţinătorii ei sunt cei este „făcătoare de producătorii de media.
acreditaţi din punct de cunoaştere”, care duce Eu sunt generatori ai
vedere spiritual – clasa către adevăr, dar realului, pentru că
e formată din oratores, construindu-l. În acest videosfera garantează
cei care prelungesc relativism, ea permite realitatea „în direct”.
logosul ca dogmă, ei evoluţia. Clasa laicilor, Informaţia este cea care
sunt profeţii, clericii, a profesorilor, a reprezintă adevărul,
preoţii, vestalele) doctorilor, a celor care care dovedeşte că
generează cunoaştere, fiecare fapt poate fi
devenind autori ai ei) infinit multiplicat, care
subminează autoritatea,
garantează existenţa
obiectelor, dar şi
incoerenţa
individualităţii; apariţia
eului „spart”.)

4
Repere de De ordin divin Idealul
legitimare (se spune „aşa este”, „e (momentul
adevărat pentru că e ideologiilor, al
sacru”) sistemelor. Cuvinte de
ordine: „aşa este pentru
că e adevărat”. Iar
adevărul acesta se
construieşte în
interiorul sistemului,
prin demonstraţie.)
Motorul Fanatismul Legea
obedienţei (nu se referă la formele (este sistemul care
extreme de azi, ci mai garantează adevărurile,
degrabă la „nebunia” garantează ideologia,
platoniciană, acea ce poate fi în acelaşi
stăpânire a minţilor pe timp atacată,
care o aduce contactul construită, reconstruită.
persistent, repetat, cu Legea este
credinţa. Este raţionalizarea.
generatorul dogmei, Caracterul normativ
prelungirea logosului exprimă sistemul
şi asumarea sa raportându-l la ideal.
personală.) Dacă fanatismul nu
emite contraargumente,
legea e auctorială,
pentru că poate fi luată
în discuţie. Ea se aplică
ori de câte ori trebuie
ca o instanţă personală
să se refere la un
sistem)
Mijlocul de Predica Publicaţia
influenţare (cuvântul ce capătă (cartea, ziarul
anvergură datorită publicând naraţiuni de
contextului spiritual în tip foileton. Aceste
care e enunţat, forme garantează
cuvântul ce reprezintă instituţia autorului şi
o prelungire a adevărurile lui)
funcţiilor logosului)
Performanţa
(cuvinte de ordine: „aşa
este, pentru că
funcţionează”. Trebuie
să concepem lumea
videosferei exprimată
prin punctca parte a
unei reţele în care toate
conexiunile sunt
justificate prin
performanţă.
Publicitatea, mass-
media oferă modele de
performanţă prin „cote
de piaţă” și ratinguri.)
Opinia
(Ilustrată fie de sondaj,
fie de declaraţie, oferă
videosferei doar o
garanţie limitată. Dacă
fanatismul ne asigură că
e pesistent, iar legea
oferă stabilitatea pe
care se baza coerenţa
sistemului, opinia este
în toate formele sale
mobilă. Ea ilustrează
cel mai bine conceptul
de relativism şi trăieşte
din inserţia sa în
canalele media. Opinia,
ca model al obedienţei,
impune domnia
relativităţii, a
individualismului, fără
a fi însă şi a unui regim
personal)
Apariţia
(cu caracter secvenţial,
relativ, fără termene de
existenţă, cea care nu
face parte din nici un
program, fiind mai
apropiată de
„expunere”. Ea
garantează existenţa şi
creează capitalul de
imagine)
5
Controlul Direct Control politic Control economic
fluxurilor (de tip ecleziastic, în (control indirect. (absolut indirect, ce
care transmiterea se Fluxurile de exercită în decurge din
face prin iradiere, de la interiorul sistemelor, în supravegherea
sursă, iar contactul este direcţii justificate de mesajelor. Presiunea
puternic perturbator funcţiile auctoriale, de sondajelor de opinie, a
faţă de orice alt stimul) funcţiile de putere. Nu cotelor de piaţă, a
avem de-a face cu acea segmentărilor, a
iradiere, cu acel contact procentelor, determină
permanent pe care îl angajamente cauzale
oferea logosfera.) prin care fluxurile
capătă sensuri
predefinite.)

