Romanul realist – Trăsături (valabile pentru romanele Ion, Enigma Otiliei,

Moromeții etc.)
MODELUL NARATIV:
inspirate din romanele lui Balzac, Tolstoi, Dickens.

AUTORUL:
îşi propune să reflecte ca într-o oglindă lumea în toată complexitatea ei.

OPERA:
lumea figurată în roman respectă principiul cauzalităţii şi al coerenţei (acțiunea are mereu o desfăşurare
logică şi cronologică).

CITITORUL:
este introdus într-un univers care îi este sau îi devine familiar (de obicei, viaţa burgheză) şi despre care va fi
informat şi “documentat” (detaliul este preţuit pentru că dă iluzia realului).

SURSA DE INSPIRAŢIE:
lumea de zi cu zi, pe care scriitorul încearcă să o recreeze respectând principiul verosimilităţii (al adevărului).

INCIPITUL:
renunţă la convenţii (confesiunile unui personaj, manuscrisul găsit);
estompează graniţa dintre realitate şi ficţiune.

MODELE DE INCIPIT
descrierea mediului (oraş, casă, stradă, etc.);
detalii care contribuie la crearea atmosferei;
fixarea acţiunii în timp şi spaţiu;
elemente cu valoare simbolică şi de anticipare;
un dialog prin care se intră în mijlocul evenimentelor;
referire la un eveniment anterior sau la unul în desfăşurare.

EXPOZIŢIUNEA:
se poate realiza printr-o scenă colectivă, o “convocare” a personajelor importante cu un anumit pretext (horă,
bal, nuntă, joc de cărţi, servirea mesei, călătorie, etc.).

CONFLICTUL:
este generat, de obicei, de dorinţa de parvenire a unui personaj, de lupta pentru putere, pentru o poziţie
socială, pentru obţinerea unei moşteniri, de meandrele iubirii (împărtăşite, neîmpărtăşite, interesate,
dezinteresate) etc.
Liceunet.ro-2117-285501
Mihail Karaghiaur, mihai_karaghiaur@yahoo.fr Acest document este descarcat de pe Liceunet.ro si poate fi folosit doar
pentru uz personal. Este ilegala distribuirea acestui document sau parti din el, altor persoane.
DESFĂŞURAREA ACŢIUNII:
acţiunea cunoaşte o desfăşurare logică şi cronologică;
cronologia priveşte raportul dintre felul cum se succedă evenimentele în discursul narativ şi felul cum se
succed aceleaşi evenimente în istorie;
se utilizează uneori tehnica anticipării (prin replici, gesturi, situaţii ce anunţă evenimente ulterioare, cu rol
hotărâtor în desfăşurarea faptelor).

DEZNODĂMÂNTUL:
marchează o rezolvare a conflictului;
nu lasă loc interpretărilor cititorului.

FINALUL:
nu coincide întotdeauna cu deznodământul;
reia uneori datele din incipit, asigurând simetria compoziţională;
poate presupune un dialog sau o replică prin care se rezumă lumea ficţiunii;
este închis, însă poate prefigura nişte evenimente care nu mai sunt relatate în roman, oferind posibilitatea de a
continua acţiunea într-un nou roman.

NARATORUL:
omniscient, are acces la toate mecanismele vieţii sociale şi la intimitatea vieţii afective;
obiectiv, nu intervine în desfăşurarea acţiunii prin comentarii sau explicaţii, nu emite judecăţi moralizatoare
asupra conduitei personajelor;
relatarea evenimentelor la care iau parte personajele este neutră şi impersonală.

PERSONAJUL:
susţine firul epic al romanului;
este o instanţă importantă a discursului narativ;
este implicat aproape în toate conflictele;
este exponenţial pentru o categorie socială;
evoluţia sa e reliefată prin relaţia cu alte personaje;
este adeseori previzibil în acţiunile sale.