Statutul Subiectul Cetăţeanul Consumatorul

individului (Prin el, logosul se (nu mai reprezintă (Calitatea aceasta de
împlineşte, este totul, ci partea. El consumator face din
creaţie. În acest statut, convinge sau se lasă identitate doar o
subiectul comandă, convins, generând un morfologie variabilă ce
poate să construiască, sistem sau intrând într- trăieşte din reacţiile la
să dea expresie în unul. El este cel care mediul economic.
perspectiva înţelesului face legea şi e supus ei, Conform teoriilor lui
ultim. Avem de-a face având deci rază de Baudrillard, omul
cu o funcţie puternică acţiune limitată. contemporan nu seduce,
a identităţii, funcţie Statutul lui participativ ci este sedus, iar
consolidată de relaţia îl face mai slab, mai consumatorul joacă prin
metafizică cu vulnerabil decât excelenţă rolul de
transcendentul. Este un subiectul, dar îi oferă personaj sedus. „A
statut elitist, ce în acelaşi timp atuurile seduce” este un atu al
decurge dintr-un unei lumi în care poate obiectului, al mărfii.
adevăr absolut pe care juca un rol activ, Obiectul cheamă,
îl susţine prin existenţa atuurile autorului.) evocă,seduce. Atunci
sa.) consumatorul nu mai
are nici libertatea
subiectului de a
prelungi predica, nici
libertatea cetăţeanului
de vota sistemul,
păstrându-şi doar
capacitatea de a opta
pentru marfa de care
urmează să fie sedus.
Este un statut pasiv,
mai degrabă un
handicap.)

6
 Dictonul „Dumnezeu mi-a „Aceasta am citit-o „Aşa am văzut la
autorităţii spus” într-o carte” televizor”
personale (Autoritatea (Autoritatea decurge (Adevărul este adevărat
subiectului se din statutul cuvântului ca o ştire transmisă în
construieşte cu imprimat. Cetăţeanul direct. Este garantat de
referinţe sacre, iar devine autor şi are simulacru, iar
sprijinul acesteia este dreptul de a gira autoritatea personală se
neechivoc, pentru că e adevărul lumii sale construieşte tocmai prin
generat de principiul posibile. Din nou, recurs la acest
de construcţie a lumii) identitatea este simulacru.)
susţinută din exterior,
bucurându-se însă de
acest sprijin pe termen
lung.)

Regimul Invizibilul Lizibilul Vizibilul

autorităţii (reprezintă marca (vine de la ideea (trimite nu la adevăr, ci
simbolice autorităţii simbolice, cuvântului scris. la asemănare, nu la
înseamnă trimiterea Lizibiulul nu înseamnă realitate, ci la
permanentă la „vizibil”, ci modul în eveniment. Nu oferă
transcendent, este care vizibilul devine garanţii, nu mai
garanţia contactului expresie. El oferă mai păstrează nici o legătură
inefabil. Logosul nu multe garanţii, pentru cu autorul, este doar un
are nevoie de un simţ că este aşezat instrument al
care ar putea să ne întotdeauna în raport receptorului, care în
înşele. Văzul nu cu autorul/cititorul. lipsa normelor, poate
garantează existenţa, ci Lizibilul nu este atât de utiliza mesajul aşa cum
reprezintă o limitare a convingător ca doreşte. Vizibilul este
ei.) invizibilul, dar poate da descoperit în faţa
seamă cel puţin de interpretărilor, în sensul
adevărurile auctoriale în care vorbea Eco
înscrise ca text. El face despre „opera
parte din sistem, se deschisă”.)
bazează pe norme, are
un caracter logic şi
tocmai de aceea
reprezintă mai mult
decât vizibilul.)

7
 Unitatea Regele Şeful Liderul
direcţiei (principiul dinastic, un (şef de stat, general, (implicarea unui grup
sociale şi rege marcat de o patron. Nu este o restrâns, adunarea
criteriul de definiţie simbolică, ca instanţă simbolică, este adeziunilor acestui
coerenţă „taumaturg” , un rege doar una teoretică. E grup. Un „principe”
având o descendenţă un zeu parţial, al statistic. Nu are nevoie
ce-i justifică rolul.) grupului, al spaţiului nici de teologie, nici de
respectiv, un principe sistemul ideologic, pe
ideologic.) care e incapabil să-l
producă. Liderul
generat de sondaj, de
audienţă, de cota de
piaţă etc.)

Centrul de Anima Animus Senzorium

gravitaţie (lumea logosferei este (lumea constructorilor (lumea simţurilor, o
subiectiv de tip feminin, e lumea de raţionamente, de lume construită după
transferurilor fluide, a sisteme, de ideologii, o modelul corpului)
intuiţiei, a comunicării lume a autorităţii
empatice, în care generate lucid cu
fluxul e de tip spiritual. acuitatea
Anima e receptivă, e conştiinţei)
maleabilă, creatoare)

Pentru a înţelege mai bine categoriile mediologice, trebuie să fim conștienți de faptul
că, în acelaşi moment, putem regăsi în lume toate cele trei „medii”, deşi ele în mod teoretic
apar ca succesiune. Cu alte cuvinte,logosfera, grafosfera și videosfera nu sunt consumate
spaţial în acelaşi ritm.
Într-un context similar, prezentând teoria celor „trei valuri”, A. Toffler afirma că
întâlnirea între etape diferite al configuraţiei lumii duce la seisme şi, în majoritatea cazurilor,
contactul a două culturi aflate în faze diferite provoacă arderea etapelor şi adoptarea
caracteristicilor civilizaţiei mai dezvoltate.